In ultimii 20 de ani, a devenit un cliseu in societatea romaneasca sa spui despre politicieni ca sunt corupti, incompetenti sau rau voitori. Intr-o anumita masura, aceste caracterizari sunt corecte, insa ele sunt reductioniste si nu reprezinta in totalitate adevarul. La fel ca in toate domeniile de activitate, si politica are o elita, de o importanta majora pentru stabilirea directiei in care o natiune se indreapta. Bataliile politice si electorale sunt, in definitiv, o competitie intre diverse viziuni asupra felului in care destinul tarii trebuie administrat. Dincolo de politicienii de “duzina”, liderii principalelor partide parlamentare au fost si sunt oameni inteligenti, cu o agenda mai mult sau mai putin clara si cu interese ce tin de realism. Acest realism are a face in primul rand cu supravietuirea in politica a individului respectiv si cu punerea in aplicare a propriei perspective privind economia, sfera sociala sau relatiile cu alte tari. Alegerile din anul 2004 sunt un exemplu elocvent: Adrian Nastase a candidat pe o platforma care avansa ideea ca bunastarea economica este de interes national, pe cand Traian Basescu a castigat bazandu-se pe nevoia acuta a societatii de a adresa problemele ce tin de coruptie.
Rolul elitelor politice in dezvoltarea tarii este rescris adesea in functie de interesele de moment si de schimbarile istorice ce parvin cu mult dupa ce acestia au iesit de pe scena imediata a politicii. De exemplu, unirea de la 1859 s-a realizat in principal datorita unor oameni ca Mihail Kogalniceanu, caci majoritatea covarsitoare a poporului era formata din tarani, fara instincte nationale si fara vreo dorinta de unire. Acelasi lucru este valabil si pentru numeroase alte momente definitorii pentru istoria statului national roman, cum ar fi unirea de la 1918 sau sprijinirea uneia dintre marile puteri in cele doua Razboaie Mondiale. Politica nationala este, in definitiv, un numar de echilibristica intre avansarea intereselor nationale si propriul destin politic.
De cele mai multe ori, rolul elitelor politice este de a da “tonul” unor schimbari fara precedent la nivel social. Acest lucru presupune un enorm curaj de a propune pe agenda publica schimbari radicale, impopulare si care vor avea efect mult dupa consumarea faptului in sine. Eliberarea romilor din robie este un exemplu elocvent. Aceasta masura nu a fost sprijinita de populatie si nici de boierime, care s-au trezit fara o mana de lucru ieftina si nevoiti sa traiasca alaturi de o populatie pe care au umilit-o si subjugat-o constant. Acelasi lucru este valabil si pentru acordarea dreptului de vot femeilor, in 1925.
Din caracterizarea de mai sus, ar parea ca cele mai radicale masuri au fost creatia exclusiva a unor exceptionali oameni de stat doritori de schimbare. Acest lucru este doar partial adevarat. Data fiind nevoia politicienilor de a-si conserva puterea, schimbarile acestea au loc si datorita societatii civile, care pune presiune, intr-o democratie, pe oamenii politici. Prin societate civila trebuie sa intelegem profesori universitari si intelectuali care furnizeaza baza morala si stiintifica a necesitatii schimbarii, activisti si organizatii non-guvernamentale, care ajuta la educarea cetatenilor cu privire la efectele si beneficiile schimbarii, precum si institutiile de presa care ajuta la popularizarea ideilor progresiste.
Recenta dezbatere din Romania privind schimbarea Constitutiei ne demonstreaza ca intr-un moment definitoriu pentru natiune, anumite elemente lipsesc cu desavarsire. Pe de o parte, elita politica romaneasca este incapabila sa ia masuri curajoase care sa genereze schimbare in viitor si este captiva intereselor personale si de grup. Eliminarea amendamentului privind protectia minoritatilor este un exemplu elocvent. Felul in care a fost abordat acest amendament, precum si cel privind fundamentul casatoriei ca fiind intre un barbat si o femeie, ne arata un troc politic intre latura progresista a elitelor si cea conservator-liberala. Intr-un final, cele doua grupuri s-au anulat reciproc. Al doilea element are a face, din pacate, cu puterea redusa a societatii civile, incapabila sa-si avanseze propriile interese si mult prea insignifianta pentru a genera schimbare. Fie ca e vorba de drepturile omului, de sistemul judiciar sau de libertatile individuale, societatea civila romaneasca este extrem de firava. Un ultim element fundamental care prezinta carente este cel al presei. Din considerente economice, presa romaneasca a devenit extrem de polarizata, un fenomen intalnit in intreaga lume, ceea ce a dus la scaderea calitatii editorialistice, la reducerea vocilor independente si la transformarea jurnalistilor in simple masini de propaganda.
Aceste trei elemente fundamentale pentru functionarea normala a procesului democratic din Romania nu pot avea decat efecte negative asupra progresului societatii in ansamblul ei. Cel mai interesant lucru, totusi, se refera la schimbarea organica a societatii, care are loc sub ochii nostri, care are a face cu revolutia privind comunicarea intre cetateni si dezvoltarea rapida a dreptului la opinie si exercitarea din ce in ce mai deasa a acestui drept. Din pacate, o parte a elitei politice romanesti nu a inteles, inca, acest lucru si inca incearca sa aplice reguli vechi la vremuri noi. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca acum este momentul oportun pentru a dezvolta o societate civila mai puternica, mai vocala si mai curajoasa.
Vlad Viski este Masterand, Central European University, Budapesta
Poate chiar nu avem elite in politica, doar oameni care au ajuns acolo din alte considerente. Elita politica romaneasca este in fata tv-ului.