La nivelul societății, românii sunt înclinați să dezaprobe disidența grecească cu mentalitatea acelora care au acceptat măsurile de austeritate în 2010 și care nu privesc cu ochi buni postura celui care se revoltă.
Să vedem mai întâi reacțiile la nivel oficial. Președintele Klaus Iohannis a spus, în esență, că nu dorește ieșirea Greciei din zona euro, dar s-a ferit să exprime opinii ferme de o parte sau alta. Să cităm doar finalul: ”Este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene să se caute în continuare căi pentru a ieși din criză.” Consilierul său, Leonard Orban, a făcut un comentariu ceva mai larg, într-un interviu la RFI, din care am înțeles de asemenea că România își dorește ca situația critică de astăzi să se rezolve fără convulsii: ”Trebuie să rămânem optimişti, trebuie să explorăm orice fel de posibilitate, astfel încât să se evite ieşirea Greciei din zona euro”.
Anterior oficialii de la BNR explicaseră că România nu va fi lovită de criza elenă, căci băncile grecești din România sunt în realitate bănci românești din punct de vedere juridic și nu urmează restricțiile impuse de guverul de la Atena. Cu toate acestea premierul interimar Gabriel Oprea s-a arătat îngrijorat de soarta băncilor cu capital grecesc, poate pentru că a fost mai sincer sau pentru că știe mai puțin. În orice caz, sensul general al declarației sale a fost același: România dorește o rezolvare care să nu perturbe prea mult ambianța politică și economică din Europa.
Nu am înțeles în schimb ce poziție au oficialii români față de o eventuală iertare de datorii a Greciei. Faptul că ”toate statele trebuie să facă eforturi”, după cum a spus președintele Iohannis, ar putea însemna și concesii mai mari decât cele luate în calcul până acum? Am văzut prea bine că nu atât reformele în sine au împiedicat încheierea unui acord, ci refuzul Germaniei și Franței, principalii creditori din zona euro, de a lua măcar în discuție o reducere a datoriilor.
E adevărat că nu revine României, care nu face parte din zona euro, să se pronunțe în chestiuni atât de delicate. Și chiar dacă ar exista opinii mai bine structurate la nivel instituțional, ele nu ar trebui expuse, căci ar interfera cu un proces de negociere la care nu este parte. Totuși ar fi important pentru noi să înțelegem mai bine poziția românească într-o criză care nu privește doar Grecia, având o semnificație mai generală.
Să remarcăm apoi că la nivelul societății, românii sunt înclinați mai curând să dezaprobe disidența grecească cu mentalitatea acelora care au acceptat fără împotrivire măsurile de austeritate în 2010 și care nu privesc cu ochi buni postura celui care se revoltă. E ceva instinctiv, care ține de psihologia colectivă. La acesta se adaugă mândria de a nu avea datorii la fel de mari și de a fi reușit o creștere economică în condițiile unui echilibru bugetar destul de bun. Contează și faptul că în ultimii 10 ani diferența dintre nivelul vieții în România și Grecia a scăzut simțitor grație mai ales prăbușirii economiei elene, dar și creșterii românești. Dacă în 2004 nivelul de trai în România se afla la 36% față de Grecia, în 2014 ajunsese la 75% (”Curs de guvernare”, citând Eurostat). Tendința aceasta crescătoare întreține optimismul, dar și dezaprobarea distantă. Cei mai avuți speră că vor putea cumpăra ieftin proprietăți valoroase, iar ceilalți sunt sensibili la faptul că, la nivelul mediei urbane, în Grecia continuă să se trăiască mai ușor decât în România. Prin urmare politica nu primește din partea societății niciun impuls în favoarea Greciei. Dimpotrivă, mai totul merge împotriva ei.
Situația aceasta este întrucâtva paradoxală, căci la nivelul cel mai elementar românii au reacțiile tipice ale ”săracilor” față de ”bogații” Europei, așa cum se poate desprinde din subiectul migrației intracomunitare. Orice aluzie la ”turismul social” din țările bogate și la adoptarea unor restricții provoacă în presa românească reacțiile cele mai furibunde, dar cu toate acestea aceeași presă se disociază grăbit de perspectiva elenă. În esență însă e vorba de același lucru și anume de o asumare colectivă la nivel continental a tuturor dificultăților de ordin social. Există așadar un decalaj de perspectivă care explică de ce nu există în România o stângă politică de tipul Syriza sau Podemos. Și poate într-un sens mai profund e vorba de faptul că sărăcia are culori diferite și că nu este peste tot același lucru decât la nivel conceptual.
Dupa ce sondaje a ajuns comentatorul la concluzia ca societatea romaneasca “dezaproba disidența grecească” pentru ca realitatea este exact pe dos?! Singurul sondaj facut de avangarde arata un procent de 71% dintre romani care sunt de acord cu pozitia Greciei!
In afara de asta nu vad decat o umflare dementa, aproape de atac cerebral in partea de propaganda massmedia la comunistii neoliberali care urla din toti rarunchii ca Grecia sa fie incendiata precum vrajitoarele din evul mediu in piata publica iar supusii din coloniile neoliberale sa aplaude frenetic in stil Kim-Jong-Unist altfel or sa fie infierati ca fiind comunisti de stanga vanduti intereselor lui Putin si a martienilor neo-comunisti.
Grecia vrea iar sa i se stearga asa, fo suta miliarde, adica de doua ori si ceva datoria noastra totala, asta doar ca deschidere a negocierilor. Nu ma pricep la reformele necesare acolo, dar mi se pare tupeu, mai ales ca acum cativa ani li s-a mai dat o felie de tort de gen.
E usor sa le zici ‘rechinilor’ gen Germania, Franta, sa stearga datoria, dar sunt curios care ar fi reactia germanilor si francezilor de rand daca li s-ar propune o asemenea generozitate, caci, de fapt, ei ar plati, pe langa plata la greu a propriilor deficite guvernamentale. Dar ce te faci cu biata Slovacie, de exemplu, care nici rechin nu e, nici nu a facut vreodata afaceri grecesti si care, data trecuta, a fost si ea obligata de “solidaritatea europeana” sa arunce un ‘biet’ miliard euro pt stergerea anterioara a datoriei grecesti?
Daca am fi direct in joaca asta, daca s-ar pune acut problema sa dam din saracia noastra 2-3 miliarde euro imediat ca sa ostoim necazurile bietei Grecii, cati ar mai tsipa ca Tsipras are dreptate si ca trebuie ajutat, saracul de el?
Ai dreptate!
Este usor sa/ti dai cu presupusul cind nu esti in pielea celui suferind.Sa acuyi de pe margine si sub tot felul de ratiuni partinitoare sa emiti ipoteye cu titlul de proprietate intelectuala. S-a intrebat vreun roman din clasa de mijloc -in curs de disparitie ,cum ar fi s[ se numere printre cei care constrinsi de lipsuri insurmontabile sa aleaga ultimul drum ,luindu-si viata ? In foarte putine cayuri s-a dezbatut acest aspect socialcu profunde urme care vor amprenta psihologia elena pentru multa vreme,dar pe care cei indrituiti sa ia masurile necesare ,prefera sa se fereasca de subiect ca necuratul de tamiie. Se discuta cifric/factorul social este ignorat,ori tocmai acest factor a fost declansatorul reactiilor care au dus la referendum.
@ Spanu si Dinu: daca nu stiti, vi se spune acum. Anume ca datoriile Greciei nu erau la Germania, Franta, Olanda, Romania, etc. Erau datorii la banci private, investori privati, fonduri, etc. UE a facut urmatorul lucru: a socializat datoriile! A platit datoriile Greciei la banci, investori, etc. si le-a preluat la nivel de tari: Germania, Franta, etc. Asa am ajuns sa discutam despre datoriile facute de PASOK si ND. Sincer sa fiu, nu vreau sa platesc pentru faptul ca unele banci, investori, etc., dintr-o dorinta (de ce nu ma mir?) de a face castig mare au dat bani unei tari insolvente, de fapt! Puteti sa o intoarceti cum doriti, bancile, fondurile, investorii etc., si-au primit deja banii inapoi, iar noi, europenii, trebuie sa purtam povara asta in spinare! Eu stiu ca economia libare spune in felul urmator “daca dai bani imprumut si ii pierzi, e problema ta, nu a statului in care traiesti! Rezolva-ti problema, exista justitie, etc.”. Ei bine, tocmai asta au facut Merkel, Juncker & Co. Au acceptat ca datoriile privatilor sa fie preluate de state. Asa ca mai usor cu critica la adresa Greciei, OK?