Marți, râul Tittabawassee din Michigan le-a reamintit oamenilor că și-au bătut joc destul de natură. A rupt lanțurile, ca să curgă din nou liber. Aceasta ar fi, foarte condensat, perspectiva romantico-ecologistă. Perspectiva antropocentristă este că s-a întâmplat un dezastru, s-a rupt barajul Edenville și ”apele furioase” au trecut și peste barajul Sanford.
Cert este că acest eveniment ar trebui să ne amintească faptul că hidroenergia, cea ”verde” și ”ieftină”, a omorât mult mai mulți oameni decât energia atomică, cea mult blamată. Că hidroenergia, această tromboză a naturii, care ucide râurile din Chile până-n Norvegia, nu reprezintă un pericol doar indirect pentru oameni, prin intermediul distrugerii naturii de care depindem cu toții (chiar dacă unii încă refuză să vadă/admită), ci și un pericol cât se poate de direct.
sursa: Gregory Shamus/Getty Images
Politicienii noștri, care se dau de ceasul morții să pună umărul la terminarea proiectelor ceaușiste ale Hidroelectrica (a se vedea episodul de miercuri din Camera Deputaților), ar trebui să se gândească că, așa cum s-a putut rupe un baraj în SUA, se poate și în România. Departe de mine gândul să sugerez că inginerii americani ar ajunge măcar la degetul cel mic al vajnicilor noștri hidrotehniști mioritici…
Dacă am avea o clasă politică conștientă, s-ar gândi să nu mai aloce banii pe baraje pe Olt în defileul de la Turnu Roșu, pe secat Jiul, Bistra și Bâsca Mare etc., ci să aloce banii pe consolidat nenumăratele baraje pe care le avem deja (sau pe demolat). Nu ar mai fi trebuit să trimită 1700 de români e-mailuri, în doar câteva ore, către șefii grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, cum s-a întâmplat miercuri, când legea anti-râuri a fost trimisă înapoi în Comisia Juridică, din nou, datorită presiunii publice. La o zi după dezastrul din Michigan, plenul Camerei Deputaților era pe punctul să voteze o lege pro-baraje. O dovadă în plus că politicienii noștri nu știu pe ce lume trăiesc. Domnul Stelian Ion a cerut plenului Camerei Deputaților, pentru a patra oara în această primăvară, să trimită legea înapoi în comisie. ”Bombardați” de către alegătorii revoltați, toți șefii de grupuri parlamentare au venit în față și au declarat că sunt de acord ca legea să meargă înapoi în comisie. Șeful grupului PSD, Alfred Simonis, a concluzionat că, fiind unanimitate, nici nu mai trebuie votat.
Puteți afla mai pe larg ce s-a întâmplat miercuri din emisiunea ”Regiunea în Obiectiv” din 20 mai, de la momentul 27:18.
Revenind la finanțarea consolidării barajelor, și Comisia Europeană a constatat, cu prea mult tact, anormalitățile de la noi, la analiza așa-zisului proiect Colibița:
”Din moment ce barajul nu are doar scop de apărare împotriva inundațiilor și acumulare de apă, ci și de producere a energiei electrice, este de maximă importanță ca beneficiarul să asigure o întreținere corespunzătoare pe viitor. Producerea de energie electrică este o activitate generatoare de venituri care ar trebui să genereze fonduri suficiente cel puțin pentru întreținerea curentă a barajului.”
Hidroelectrica ar trebui să-și consolideze barajele cu banii proprii, că tot are prea mulți, altfel nu ar fi atât de curtată de politruci și plasată deasupra legii. Nu să i le consolideze alții, cu bani europeni, deturnând fonduri care trebuiau folosite la finanțarea infrastructurii verzi împotriva inundațiilor, adică pentru renaturarea râurilor.
Politrucii noștri barajiști au decis că natura nu contează, că ne putem debarasa de ea.
Surpriza neplăcută este că astfel de politruci ies din nou la iveală și unde nu ne-am fi așteptat. Acum, în celălalt capăt al nordului Balcanilor, în minunata Slovenie, în ciuda nivelului ridicat de educație, niște politruci despre care slovenii îmi spun că ar fi de extremă dreaptă au pus mâna pe putere și vor cu tot dinadinsul să dovedească faptul că nu au înțeles nimic în general, dar mai ales din pandemia actuală. Pană la urmă, nici Germania în care naziștii au ajuns democratic la putere nu era o țară de mujici..
Politrucii anti-natură nu vor nici măcar acum să asculte voce rațiunii. Nu este niciun secret că pandemia o datorăm distrugerii naturii, distrugerii habitatelor (da, mă repet, pentru că este nevoie să mă repet).
Rănind natura, eliberăm din ea virusuri. Și nu trebuie să fie vorba doar de distrugere a naturii în zone exotice, cum poate iși inchipuie unii. Dacă tot s-au popularizat liliecii drept sursă, gândiți-vă că în peștera Șura Mare hibernează mai mult de 40 de mii de lilieci.
Una dintre formele cele mai brutale de distrugere a habitatelor o reprezintă construirea de amenajări hidroenergetice. Politrucii trebuie să înțeleagă că au distrus aproape tot, dar nu-i lăsăm să distrugă chiar tot. Ei au câștigat oricum războiul, râurile noastre sunt în moarte clinică. Dar trebuie să mai păstrăm puțină viață în rămășițele de râuri, până o metodă civilizată de obținere a energiei va fi implementată, și va fi atât de rentabilă încât bandiții să renunțe singuri la hidrocentralele lor. Din această puțină viață din râurile ținute ”pe aparate” se vor putea reface, într-o anumită măsură, ecosistemele lotice, în viitor. Putem compara rămășițele de râuri cu niște ”bănci de gene”, dar sunt mult mai mult, pentru că ele conservă și procesele, esența ecosistemului, nu doar organismele.
Dar să revin la Slovenia. Niște politruci de extremă dreaptă au pus mâna pe putere și, halucinant, vor să schimbe legislația, să înăbușe democrația, să elimine ONG-urile de mediu din luarea deciziilor de mediu. În principal, ca să poată să scoată de la naftalină proiectul criminal al barajului Mokrice, pe Sava.
Slovenii n-au mai avut de ales și, în ciuda pandemiei, au ieșit în stradă.
sursa: Balkan River Defence
Nu au ieșit cum ies la noi și pe aiurea ”covidioții”, au ieșit pentru că sunt strânși cu ușa. Așa cum viețile celor morți în pandemie nu le poate aduce nimeni înapoi, nici râurile distruse de baraje nu le mai aduce nimeni la starea inițială, cu tot ”dedamming-ul” din lume.
Ploaie, pandemie, cu măști cu ”Narave ne damo!” (Nu dăm natura!), slovenii își apără Sava, își apără natura.
sursa: Balkan River Defence
Evident ca nu sunt de acord cu demonstrații pe vreme de pandemie, dar pandemia s-a nascut din distrugerea naturii și, dacă le permitem politrucilor anti-natură să folosească pandemia ca pe o diversiune, și să accentueze la paroxism distrugerea naturii, avem un cerc vicios.
Din nefericire, Bruxelles-ul este aproape la fel de departe, iar Bucureștiul pur și simplu nu există în domeniul care ne interesează.
Aici găsiți Raportul Agenției Europene de Mediu:
https://www.eea.europa.eu/ro/publications/mediul-european-starea-si-perspectiva
La pagina 9, apare un tabel de sinteză cu (mai mult ne)realizările. Este tragic. Acolo unde în engleză s-a tradus “Largely not on track”, iar în franceză “Loin d’etre engage”, românii au pus “În general nu se încadrează în grafic”. Cute! Este cazul pentru aproape toate subcapitolele de la “Protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural”.
Cred că ăsta este un punct de pornire mai realistic decât focusarea pe jegurile din ministere, guvern, Securitate (da, nu e pură, scuze dac-am șocat! Suge și ea mălai ilegal la greu!). De-alde Orban sunt pur și simplu surzi la proteste, iar de-alde Merkel ori Leyen au alte treburi. Eventual, ca niște președinte de CAP, sună la șeful penitenciarului să le trimită ceva deținuți ca să strângă sparanghelul, că nu mai au cu cine.
Soluția bosniacă este un fâs slav. Altceva putem?
Cu Agentia Europeană de Mediu m-am lamurit in urma cu aproape un deceniu. Le-am scris si mi-au raspuns ca ei nu pot sa faca nimic, ca ei fac doar ceva statistica. Nu este echivalentul APM-urilor de la noi, care dau unda verde distrugerii naturii.
Pe slavi nu i-as subestima. In Bulgaria, de exemplu, nici nu-i mai trece nimanui prin minte sa faca vreo hidrocentrala, pentru ca au societate civila de mediu puternica, si ministerul mediului asculta de ea. Iar in Slovenia nu-i vad bine deloc pe politrucii care si-au ridicat societatea civila in cap.
In Serbia indivizii din mafia microhidrocentralelor au fugit cu capetele sparte, sub protectia politiei:
http://www.nspm.rs/hronika/juzne-vesti-investitor-mhe-u-toplom-dolu-odustajem-od-gradnje-vise-necu-krociti-u-pirot-ovo-je-banana-drzava.html
Daca putem altceva? Nu stiu. Depinde cati ne implicam. Suntem vreo 20 de milioane. Trebuie doar ca romanul sa treaca peste mentalitatea: de asta trebuie sa se ocupe altcineva. Trebuie sa vada situatia astfel: daca eu nu fac ceva, nu face nimeni.