Antonia Pup

Nu e vorba doar de două săptămâni în plus de școală

Atâta timp cât în România mai e permis să gândești liber și să nu aderi la narațiunea potrivit căreia ,,totul e o problemă sistemică”, ,,sistemul e plin de bube, doar noi suntem curați, frumoși și puri”, o să îmi rezerv dreptul de a mă opune, atât cât pot, deturnării dezbaterii publice asupra politicilor educaționale. Țara a luat foc de o săptămână, pentru că la Școli curate am decis, alături de organizații reprezentative din domeniul educației, să adresăm un apel liderilor politici prin care solicităm, sugestiv, mai multă școală pentru copiii României. Da, pentru acei copii din România (circa un milion) care timp de 24 de săptămâni, școala numai școală nu a fost. O realitate care e percutată mai greu de către părinții înfierați de pe Facebook care probabil se gândesc doar la soarta propriei odrasle, o realitate percutată mai greu de elevul de colegiu național, care își permite oricând suplimentarea ,,educațională” prin meditații.

Nu cred că problemele din educație pot fi adresate în termeni maniheiști, dar cred că poziția fiecăruia dintre noi cu privire la garantarea unui număr minim de zile de școală într-un an calendaristic este poziția care va determina mersul lucrurilor în educație cel puțin până la următorul ciclu electoral.

  1. Vrem decidenți care să își asume evidence-based decision making (că am auzit la Bruxelles și ne place cum sună), dar fix atunci când e vorba de educație, brusc, datele nu ne convin. Semnalez acest articol de cercetare din domeniul economiei educației, publicat astăzi pe Facebook-ul senatorului Adrian Hatos. Un paragraf relevant din acesta este: The time that children spend in school varies across countries. Do these differences explain international gaps in pupils’ academic achievements? In this paper, I estimate the effects of instructional time on students’ achievement using PISA 2006 data, which includes data samples from over 50 countries. I find that instructional time has a positive and significant effect on test scores, and that the effect is much lower in developing countries. Evidence also suggests that the productivity of instructional time is higher in countries which implemented school accountability measures or that gave schools autonomy in budgetary decisions and in hiring/firing teachers. Așa cum era de așteptat, există o corelație pozitivă între numărul de zile de școală și rezultatele elevilor la testările PISA. Să ne aducem aminte că România este ultima din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de zile de școală.
  2. ,,Da, dom’le, vrem calitate, nu cantitate” or, la noi dimensiunea calitativă este sub bocancul dimensiunii cantitative. Sunt convinsă că majoritatea celor care opinează asupra programei școlare nici măcar nu a citit programa școlară, darămite să mai poată să explice diferența dintre curriculum, plan-cadru și programă. Profesorii se folosesc de programa școlară ca să își justifice neputința și slaba pregătire. Părinții care fac temele propriilor odrasle se plâng de programa școlară pentru că ei înșiși nu mai pot să galopeze între ecuații de gradul doi și compuneri la limba română. Dar unde e vina sistemului în asta? De ce nu vrem să acceptăm că nu e vina sistemului, ci a fiecăruia dintre noi, pentru că întreținem o narațiune toxică?
  3. ,,Nu vrem mai multă școală, vrem reforme substanțiale”, în timp ce noi, de facto, nu propunem nicio măsură substanțială. Nu cerem primarului să doteze școlile cu aparat de aer condiționat, cerem să nu se mai facă școală vara! Nu cerem profesori mai buni, care să nu mai dea note din burtă, cerem împuținarea programei școlare, tăieri peste tăieri. Cu ortodoxie, alții predică înlocuirea disciplinelor fundamentale (atât din spectrul științelor tari, cât și din spectrul umanioarelor) cu ,,discipline pentru viață”. Ar fi în stare chiar să propună educație financiară în loc de matematică. Ce antreprenor de succes din România nu are un minimum de cunoștințe elementare în domeniul matematicii? Sau încă așteptăm ca școala/Statul să ne livreze inclusiv o afacere la cheie, când ieșim de pe băncile liceului? Să nu mai operăm cu concepte aplicabile doar în vise. 
  4. Incapacitatea autorităților de a lua o decizie – avem exact liderii pe care îi merităm. Dacă adresăm false probleme, primim false soluții. Întrebat despre decizia pe care și-o va asuma cu privire la structura anului școlar, Sorin Cîmpeanu a propus ,,o consultare extinsă”, cu cine altcineva decât cu ,,toți factorii interesați”? A devenit politică de stat la Guvernul Cîțu, să îngropăm orice soluție cu o consultare. Consultarea cu toți factorii interesați a fost una, pe 6 decembrie. De atunci, Ministerul Educației nu a livrat nimic: nici planuri-cadru, nici strategie de digitalizare, nici un plan concret privind recuperarea decalajelor înregistrate ca urmare a tranziției la învățământul online.
  5. ,,Reforma educației” nu se va face când va semna Iohannis decretul de promulgare a noii legi a educației. Unii încă trăiesc, în lumea lor plină de unicorni, într-o narațiune utopică: Totul se rezumă la pixul ministrului, la un plan guvernamental, multilateral dezvoltat, de tip nou. Nu, îndrăznesc să cred că reforma educației începe cu fiecare profesor care vine pregătit impecabil la fiecare oră, care nu întârzie la orele de curs, care nu dă note din burtă sau pe ochi frumoși, reforma poate începe în fiecare sală de clasă și nu are nevoie de politica educațională a milei și a neajunsului, pe care unii o propovăduiesc. Așadar, este infantil să blamezi o propunere (prelungirea anului școlar pentru recuperarea decalajelor, mai multă școală pentru copiii României) doar pentru că nu se înregistrează în tiparul de non-soluții exhaustive pe care le tot auzim de la România Educată (și superfluă!) încoace: plan integrat, program guvernamental, proiect de țară. În mod cert prelungirea anului școlar nu va rezolva toate problemele din educație, dar cel puțin, luând această decizie, ne asumăm că nu mai vrem să trăim într-o narațiune a urii față de școală. Deci nu e doar despre două săptămâni în plus de școală. E vorba despre răspunsul, cât se poate de onest, la întrebarea: vrem drept la educaței sau drept la vacanță?

Încă nu s-a inventat o rețetă magică prin care să știi mai multe, învățând mai puțin. Ce ne mai rămâne de făcut, în speranță că vom scoate capul din această mocirlă? Elevii să învețe, să nu caute scuze în neputința guvernanților de a își asuma o serie de decizii impopulare, dar necesare, să învețe și mate, și română, și geografie, pentru că nu mai trebuie să existe poduri între cele două culturi, studenții, să accepte că există viață și după tăierea transportului gratuit cu trenul, părinții, să se împace cu gândul că școala nu este locul ăla unde îți parchezi copilul 7 ore pe zi, ca tu acasă să faci orice altceva, în afară de a te ocupa de educația lui. Această poziție rațională de cunoaștere a ,,misiunii” fiecăruia dintre noi nu poate fi pusă într-o nouă Lege a educației. Niciun ministru, oricât de bun ar fi el, nu va putea face fiecare cetățean din țara asta să valorifice buna educație drept cea mai de preț avere. Faptul că Facebook-ul a devenit, zilele acestea, o cloacă de mânie proletară a oamenilor care urăsc educația, spune mai multe despre noi decât despre România Educată a lui Iohannis. Ce vă înspăimântă atât de tare la educație?

Dacă mai multă școală vă înspăimântă, asta cred că spune mai multe despre voi decât despre Cîmpeanu, Iohannis, Cîțu, Barna la un loc. Scapă cine poate și s-avem baftă!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Nu e vorba doar de două săptămâni în plus de școală

  1. Andrei

    În orice caz, este utilă citirea întregului document, nu numai a rezumatului. Lavy admite că există multe variabile care pot altera predictibilitatea unei politici publice care să se bazeze pe această corelație (era suspect dacă proceda altfel) și, mai mult, admite că extinderea timpului poate fi interesantă dacă există resursele necesare.
    În plus, există un factor care merită tratat cu mare atenție: calitatea timpului liber al elevilor. Raportul dintre productivitatea timpului petrecut la școală și timpul petrecut pentru teme, pare, pentru Lavy, important de luat în calcul.
    În țările ca SUA, Canada, Franța, Israel, Anglia, probabil și-n celelalte țări dezvoltate după orele de școală, elevii au multiple oportunități de a face activități interesante pentru ei. Muzică, sau pictură, sau sporturi, balet, teatru, lectură etc.
    În concluzie: sunt de acord că Lavy justifică o corelație pozitivă între numărul de ore și rezultate, dar admite că această corelație devine irelevantă în absența unor condiții suplimentare.
    Dacă ar fi să trag o concluzie, tot din asta sfertodoctă, aș zice că în România, timpul petrecut la școală este printre ultimele variabile de care aș fi îngrijorat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *