Obiectivele principale ale Regulamentului european privind materiile critice (CRMA) – 10% extracție internă și 40% prelucrare internă până în 2030, – sunt necesare dar nu suficiente pentru ca țările gazdă ale proiectelor miniere ”strategice” să poată profita de pe urma lor, se arată într-un articol de economie din cea mai cunoscută revistă de știință la nivel global, Nature.
România are trei proiecte pe lista inițială a UE privind proiectele miniere ”strategice” – cel de aur și cupru de la Rovina (jud. Hunedoara, cu mențiunea că aurul nu e o materie critică), cel de grafit de la Baia de Fier (jud. Gorj) și cel de magneziu de la Budureasa (jud. Bihor). Invocând (în mod abuziv) Regulamentul CRMA și invocând populist dezvoltarea zonelor în care ar urma să fie implementate proiectele, Sorin Grindeanu și alți lideri PSD, dar și cu semnături de la George Simion și alți 17 parlamentari AUR, au promovat o lege prin care cetățenii români ar putea fi expropriați în interesul companiilor miniere și ar pierde și alte drepturi (acces la justiție, mediu sănătos etc.).
Pe România Curată și Verde Curat am arătat de ce inițiativa legislativă depășește cu mult facilitățile și excepțiile din Regulamentul european CRMA și că este o lege cu dedicație atât pentru controversatele companii miniere canadiene, cât și pentru cele controlate politic de PSD (SALROM) ori de un fost prieten din copilărie și partener de afaceri al lui Sorin Grindeanu.
Analiza din Nature demontează și mitul populist cu care sunt promovate aceste proiecte ”strategice” – potrivit căruia ar aduce dezvoltare în țările în care aceste materii critice sunt extrase și chiar și prelucrate primar (extragerea materiilor din minereu). Profitul real va fi în țările care dețin tehnologiile și licențele pentru fabricarea produselor finite.
”Când China a înăsprit licențele de export pentru șapte elemente de pământuri rare în aprilie 2025, guvernele occidentale au reacționat în același mod ca la fiecare alt șoc legat de mineralele critice din ultimii cinci ani. Uniunea Europeană a accelerat emiterea permiselor de extracție în temeiul Regulamentului privind materiile prime critice (CRMA – n.a.). Statele Unite au extins subvențiile pentru prelucrarea internă a mineralelor în temeiul Legii de reducere a inflației. Parteneriatul pentru securitatea mineralelor, o inițiativă lansată în 2022 de 14 economii, a atras mai multe țări partenere producătoare.
Fiecare răspuns s-a bazat pe același diagnostic: problema aprovizionării cu minerale este geologică și geografică și soluția este extragerea mai multor resurse, rafinarea mai multor resurse și aprovizionarea din mai multe locuri. Acest diagnostic este corect doar pe jumătate. Omite ceea ce este acum constrângerea obligatorie: proprietatea intelectuală”, arată Rabah Arezki și Grégoire Rota-Grazios.
Rabah Arezki este director de cercetare în economie la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS) și cercetător senior la John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard, iar Grégoire Rota-Graziosi este profesor de economie la CERDI-Universitatea din Clermont Auvergne (Franța)..
”Pentru cele mai importante materiale din punct de vedere strategic — elemente grele din pământuri rare, galiu, germaniu, siliciu, litiu și grafit — punctul de blocaj al lanțului de aprovizionare nu mai este la mină sau la fabrica de prelucrare. Proprietatea intelectuală este cea care guvernează modul în care materia primă este transformată în ceva util”, precizează cei doi economiști.
Altfel spus, ieșind din limbajul economic, minele sau fabricile de prelucrare a minereului NU aduc prosperitate și bunăstare pentru comunitățile locale și nici țărilor în care sunt localizate, ci în țările care au tehnologia de a produce produsele finite, așa cum pretind promotorii acestor proiecte și în numele cărora invocă (inclusiv în mod abuziv) derogări de la normele de protecția mediului, a proprietății private, a celor de drept administrativ ori de acces la justiție. Nu atâta timp cât nu deții și tehnologiile de transformare a minereurilor în produse utile (și localizarea lor în țara gazdă a proiectelor miniere).
Asta nu înseamnă că nu câștigă nimeni. Acționarii companiilor miniere, directorii lor recompensați cu venituri nesimțite (uneori de ordinul milioanelor de euro sau dolari anual), membrii rețelelor clientelare conectate politic (cum e cazul fostului partener de afaceri al lui Grindeanu), acționarii și asociații firmelor contractoare (pentru a nu-i aminti pe cei care primesc mită) sunt marii câștigători. Acestora li se adaugă câștigători mai mici – firme de lobby, marketing, publicitate ori o parte a instituțiilor de presă.
Ce e mai interesant e că, în ciuda procedurilor simplificate și accelerate, în momentul producției efective de minereuri ”strategice”, tehnologia să fi avansat suficient de mult ca să nu mai fie nevoie de ele. A se vedea doar evoluția bateriilor cu sare în loc de litiu, tehnologie dezvoltată de China până la nivelul producției de masă (un articol în acest sens aici). Practic, facilitățile, subvențiile, încălcările drepturilor comunităților locale, distrugerile de mediu ar avea ca rezultat extragerea și rafinarea unei materii critice de care NU mai e nevoie. Ah, da… și ar mai fi câștigurile celor amintiți deja mai sus.
BONUS: Cum a fost blocată Legea Grindeanu de expropriere a cetățenilor români în interesul companiilor miniere provate:
