Compania Apă Canal Ilfov, controlată de Consiliul Județean (CJ) condus de Hubert Thuma, a încercat să se spele pe mâini de scandalul vidanjei golite direct în râul Pasărea concediind doi șoferi. Garda de Mediu a mers, însă, mai departe, și a amendat compania cu 60.000 de lei, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Inițial, filmarea cu deversarea murdăriilor în râu a fost făcută publică de Agent Green. După ce Buletin de București a preluat înregistrarea, președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a trimis un așa-zis ”drept la replică” redacției, amenințând-o cu procesul, pe motiv că societatea Apă Canal ar fi o entitate juridică independentă, care n-ar ține de administrația județeană. În realitate, chiar dacă are personalitate juridică distinctă, CJ Ilfov deține peste 99% din acțiunile societății Apă Canal.
După cum am arătat pe România Curată și Verde Curat, cel pe care îl proteja Thuma era colegul lui de partid (PNL, în acel moment), care e președinte al Consiliul de Administrație (CA) Apă Canal Ilfov, Petre Dorin Mihalcea. La o banală căutare în online îl regăsim pe domnul Mihalcea ca subordonat al domnului Thuma pe linie de partid – mai exact ca reprezentant al PNL în Biroul Electoral Județean Ilfov, atât la alegerile parlamentare din 2024, cât și la cele prezidențiale, de anul trecut.
”Garda de Mediu a făcut verificările în urma sesizărilor primite. Concluzia? Operatorul a pasat, bineînțeles, vina la angajații lui care, spune operatorul, ar fi deversat de capul lor acolo. Operatorul a și anunțat că gata, i-a dat afară pe cei doi șoferi. Evident, deși și șoferii care au acceptat să ducă ape uzate pe marginea drumului au vina lor, decizia de a-i da afară pe șoferi nu spală de vină operatorul. Așa că operatorul a fost sancționat cu amenda de 60.000 de lei”, a anunțat pe pagina ei de Facebook, ministra Mediu, Diana Buzoianu.
.Mai bine mai târziu, decât niciodată.











