Fostul nostru coleg Mihai Goțiu, care, în urma alegerilor din 11 decembrie, a intrat în Parlament pe listele USR, a fost ales miercuri vicepreședinte al Senatului.
“Nici eu și nici colegii mei n-am intrat în USR și nici n-am ajuns la București ca să facem figurație. În urma încrederii și sprijinului primit din partea grupului, am fost desemnat membru în Biroul Permanent, iar aici am fost votat vicepreședinte al Senatului României. Nu mă întrebați încă ce înseamnă asta – deocamdată pot spune că doar o responsabilitate suplimentară. Aș zice chiar uriașă, ținând cont că nici eu și nici vreunul dintre colegi nu are vreo experiență în domeniu. Vă asigur că nu sunt însă genul care să fie speriat de faptul că trebuie să învăț lucruri noi ;). Mulțumesc celor care mi-au acordat încrederea”, a scris Mihai Goțiu pe Facebook.
Proaspătul vicepreședinte al Senatului are 43 de ani și a debutat în presă în 1994, la Radio Cluj. Mihai Goțiu lucrat la numeroase publicații din presa centrală și locală, a fost ziarist de investigații, de presă sportivă, culturală, opinie. A fost membru în Comitetul de Conducere și apoi președinte al Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC). În perioada aprilie 2014- octombrie 2016, Goțiu a fost editor coordonator al platformei România Curată.
În 2013, Mihai Goțiu a publicat cartea de investigație jurnalistică ”Afacerea Roșia Montană”, despre controversatul proiect minier de la Roșia Montană.
Mai multe despre Mihai Goțiu găsiți aici.












Felicitari !
Poate cu ocazia aceasta va avea mai mare grija la aspectul general si la limbajul folosit in prezentarea opiniilor proprii.
Felicitari!! Sa faceti treaba buna si sa nu va pierdeti integritatea!