Romania Curată

Mai multe ONG-uri, personalități publice și peste 1500 de cetățeni cer reprezentanților României să condamne încălcarea statului de drept în Turcia

Societatea Academică din România împreună cu alte 13 asociații profesionale, ONG-uri, personalități publice și simpli cetățeni s-au alăturat demersului prin care se solicită președintelui, premierului și ministrului de externe să condamne escaladarea încălcării drepturilor omului în Turcia, după tentativa de lovitură de stat ce a avut loc vinerea trecută.

Texul integral al petiției îl puteți găsi aici.

Semnatarii scrisorii deschise solicită liderilor diplomației românești (președintele, premierul și ministrul de Externe) să ia poziție față de ”evoluțiile alarmante din aceste zile din Turcia”, și să acționeze  în concordanță cu valorile care stau la baza comunității transatlantice, din care România face parte. Ei subliniază că până în acest moment adresanții au exprimat public doar speranța că ordinea publica va fi restabilită în cel mai scurt timp, amintind faptul că Turcia este un partener strategic al țării noastre și nici un oficial roman nu a exprimat vreo poziție cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului și a principiilor statului de drept în procesul de stabilizarea a situației din Turcia. Imperativul democratic nu trebuie subordonat imperativului geopolitic – fără o democrație autentică, în care drepturile fundamentale sunt respectate, stabilitatea geopolitică este o himeră, care mai devreme sau mai târziu va fi pusă în pericol de lipsa democrației, se mai afirmă în scrisoare.

În scrisoare se atrage atenția că regimul Erdogan a trecut la represalii și amenințări care încalcă drepturile omului și ridică grave semne de întrebare legate de democrația turcă, în condițiile în care, oricum, și anterior evenimentelor de la sfârșitul săptămânii situația din Turcia era îngrijorătoare. În scrisoare deschisă se reamintește că epurarea judiciară a precedat lovitura de stat din 15 iulie –  peste 45,000 de polițiști și 2,500 de magistrați au fost transferați în 2014 de la posturile lor, o mișcare pe care mulți au considerat-o o încercare de stopare a investigațiilor de corupție și subminare a independenței justiției.

Scrisoarea deschisă a fost semnată, până în acest moment, de 1500 de persoane. Printre semnatari se numără organizații precum Active Watch – Agenția de Monitorizare a Presei, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația VeDemJust, Asociația Miliția Spirituală, Asociația Magistraților din România, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse Juridice, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din Romania (CTR), CNS Cartel ALFA, Expert Forum, FNS Alma Mater, Societatea Academică din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, dar și intelectuali publici, parlamentari, oameni de cultură precum  Alina Mungiu Pippidi, Zoe Petre, Michael Shafir, Liviu Antonesei, Remus Cernea, Claudiu Crăciun, Victoria Stoiciu, Florin Iaru, Sergiu Mișcoiu.

Semnează și tu scrisoarea deschisă aici

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *