De ce Marea Neagră nu e lac NATO (2008)

În secolul al cincisprezecelea, ceea ce fusese cândva o mare bizantină, apoi o mare genoveză a devenit treptat un lac otoman. Căderea marii cetăţi genoveze Caffa din Crimeea a fost un dezastru echivalent cu cel al cuceririi Constantinopolului. Astăzi, când din Caffa a mai rămas doar un singur turn, mai înalt decât hotelurile socialiste şi bisericile ortodoxe post-comuniste cu turle aurii poţi măsura din ochi dimensiunea prăbuşirii Occidentului în această regiune şi dificultatea de a-l mai suscita vreodată. Pe cheiul care a fost cândva centrul comercial al Republicii în Est, şi unde azi flutură improbabilul drapel ucrainean, am asistat acum câţiva ani la o demonstraţie menită să împiedice debarcarea unei fregate, parte a unui exerciţiu comun cu NATO. Vladimir Jirinovski venise personal de la Moscova pentru a împiedica această reîntoarcere simbolică a Occidentului. În indiferenţa generală, vreo sută de oameni ponosiţi şi câteva zeci de „cazaci” au strigat sloganuri anti-Vest şi anti-Nato, proclamând Crimeea, azi în Ucraina, drept teritoriu rusesc. La Kiev şi Moscova talk-showurile au făcut bancuri şi au pretins că participanţii fuseseră cumpăraţi cu câteva ruble. Dar fregata nu a mai acostat, iar în sondaje majoritatea populaţiei ucrainene nu vrea în NATO.

Bătălia care se duce pentru sufletul Ucrainei e plină de asemenea paradoxuri. Crimeea, în majoritate rusă, pare paşnică. Dar nu e. În spate, sute de „cazaci”, numele uzurpat de forţe paramilitare pro-ruse pe care le găseşti şi în Transnistria, s-au înarmat folosind dreptul la liberă asociere şi permisele de arme de vânătoare. O poză a mea cu un soldat ucrainean îl arată scoţându-şi cămaşa jerpelită de uniformă ca să îmbrace pe dedesubt, în spatele unei gherete de plajă, un maiou alb nou dat de o vânzătoare de pomană. Parlamentul local al Crimeei autonome este anti-portocaliu. Portocaliu egal naţionalist, simt şi românii din Bucovina, care votează cu Partidul Regiunilor, pro-moscovit şi anti-Est. Dacă vezi micul turism înflorind pe bărcile furate de la flota rusească din Sevastapol, care pare o grămadă de fier vechi într-un lighean din ruinele unui fort genovez de pe o culme apropiată simţi că Rusia nu va mai fi niciodată ce a fost. Dar totodată îţi dai seama că ceea ce urmează Rusiei nu e neapărat bun. Viitoarele tragedii de aici vor avea actori multipli, vor fi împărţite mult mai mărunt şi local, ca în fosta Iugoslavie.

Nu că Rusia s-a dus prea departe. Dar puterea ei rămâne despotică şi arbitrară, nu previzibilă şi cuprinzătoare. E destul să vezi spaima de pe feţele poliţiştilor ruşi în Caucaz, adesea luaţi de ţinte de insurgenţii islamişti. Peste tot în Caucazul de Nord ruşii sunt capabili să terorizeze populaţia civilă în orice moment. Dar nu sunt capabili să-i apere pe cei care sunt cu ei, nici măcar sediile guvernamentale. Prin gările din Caucaz soldaţii îşi îneacă spaima în băutură cu un aer de sfârşitul imperiului care te convinge că renaşterea nu mai e posibilă Dar dacă treci munţii înspre Georgia vezi că le-a mai rămas atâta putere încât să saboteze eficient europenizarea acestei ţări.

În oraşul numit cândva Cetatea Albă după ce a fost Novocastro sărăcia e de dimensiuni africane. Nu e apă, deşi oraşul stă pe limanul Nistrului, un lac enorm care o desparte de Marea Neagră. Cetatea genoveză, trecător a Muşatinilor, are steagul Ucrainei independente deasupra. Dar autobuze cu turişti din Rusia vin cu ghizii lor şi o prezintă copiilor ca pe un monument rusesc, o probă a câştigării războiului civilizaţiilor de către Romanovi, aceşti continuatori ai Romei care şi-au plasat o coloană la capului valului lui Traian în Bugeac, pentru a comemora victoria contra Turciei. Totul e fals, strident, şi dincolo de zidurile încă falnice vezi blocurile socialiste părăginite şi furnalele care nu mai produc decât fum. Asta e Marea Neagră azi, şi e departe visul de a o aduce in Occident.

Articol publicat inițial în iulie 2008