Romania Curată

Iohannis insistă ca Parlamentul să rediscute Legea de eliminare a 102 taxe

Reexaminarea Legii privind eliminarea a 102 taxe nefiscale se impune, în pofida deciziei de constituţionalitate a CCR, din cauza riscurilor cu care s-ar putea confrunta serviciile publice de presă în cazul anulării taxei radio-tv, a avertizat preşedintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare trimisă vineri Parlamentului, citată de News.ro. Iohannis mai argumentează, în cererea de reexaminare, că reexaminarea trimisă de el se referă la politicile fiscal-bugetare ale statului, precum şi la „concretizarea acestora”, care sunt atribute ale Legislativului, astfel că e necesară o reanalizare a acesteia de către Parlament „sub aspectul efectelor resimţite de cetăţean”.

Preşedintele a subliniat că eliminarea taxelor şi simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţi sunt deziderate ale societăţii, dar realizarea lor implică şi adoptarea unor „măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile şi, în acelaşi timp, responsabile”.

„Înlocuirea unei plăţi directe cu una indirectă, precum şi absenţa unor măsuri legislative conexe, de natură să conducă la realizarea unor servicii publice de calitate, ar putea face ca simpla eliminare a taxelor prevăzute de legea transmisă la promulgare să conducă, pe lângă efectul deplasării poverii fiscale de la beneficiarii acestor servicii către toţi contribuabilii, persoane fizice şi juridice, şi la consecinţa accentuării disfuncţionalităţilor serviciilor publice”, a avertizat preşedintele în document.

Iohannis atrage atenţia şi asupra taxei radio-tv, afirmând că problemele posturilor publice „sunt vechi şi sistemice” şi se datorează, în principal, cadrului legislativ actual. „Modul de finanţare a celor două servicii publice de radio şi de televiziune este în directă legătură cu funcţionarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spaţiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanţare a serviciilor publice de radio şi televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ”, mai scrie Iohannis în scrisoarea către Parlament.

„(Eliminarea taxei radio-tv – n.r.) poate genera noi probleme, ce se adaugă celor deja existente. Astfel, reducerea surselor proprii de finanţare în detrimentul creşterii ponderii sursei publice pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare poate conduce la noi probleme legate inclusiv de statutul salariaţilor şi modalitatea de salarizare a acestora ori poate pune chiar pune în discuţie independenţa editorială”, precizează Klaus Iohannis.

El a atras atenţia că legea nu poate fi promulgată în actuala formă, pentru că banii pentru susţinerea TVR şi radioului public fără taxa radio-tv nu sunt cuprinşi în bugetul pentru 2016, iar bugetul pe 2017 nu este încă aprobat, astfel încât, în această situaţie tranzitorie, „prin intrarea în vigoare a legii aflate la promulgare cele două servicii publice de radio şi televiziune s-ar putea confrunta cu dificultăţi suplimentare”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat anterior că va retrimite la Parlament legea care elimină 102 taxe nefiscale, inclusiv taxa radio-tv. Curtea Constituţională a decis, vinerea trecută, că această lege este constituţională, ca răspuns la sesizarea făcută de seful statului, care a susţinut că legea încalcă  normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi pe cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi pe cele care guvernează bugetul public naţional.

Legea de eliminare a 102 taxe nefiscale a fost, inițial, o propunere din programul de guvernare al PSD, însă ulterior a fost grăbită adoptarea ei în Parlament, înainte de alegerile legislative de pe 11 decembrie. După decizia Curţii, inițiatorul proiectului, Liviu Dragnea, a declarat că ceea ce este bun pentru oameni nu are cum să fie neconstituţional.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Iohannis insistă ca Parlamentul să rediscute Legea de eliminare a 102 taxe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *