Aflat la un curs intensiv de
pregătire al noilor magistraţi la Centrul de la Giroc, lucru cu care
Cristi Danileţ s-a “lăudat” prin intermediul reţelei de socializare
Facebook, acolo unde este foarte activ, judecătorul Consiliului Superior
al Magistraturii a acceptat să stea de vorbă cu redactorul Vocea
Timişului pentru a clarifica “situaţia” în care se află în aceste
momente justiţia din ţara noastră.
Cu permisiunea voastră, a cititorilor
portalului Vocea Timişului, am să vă scriu mai întâi cum l-am “cunoscut”
eu, ca simplu cetăţean al României pe “justiţiarul” Cristi Danileţ.
Văzând anul trecut “războiul mediatic” dus de Antena 3 împotriva sa, am
început să caut pe internet să văd despre cine este vorba, iar scriind
numele său pe Google, primul găsit a fost blogul personal al
magistratului. Prima impresie? Judecător al C.S.M. cu blog personal?
Asta e ceva într-o societate românească “blocată” în vechime să nu o
numesc mai urât de atât. Apoi, ce să văd, Cristi Danileţ are şi cont pe
Facebook, iar asta mi s-a părut şi mai ieşit din comun. Primul impuls a
fost să-i “cer prietenia” prin intermediul celebrei reţele de
socializare. Stupoarea mea avea să ajungă la cote inimaginabile în
momentul în care cererea mea a fost acceptată, iar ca “recunoştinţă”
m-am gândit să-i scriu omului un mesaj de “mulţumire”. Zis şi făcut, iar
pentru ca uimirea mea să ajungă aproape de maximum posibil, acesta mi-a
şi răspuns, fapt la care, trebuie să recunosc, nu mă aşteptam deloc. În
urmă cu doar două zile, acelaşi Cristi Danileţ anunţa, tot prin
intermediul Facebook, că se află, pentru două zile în Timişoara şi că
“Stau până mâine seară. Dau un suc doritorilor” fapt ce mi-a dat curaj
pentru o nouă “abordare”, acţiune care s-a concretizat cu ceea ce veţi
putea urmări în cele ce urmează, un interviu în adevăratul sens al
cuvântului, însă datorită dimensiunilor sale am hotărât să vi-l facem
cunoscut în două părţi. În cele ce urmează aveţi prima parte, cea de-a
doua urmând să o puteţi citi vineri, 12 aprilie 2013.
R: La un moment dat aţi susţinut crezul “Dreptate în România”. Cum credeţi că s-ar putea înfăptui acesta?
C. D.: Lumea vorbeşte mult
despre justiţie însă nu ştie exact care este rolul ei. Chiar în domeniul
nostru există o “dilemă filozofică” ce stârneşte deseori dezbateri,
dacă scopul nostru este să aplicăm legea sau să facem dreptate. Încă din
facultate, noi nu am fost învăţaţi să facem dreptate sau să facem
justiţie, noi învăţăm norme de drept. Ulterior, în profesie, constatăm
că avem dosare pe care le soluţionăm, unde trebuie să dăm o soluţie, şi
aproape întotdeauna prin soluţile acestea ajungem să influenţăm
destinele umane. În cursul timpului, după aproximativ 5-10 ani de
practică ajungi să fii un judecător trecut prin tot felul de cauze, ai
studiat o sumedenie de acte normative şi îţi dai seama că scopul tău
este acela de a face dreptate, asta aşteaptă oamenii de la tine, să faci
dreptate. Pentru asta avem nevoie în primul rând de legi bune, legi
drepte în România şi în al doilea rând avem nevoie de oameni foarte bine
pregătiţi, de procurori, de judecători, poliţişti sau avocaţi extrem de
bine pregătiţi, iar noi suntem într-o continuă reformă. De ani de zile
se tot vorbeşte despre reforma în justiţie, pare că aceasta nu se mai
termină, uitându-se scopul ei – ajungerea la un sistem care să
ocrotească drepturile omului, adică drepturile cetăţeanului onest, ale
justiţiabilului, care să-şi găsescă soluţionarea problemelor lui într-un
timp real în conformitate cu legea, de către judecători şi procurori
oneşti. Cam asta cred eu că ar trebui să fie crezul fiecărui magistrat,
acela de a se face dreptate. În acest fel justiţiabilul ajunge să aibă
încredere în justiţie, în timp ce justiţiarul ajunge să se simtă
împlinit profesional.
R: Decizia de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.) este, sau nu, una politică?
C. D.: Eu
am fost revocat din C.S.M. de către plenul Consiliului la solicitare
unui număr mare de instanţe judecătoreşti. Din păcate, nu am aflat nici
până astăzi o motivare oficială a acestui act, cert este că am luat act
de nemulţumirea unor judecători cu privire la activitatea mea, deşi am
fost, cred, printre puţinii oameni activi din C.S.M., cunoscut atât în
rândul magistraţilor, cât şi în afara magistraturii. Cred că ceea ce a
nemulţumit magistraţii a fost, nu activitatea mea ca membru C.S.M. cu
privire la cariera lor, ci activitatea mea în spaţiul public. A speriat
puţin faptul că astă-vară, când au fost “atacurile” asupra statului de
drept, am fost printre puţinii care am avut curajul de a ieşi în spaţiul
public pentru a critica discursurile politicienilor prin care s-au
facut presiuni asupra justiţiei şi prin care s-au făcut aprecieri total
inadecvate asupra unor judecători sau procurori. În acel moment au
început “atacurile” unui trust mass-media împotriva mea şi a unor colegi
din C.S.M., lucru neobişnuit pentru magistratura română şi aceasta a
făcut ca o parte dintre judecători să-şi dorească încetarea acestui tip
de atacuri prin înlăturarea judecătorului sau judecătorilor care au
“provocat” aceste dezbateri. Scopul “ieşirilor” mele a fost, fără
îndoială, asigurarea independenţei justiţiei.
R: Dar numirea în C.S.M. a fost făcută la fel, politic?
C. D.: Alegerea
mea în C.S.M. nu a avut loc în legătură cu nici un eveniment sau factor
politic. Alegerile membrilor C.S.M. sunt făcute de către colegii lor,
eu fiind ales de peste 900 de judecători ca membru în C.S.M. fără
implicarea vreunui partid politic sau om politic, ci efectiv în baza
capacităţilor profesionale şi a imaginii pe care mi-o construisem
într-un timp foarte scurt – sunt unul dintre primii judecători
reformişti din România, implicaţi în reforma justiţiei încă din 2003,
fiind printre primii care am avut “îndrăzneala” de a da interviuri
publice, de a ieşi în spaţiul public, am lucrat la mai multe acte
normative, la regulamente interne al judecătorilor – am fost un lider de
opinie de-a lungul anilor în acest sistem.
R: Credeţi
că Ministerul Justiţiei poate deveni, vreodată, în România, apolitic,
în sensul ca ministrul de justiţie, de exemplu, să fie numit de
magistraţi şi nu de factorul politic?
C. D.: Ministerul
Justiţiei este un organism politic, face parte din Administraţia
Centrală, ministrul justiţiei este un om politic deoarece, ca membru al
Guvernului este cel care exercită, asemeni celorlaţi membrii ai
Guvernului, puterea executivă. Personal îmi este greu să cred în
succesul unui om politic, dar nu cred că ministrul justiţiei ar trebui
ales de magistraţi, ci doar membrii C.S.M. trebuie aleşi astfel, iar
acestei instituţii să i se asigure toate atribuţiile legate de cariera
judecătorilor şi procurorilor, de la numirea lor şi până la eliberarea
lor din funcţie. Cu alte cuvinte să se ia de la Ministerul Justiţiei
toate atribuţiile legate de cariera magistraţilor şi ar fi suficient.
Organismul principal în 27 de state membre ale Consiliului Europei îl
constituie Consiliile Judiciare care sunt un fel de sisteme de
autoguvernare ale justiţiei, deoarece aceasta este atât de importantă
încât s-a considerat că trebuie să fie detaşată de politic în întregime.
Nimic din cariera magistratului nu trebuie să fie influenţat nici de
Parlament, nici de Executiv. Când se va ajunge şi în România la stadiul
acesta o să considerăm că Justiţia este independentă, deocamdată putem
spune doar că la noi în ţară, Justiţia este în mare parte independentă,
dar nu total.
R: Cât timp va mai trece până să devină independentă?
C. D.: Trebuie
să se rupă şi ultima legătură rămasă cu politicul, şi anume numirea
conducătorilor de sistem, preşedintele şi vice-preşedintele Înaltei
Curţi, Procurorul General al României şi adjuncţii săi, şefii D.N.A.
D.I.I.C.O.T. şi adjuncţii lor, pentru că toţi aceştia sunt numiţi cu
implicarea politicului. În momentul în care numirea lor va trece la
C.S.M. sau cel puţin conform avizului pentru numirea acestora va fi dat
de C.S.M., atunci vom putea spune că avem o Justiţie independentă.
Deocamdată suspiciunile cu privire la anumite legături neadecvate între
politic şi Justiţie vor exista atâta timp cât respectivele funcţii sunt
ocupate cu implicarea politicului.
R: Cum vedeţi Justiţia, ca sistem de organizare, într-un stat de drept, peste cinci ani?
C. D.: Cred
că şi acum Justiţia funcţionează mai bine decât alte instituţii sau
autorităţi ale statului, nu înseamnă că funţionează cel mai bine, dar
merge mai bine decât sistemul de educaţie sau decât cel de sănătate.
Peste cinci ani sistemul nostru se va îmbunătăţi numai dacă magistraţii
îşi vor îmbunătăţi pregătirea profesională şi mai ales dacă vor face
eforturi pentru eliminarea corupţilor din sistem. Aici avem o mare
problemă cu cazurile tot mai dese de judecători sau procurori corupţi în
sistem, de asemenea avem mari probleme cu legile, care sunt foarte
multe şi sunt prost concepute, astfel încât provocarea intelectuală a
magistraţilor este una continuă, iar la numărul uriaş de dosare numai
anul trecut am avut de soluţionat 3,3 milioane de dosare, ceea ce
înseamnă că, în medie, unul din trei români s-au judecat – este o cifră
imensă, astfel este aproape de neevitat apariţia unor erori judiciare.
Dacă vrem o justiţie eficientă avem nevoie de condiţiile necesare ei,
ori un număr relativ redus de magistraţi, la un număr crescând de dosare
şi un număr crescând de legi, duce la ceea ce spuneam – posibile erori
judiciare şi încălcarea drepturilor omului.
Aşa cum am promis în urmă cu două
zile, astăzi vă prezentăm partea a doua a interviului cu judecătorul
Cristi Danileţ. Dacă partea I o puteţi citi AICI,
în rândurile de mai jos puteţi citi care este părerea acestuia despre
frica politicienilor de braţul justiţiei, despre cariera magistratului
sau chiar despre legătura sa cu mediul on-line. Aşadar să continuam:
R.: Aveţi ca hobby artele
marţiale, la karate dobândind centura neagră 1 DAN. Credeţi că vreodată
vă va folosi acest sport în sistemul în care activaţi? Vă va putea ajuta
să vă apăraţi în eventualitatea unor “atacuri”?
C.D.: Am obţinut centura
neagră la karate în urmă cu mulţi ani, când practicam acest sport
zilnic, apoi am fost şi instructor de arte marţiale, am pregătit câteva
grupe de copii şi am obţinut rezultate frumoase. Astăzi fiica mea este
campioană europeană şi locul trei în lume la stilul şi la vârsta ei.
Artele marţiale m-au ajutat foarte mult să capăt curaj şi stăpânire de
sine, poate aşa se explică “curajul” meu de a ieşi în spaţiul public şi
de a spune lucrurilor pe nume, în condiţiile în care mulţi colegi de-ai
mei stăteau cu capul plecat sau mă încurajau doar prin birouri, că sunt
de acord cu mine sau cu ieşirile mele publice. Cred că mult timp, în
justiţia română, s-a tăcut, au tăcut magistraţii în timp ce se făceau
presiuni asupra lor, au tăcut când şefii sau organele politice le dictau
soluţii sau îi chemau prin birouri, eu fiind între primii care am avut
curajul să denunţ astfel de acte şi să cer apărarea justiţiei, deci nu
este vorba despre o apărare fizică în urma practicării artelor marţiale,
ci e vorba de atitudine. Îmi place să fiu un om vertical, asta am
învăţat în artele marţiale.
R.: De ce se implică atât de
mult politicul în Justiţia din România? Este ceva normal? Politicienii
români au o oarecare teamă de ceea ce pot păţi în cazul în care nu ar
“ţine în frâu” justiţia?
C.D.: Justiţia a început să
devină o putere începând cu anul 2004, când, datorită reformelor
legislative de atunci, judecătorii şi procurorii au căpătat cu adevărat
independenţă. Asta le-a permis să instrumenteze dosare cu oameni de
afaceri, cu politicieni, sau ceea ce noi numim astăzi interlopi, care
până atunci erau de neatins, ori dosarele care au început să fie
instrumentate în 2005-2006 au ajuns să fie finalizate în perioada
2010-2012 şi lumea politică s-a speriat. Atunci şi-au dat seama că au
de-a face cu un sistem de justiţie necontrolat, necontrolat de ei, şi au
încercat şi vor încerca întotdeauna să “pună mâna” pe Justiţie, adică
să influenţeze carierele magistraţilor sau să influenţeze cursurile unor
dosare. Cu siguranţă politicienilor le este frică de Justiţie şi
sincer, pentru cei incorecţi, aşa şi trebuie – să le fie frică de
Justiţie!
R.: Aţi terminat Facultatea
la Iaşi, pe urmă aţi continuat studiile la Timişoara pentru ca
finalizarea acestora să o faceţi la Cluj. Cariera profesională aţi
început-o la Vatra Dornei (locul naşterii), după care aţi ajuns din nou
la Cluj şi mai apoi la Oradea. Cum se face că aţi “migrat” atât de mult
şi, mai ales, ce va făcut să nu alegeţi Timişoara?
C.D.: Da. Am terminat
facultatea la Iaşi, iar la început de carieră am ales Vatra Dornei din
motive personale: nu aveam locuinţă, acolo stăteau părinţii şi am
considerat că este mai bine să-mi încep cariera acolo. Ulterior am
realizat că doresc să urc în ierarhia profesională, să urmez o carieră
şi la examenul de definitivat în profesie am ales Clujul. De ce nu Iaşi?
Din motive pur şi simplu personale… nu-mi plăcea atât de mult ca şi
Clujul, n-am ales Bucureştiul pentru că era prea cald, Timişoara pentru
că era prea departe de Vatra Dornei. Am ales Clujul, un oraş universitar
bogat, în care am reuşit să fac un curs de masterat, să mă înscriu apoi
la doctorat şi era oarecum aproape de casă, de părinţi, de Vatra
Dornei. Pentru doi ani am fost consilier al ministrului justiţiei
datorită căruia am fost implicat adânc în reforma legislativă a
Justiţiei în perioada 2005-2007, iar apoi am decis că este cazul să ocup
şi o funcţie de conducere la o instanţă ca să aplic cunoştinţele de
management dobândite. Astfel, pentru un an şi jumătate am fost
vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, o instanţă la care, după un an pot
să spun că a crescut încrederea în justiţia orădeană şi datorită
modului meu de comunicare cu justiţiabilii şi cu presa. Apoi, în toamna
lui 2010, am participat la alegerile C.S.M., iar de atunci sunt membru
al Consiliului, organ care gestionează cariera magistraţilor şi apără
independenţa justiţiei de orice formă de intruziune politică.
R.: Sunteţi extrem de activ
în mediul on-line, atât prin intermediul blogului personal cât şi pe
Facebook. Nu vă poate afecta cariera profesională această “pasiune”? Nu
v-a reproşat niciodată un superior acest lucru?
C.D.: Sunt primul magistrat
din ţară care şi-a deschis blog, în anul 2007. Pe el se pot găsi analize
socio-politico-juridice cu privire la fenomene care interesează
sistemul de Justiţie. Apoi mi-am deschis cont de Facebook pentru că am
simţit nevoia de a comunica des şi direct cu oamenii interesaţi de
justiţie. Singura mea oprelişte este aceea de a comenta cazuri concrete
aflate pe rolul instanţelor şi parchetelor pentru că legea îmi interzice
aşa ceva. În rest am constatat.că oamenii duc o lipsă de informare
despre cum funcţionează sistemul juridic, care sunt instanţele,
parchetele, care este rolul C.S.M.-ului, al Ministerului Justiţiei, şi
atunci sunt unul dintre cei care vorbeşte cu cetăţenii interesaţi despre
acest sistem. În timp vreau să dezvolt asta într-un proiect, vreau să
dezvolt un sistem de educaţie juridică pentru cetăţean care să implice
conferinţe în toate judeţele ţării, eu împreună cu alţi lideri de opinie
din sistem sau din afara lui. O astfel de conferinţă am ţinut la
Timişoara în luna februarie, în care am discutat despre Justiţie ca
Putere sau ca serviciu public, iar la acea conferinţă au participat 100
de persoane în sală, iar peste 2.700 au fost on-line, pentru că a fost
transmisă şi on-line, s-a bucurat de un mare succes. Vreau să multiplic
acest lucru şi în afară pentru că cetăţeanul trebuie să înţeleagă că
Justiţia este de partea lui, adică este menită să ocrotească drepturile
şi libertăţile cetăţeanului, prin urmare, justiţiabilul trebuie să vină
cu încredere în faţa judecătorului şi a procurorului, trebuie să
colaboreze cu aceştia dacă vrea cu adevărat să-şi apere dreptul. Scopul
meu este creşterea încrederii în Justiţie în condiţiile în care
cetăţeanul român este debusolat, este tot mai nemulţumit de modul său de
viaţă, de modul în care politicul se implică în viaţa cetăţeanului,
cred că judecătorului îi revine un rol social deosebit. Primul rol
social este educarea cetăţenilor pentru respectarea Constituţiei, pentru
respectarea legilor ţării şi pentru respectarea autorităţii sistemului
judiciar. Îmi reproşează mulţi faptul că sunt o persoană atât de
“publică”, colegi de-ai mei, oameni din presă. Colegii sunt, probabil,
invidioşi, iar cei din presă probabil se tem că îi înlocuiesc eu, iar ei
îşi pierd astfel pâinea. Dar nu-mi pasă, este un nou mod de comunicare,
sunt pus la punct cu toată tehnologia modernă, am tabletă, folosesc
internetul foarte mult. Comunicarea pentru mine este esenţială, atât
timp cât mă încadrez în dispoziţiile legale, în rest atitudinea publică
îmi aparţine, de altfel, nici nu veţi vedea prea mulţi judecători care
să meargă, cum merg eu, prin şcoli, licee, sau să se întâlnească cu
diverse O.N.G.-uri cu care să discute despre Justiţie. Este o chestiune
care în afara ţării este la ordinea zilei, în timp ce la noi în ţară
este în epoca de pionierat.
Mihai Ovidiu Carra, Vocea Timisului – La taclale cu judecatorul pro-reformist Cristi Danilet, un roman cu coloana vertebrala
