ARC continua seria interviurilor cu membrii sai si va prezinta in doua parti interviul realizat cu Roxana Wring, presedintele Asociaţiei pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România (Pro.Do.Mo), despre nevoia de integrare a patrimoniului in viata orasului. Despre cum se pot stopa distrugerile pentru a nu se mai ajunge la demolarea unor imobile valoroase prin tot felul de chichite „legale”. Roxana Wring ne impartaseste, in prima parte a interviului, cum pot fi folosite Legea 544/2001 a dreptului la informatii publice, Legea 52/2003 a transparentei decizionale, alte regulamente pentru a cere dezbateri, a face propuneri si a impiedica tacerea de dupa a autoritatilor care incearca sa ignore vocea societatii civile. Ce sanse au cetatenii sa fie informati? Ce sanse au ei sa impiedice abuzuri? Cum se poate impedica blocarea accesului la informatie pe cai semi-legale? Despre toate acestea puteti citi mai jos, in partea a II-a a interviului cu Roxana Wring.
In situaţia în care o clădire are statutul de “monument protejat” sau o zonă este definită “zonă construită protejată”, ce obligaţii speciale de informare şi consultare publică revin autorităţilor şi proprietarilor?
Nu există vreo obligaţie suplimentară de a informa şi de a consulta publicul. In ceea ce priveste informarea, au început de curând să pună nişte mici semne pe monumente, este un proiect al unui ONG împreună cu PMB-ul. În principiu, ar trebui mentionat în cartea funciara a imobilului statutul de monument istoric sau faptul ca se afla intr-o zona protejata. Oamenii, de multe ori, nu ştiu că stau într-o casă monument sau într-o zonă construită protejată. Nu i-a informat nimeni. Dacă vor să-şi schimbe acoperişul sau faţada majoritatea nu se obosesc să îşi ia aviz, cum cere legea. Doar dacă doresc să demoleze sau să construiască ceva, apeleaza la Primarie. Nu există niciun efort de informare din partea administraţiei.
Am înţeles care este situaţia informărilor şi consultărilor din oficiu. Ce se întâmplă însă atunci cand dumnevoastra cereţi organizarea unei dezbateri publice?
Noi am cerut organizarea unor dezbateri publice in numeroase situatii, mai ales atunci când era vorbă de modificarea Planului Urbanistic General. Asta de obicei este ultima redută. Însă din păcate, un proiect este anunţat pe site-ul Primariei atunci când deja are toate avizele sau documentatia a fost deja finalizata. In acel moment Direcţia de Urbanism decide să îl trimită spre votare în Consiliul General şi apare pe site, la Ordinea de Zi a şedinţelor de Consiliu.
De obicei la dezbateri vin puţine persoane: participă beneficiarii, care sunt cei mai numerosi, pentru că îşi aduc proiectanţi, arhitecţi, ingineri, contabili, sustinatori, noi, care nu suntem prea mulţi pentru că dezbaterile sunt organizate în timpul zilei si oamenii sunt la servici, mai vine cineva de la Direcţia de Urbanism si cam atit. Domnul Sorin Oprescu nu a venit niciodată, deşi multe proiecte erau promovate de el. Secretariatul îl ţine o doamnă de la Urbanism. Vine si cineva de la Serviciul de Transparenţă. Acest Serviciu este însă total inutil, 3-4 persoane care nu fac decât să trimită înştiinţări la toată lumea înainte de întâlnire şi să mute documentele dintr-o parte în alta. Dacă presiunea e foarte mare la dezbateri, proiectul este retras de pe ordinea de zi, îl amână pina apare un moment prielnic pentru aprobare. Există şi o minută, dar nu o trimit din proprie initiativa, ci doar dacă o cerem. Dezbaterile care au succes sunt cele organizate în afara Primăriei, organizate de societatea civilă, insa, nu de cei care ar trebui să le organizeze. Dezbaterile ar trebui sa fie o oportunitate pentru reprezentantii Primariei sa dialogheze cu cetatenii. In schimb, atitudinea este: ne bateti la cap, nu aveti dreptate.
Cum interpretaţi atitudinea Primăriei?
Dacă am lăsa administraţia să facă minimul necesar, ei ar fi fericiţi. Am învăţat că daca trimit o solicitare pe baza Legii 544/2001, e mai bine să trimit câte o cerere pentru fiecare întrebare, nu includ mai multe întrebări într-o singură cerere, pentru că altfel mi se răspunde doar la o întrebare, cu un minim de informatii.
Există si rea-voinţă, părerea mea. În urma dezbaterilor, de obicei proiectele se amână, după care ele sunt reintroduse pe Ordinea de zi, de obicei neschimbate. De exemplu, în ceea priveşte informarea şi implicarea cetăţenilor in deciziile referitoare la urbanism, le-am explicat că nu e posibil ca noi să fim pe teren şi ei nu, să nu aibă resursele pentru a trimite scrisori atunci când este cazul sa informeze pentru ca oamenii vor fi afectaţi de aceste decizii. Nu toată lumea are internet! Nu e posibil să conduci o primărie stând numai în birou! Explicaţia domnului Pătraşcu (Arhitectul Sef PMB) a fost ca dacă punem asta în regulament şi nu ajunge scrisoarea pentru ca se pierde pe drum, beneficiarul ii poate da în judecată. De fapt, singura lor grijă este sa fie acoperiti birocratic.
În general, cum încearcă Pro.Do.Mo să influenţeze deciziile urbanistice care afectează patrimoniul construit al Bucureştiului? Care sunt cele mai folosite tactici de advocacy de către ONGurile de patrimoniu?
Noi am încercat toate metodele: începând cu documente, cu dezbateri, cu organizarea unor diverse evenimente – manifestatii de strada si campanii publice de gelul „Salvati Bulevardele de Promenada” – sau am mers in justitie. În ceea ce priveşte administraţia publică, dialogul este aproape inexistent. La un moment dat le-am propus, le-am oferit să organizăm reţeaua pe teren pentru inventarierea zonelor construite protejate, dar au refuzat. Eu cred că este vorbă de felul în care gândeşte functionarul român, orice fel de astfel de iniţiativă pentru ei înseamnă că li se complică existenţa. De exemplu, avem un proiect cu ICR-ul, le-am propus să facem aşa ceva si pentru funcţionari, în interiorul primăriei, dar au refuzat. I-am rugat să pună pe site toate avizele imediat ce se inregistreaza cererea, nu atunci când sunt obtinute, mai ales cele care sunt de desfiinţare, dar au zis că e prea multa muncă. Singura cooperare pe care ar accepta-o este ca noi să stăm în banca noastră şi să mai apărem la cite un eveniment organizat de PMB. Noi suntem mai mult decât dornici să cooperăm cu administratia publica pentru că ne dăm seama că altfel nu vom reuşi.
În concluzie, deşi ne dăm seama că va dura mai mult, am ajuns la ideea că trebuie să creăm o masă critică de sprijin şi atunci ne adresăm oamenilor. Pentru că primăria nu este transparentă, am ajuns să fim un birou de informaţie pentru cei care au procese, pentru cei care vor să ştie dacă există fonduri pentru patrimoniu, pentru cetatenii care se simt agresati de constructii noi. Ne-am dori foarte tare să avem aliaţi, fie în administraţia locală, fie în partidele politice care doresc să promoveze o legislaţie europeana de patrimoniu. În 2009 am organizat un eveniment la ICR şi la Institutul Francez şi am invitat-o pe doamna Anca Boagiu care avea o iniţiativă legislativă care era inspirată de raportul Comisiei prezidenţiale de care s-a ales praful. Avea deja destule semnături şi vroia sa inghete demolările în zonele protejate până când acestea erau inventariate. Iniţiativa era a ei, a altor câtiva parlamentari de la alte partide, dar s-a oprit la Comisia de Cultură din Parlament. Când ne-am întâlnit ne-a spus că baronii locali sunt cu totu
l şi cu totul împotrivă. În toată discuţia despre patrimoniul construit este de fapt vorba de foarte mulţi bani.
Ce a funcţionat atunci când aţi avut succes, când i-aţi determinat să schimbe sau retragă cu totul un proiect cu impact profund negativ asupra zonei şi în desconsiderare faţă de importanţa patrimoniului construit?
Atunci când am reuşit acest lucru, aceasta s-a întâmplat pentru că au existat nişte scăpări de la partea adversă, pentru că efectiv au pornit greşit şi încălcarea legii a fost mult prea mare şi nu şi-a asumat nimeni răspunderea. Asta nu înseamnă însă că nu au revenit cu mici modificări, vezi Hala Matache, proiectul Eminescu-Broşteanu, Dâmboviţa Center. Proiectele când devin publice, chiar şi dacă ei spun că sunt doar la faza de intenţie, ele deja sunt finanţate, deja proiectate, restul sunt formalităţi. Odată pornite, puţine se opresc doar aşa că proiectul e prost, de obicei se opresc dacă nu mai sunt bani. În ceea ce priveşte PMB marile proiecte sunt iniţiate de Direcţia de Infrastructură şi abia dup-aia intră eventual să fie analizate la Direcţia Urbanism. Legea este golită de conţinut. Există un aviz de oportunitate, dar dacă întrebi care e oportunitatea o să îti dea o înşiruire de legi, dar nimeni nu se gândeşte la oportunitatea pentru oraş, beneficii sociale, economice, culturale pentru comunitate. De fapt vorbim limbi diferite, este mult mai profundă această falie.
Ce şanse reale de se informa şi de a participa la o consultare publică are cineva care nu este implicat în activitatea vreunui ONG de profil, dar este interesat să încerce să influenţeze deciziile autorităţilor publice care afectează direct sau indirect patrimoniul construit din Bucureşti?
Foarte mici, pentru că dacă noi nu ridicăm profilul subiectului, PMB nu este interesată să informeze corespunzător sau să aducă proiectele în discuţie. Doar oamenii care se află în imediata vecinătate a clădirilor afla, mai nou se mai pun nişte anunţuri, dar şi aici se încalcă legea, pentru că legea prevede că informarea trebuie să fie într-un limbaj nontehnic, pe când ei pun nişte panouri cu date tehnice, care nu sunt înţelese de oameni. Ei de fapt iau legea şi o golesc de conţinut, mimeaza consultarea. Este si problema experţilor. Noi nu avem comunicare publică, instituţiile noastre publice nu sunt capabile să comunice cu publicul lor. Ia un text public şi o să vezi. Lor, pentru ca să aplice Ordinul de ministru le-ar trebui un om care să fie capabil să comunice. Un singur exemplu: au inventariat 12 zone construite protejate, dar s-au gîndit să meargă mai departe şi acum au facut un regulament pe parcela la trei zone in curs de inventariere. Asta e o chestie destul de complicată, de urbanişti. Aşa l-au pus pe site! Eu le-am spus de mai multe ori să nu pună informaţia aşa pe site, nici măcar arhitecţii nu o înţeleg. Ei se adresează unei zone a Bucureştiului, unei comunităţi de cetateni. Am intrat noi pe site PMB şi am comentat şi am început să explicăm, dar cetateanul de rind nu are cum. Ei spun că nu au oameni în plus ca să facă şi asta, comunicarea non-tehnica. Ei spun că aplică legea, şi nu poţi să spui că nu o aplică, este la limită, insa. Când îi întrebăm pe specialiştii lor, aceştia ne spun că PMB nu le-a dat destui bani încât să facă şi adaptarea textului pentru publicul general. Bineînţeles că dacă ar coopera cu noi, noi am putea să îi ajutăm, dar nu doresc. Nu vor pentru că am avea acces la mai multă informaţie şi dacă 80% din lucruri sunt OK, 20% nu sunt şi dacă le afli, devii periculos, devii un insider.
Cum arăta pentru dumneavoastră o consultare publică organizată bine?
Eu locuiesc şi la Londra şi iau exemplu de acolo, unde sunt the intented target (publicul tinta), primesc de la Consiliul Local informări şi chestionare tot timpul. Poţi să vezi cum îşi adună ei informaţia. PMB nu are date, nu poţi să iei decizii pentru că ei nu au o bază de date calitative şi cantitative pe baza careia să ia nişte decizii rationale. Unde e studiul care îmi arată mie cum este folosit Magheru, de exemplu, de către pietoni, de către comercianţi, de masini, ce importanţă are în viaţa oraşului? Vedeti ca s-au apucat sa faca mici interventii pe Magheru. Fara consultare, fara informare, fara sa stim cine este arhitectul. Magheru este zona protejata si interventiile sunt facute de Administratia Strazilor care se ocupa de repararea strazilor! Englezii fac sondaje, focus grupuri. În fiecare an aleg 1000 de locuitori la întâmplare şi îţi trimit întrebări despre ce crezi cum se colectează gunoiul, dacă eşti mulţumit de spaţiul public, de parcări, biblioteci, parcuri, etc. Dacă se construieşte ceva în zonă, intotdeauna acest lucru este comunicat, dezbatut, nu începe nimeni să aloce bani dinainte, toate lucrurile astea sunt de bun simţ.
Şi ce ar trebui făcut în Bucureşti pentru a ne apropia cât de cât de de această situaţie pozitivă?
Părerea mea este că ar trebui re-organizat aparatul administrativ al PMB iar primăriile de sector ar trebui desfiinţate. Nu ar trebui să avem 7 bugete şi 7 primari aleşi, e ridicol. Ar trebui să ai un primar general şi apoi din rândul consilierilor locali ar trebui să fie ales un Presedinte. Acum sunt toţi de aceeeşi culoare politică, dar altfel e cu totul o nebunie, pentru că multe zone sunt împărţite între sectoare (de exemplu, jumătate din Dionisie Lupu e într-un sector şi celalaltă e în altul).
Eu cred că va trebui să educăm mult mai bine oamenii din Primărie, schimbarea va veni tot grassroots. Evaluarea celor care lucrează în administraţia publică ar trebui să fie făcută de cei pentru care lucrează, de cetateni, dar nu cred că chestia asta e pe lista lor de priorităţi. Nici nouă nu ne este clar de ce anumiţi oameni sunt în anumite poziţii. Eu din câte am înţeles diverse Direcţii nu comunica între ele. Este grav, pentru că proiectele care încep la Direcţia Circulaţiei ajung la Direcţia de Urbanism mult mai târziu, desi ar trebui sa fie invers. De obicei ajunge informaţia de la unii la ceilalţi după ce proiectul este gata, totul este făcut şi trebuie să ajungă apoi la Direcţia de Urbanism doar pentru un aviz. Ceea ce ei nu înţeleg este că lucrează toţi pentru aceeaşi instituţie care lucrează în interesul public, o noţiune care apare foarte rar în justificarea pentru avizarea unui proiect. Ce apare este interesul beneficiarilor directi. Dacă îi întrebi de interesul public pur şi simplu se blocheză, pur şi simplu nu gândesc în termenii ăştia. Dar rolul Primariei asta este: sa slujeasca interesul public.
Cititi si prima parte a interviului aici.
Mai multe despre activitatea Asociatiei Pro.Do.Mo aici .
Consultari se fac, exista niste chestionare, care ar trebui completate de catre cetateni din diferite zone ale orasului, dar acestea sunt completate de catre functionarii din primarii doar ca sa existe la dosar “sa aiba acoperire”.Oamenii., in marea majoritate si aici ,ma refer la cei constienti de necesitatea acestei participari, de teama