Romania Curată

Interlopii bat studenti sub ochii politistilor! ARC sesizeaza MAI si MEC si solicita o interventie urgenta pentru oprirea violentelor asupra studentilor din campusul universitar Al. I. Cuza

Am primit din partea studentilor din Galati si a Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), membra ARC, urmatoarea sesizare: „În seara de 10.04.2012, un grup de studenţi și un tânăr cercetător din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați au fost agresaţi de câțiva interlopi fără nici un fel de motiv. Asupra a trei tineri, interlopii au aplicat corecţii fizice, lovindu-i cu pumnii şi cu picioarele în prezenţa a numeroşi martori. Datorită faptului ca aveau în posesie un bolid de lux, “cefe late” şi mai ales dispreţul faţă de orice lege, respectivii au impus pentru un timp scurt, dar suficient, justiția pumnului în complexul studenţesc.

Faptul mai grav este acela că organele de poliţie solicitate să intervină, au tratat grupul de studenţi agresaţi ca pe nişte infractori, iar pe interlopi ca pe nişte domni cu obrazul subțire. Astfel, colegii noștri au fost ridicaţi cu duba poliţiei şi conduşi la secţie, printre ei fiind și un tânăr care avea nevoie de spitalizare. Respectivul a fost lovit de faţă cu organele de poliţie, fără ca acestea să intervină şi drept urmare, încă se află internat în spitalul judeţean. În schimb, interlopii au fost tratați cu blândeţe şi au fost rugaţi să se deplaseze cu bolidul de lux la sediul Secţiei de Poliție 5, unde au fost reţinuţi mai puţin de 20 de minute în timp ce studenţii au fost chestionaţi mai bine de două ore. De asemenea, celor din urmă li s-au reţinut telefoanele la poartă, aceştia neputând comunica cu nimeni din exterior”.

La solicitarea conducerii Ligii Studenţilor, reprezentanţii acestora s-au întâlnit cu prefectul Judeţului Galaţi care a manifestat deschidere faţă de problemele invocate, convocând pentru discuţii pe şeful Poliţiei Municipiului Galaţi – domnul comisar şef Marius DOBREA. Acesta nu numai că nu a vrut să ia în considerare problemele ridicate de studenţi, dar a refuzat să pună în discuţie reînfiinţarea secţiei de poliţie din Campusul Studenţesc.

“Totusi, in campusul universitar “Al. I. Cuza” trăiesc și-și desfășoară activitatea peste 3000 de studenți ce au nevoie de protecţie în faţa interlopilor, care de multe ori consideră tinerii ca fiind victime sigure pentru diversele activităţi ilegale. Modul în care colegii noștri au fost trataţi de organele de poliţie şi refuzul constant al conducerii Poliţiei Municipiului de a lua în seamă cererile de reînfiinţare a Biroului de Poliţie Campus, ne fac să credem că aceasta îşi doreşte să fim expuşi criminalităţii organizate”, sunt de parere reprezentantii Ligii Studenților din Universitatea Dunărea de Jos Galați, care au decis sa faca publice intr-o scrisoare deschisa toate aceste detalii despre evenimentele violente care s-au petrecut în zona Complexului Studențesc “Al. I. Cuza”, în seara din 10 spre 11 aprilie 2012.

Ca urmare a agresiunilor impotriva studentilor petrecute in campus, studentii din Galati si ANOSR au cerut:

• conducerii poliţiei Municipiului Galaţi să facă public raportul de evenimente, întocmit în noaptea de 10 spre 11 aprilie, deoarece există suspiciuni asupra faptului ca acest incident petrecut în campusul studenţesc nu a fost consemnat de reprezentanţii poliţiei;
• Reînfiinţarea Biroului de Poliţie Campus din complexul studenţesc „Al. I. Cuza”, birou ce are rol de protecţie directă a celor peste 3000 de studenţi aflaţi în campus;
• Scuze publice din partea domnului comisar şef DOBREA, care consideră problemele comunităţii studenţeşti lipsite de importanţă;

ARC cere Ministerului de Interne sa declanseze o ancheta in privinta modului in care au inteles sa actioneze politistii chemati in ajutor de studentii agresati, sa identifice, sa ancheteze si sa elimine din campusul universitar gruparile infractionale care in acest moment actioneaza nestingherite in mijlocul studentilor si sa analizeze cu toata raspunderea reinfiintarea Biroului de Politie Campus, iar Ministerului Educatiei Nationale sa sustina solicitarea studentilor si sa intervina in sprijinul lor cerand reprezentantilor MAI sa actioneze cu toata raspunderea pentru asigurarea protectiei tinerilor studenti lasati la cheremul infractorilor.

Voi mai stiti situatii asemanatoare? Scrieti-ne despre ele. Povestiti-ne ce se intampla in campusurile universitare, cum actioneaza organele de ordine, care sunt solicitarile studentilor ignorate de autoritati.


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Interlopii bat studenti sub ochii politistilor! ARC sesizeaza MAI si MEC si solicita o interventie urgenta pentru oprirea violentelor asupra studentilor din campusul universitar Al. I. Cuza

  1. Anonim

    am fost dezbracat(la pielea goala), amendat de 2 ori abuziv, in aceeasi seara, pentru simplul fapt ca am filmat politistul care mi-a luat telefonul in plina strada(cu martori)… 3 amenzi in aceeasi seara 1700 lei

    Reply
  2. DACIAN

    Cei care conduc Politia jud. Galati nu sunt altceva decat clonele sau pilosii unor “politicieni de soi” sau Guvernanti haiduci (vezi al doilea marinar destept al Romaniei MIRCEA TOADER, sau UNPR-istul arestat Mihail Boldea, etc). Romania este doar batjocorita cand se spune ca e stat de drept. Aceasta este de fapt un tinut in devenire pentru MAFIOTI….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *