Un nou raport privind violența împotriva femeilor și traficul de persoane, realizat în ultimele luni și lansat zilele trecute de Centrul FILIA, arată diferențe majore între județe în modul în care poliția identifică riscul, emite ordine de protecție și utilizează monitorizarea electronică a agresorilor. În același timp, autorii raportului avertizează că România continuă să nu colecteze date suficiente pentru a evalua cât de eficient funcționează sistemul de protecție.
Deși legea este aceeași în toată România, șansele unei femei de a beneficia de protecție diferă considerabil în funcție de județul în care locuiește. În unele județe, peste jumătate dintre intervențiile poliției la cazuri de violență domestică sunt încadrate ca prezentând risc iminent, în timp ce în altele procentul abia depășește 7-10%. Diferențe similare apar și în utilizarea brățărilor electronice pentru agresori sau în transformarea ordinelor de protecție provizorii în ordine definitive.
O Românie cu protecție inegală
La nivel național, în 2025, aproximativ 22% dintre intervențiile poliției la cazurile de violență domestică au fost evaluate ca prezentând risc iminent. În spatele acestei medii se ascund însă diferențe foarte mari între județe. În Tulcea, peste jumătate dintre intervențiile poliției (56%) au fost încadrate drept cazuri cu risc ridicat, iar în București procentul a fost de 45%. La polul opus se află Ialomița, unde doar 7% dintre intervenții au fost considerate cazuri cu risc iminent, iar în Călărași, Dâmbovița și Prahova proporția a fost de aproximativ 10%.
Raportul nu concluzionează că femeile sunt mai expuse violenței într-un județ decât în altul. Diferențele pot reflecta atât realități diferite, cât și modul în care polițiștii aplică metodologia de evaluare a riscului, gradul de raportare a cazurilor sau funcționarea serviciilor locale. Tocmai de aceea, autorii atrag atenția că aceste variații ar trebui analizate în detaliu de autorități.
Brățara electronică, un instrument aplicat foarte diferit
Diferențele dintre județe devin evidente și în utilizarea sistemului de monitorizare electronică a agresorilor. La nivel național, doar aproximativ 17% dintre ordinele de protecție provizorii emise în 2025 au fost însoțite de obligarea agresorului să poarte o brățară electronică. În Vrancea, însă, această măsură a fost utilizată în aproape 36% dintre cazuri, iar în Brăila și Bacău în aproximativ o treime dintre ordinele emise. În schimb, în Dâmbovița procentul a fost sub 5%, iar în Iași și Timiș în jur de 6%. Autorii raportului explică aceste diferențe prin nivelul de informare a victimelor și prin modul în care autoritățile explică și aplică această măsură de protecție.
Problema și mai mare: statul nu știe suficiente lucruri
Dincolo de diferențele dintre județe, raportul atrage atenția asupra unei probleme structurale: România încă nu dispune de un sistem coerent de colectare a datelor privind violența împotriva femeilor. Instituțiile folosesc indicatori diferiți, bazele de date nu sunt interoperabile, iar parcursul unui caz nu poate fi urmărit de la intervenția poliției până la soluția instanței sau accesarea serviciilor sociale. În numeroase situații lipsesc inclusiv informații de bază privind sexul victimelor sau relația dintre victimă și agresor, deși astfel de date sunt cerute de Convenția de la Istanbul și recomandate de GREVIO.
Fără date comparabile, diferențele nu pot fi explicate
În lipsa unor date colectate unitar, nici diferențele dintre județe nu pot fi interpretate cu certitudine. Nu știm dacă într-un județ există mai multe cazuri de violență, dacă poliția identifică mai bine situațiile de risc, dacă victimele au mai multă încredere să reclame agresiunile sau dacă serviciile sociale funcționează mai eficient. Raportul susține că numai un sistem național de date standardizate, comparabile între instituții și urmărite pe întreg parcursul unui caz ar putea oferi răspunsuri la aceste întrebări și ar permite evaluarea reală a politicilor publice.
