Alina Mungiu-Pippidi

Ce poți tu face pentru Ucraina? Hai să ne organizăm. UPDATE – înscrie-te aici!

Timpul lamentărilor, ca și timpul amenințărilor, a trecut. Suntem în fața unui atac la ordinea internațională fără precedent, dar cert a fi urmat (Taiwanul e la rînd), avem un război la frontiere care ne privește direct. Politica e în mîna unora care au plagiat ca să aibă diplome și a trollilor lor semianalfabeți care zilnic îl bat pe Putin doar prin talk-showuri. Nu putem face nimic în privința asta, că meritocrația distrusă nu o refaci într-o zi. 

E unul din acele momente în care suntem chemați nu doar să ne gîndim la noi înșine și să dăm cu gura, ci să facem ceva.

Un sondaj al European Council of Foreign Relations (ECFR), făcut de doi amici de ai mei a aflat că românii sunt gata să plătească un preț mai mare la gaz dacă astfel ajută Ucraina. 

De asta nu iau eu parte la asemenea cercetări, aceiași prieteni ai mei au făcut sondaje în anii 2000 ca să arate că Serbia e gata să dea drumul la Kosovo, și suntem douăzeci de ani după și nici vorbă de asta. Toate sondajele făcute pe subiecte din astea sunt socio-psihologic eronate din start, plănuite pentru publicitate și nu pentru măsurare, dimpotrivă, sunt concepute pentru measurement error, întrebările sunt tendențioase și greșite (ieri era prezentat un sondaj românesc sub orice critică la televiziuni). Mă îndoiesc că românii ar face sacrificii economice pentru Ucraina, pentru că mulți nu își pot permite să facă nimic, nu au ce sacrifica, iar ceilalți sunt destul de egoiști pe fond, vor să facă cineva ceva pentru ei, nu invers.

Textul meu precedent spunea tot ce era de spus pe analiza de deasupra capetelor noastre. Astăzi scriu nu ca analist, ci ca om din societatea civilă să îndemn pe cine poate să se gîndească deja ce putem face pentru ucraineni. Mulți sunt pe lista neagră a lui Putin. Activiști, ziariști, politicieni, militari, toți cei asociați cu Occidentul. Vorbesc ca membru al unei familii care la invazia rusă din 1940 din Basarabia era compromisă prin asocierea cu România. Străbunicul meu era funcționar al Regatului român, ba la un moment dat condusese și închisoarea locală, făcea parte din forțele de represiune ale statului român contra bolșevicilor. Fetele lui erau amîndouă logodite cu ofițeri români și au trecut Prutul. Tatăl bunicii mele a fost împușcat în primele 24 de ore de la invazie, mama deportată, fratele ei a dispărut pentru totdeauna, nici mormîntul nu i l-am mai găsit. Rusia de azi nu e URSS? Ba da. Putin i-a declarat naziști pe toți, și a început denazificarea.

Printre puținele lucruri bune la care am contribuit acum zece ani și care au ieșit, ucrainenii au dreptul să vină în UE fără viză timp de trei luni. Dar unde se vor duce? În tabere de refugiați din Polonia sau Germania? Aud că ne pregătim să luăm refugiați și noi. Statul român nu are destulă capacitate, nici exercițiu, și pe urmă e vorba de a ține Ucraina în viață chiar dincolo de frontierele ocupației ca o națiune, nu doar ca refugiați individuali care luptă să supraviețuiască. Foarte bine dacă statul face ceva, dar dacă suntem cu adevărat Occident (cum văd că ne credem) și societatea civilă e chemată să contribuie.

Avem exemplul Afganistanului, nu tocmai pozitiv, dar e o experiență. De asta propun celor care vor să își arate solidaritatea reală, nu doar să chibițeze pe FB să facem o coaliție de ajutor pentru ucrainenii care vor trebui să plece prin care să sprijinim efortul lor de a păstra o societatea normală, fie și în exil.

Cine are locuințe libere sau spațiu în locuințe poate adopta o familie.

Universitățile pot adopta universități, dîndu-le spațiu pentru cursuri pe gratis. Școlile, la fel.

ONG-urile pot adopta ONG-uri. Publicațiile, la fel.

Poate nu e nevoie de efortul nostru, poate ucrainenii preferă să meargă în Germania, dar Germania nu îi va putea lua pe toți. Aș vrea să îndemn societatea civilă din România să se organizeze, să contabilizăm ofertele de ajutor și să anunțăm ce disponibilități avem și ce putem face. Nu am nici o pretenție de leadership, fiind doar în vacanță la București, deci ajut pe oricine preia inițiativa. Sunt gata să organizez prima întîlnire pînă pornim. La SAR. Sau online.

În anul bombardării Belgradului de către NATO eram la Harvard, desigur, de partea Kosovo, că așa era atmosfera acolo și pentru că Milosevic era un fel de Iliescu, dar mai rău. Într-o zi vorbesc la telefon cu mama, în Iași, care mă anunță că a luat doi refugiați din Belgrad, doi copii ai unor doctori, vag cunoscuți de părinții mei, care voiau măsar copiii să îi scoată de acolo. Familia mea nu era de acord cu bombardarea Belgradului, nici soțul meu, de altfel, mă temeam mereu ca la Harvard să nu pară pro-sîrb, mai ales că nu e omul să își ascundă opiniile. Dar mama mi-a explicat clar că nu îi pasă cine are dreptate, copiii nu trebuie să stea sub bombe. Și casa e mare și pare goală după ce frate-meu și cu mine am plecat.

Părinții mei s-au dus unul după altul în anii din urmă. În octombrie, cînd a murit tata am primit un telefon de la Paris, de la o tînără doctoriță sîrbă de care nu auzisem niciodată, și care mi-a spus că părinții mei fuseseră ca și ai ei, că au avut grijă de fratele ei și de ea mai bine de un an cît a fost Belgradul în pericol, cum viața lor a fost schimbată de refugiul la Iași și cu cîtă recunoștință se gîndesc, fratele ei și ea, la noi, familia lor românească. Se pare că păstraseră legătura, și cînd a avut un logodnic la Paris a venit cu el la Iași să ia și binecuvîntarea lor.

Dacă ne pasă de Ucraina asta hai să fim familia lor o vreme, că paralel cu ”marea” coaliție și ”marile” sancțiuni care se pregătesc e nevoie de simplă solidaritate umană în situații din astea.


Dacă poți ajuta, completează formularul de aici!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

48 thoughts on “Ce poți tu face pentru Ucraina? Hai să ne organizăm. UPDATE – înscrie-te aici!

    • Radu Dan Radacina

      Cretinul de la Moscova deja bombardează ținte civile. Și nu mai compara matale merele cu perele. Vezi ca mai e un loc de șofer pe un camion de muniții al sovieticilor, fa-te util stăpânilor tai.

      Reply
  1. Pr. Ioan Usca

    Am constituit un grup de rugăciune pentru Ucraina și poporul ei. Dacă este deschisă coaliția noi suntem dispuși să participăm.

    Reply
    • Radu Dan Radacina

      La cine sa ne rugam, preotul? Ca același zeu patronează ambele părți.
      Care din ele e cea binecuvântată și care cea blestemata ?

      Reply
      • Melos Negros

        Cum care: americanii – care au ștrangulat Rusia pe toate părțile, și-acum tot ei se plâng că de ce Putin se apără cu toate mijloacele, inclusiv cu cele 6500 de focoase nucleare. Or dacă ei refuză singura condiție pusă de Putin, aceea de-a se retrage de la granițele Rusiei, nu e clar că americanii sunt cei ce vor conflagrația nucleară?! Mai ales dupe ce s-au convins că nu le-a ținut șmecheria cu covidul?!

        Reply
  2. DES

    Putem face ceva pentru noi, cei care locuim în orașe: să căutăm o familie la țară, acolo unde ne putem muta.
    Să avem cash asupra noastră.
    Să ținem câteva canistre de motorină mereu pline.
    Să cumpărăm semințe de legume și mâncare puțin perisabilă (paste, orez, conserve etc.).
    Să ne cumpărăm haine rezistente.
    Apoi, după ce avem, putem oferi. Să ne ajutăm mai întâi conaționalii care trăiesc de vreo 25 de ani ca refugiați săraci în propria lor țară.

    Și să nu ne mai pierdem timpul întrebându-ne, ca Moromete, de ce stau, mă, ăștia ca blegii și nu-i ajută pe ucrainieni? Înainte să trecem la treabă, să-i răspundem cum ar face-o Cocoșilă. Or fi având ei un plan, nea Ilie!

    Reply
    • Lara

      Ca sa poti face ceva pentru Romania trebuie sa ai si un minim de inteligenta. Dupa raspunsul dat, nu intrati in aceasta categorie.

      Reply
  3. DES

    (Am înțeles de ce stau occidentalii ca blegii: dacă s-ar băga la bătaie, în prima oră după declararea ostilităților, ar cădea primele rachete în port la Constanța, în orașele poloneze și țările baltice. Ar fi o manieră de a interveni: trimiterea în Ucraina de misiuni umanitare însoțite de soldați NATO, dar după primul soldat NATO ucis, ori începe războiul mondial, ori NATO e luată de bleagă. Deocamdată, occidentalii nu au răspuns la întrebarea filosofică Suntem gata să murim pentru Ucraina? Sondajele zic că nu. Putin zice, Ok, atunci! Înainte, soldați!
    Dacă erau mai deștepți, Occidentalii puteau negocia menținerea trupelor rusești și mai ales a flotei din largul Mariopolului la o distanță oarecare de granițele ucrainiene. Dar au refuzat întâlnirea (poate știau în detaliu planul rușilor de a începe ofensiva). Așa, Rusia eliberează spațiul aerian de zboruri civile, ceea ce înseamnă că Putin vrea să facă Ucraina un haos neguvernabil prin lovituri până prin aprilie-mai. Va toca prin lovituri cu rachete toate facilitățile militare ucrainiene. Borfași tineri, de 18-20 de ani, plini de votcă și probabil de ceva substanțe euforizante, îndobitociți de propagandă, vor face să curgă râuri de sânge și de lacrimi într-o Ucraină fragilizată de corupția privită cu îngăduință de cei care nu pot face prea multe pentru această țară, acum. Aviz și altora.)

    Reply
  4. Doc

    Mai mult ca sigur că vor fii puțini doritori să ajute.Nu de alta dar, românașul e miserupist tradițional și il doare în fund de altul.

    Reply
  5. Sorina Stallard

    Am dori sa ne implicam. Suntem o mica organizatie comunitara in diaspora. Am preluat mesajul dvs si l-am adaugat in grup. Poate ca nu suntem de acord cu tot ce spuneti in general, dar nu despre asta e vorba acum.

    Intrebarea mea este cum? Practic.

    Reply
  6. COsmin Georgescu

    Ce a facut Ucraina pentru romanii de acolo din tot ce a putut face ? A desfiintat scolile cu predare in limba romana .Acum culeg roadele . Poate vor intelege , dar trebuie sa le culeaga singuri !

    Reply
    • Lara

      In situatia actuala trebuie sa te gandesti la vorba: “dusmanul dusmanului meu imi este prieten”. Poate ca ucrainienii vor invata si ei ceva, vor intelege cine le sunt prietnei si cine dusmani.

      Reply
    • Radu Dan Radacina

      Trolule, aici vorbim de oameni simpli care suferă. Nu ei ti-au asuprit draga ta de limba strămoșească cea îndelung mincinoasa…
      Insa ei mor și sunt alungați din case, iar tu ii dai cu propaganda AUR.

      Reply
  7. Munteanu

    Intai descrietzi cum v-au persecutat U-Krainienii familia shi apoi ne ceretzi sa ii aparam pe aceiashi U-Krainieni care au persecutat shi ucis nu doar familia dumneavoastra ci shi multzi altzi Romani din Bucovina shi Bugeac. De multe crime pot fi acuzatzi Stalin, Brejnev shi Hrusciov nu shi de vina ca ar fi fost Rushi caci nu au fost. Trist dar adevarat a ajuns Putin shi Rutenii din Bucovina sa ceara realizarea Romaniei Mari shi dumneavoastra shi NATO sa va opunetzi. Cine e azi nazist shi cine nu e se poate stabili foarte ushor intrebandu-l pe respectivul: Eshti nazist ? Cand il vezi cu portretul lui Stephan Bandera nu mai e cazul sa-l intrebi caci raspunsul e clar. Cand il vezi cu tridentul care era un fel de Zvastica U-Krainiana vizibila shi pe pozele din WW2 iarashi raspunsul e evident.

    Reply
  8. Laur22

    Ce putem face pentru Ucraina ?
    Să vă trimitem pe voi ăștia toții fundații fundației , toți ăștia, versiunea ucraineană a “prietenilor Siriei”, să vă trimitem acolo, cu cățel și purcel, bilet numai dus.
    În rest toți ucrainienii care s-au săturat de regimul nazist de la Kiev sunt bineveniți în România cu condiția să nu ceară nimic de la statul român care oricum nu dă nimic nici măcar românilor .
    Așa că, din nimicul nostru putem găsi ceva să le dăm și ucrainienilor același nimic.
    Nu statut de refugiat, nu tabere de refugiați pe bani de la guvern ci statut de singalez și liber la muncă că în România e de lucru cât cuprinde.
    Sunt oricând bineveniți.
    Unde e loc de > 100.000 singalezi (vize de muncă pentru străini) e loc și pentru niste ucrainieni care nu s-au manjit prin batalionul Azov , PSectorul de Dreapta ori chestii similare.
    Cât despre jurnaliști ori alte asemenea trupe de șoc ale hahaha “agenturilor” care s-au retras cu mare vitejie la Lvov ca să evite a da socoteala pentru “întreaga activitate” nu-mi fac eu probleme, se vor ocupa de ei patronii lor ca și în cazul afganilor, nu e nevoie se me amestecăm în asta și noi hahaha “civilii.

    PS adopt a North Koreean cum vă sună ? Că și ăia fac foamea de vre-o jumatate de secol, n-ar fi oare mai hahaha “umanist” ? Sau umanitatea trebuie musa-i să aibe comprehensive security clearance ?

    Reply
  9. AlinaMP

    Familia mea fost persecutata de sovetici, nu de ucraineni. Si da, ucrainenii au defecte. Toti avem.
    Coalitia pe care o propun e deschisa. Deci da, multumesc, parinte, ca va rugati. Orice ajuta.

    Sugerez tuturor sa scrie la office@sar.org.ro cu titlul mesajului ‘Vreau sa ajut Ucraina” si in text dati date de contact si ce dorinti sa faceti, sa luati copii, sa oferiti scoala sau universitatea dvs, sa impartiti spatiul ONgului cu un ONG de acolo care s-ar refugia aici, etc.
    lumea deja trece frontiera in Moldova si la noi. Facem lista, pe urma convocam o intalnire, comunic la prietenii ucraineni precum si la autoritatile care se vor ocupa de refugiati.
    Daca sunteti in diaspora in Europa cred ca lumea se va organiza acolo, ca la precedenta criza cu refugiatii. Pe moment nu as stringe fonduri, deci daca sunteti in Canada/US nu aveti pe moment cu ce ne ajuta, dar multumesc de solidaritate! Ucrainenii sunt ff organizati, cautati comunitatile din tara in care traiti si intrebati-i pe ei ce puteti face!
    Multumesc tuturor. Asta e ceva de facut in Romania, ca la Galati deja a trecut o mama cu copilul ei pe jos, au venit cu autobuzul pina acolo.
    plus ca change…

    Reply
  10. Din Germania cu tristete pentru Romania

    Mai bine va faceti griji in Romania sa nu intrati in colaps financiar economic din cauza preturilor la curent electric si gaze ca au ajuns cele mai mari din Europa si abia pe urma sa va ganditi la Ucraina.
    Poate vine o revolta sangeroasa si un haos economic mai mare decat e acum in Ucraina.
    Iar Germania ar fi bine sa se dezmeticeasca rapid ca altfel poate intra toata Europa in cel de al treilea razboi mondial care e posibil sa fie si atomic.

    Reply
    • Melos Negros

      Dacă americanii nu lasă Rusia în pace, sigur va fi război nuclear – ceea ce Casa Albă știe mai bine ca oricine. Ceea ce-nseamnă că chiar asta și vrea. Punct.

      Reply
  11. DES

    Acum un minut am auzit cum moș Biden a repetat că forțele NATO NU se vor bate în Ucraina, ceea ce înseamnă lumină verde pentru tancurile rusești. După 08.08.08 în Georgia, avem un 22.02.2022, adică 666 – 666. Mai lipsește să cadă o stea Pelin pe pământ. Uneori mă întreb dacă n-au ajuns prea mulți proști în serviciile de intelligence ale Vestului. Putin pregătește din 2014 (dacă nu cumva de mai ‘nainte) ceva, iar noi descoperim ieri dimineață.
    Și ce pățește Putin? Nu pagadi, zaieț, la bursă, c-acolo ne pricepem!!!! Și dacă nu se sperie? Așteptăm 21.03 2031?
    Deocamdată, Biden le-a cosit genunchii ucrainienilor, exact când rușii cuceresc și aeroportul de unde-ar putea fugi Zelinsky și guvernul. Mai bine tăcea.

    Reply
  12. Munteanu

    Taiwan este doar o porecla. Denumirea oficiala este: Republica China. Republica China (Taiwan) are conform constitutziei capitala la Beijing shi hotarele ei includ tot conform constitutziei nu doar insula Taiwan shi altele mai mici ci shi toata China continentala actuala plus Mongolia, Assam shi partzi din Siberia acum Ruseasca inclusiv insula Sahalin. Mai modest guvernul comunist de la Beijing vrea doar insula Taiwan care a fost mereu parte a Chinei cum spune chiar constitutzia Republicii China (Taiwan). Assamul China l-a ocupat militar de la India dar s-a retras datorita presiunii internatzionale. Ce s-ar intampla daca Republica China ( Taiwan ) ar ocupa tot ce shi-a propus conform constitutziei ?

    Reply
  13. ion

    M-am revoltat astazi, singur in mintea mea, cand am auzit la tv ca ar putea fi gazduiti refugiati in sali de sport! Chiar in halul am ajuns?! De fapt mi-am pus problema acum mai bine de o saptamana ca as putea gazdui gratuit o familie de trei persoane, pe o perioada de sase luni, cu toate cele necesare traiului in secolul XXI.

    Reply
  14. Dimitriu Cristi

    @AlinaMP
    În vama Siret ne-am mobilizat câteva ong-uri, firme mici, dar și voluntari individuali.
    Le-am adus apă, mâncare, îi ajutăm să găsească cazare peste noapte. Un patron de firmă a adus două autocare să îi transporte la Suceava, altul îi cazează la hotelul lui, unii le dau cazare unde sunt locuri libere în diverse locuințe.
    Vă așteptăm și pe dumneavoastră, ne găsiți aici.

    Reply
  15. TraianP

    Ce aș face pentru Ucraina? Aș cere autorităților române să preseze Ucraina să ofere drepturi minorității române de acolo. Aș cere autorităților române să deschidă discuțiile cu Ucraina pentru retrocedarea Bucovinei de Nord, Tinutului Herței, Bugeacului și Insulei Șerpilor. Aș cere autorităților române să bocoteze orice inițiativă a UE și NATO, favorabilă Ucrainei, atâta timp cât aceasta nu retrocedează teritoriile românești. Și, în mod evident, aș cere autoritățiloor să nu permită trecerea pe la granița cu Ucraina decât a cetățenilor sau etnicilor români.

    Reply
    • ionas

      Cam multe cereri care ar scoate Romania din NATO, un fel de iredentism de mana a doua.
      Ce ar fi daca Ungaria ar avea pretentii la Ardeal care este parte din Romania doar din 1918 ?

      Reply
  16. Mircea Ordean

    Cind cineva pomenește de meritocratie, precum dna autor mai sus, poți fi sigur ca se plasează pe acel palier.

    Reply
  17. Nila

    Nu stiu daca pana la urma cineva ii va ajuta pe ucrainieni, dar cu siguranta tragedia acestui popor va indulci viata paturii de mijloc din lumea occidentala. Spectrul renascut al comunismului va face ca lacomia elitelor ce conduc societatile occidentale sa paleasca in fata fricii de a pierde lupta cu monstrul comunist. Cu siguranta pentru a avea sprijinul populatiei vor fi relaxate un timp conditiile de viata si birurile ce sufoca in prezent populatia lumii occidentale, pana cand pericolul la adresa capitalismului dispare, si se va incerca recuperarea pasilor ce au fost deja facuti in directia restrangerii libertatilor populatiilor occidentale. E hilar, dar cei mai multi din lumea libera ar trebui sa ne bucuram ca exista un Putin, sa-i uram viata lunga, pentru ca frica de el a celor ce ne conduc sa ne dea si noua o gura de oxigen ca sa putem trai in societatile noastre.
    Aveti perfecta dreptate cand spuneti că românii care isi permit nu ar face sacrificii economice pentru Ucraina. Daca ar fi fost dispusi sa faca asta, ar fi renuntat la privilegiile ce le au segmente intregi de favorizati ai tranzitiei in fata semenilor lor romani ce muncesc pentru ei, astfel incat sa putem avea si noi solidaritate si coeziune ca natie. De asta ar fi amuzant de privit daca Putin ar avea idea stralucita sa se indrepte in directia noastra cum sobolanii beneficiari ai tranzitiei si-ar da cap in cap la urcarea in avioanele spre Monte-Carlo.
    E frumos ca faceti un apel la cei care vor să își arate solidaritatea reală, nu doar să chibițeze pe FB, dar tare mi-e teama ca cei ce vor sari nu sunt politicienii beneficiari ai privatizarii tarii si acolitii lor din institutii, ci tot oamenii normali si cinstiti care construiesc spitale pe banii lor in timp ce statul roman le fura banii din contributiile la sanatate cumparand la suprapret vaccinuri, izolete, masti si teste.
    As caza si ucrainieni in apartamentul mamei care a ramas gol dupa ce am luat-o la mine din cauza ca i-a venit o factura la incalzire care a facut-o sa-i dea lacrimile, dar nu imi permit sa plateasc facturile la lumina si caldura iar ucrainienii cred ca ar prefera sa doarma la cort daca ar auzi cat trebuie sa plateasca in Romania pentru 2 camere amarate. Daca ucrainienii ar putea sa stea suficient aici cat sa-si dea seama ce inseamna tranzitia spre capitalism, s-ar ruga de Putin sa-i ia inapoi, asa cum gandesc si din ce in ce mai multi romani ce au ajuns sa intrevada o speranta doar in AUR.

    Reply
    • Jean

      De acord. Un analist francez foarte bun (Hervé Juvin) spunea cam așa: cetățenii din Europa de Vest nici nu știu cât din nivelul lor de trai se datora soldaților ruși din Berlinul de Est! Când au plecat soldații ruși, a început “societatea nu există” și deregulation, astfel că s-a ajuns la raportul de 1:1000 între salariul muncitorului începător și al patronului, la salarii proletare care nu acoperă traiul minim etc.
      Mi-e teamă însă că Occidentul n-a învățat nimic, în ciuda dezumflării gogoșilor Macron și Scholtz (mari negociatori!) și previziunilor făcute de mari specialiști în geopolitică (Rusia nu va ataca!). Cred că dacă Putin va fi înfrânt prin metode economice, se va confirma supremația economicului asupra tuturor celorlalte aspecte ale vieții, iar Ursula va apărea într-o zi la televizor și ne va spune ceva de genul: Recenta criză din Ucraina ne-a demonstrat cât de urgent este să implementăm Green Deal și să întărim unitatea noastră prin introducerea portofelului electronic și a dispozitivelor de identificare electronică.
      Dacă NATO nu intervine în Ucraina (da, ar pune paie pe foc, însă nici măcar nu se obosește să răspundă la amenințările lui Putin!), ar putea măcar să trimită ajutoare în taberele de refugiați ucrainieni (sau să organizeze poduri aeriene, să-i transporte unde vor ei, în Vest).

      Reply
  18. j001

    1..”Poate nu e nevoie de efortul nostru, poate ucrainenii preferă să meargă în Germania, dar Germania nu îi va putea lua pe toți.”…….

    ….Locul ucrainienilor este in Ucraina. Iar in aceste momente cand tara lor este incercata este necesar, mai mult decat oricand, sa fie solidari cu statul pe care l-au creat. Daca nu acum, atunci cand vor da dovada ucrainienii ca merita sa aiba o tara? Nu e vremea sa “prefere sa mearga” in Germania. Atitudinea de a-ti lua talpasita si a te oplosi in locuri mai calde cand treaba se impute la tine in tara trebuie descurajata….

    2. “Dacă ne pasă de Ucraina asta hai să fim familia lor o vreme”….

    Daca ne pasa de Ucraina cel mai bun lucru de facut este ca romanii sa aiba grija de Romania. Sa le oferim modelul unui stat solid, capabil, organizat. Putem fi “familia lor” numai in context european, vorbind si actionand pe o singura voce.

    Reply
  19. bunul samaritean

    Haideti sa vedem doar faptele si urmarile acestor fapte .Rusia invadeza Ucraina .Urmeaza , asa cum era de asteptat ,o impartire a Ucrainei pe model Korea de Sud si de Nord . Rusia isi creaza ,astfel,un spatiu de forma marelui Zid Chinezesc ce cuprinde o demarcatie (separare )clara a Rusiei fata de Occident si evidenta eternizare la conducerea Rusiei a noului deja devenit „TAR” Putin .Putin devine astfel „Tarul” ce aduce inapoi teritoriile si cetatenii Rusiei separind(impartind ) nu numai teritorial dar si modelul etnic ba chiar si religios ,din Ucraina . Initial am crezut ca va face asta doar cu regiunile din Dombas . Dar privind vechile harti ale „ mamei ” Rusia intelegem cum Putin nu se va opri cu trupele decit pe Nipru . Lvov va fi noua capitala a Ucrainei de vest .Din acest motiv nici o tara NATO nu va incerca sa lupte alaturi de Zelenski .In acelasi timp vedem , cu ochii mintii , cum NATO devine rapid o extraordinar de mare putere militara , pe tot Flancul de Est , acolo unde nu ar trebui sa ne mire aparitia armelor nucleare France si cele ale SUA in Romania si Polonia asta daca nu care cumva rachetele de la Deveselu si cele din scutul Polonez nu sunt deja purtatoare ,posibile, de astfel de capacitati nucleare de mica intensitate .SUA si UE au si ele tot atita nevoie de un spatiu de demarcare cu Rusia ca si Rusia insasi .Concomitent cu toate acestea UE se federalizeza rapid nemai existind forte ce ar dori sa se impotrivesca politic deciziei Bruxellului si chiar daca unii ar incerca asta ,actiunile lor vor fi sortite esecului asa cum si Orban din Ungaria va pierde alegerile din luna Aprilie in Ungaria .O vorba, imi zicea cindva , chiar de curind , pe vremea alegerilor din SUA cum si daca cistiga , fostul sef de stat , tot va pierde acele alegeri , fapt ce s-a si intimplat . Urmarile sunt cunoscute si toate alegerile importante din intreaga lume, ce au survenit dupa pierderea mai sus amintita, au facut ca multi conducatori ce se credeau eterni aflati in functie , sa piarda si ei alegerile in fata unor opozitii devenite ij totalitate unite .Pe de alta parte nu putem sa nu vedem cum CJUE isi impune vointa peste tot in Europa cum partidele asociate Rusiei vor pati si ele acelasi lucru ,ba chiar unele vor disparea din jocul politic , cum tari ce erau in afara NATO vor dori si ele sa devine membre , cum Rusia va fi inconjurata de un set de sanctiuni nu numai economice dar este evident ca vor veni din urma mari acuze ce tin de intimplarile (numitile voi cum doriti )din razboiul cu Ucraina (sa ne amintim de Milosevici )ca sa nu mai spunem de sanctiunile ce pot aparea„ hors concours” , sanctiuni concertate ,asupra tarilor din Europa(si nu numai din Europa ) ,care inca se simt datoare Rusiei si care se pozitioneza politic linga ea .Multi se vor mai gindi „de doua ori ” inainte de a pune „ fundul la bataie” alaturi de aceasta Rusie .Popoarele Europei , chiar si cele ce inca vad in mama Rusie un exemplu de urmat vor „schimba imediat macazul ”si vor trece cu totii in barca Uniunii Europene .Daca privim cu adevarat intreaga poveste atunci observam cum si cine sunt cei care obtin toate foloasele si cine sunt cei care pierd totul .Deocamdata , la nivel militar , nici o tara NATO nu poate atca trupele Rusiei aflate in razboi cu cele Ucrainiene .Este ca si cum ai pune paie peste foc .Stupida ideea a unora de a ajuta militar Ucraina este fie naiva fie pur si simplu tembela .Lucrurile se vor linisti curind .Probabil armata ucraineana se va preda in zilele urmatoare si rusii se vor pozitiona , asa cum am zis cu trupe pe Nipru .Momentul va permite tarilor Europene sa treaca la reconstructia zonei de vest a Ucrainei (vedeti ca acolo nu sunt trupe de linie rusesti ) Privind componenta etnica , religiosa a locuitorilor de dincolo de Nipru intelegem totul .Nu ma asteptam totusi ca Putin sa riste si sa devina in imaginea colectiva a omenirii „Satrapul ”propriilor lui , cindva, concetateni chiar daca motivatia din spate poate fi inteleasa .Curind ne lamurim si cu ceea ce se intimpla in totalitate dar traim cu speranta ca PUTIN sa nu faca imensa eroare de a provoca NATO si cu speranta ca nu se vor trezi niste sefi de state Europene sa tina partea Rusiei .

    Reply
    • L

      Putin și-a pătat mâinile cu sânge slav și-n parte chiar ortodox. Este posibil să fi ucis (indirect) chiar pe unii simpatizați de-ai lui. Plus c-a făcut ceva pe ortodoxie, împingându-l în ridicol și pe patriarhul Kyril care-a făcut o declarație de o idioțenie infinită.
      Poate c-a gândit foarte bine invazia (probabil că de la minuțioasele pregătiri au mirosit serviciile americane de intelligence ceva!), însă chiar și jucătorii buni de șah mai pun mâna pe un pion otrăvit, căci așa ceva pare Ucraina. Trebuia să se gândească de două ori când a văzut că Occidentul nu mișcă un milimetru la negocieri. Indiferent dacă era programat să fie băiatul rău în această piesă de teatru, dramatică și însângerată, Putin a ieșit rău în fața oamenilor de rând din Occident și cred că din toată lumea, inclusiv o mare parte din Rusia. Să-ți urmărești scopul fără abatere e lăudabil, însă să fii absorbit atât de mult încât să nu vezi gropile de pe drum e altceva. Mă-ntreb ce-ar zice dac-ar mai trăi acum Soljenițîn, un “ukronazist” care a luptat în Armata Roșie. Când l-a umilit pe șeful comunității de informații din Rusia și când a fluturat amenințarea nucleară, abia voalată, Putin a dovedit că este un colonelaș plin de frustrări, care își conduce poporul în direcția greșită pe săgeata timpului. Păcat de groaza, durerea, lacrimile și sângele vărsat ale ucrainienilor.

      Reply
  20. Iulian

    Daca am fost solidari cu populatia din Kosovo, de ce nu am fi solidari si cu populatia rusa din repubicile autoproclamate din Ucraina sau sa sugeram ca romanii din Ucraina sa ceara separarea. Ar trebui sa fim echidistanti, atat rusii cat si americanii au distrus pe unde au fost. Distrug si apoi aplica planuri de reconstructie.

    Reply
  21. Munteanu

    Razboiul asta va dura mult peste 100 de ani. Generatzii intregi de Rushi shi U-Krainieni care tot Rushi sunt vor pleca din liceu direct pe front shi putzini se vor intoarce de acolo shi aia handicapatzi. Supra-vietzuitorii vor gasi imediat locuri de munca in industria militara caci frontul trebue aprovizionat cu arme shi munitzii. Cand in sfarshit stra-nepotzii celor de azi vor termina razboiul nimeni nu-shi va mai aminti de ce a inceput el. NATO fusese de mult desfiintzat shi tzarile foste membre traiau in pace in UE shi ishi desfiintzasera de mult armetele devenite ne-necesare. Rushii shi U-Krainienii care tot Rushi sunt ar fi putut foarte ushor sa le invinga pe toate daca nu ar fi fost obsedatzi sa se ucida intre ei. Generatzii s-endreapta sprte cer / Tinerii trec catre stelele reci / Cine-shi va pierde credintza in izbanda pe-aceste mereu mishcatore poteci.

    Reply
  22. Bérenger

    Ați publicat articolul ăsta doar ca să îi faceți pe agenții rusofili de influență de pe acest forum să se desconspire oficial (nu că până acum nu s-au mai dat de gol și prin alte comentarii) sau chiar vreți să faceți ceva pentru refugiații ucrainieni? Pentru că dacă vreți să faceți ceva trebuie să vă asumați și leadershipul deoarece numai așa merge treaba la noi: nu de idei ducem lipsă ci de inițiative asumate și organizate.
    Cât privește reacția Occidentului, nu vă mai uitați la NATO; aceasta le-a arătat pisica rusă celor care nu sunt sub scutul său (posibil chiar pe blat cu Putin). Iar dacă nu a fost blat însemnă că CIA + friends înarmează și infiltrează acum chiar în Maica Rusie ceceni, georgieni, afgani și alți ”simpatizanți” ai rușilor pentru un altfel de război -deoarece se pare că armata ucrainiană deocamdată se descurcă binișor cu Stinger-ele englezești și cu dronele franțuzești.

    Reply
  23. Munteanu

    O vad pe una la TV in SUA vorbind din U-Kraina. Spune plangand: Citesc “Mein Kampf” shi ma pregatesc sa apar Kievul cu arma in mana. Arata shi o carte cam ponosita cu portretul lui Hitler pe coperta asha ca sugerez Nemtzilor sa trimeata urgent in U-Kraina noua editzie ieshita recent de sub tipar a “Mein Kampf” ca se chinue aia in adaposturi sa citeasca o editzie veche shi ponosita.

    Reply
  24. Laur22

    Ca veni vorba ce putem face pentru Ucraina ? Asta :

    Good afternoon!
    We are a family from Ukraine. Just arrived in Romania. We are forced to live in Cluj Napoka for now.

    My husband is a first-class hairdresser and a wonderful person who knows how to find a language with anyone and his hair) so I offer his services: haircuts – male and female, decent.

    Husband is a champion of Ukraine in hairdressing art. We will be glad if someone needs his services.

    Translation :

    Good afternoon We are a family from Ukraine

    We are temporarily down in Cluj.

    My husband is the champion of Ukraine haircut.

    We will be glad if anyone needs their services.

    The husband speaks Romanian

    +40 743 416 396

    https://www.facebook.com/helen.first.9

    Toți ucrainienii sunt bineveniți la munca in România măcar 9 luni pana s-o mai așeza praful in Ucraina.

    Și nu mu e o lozinca e o acțiune marca Marius Budai.
    Vreme de 9 luni ucrainienii nu mai au nevoie de viza de munca in România
    Așa arată România oamenilor de omenie oleaca diferită de Ucraina ros neagră a sectorului de dreapta.

    Reply
  25. Vlad Slăvoiu

    @Laur22: Toate bune și frumoase, dar cum a plecat coaforul din Ucraina?

    Și, mai la general, fără neapărat o adresă, am și eu o întrebare. Dacă noi am hotărât că, în Europa cel puțin, războiul e ceva ce ține definitiv de istorie, înseamnă (altfel n-are sens) că am hotărât și că neînțelegerile vor fi considerate diferențe de viziune/idealuri/obiective care trebuie aduse cu bună-credință la un numitor comun. Or, când noi am reînceput să considerăm neînțelegerile ca niște Lupte între Bine (noi) și Rău (ei), nu am relegitimat prin asta războiul ca instrument politic?

    Reply
    • Laur22

      @Vlad Slavoiu
      Tot așa cum a ajuns și Șamil Basaev cu ale sale comadouri înarmate până în dinți afară din Cecenia cică sanki încercuită până în satul unde a dat atacul criminal.
      Așa cum fug cei ce fug din Coreea de Nord.
      Așa cum funcționează multe lucruri in Ucraina raketzilor secrorului de dreapta (principala sursa a traficului ci țigări și alcool din Romania).
      Cu sfanta spaga.

      Ref război acu o lună Ion Cristoiu i-a dat șezătorii sale literare cu Adrian Severin următorul titlu :
      “La Geneva se va cădea la întelegere ori va fi razboi”
      Ia zii tu ce s-a ințles Putin cu Biden la Geneva ?
      Mda. Iar acu toată lumea se dă surprinsă că e război.

      Iar dacă vrei sa iesi din “rețeaua de inteligenece” a presei românești ori a mainstream media (din West ori chiar si din China) cum a caracterizat-o AMP mai deunăzi, soluția e întotdeuna sa cauți materaiale despre subiectul de interes publicate mai înainte ca să se fi dat ordinul pe unitatea de latrăi și să se creeze actualul bruiaj de invective de exemplu pe subiectul Ucraina.
      Iar revenind la Ucraina sursa mea preferată de analize e : John J Mersheimer

      Why is Ukraine the West’s Fault
      Poți să vezi Q&A ul luat la conferița pe aceiași temă la o universitate din Polonia nu pot să ii scriu numele ca știi și tu cât sunt de anti-menmonice pentru noi cuvintele poloneze.

      Titlul spune tot .
      Iar despre sursă, depre onorabilitatea si patriotismul sau pro-american ce ar mai fi de adăugat dincolo de faptul că e absolvent de West Point, asta dupa ce a fost voluntar in Vietnam si că după West Point a servit tot in Vietnam până la terminarea războiului.
      Că așa arată onoarea, nu ca Radu Tudor ori Dan Dungaciu ori ca alți apărăcioși de la noi la TV.

      PS urmaresc disitribuția pozitiilor scrise pe facebook pro isteria razboiului vs ia mai lasați-ne în pace cu frăsuiala voastră.
      Tare mi-e teamă că asistam la un nou moment bombarderea Yugoslaviei unde toți cei asociați cu respectiva decizie politică s-au dus în cap electoral de au ajus sub pragul electoral pe model PNȚCD iar toți cei ce au tăcut strategic mă rog știi rezultatul.
      Si mi-e teamă deorece cel mai strategic a tăcut AUR.
      Și AUR are structura de partid insurecționar ceea ce mă umple de fiori reci Robersperieni.

      Reply
    • Laur22

      @vlad Slavoiu
      ref partea a doua a intrebarii tale asistăm la ceva ce in teoria politicii internationale (în care prima contriibuție teoretică românescă culmea e ca a adus-o spionul-ambasdor Brucan), asistăm la : the politics had gone full cycle.

      Trecerea de la Real Politk-ului lui Kennedy & Carter la Value Base Politics început la nivel de discurs de Regan si continuat la nivel de practică de la Yugoslavia lui Clinton, la Irak-ul lui Bush, la revoluțiile colorate ale lui Obama și care acuma pe vremea lui Biden se cam pregăteste sa dea cu capul de zidul rusesc ceea ce probabail dacă actualul razboi îi iese lui Putin va conduce la revenirea la Real Poliitik inaintea unui full fleged cold war cu China. Altfel China’s next.

      Singura alegere care a fost luată a fost dacă să se dea îninte cu capul de zidul rusesc de să se sperie chinezii ori să se cadă la pace cu Rusia și toate forțele să conveargă asupra Chinei.
      Din considerente electorale post Afganistan Biden a preferat să nu cedeze nimic Rusiei care ar fi putut să fie exploat electoral împotriva sa.
      Viitorul ne va demonstra dacă în alegerea sa Biden s-a bazat pe ceva plantat deja în Rusia ori doar, pur și simplu s-a căcat în pantaloni alegând să lupte electoral până la ultimul ucrainian așa cum a făcut majoritatea carierei sale politice cu restul deciziilor pe care nu le-a luat.

      Altminteri “noi am hotărât că, în Europa cel puțin, războiul e ceva ce ține definitiv de istorie,” le-ai spus-o si sârbilor ?
      Ori poate că vrei să zici că razboiul îl facem doar noi împotriva altora și niciodată alții împotriva slugilor nostre din teren?

      The choice you don’t make are the exact choice you make

      Reply
  26. Cinicul

    In evul mediu romanii au avut multe frecusuri cu polonezii (ca de altfel și cu ucrainenii). Si totusi in 1939 au adăpostit refugiați polonezi, guvernul Poloniei și permis tranzițul tezaurului acestei țări spre Constanța și Londra. Dar n-a fost nevoie de apeluri in ziare sau FB pentru ca guvernul român s-a implicat activ in organizarea acestor acțiuni, ceea ce nu se poate spune despre cel de azi, coaliția de aur promovată până recent pe acest site. Întâmplarea face ca este bine ca Romania are o aparență de stabilitate in aceste vremuri de încercare, dar tare ma tem ca derobarea autorităților de la datoria lor, obicei vechi, va crea o criză serioasa a refugiaților. Asociații de voluntari pot ajuta dar trebuie sa existe un minim de cadru instituționalizat. Cand va exista sunt sigur că Gheorghe Flutur, Iohanis și Ciuca vor fi la Vama Siret pentru niste fotografii și intreviewuri.

    Reply
  27. Cinicul

    PS
    In spiritul adevărului trebuie sa spun ca am văzut doar acum ca Guvernul României s-a mișcat și a început să organizeze tabere de refugiați. Astept vizita cu pozele lui Flutur, Iohanis și Ciuca.

    Reply
  28. Jean

    Putem face și alte lururi decât apă, pături și conserve. Spre exemplu, să ieșim în stradă și să-i presăm pe înalții prelați ai BOR, în RO, în Bulgaria, în Moldova, în Grecia, în fața tuturor bisericilor ortodoxe ruse din SUA și Canada și de oriunde astfel încât aceștia să-i scrie fratelui Kyril să cheme toată Rusia ortodoxă în biserici și curțile acestora, zi și noapte, să se roage pentru copiii lor trimiși să moară în Ucraina și pentru copiii copiilor lor. Poate așa pricep ceva preacredinciosul Putin și cârpa Medvedev.
    Înalt Preafericite, te bagi?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *