Vasile Ernu

Furtul în tezele de doctorat. Cum se produce un fals mai bun ca originalul?

În România a fost moda şi încă mai este: “vînătoarea de plagiatori”, teze false, copiate, plagiate. Sincer mie mi se pare că asta e cea mai mică problemă a zonei universitare şi a cercetării româneşti.

Furtul e o chestiune banală: de piaţă. Teza mea este mult mai radicală: în România nu “furtul & plagiatul” e problema ci “tezele adevărate” sunt problema. De ce? “Furtul & plagiatul” poate fi uşor dovedit. Baiul sunt tezele “făcute pe bune” dar care sunt maculatură. Pe hoţ îl poţi prinde şi delegitima ușor. Cu “maculatura autentică” e mai complicat. Este enorm de multă maculatură iar o bună parte (nu aş vrea să avansez o cifră dar este dominantă) sunt jenante. Ei bine, aceste teze “pe bune” dar fără nicio valoare academică legitimează în posturi oameni. Mai toată “lumea bună“ ştie asta, e părtașă la asta dar aşa funcționează maşinăria care ascunde ceva profund mai nociv. Dar nu e treaba mea: rog doar DNA sa nu se apropie de Universități că punem lacătul.

“Maculatura autentică” este mai nocivă decît “tezele plagiate”. Nu poţi să le dovedeşti ca false iar ele legitimează poziţii, funcţii, resurse. Tezele plagiate au vulnerabilităţi imense. Deci sunt mai puţin nocive. Urmăriţi logica?

Partea şi mai tragică – asta e déjà trendul global – este transformarea universităţilor în spaţii economice, comerciale, de piaţă şi renunţarea la cea ce au fost ele tradiţional: spaţiu al libertăţii. Presiunea imensă pe care o face acomodarea Universităţii la piaţă loveşte radical în esenţa şi spiritul Universităţii şi cercetării.

Univesitatea Europeană a fost mereu spaţiul libertaţii totale, locul de unde se puneau la îndoială toate ideile politice, sociale şi economice dominante. Universitatea este locul de unde se pune la îndoială tot, se chestionează tot. Universitatea nu se subordona acestor presiuni, ba din contra, le sfida.

Acum, mai ales în ultimii 20 de ani, acest proces de subordonare a Universităţii tendinţelor economice şi politice dominante fac ca Universitatea să devină un soi de instituţie de prestări servicii, de producţie de cadre pentru piaţa globală şi ideologia dominantă: goana după granturi şi punctaje academice, citări şi apariţii ISI (mă rog cum le mai zice) a devenit dementă. Cercetarea ca o comandă de piaţă. Şi nimic mai mult.

Asta nu înseamnă că în Universităţile lumii nu mai exisă spaţii libere şi oameni de calitate. Din fericire încă există destui. Dar acesta este trendul.

În acest context global “furtul şi plagiatul” de teze este doar o formă vulgară şi ultraprovincială a trendului dominant: Universitatea se subordonează pieţei. Aşa înţelege la noi „noua aristocraţie” să-şi cumpere blazon.

La noi cel mai straniu fenomen, imbecil total, este acest tip de plagiat grosolan. Chiar şi oameni cu bani apelează la acest furt primitiv: copy paste. Ce spune asta? Asta spune că ei nu dau doi bani pe Universitate şi cercetare. Nu merită niciun ban: acesta este prestigiul Universităţii şi cercetării la noi: copy paste.

În mod normal mahării noştri trebuiau să scoată un 15.000 de euro să plătească un băiat isteţ să le scrie o teză cu care nu doar să nu rişte ci să nu le fie nici ruşine. În România cu 15.000 de euro se poate cumpăra o teză cu care să te poţi prezenta la orice Universitate europeană decentă. De ce? Pentru că mai toţi doctoranzii buni cu teze afară sunt cam şomeri. Eu vă garantez asta: avem oameni care pot scrie teze super bune  ;) “Noua aristocrație” a uitat că blazoanele se cumpără cu bani reali. Nu? Nu „aşa s-a călit oţelul” aristocrației?

Acum să vă spun o poveste mai mişto din lumea de dincolo. Am doi prieteni. Veterani ai lumii academice sovietice. Nu au făcut carieră academică dar erau printre cei mai buni în domeniu. Unul mai trăieşte şi azi în Israel. Ei erau specializați pe “teze false”: adică scriau teze la comandă. Pe bani mulţi: cercetarea trebuie să fie respectată. Cu tezele lor nu-ţi era ruşine: un furt autentic.

Primul era specialist pe teme umaniste: era teribil de inteligent şi citit. Era produsul şcolii de la Tartu, elevul lui Lotman. Dar ceea ce cerceta el era interzis în URSS. Îl zburaseră de la job pentru ceva glume perverse. Trăia din scrierea de “teze false”. Avea însă o problemă: nu se putea abţine să nu bage teme de limită care rupeau mintea oricărui grup profesoral al Universităţilor sovietice. Gen: “Problema răului la Dostoievski” şi pac un capitol “Problema homosexuală în romanele lui Dostoievski”. În anii 80, ups. Sau teză: “SF-ul sovietic” şi pac un capitol unde inventează o polemică între Lenin şi H.G. Wells (care chiar s-au înîlnit) în care discută despre “Condiţiile Revoluţiei socialiste pe Lună şi rolul proletariatului în Revoluţia Galactică”. Omul nu se putea abţine. Profesorii sovietici erau puşi în dileme profunde: îşi bate joc de ei sau sunt verificaţi? Nu te joci cu Revoluţia socialistă de pe Lună…

Celălalt amic de la care împrumutam cărţi în adolescenţă era specialist pe Marx. Probabil cel mai bun specialist underground european pe Marx. Ştia tot. El scria teze la comandă doar pe Marx. Cerinţa era imensă pentru că orice lider regional de partid avea nevoie de o teză. Şi scria teze halucinante, dar la preţuri mari. Ştiu că i-a scris o teză unui lider din partid din Kîrgîstan sau ceva Stan country din zona aia: Rolul operei lui Marx în mişcarea revoluționară din Kîrgîstan. Se citea ca un roman de aventuri: nu ştiu cît era inventat şi cît era real. Cert este că la un moment dat tezele lui începuseră se dăvină mainstream. Pentru că el ştia să iasă din limbajul de lemn şi să spună lucruri vii şi atractive. Te ţinea cu gura căscată mereu.

Cînd a început să aibă succes, unul neoficial, a venit cu o teorie: să impună în mainstream sovietic un “altfel de Marx”. El se apucă să inventeze un “Marx Fals” dar care să nu poată fi dovedit că e fals. Astfel să schimbe ideologia dominantă. Ce facea el? “Falsificarea autentică” a surselor pentru a duce în eroare “paznicii lui Marx” oficiali.

Avea cîţiva prieteni care lucrau în presa centrală şi care scriau textele ideologice la ziarele centrale. Ei fireşte că apelau la el pentru citate din Marx. El le dădea citate false, inventate, dar care urmăreau o anumită perspectivă asupra lumii şi ideologiei: una falsă scrisă de un Marx ficţional. Ei citau în Pravda, de exemplu, din acest “nou Marx” dar despre asta nu ştia nimeni. Doar amicul meu ştia asta şi cîţiva amici cu care se distra. Victoria totală a fost cînd a băgat două citate din „Falsul Marx” în discursul lui Brejnev. Asta era o victorie. Dar se bucurau doar 3 oameni care ştiau.

După aceea amicul meu cita nu din opera lui Marx ci citatul lui Marx din Pravda, ca să aibă acoperire ca să nu fie “falsul lui” în caz de control. Se proteja dar avea în spate şi autoritatea sursei: ziarul central al Partidului sau discursul tovarăşului Brejnev. Doar acolo e Marxul autentic şi pur. Nu? Cine ar putea pune la îndoială o aşa sursă?

Aşa a scris cîteva teze demente despre Marx, un Marx ficţional: un soi de Marx anarho-subversiv. Dar nu a mai reuşit să vadă efectele “falsului Marx” asupra establishmentului politic sovietic că a picat comunismul.

Şi el a plecat în Israel. Acolo preda ceva gen “originile veterotestamentare ale marxismului”. Habar nu am dacă pe bune sau mai invetează ceva. Dar amicul meu e atît de isteţ încăt falsurile lui sunt mai bune ca orice original. Nu ştiu de ce mi-am amintit de el în dimineaţa asta….


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Furtul în tezele de doctorat. Cum se produce un fals mai bun ca originalul?

  1. mihaim

    Am avut in liceu un coleg care la o teza a dat un citat fals din George Calinescu, in care acesta s-ar fi referit la opera lui Mihai Eminescu cu sintagma: „acest bulgare de aur al literaturii romanesti”. Profesoara de romana a fost incantata. Calitatea tezelor si lucrarilor stiintifice este data in primul rand de calitatea si rigoarea procesului de invataman, de calitatea indrumatorilor dar si de cea a comitetului de verificare a lucrarii. O teza verificata corect, mai ales la nivel international, in conferinte rteputabile, nu poate fi plagiata pentru ca nu poate trece de acest filtru al calitatii. Daca insa aceste conditii nu sunt intrunite atunci poti avea teze proaste dar si varianta grobiana a tezelor preoaste – tezele plagiate.

    Reply
  2. emil

    Calitatea invatamantului romanesc e deplorabila. Cu 4 clase din copilaria lui Ceausescu nu se lua Nobel dar erau mult superioare la 4 licente de azi.

    Reply
  3. J.

    Toată lumea știe de acest furt 2.0, dar suntem prea blegi ca să vorbim. Aspirantul la diplomă (pentru că puțini aspiră la o carieră adevărată în cercetare) trebuie să îndeplinească niște standarde. Îndrumătorul trebuie să îndeplinească standarde. Doar standarde. Teza trebuie să fie originală: 0% coeficient de similaritate? No problem! Înlocuiești „Așadar…” cu „Acestea fiind spuse…”, rupi frazele, iar bomboana de pe coliva doctorală, este să inseri în text puncte scrise cu alb pe alb! Capisci? Ochiul omenesc nu vede, dar calculatorul vede fraze acolo unde e doar o frază.
    Dar aici nu sunt probleme de cât de fin este furtul (poate să fie și o teză de mare finețe, însă pe un subiect futil), ci de cât de moi sunt coloanele vertebrale care susțin capetele ce propun, coordonează și aprobă teze. Se înșeală cei care cred că scapă plecând la pensie sau că nu va avea nimeni curajul să conteste un titlu de doctor din cauza greții de birocrație și establishment.
    Dacă l-ați citit pe Marx, n-ar trebui să vă mirați: aproprierea injustă de bunuri, resurse, forță de muncă, este chiar esența orânduirilor de până acum, adică dintotdeauna. Politica și războiul s-au născut când primul trib a invadat câmpurile mai mănoase ale tribului vecin. Furt este și să tipărești bani în care alții cred, sau pe care sunt forțați să-i folosească, și să plătești cu ei bunuri mai scumpe decât hârtia cu care plătești. Ce mai contează 200 de impostori dintr-un fost dominion otoman pe care pandemia i-a prins șefi prin învățământul „superior”, ținând cursuri on line prin telefoane cu taste reale? Față de, să zicem, cei 100 milioane de absolvenți de universitate din China care merg în fiecare zi la lucru să fabrice, între altele și între multele, cele 1100 de piese din cele 1400 ale unui aparat de ventilat plămânii americanilor (doar ai celor cu asigurare, bineînțeles)? Nemaisocotind cele câteva zeci sau sute de miliarde de măști de protecție compuse dintr-o sârmă, două elastice și o bucată de pânză pliată, pe care europenii nu le pot fabrica! (mai bine mor decât să lucreze aliniați la mașinile de cusut, ca vitele, Doamne-ferește!)
    Furtul este de văzut dintr-o mai largă perspectivă. Există furt cathartic (dați exemple în text), furt ca act de protest și supraviețuire (l-am practicat!), furtul prostului cu doctorat etc. Dar chiar și-așa, tezele furate au valoarea lor: sunt niște anticorpi lăsați de virusul imposturii, al impotenței, al amestecului politicului etc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *