Liviu Antonesei

Freud intervine direct în scandalul zilei!

Aveam de gînd să părăsesc scandalul zilei dar Papa Freud, prin replica sa apocrifă și peste vremi nu m-a lăsat în pace. Asta e…

Eseul de față îl datorez fotografiei. Acu care ilustrez postarea, pe care am primit-o de la Brîndușa Palade, care o primise de la fosta sa studentă Oana Camelia Șerban, care o haiducise de pe paginile de FB ale studenților săi de la filosofia bucureșteană. Am rîs homeric văzînd poza, pentru că sînt un iubitor al glumelor cu dimensiuni intelectuale, culturale. Dar în vreme ce rîdeam, mi-am dat seamă că vorbele puse în seama lui Freud sînt cît se poate de adevărate. Sosite cumva prin tunelul timpului, vorbele lui Freud sună așa: „Am mai văzut eu cazuri interesante, dar Lavric ăsta…”. Și Freud are dreptate să fie descumpănit, deși a descoperit o sumă de complexe și a descifrat o mulțime de mecanisme psihice, de la Oedip și uciderea tatălui la simplele lapsusuri. E adevărat, deși i-ar fi fost la îndemînă, n-a tratat uciderea fiului, cum n-a rezervat timp nici complexului Tezeu, asta mi-a amintit într-un mail excelentul scriitor Peter Demeny.

Dacă în aceste cazuri îl putem bănui de dezinteres, în cazul evocat de mine în eseul anterior, Freud  chiar nu avea ce să facă.. Aici este vorba despre despre narcisism și Complexul Narcis, în cazul ambilor parteneri din relația paideică proclamată non-relație de magistru. Or, deși narcisismul este o constantă a istoriei omului, fenomenul ca atare nu era deosebit de pregnant în vremea lui Freud, iar Complexul Narcis era mai degrabă o raritate, refugiată în mediile artistice decadente, în cele ale dandies și chiar printre unii politicieni socotiți pe bună dreptate excentrici. Șansele lui Freud să se ocupe de un număr mare de narcisiști erau prin urmare reduse, iar celor doi aproape sigur le-ar fi greșit terapia, dacă i-ar fi fost solicitată.

Și asta pentru simplul motiv că nu este suficientă structura și/ sau pornirea narcisistă, mai sînt necesare și niște condiții de afirmare, de promovare. O scenă, un public și mijloace de comunicare extinse. Pe vremea presei clasice, a filmului, afișelor enorme, revistelor populare etc s-a făcut o anume pregătire pentru explozia narcisismului, au apărut deja vedete și dive din diverse zone ale elitei, dar a trebuit să sosească televiziunea pentru ca fenomenul să se generalizeze. Televiziunea a produs vipuri și vipițe din lumea artelor, spectacolelor, sportului, modei și de bună seamă din politică. Și în ordine academică a mai produs ceva, „Școala narcisistă de la Chicago”, care s-a trezit în față cu un șantier imens de explorat, ceea ce a și făcut, alăturîndu-și ulterior sociologi, antropologi, imagologi șamd. Pouvoir sur scène de G. Balandier a devenit clasică în analiza politicii.

Dar abia apariția internetului și mai ales a rețelelor sociale avea să conducă narcisismul spre universalizare, l-a democratizat în fapt. Astăzi, oricine își joacă marele sau micul său narcisism în acel spațiu. De la gospodina care se laudă cu plăcintele pe FB la Trump care conduce America pe Twitter. Democratizarea accesului la comunicare pare și chiar este un cîștig, nu cred însă că și democratizarea narcisismului, degradarea fără precedent a problematicii și a limbajului public sînt tot cîștiguri.

Dar aceste, să le spun, evoluții au mai produs ceva, confuzia toxică și desigur întreținută interesată dintre intelectualul public și cel mediatic. Intelectualul public nu are agendă personală, își asumă agenda publicului, o supune analizei critice și încearcă să-i ajute pe cetățeni, publicul, să observe despre ce este vorba. Chiar cînd emite opinii foarte tranșante, nu-l poți suspecta că nu sînt ale sale, că face trafic în favoarea cuiva. Intelectualul mediatic în schimb nu are decît agendă personală, chiar dacă și-o poate schimba mai des decît ciorapii, iar publicul trebuie orientat în favoarea unei cauze sau alteia. În fine, dacă intelectualul public este neprețuit, în sensul că nu are un preț, pentru cel mediatic prețul e esențial, altfel se vinde celui mai generos. Sigur că tabloul e puțin schematic, există și cazuri foarte puține, dar mai ales aiurea, cum e BHL în Franța, care reușesc să țină un fel de echilibru între cei doi poli. Oricum, ce am sesizat eu este că un intelectual tot mai mediatic devine în același timp tot mai puțin public! Cu riscul de a nu mai fi intelectul deloc!

În anii 90 și chiar mai încoace erau zeci de intelectuali publici, acum pot fi patru-cinci dacă numărăm cu generozitate. Ceilalți au dispărut în profesiile lor, au dispărut de tot sau s-au retras în niște enclave, din care uneori emit mesaje prin bloguri, publicații confidențiale etc. Nu sînt invitați la TV, iar dacă sînt devin reticenți. În schimb, e plin de mediatici, mai mult sau mai puțin intelectuali! Cei doi de la care am început discuția încă din eseul de ieri, vor fi vrut, au făcut poate și eforturi, pentru a deveni intelectuali publici. Nu le-a ieșit pentru că narcisismul este o capcană foarte periculoasă… Să dorești să te pronunți mereu în orice chestiune, să te învîrți pe lîngă mărimi politice contra unor avantaje diverse, să umbli după titluri și tinichele, să suferi dacă o cameră de televiziune n-a fost atentă cu tine, ei bine, toate acestea se plătesc, se plătesc cu substanța proprie…

Am fost întrebat de ce în eseul de ieri nu am dat numele. Păi spusesem de la bun început, pentru că mă interesa mai mult paradigma decît cazurile în sine. Nici acum nu le dau, dar comite Freud o indiscreție și nu mă apuc acum să-l cenzurez pe Freud. Dar am mai avut un motiv, încerc să nu încurajez narcisismul, începînd cu al meu propriu…


Articol preluat de pe blogul autorului


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Freud intervine direct în scandalul zilei!

  1. tempor1k

    Interesant articol, cu tot riscul analizei acestui eseu, acela că am „intrat” în zona întunecată a narcisismului.
    Citez din articol
    „Dar abia apariția internetului și mai ales a rețelelor sociale avea să conducă narcisismul spre universalizare, l-a democratizat în fapt. Astăzi, oricine își joacă marele sau micul său narcisism în acel spațiu. De la gospodina care se laudă cu plăcintele pe FB la Trump care conduce America pe Twitter. Democratizarea accesului la comunicare pare și chiar este un cîștig, nu cred însă că și democratizarea narcisismului, degradarea fără precedent a problematicii și a limbajului public sînt tot cîștiguri.”
    In opinia mea este corectă analiza conform căreia nu credeți că: „ și democratizarea narcisismului, degradarea fără precedent a problematicii și a limbajului public sînt tot cîștiguri.”

    Reply
  2. G

    „Să dorești să te pronunți mereu în orice chestiune, să te învîrți pe lîngă mărimi politice contra unor avantaje diverse, să umbli după titluri și tinichele, să suferi dacă o cameră de televiziune n-a fost atentă cu tine, ei bine, toate acestea se plătesc, se plătesc cu substanța proprie…”

    Se apropie foarte mult de definiția intelectualului! Aici este o conferință magistrală despre intelectuali: https://www.youtube.com/watch?v=3-RipnwhOlA
    (Mai cartezian și totodată mai bun cunoscător al vieții inteletuale (oops!) din SUA decât Pascal Bruckner nu prea găsiți!)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *