Observ un defetism trist, pervers, cabotin în laşitatea sa prost camuflată când vine vorba de crize istorice, de România şi, de ce să ne ferim de acest cuvânt, de patriotism. O fi ăsta noul mod de a fi hipster, habar n-am, dar felul în care se răspândeşte pe reţelele de socializare mi se pare mie că are un efect psihologic devastator.
Concret, se ia un blogăraş foarte puţin cunoscut care scrie, de exemplu, o argumentaţie de trei lei în care explică el de ce n-ar merge pe front pentru ţara sa care nu i-a dat lui nicio şansă în viaţă. (Nu vă dau link-uri că ceea ce încerc acum este o dezintoxicare…)
A pus, la un moment dat, Băsescu problema numărării rezerviştilor (nici nu mi-e clar ce l-a apucat, dar nu contează) iar rezultatul ăsta a fost – vreo două trei articolaşe rostogolite pe net (deci cu target clar urban, 20-35 de ani) viralizate forţat, din care înţelegi că trăim oricum într-o ţară de rahat şi, deci, ce sens ar mai avea la o chestie să o aperi… De ce să îţi rişti preţioasa ta viaţă de năpăstuit? Ca să aperi baronii? Corupţia? Manelele? Sărăcia? No way frate! Nu face sens…
Mai adăugaţi la asta şi putinismul pacifist al unor site-uri de stânga care văd agenţi americani în cei care se opun expanisiunii URSS (amicul Costi Rogozanu m-a numit la un moment dat şi pe mine într-o listă de americanofili războinici, asta deşi cred că ştie că nu-s aşa, dar numa’ de-al naibii m-a pus acolo), iar ceea ce rezultă este răspândirea unei justificări, aparent logice, a defetismului de care vă spuneam la început.
Dragi tineri ai ţării noastre… Aşa de cacao cum o fi ea, ţara, este meritul nostru că e aşa. În internaţionalismul cosmopolit în care noi ne simţim mai europeni decât reuşim să fim, nu uitaţi că, până una alta, suntem cu adevărat bine primiţi doar aici, în România. Că, dacă părinţii şi bunicii noştri n-au reuşit să ne lase mai mult decât atât, este poate datoria noastră să fim mai buni, mai educaţi, mai curajoşi, mai vrednici şi mai eficienţi. Nu vă luaţi după istoria falsă pe care aţi învăţat-o sau nu, la şcoală…
Nu suntem şi n-am fost o naţie de eroi, ba chiar avem unele momente destul de jenante în istoria noastră. Sutele de mii de ţărani care au murit începând de la 1877 şi până în 1945, de la Plevna şi până la Cotul Donului sau în Tatra, probabil n-au ştiut nici ei exact de ce au murit.
Dar, chiar şi aşa, este un sacrificiu pe care ei, părinţii noştri l-au făcut şi nimic nu poate fi mai schilod din punct de vedere moral şi intelectual decât să spui acum că te doare în bascheţii tăi verzi de acel sacrificiu. Nu zice nimeni să vă urlaţi patriotismul pe străzi, nu zice nimeni să vă lăcrămaţi naţionalismul pe la televizor (oricum, cei care o fac sunt nişte deraiaţi mâncători de unguri şi uitaţi-vă cum au dispărut din peisaj când s-a pus problema unui pericol real şi actual).
Dar, cel puţin, nu mai share-uiţi astfel de construcţii propagandistice (profesional făcute, vă garantez) şi nu vă sinucideţi, în turmă, moralul naţional. Reţelele de socializare sunt un instrument perfect pentru inducerea stării de panică, a neliniştilor şi psihozelor colective şi chiar şi pentru stimularea neîncrederii în valorile naţionale, în capacitatea militară a României sau în superioritatea unei armate străine de invazie.
Tuturor ne este frică de război şi nimeni nu vrea să fie trimis pe front, la o adică. Avem familii, avem copii, avem treburi şi nu prea ne arde de chestia asta cu deranjul făcut de ruşi. Pe toţi ne enervează politicienii, baronii, corupţia, sărăcia, iar celor mai mulţi dintre noi ne vine şi greu să avem o opţiune politică. Dar nu confundaţi petardele mediatice ale lumii în care trăim cu oasele îngropate ale acelor ţărani analfabeţi din care ne tragem şi cărora, bună-rea, le datorăm această ţară.
Uitaţi-vă la amărâţii de soldaţi ucrainieni cum sunt dezarmaţi în doi timpi şi trei mişcări. Sunt profesionişti, chiar trupe de elită, dar, îngroziţi de un război cu Rusia, se predau imediat şi atunci tot războiul este de fapt starea de panică.
În schimb, ruşii au atacat rapid şi fără scrupule manifestaţia pro-ucraineană de la Donetsk, iar câte zeci, poate sute de mascaţi au răspândit ca pe potârnichi câteva mii de oameni paşnici care cereau doar ca oraşul lor să rămână în Ucraina. În toate cazurile nu e vorba decât de tupeu exercitat pe o stare de frică iniţial creată.
Fiţi conştienţi de faptul că războiul informaţional ţinteşte exact starea de spirit a unei naţiuni, că nu mai contează cât de puternic este adversarul dacă tu te declari dinainte gata să te predai şi că până la o chemare la oaste vom fi cu toţii chemaţi să susţinem un efort de înarmare. Deja s-a anunţat faptul că bugetul Apărării din acest an va fi suplimentat (cam cu 10%) şi astea nu sunt lucruri negociabile politic.
Cei care vă servesc, în numele păcii, motive să daţi cu flit României nu sunt foarte interesaţi de câţi hipsteri cu arma în mână ar strânge România, la o adică. Nu! Azi războaiele nu se mai poartă aşa, iar ţinta lor primă este capacitatea opiniei publice de a susţine un efort de război prin alocări bugetare, care deocamdată înseamnă doar tăieri de bani din altă parte dar care, da, s-ar putea ca într-o zi să însemne şi impozite suplimentare pentru a susţine apărarea ţării. Care s-ar putea face, într-adevăr, în profitul americanilor, v-am spus-o tot eu pe acest blog, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne predăm ruşilor doar pentru că americanii nu fac nimic gratis.
Să nu credeţi că acum 75 de ani sau acum 100 de ani lumea a luat foarte în serios izbucnirea războaielor mondiale. Retorica publică era exact ca şi acum… prea multe pierderi, nimeni nu îşi permite, nu va dura mai mult de şase luni, etc, etc. Istoria a arătat însă altceva şi dacă ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ într-o ţară vecină cu un gigant agresiv, trebuie să ne înţelegem condiţia pentru a ne putea schimba soarta, nu pentru a ne resemna cu ea.
Băgaţi la cap! România este o democraţie. Şchioapă, chioară, ciungă, spuneţi-i cum vreţi, dar într-o democraţie opinia fiecăruia dintre noi contează, căci ea determină în final deciziile liderilor noştri. În momentele critice nu va fi unitate. Va fi dezbatere! Ceartă! Polarizare, iar campaniile electorale din acest an vor complica și mai mult lucrurile. Nimic nu poate fi mai rău pentru un moment în care ar fi nevoie de unitate şi de acţiune. Bineînţeles că şi Băsescu, şi Ponta, şi alţii vor încerca să folosească momentul istoric în toate aceste futile bătălii electorale.
Dar tot ce ne rămâne de făcut este să apărăm un fond unic al conştiinţei naţionale, un set minim de valori în care să credem cu toţii şi care să se dovedească în final inexpugnabil, indiferent cine ne conduce, cine ne atacă, cât de săraci sau cât de frustraţi ne simţim.
Baza, fundaţia acestui set, nu poate fi decât Patriotismul – acest cuvânt depăşit, obosit, uncool şi golit de conţinut de prea mulţii urlători de pe la tv.
Aşa că fiţi măcar conştienţi atunci când cineva ne atacă baza.
Cred ca trebuie sa ai o deficienta rationala majora sa-ti bazezi o constructie de o asemenea anvergura pe un sentiment. Unii nu-si iubesc nevasta, altii copiii sau parintii, de ce ar fi natural sau necesar sa-ti iubesti tara? O iubesti daca-ti ofera conditiile necesare sa cresti, sa-ti realizezi potentialul, sa fii fericit, daca nu, nu. Tari croite (rational) pe masura omului din al treilea mileniu sunt putine, Romania sigur nu face parte dintre ele cu toata democratia pe care o laudati. Democratia e buna cand oamenii sunt destepti, cand sunt stupizi e o adevarata tragedie – fetele din Afganistan sunt arse cu acid pe fata daca se duc la scoala in mod “democratic”.
Si mai e un lucru – cainii vagabonzi, copiii de bani gata in beemveuri, subfinantarea spitalelor, poluarea cronica etc provoaca mai multi morti printre romani decat toate razboaiele din lume si, se pare, nu-si pierde nimeni somnul din cauza asta. E ca o chestie venita fix din operele lui Creanga sa-ti bati capul cu pericole ipotetice si sa nu le vezi pe alea care chiar te omoara. Asta este iresponsabilitate – sa nu previi tragedii care chiar pot fi evitate si sa te ocupi cu tot felul de scenarii. Basca mai bagi si batul prin gard ca, deh, esti femeia americanilor si nu se pune nimeni cu tine. Eu, personal, ii tin din taxe pe amaratii astia din sistem ca sa fie politicosi cu toata lumea, sa creeze relatii de prietenie inclusiv cu Rusia, sa puna la punct mecanisme pentru bunastare nu sa intre in conflicte si sa ma cheme pe mine sa-i scot din rahat. Sunt cativa oameni pe lumea asta pentru care mi-as da viata dar, cu tot respectul pentru concetateni, daca sunteti in belea nu va asteptati la mai mult decat un telefon la salvare sau la politie de la mine. Nu exista argument, istorie sau mai stiu eu ce idee abstracta care sa ma convinga sa fac altfel. Romania daca avea nevoie de respectul meu trebuia sa stranga o suta de oameni si sa-i plateasca sa realizeze bomba atomica (echivalentul pacii perpetue) si sa permita oamenilor sa detina arme automate in case (ca in Elvetia, ceea ce face din elvetieni oameni liberi).
Moise, iubesc Romania. Desi sunt departe de casa, fac si eu ce pot sa ajut tara. Mi-am dat seama ca eu sunt responsabil pentru tine, si invers, la scara nationala. Asa ca sunt un fel de “hipster” din ala care striga pe unde poate, salvati rosia montana si stop gazelor de sist!
Romania nu este o democratie, atat timp cat poporul nu este suveran. Dupa parerea mea ai intrat intr-un subiect foarte sensibil, dar asta nu conteaza, oricum nu se prinde multa lume. Suntem o tara democratica oficial, neoficial suntem condusi de un 30% manipulat. O democratie reala, inseamna in primul rand participare, macar peste umilul procent de 50%.
In alta ordine de idei, poti sa ma faci si hipster si cum mai vrei tu, dar in afara de familia mea, pentru cine sa lupt? Cand toti sunt pentru ei, si fiecare se fura unul pe altul, sau unul de la altul (de fapt asta se intampla, cand unul sau altul fura statul, fura de la toti) pentru cine sa mai lupti?
Daca ar fi sa lupt pentru ceva, ar fi pentru educatie. Sa ii educ pe cei de langa mine, marea majoritate, sa nu imi f***a viitorul, al meu si al copiilor mei. Deocamdata lupt cum pot, cu mijloacele pe care le am impotriva ciumii din societate: prostie, hotie, tradare, incultura…etc Si cred ca face mai mult decat sa imi pui o arma in mana si sa ma pui inaintea tunurilor.
Eu sunt optimist.De peste 200 de ani romanii percep in Rusia principalul inamic.La 1877 guvernul roman era mai reticient la intrarea rusilor in tara decat de represaliile turcesti.Si,la fel ca si acum, garantiile de integritate teritoriala au fost incalcate de cel ce trebuia sa le apere.
Daca Romania era pregatita moral sa lupte cu rusii in 1968 si era singura si cu 80% frontiere ostile,nu vad de ce azi cu sprijinul unui colos ca NATO nu am fi pregatiti de confruntare.Avem siguranta ca cel putin vom fi aprovizionati cu armament din belsug iar cel putin un aliat se va implica masiv si uman:Polonia(care percepe Rusia ca si noi).
Democratiile si “bunastarea” sunt greu de urnit la lupta.Dar odata pornite rar se opresc sa nu-si atinga scopul.
Iar romanii in momentele importante au facut ceea ce a trebuit indiferent de costuri daca au intrezarit ca au o sansa sa-si atinga telul.
Nu iubesc deloc Romania, dimpotriva. De fapt cred ca majoritatea oamenilor normal la cap o urasc si n-o vor face niciun efort s-o apere. Articole ca asta ma enerveaza si mai tare.