În 2019, Ivan Krastev şi Stephen Holmes publicau “The Light That Failed: Why the West is Losing the Fight for Democracy”, o carte esenţială ca să înţelegem problemele zilelor în care trăim, inclusiv deciziile care au dus la situaţia din Ucraina de astăzi.
Există o falie între felul în care SUA îşi percepe rolul său la nivel global şi felul în care alte puteri îl percep. Administraţiile de la Washington din ultimii 30 de ani au înţeles SUA ca un “hegemon benevol”, care promovează idealuri democratice şi valori liberale în părţi ale lumii unde acestea lipsesc. Credinţa că democraţia şi liberalismul sunt valori universale stă la baza gândirii occidentale şi influenţează deciziile pe care şi SUA şi Uniunea Europeană le-au luat de la sfârşitul Războiului Rece. Extinderea NATO şi UE s-au făcut în acest spirit, cu idealul că, pe viitor cândva, toate statele din lume vor alege calea democraţiei liberale. Este un deziderat frumos, care a funcţionat în primele două decenii după Războiul Rece, când SUA nu avea adversari serioşi care să emită pretenţii strategice importante. Acesta este contextul în care a reuşit România să devină membră NATO şi UE şi să devină, în esenţă, parte din Vest.
Rusiei nu i-a picat bine extinderea niciuneia, mai ales în statele Baltice cu care are graniţă, dar nu avea nici forţa să se opună la vremea respectivă şi nici nu era în mod deosebit ameninţată de graniţa totuşi scurtă cu acestea, deci a tolerat.
Nici Rusia şi nici China însă nu se uită la SUA ca la un hegemon benevol şi niciuna nu consideră democraţia şi liberalismul ca fiind universale ci incompatibile cu sistemele lor politice. Pentru Rusia, mai ales, lumea se împarte în poli de putere – unul fiind SUA, altul fiind chiar Rusia, iar altul fiind China. Gândirea lor strategică este aşadar una încă înrădăcinată în secolul 19 şi doctrina echilibrului între puteri. Aşa cum SUA nu ar tolera ca altcineva să aibă trupe oriunde în emisfera vestică (vezi criza rachetelor din Cuba), nici Rusia sau China nu acceptă baze americane prea aproape de casă. Rusia, cel puţin, nu acceptă ca SUA să aibă privilegii pe care ea să nu le aibă. Fiecare pol de putere, aşadar, are dreptul la statele sale tampon, în viziunea lui Putin. Mesajele lui Jens Stoltengerg către Putin, anunţând că Rusia nu poate pretinde că i se cuvine o sferă exclusivă de interes au venit ca replică tocmai la această viziune.
Jens Stoltenberg alături de Alexsander Grushko, Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei şi Alexander Fomin, ministrul rus al Apărării, la întâlnirea din 12 ianuarie (Sursa: NATO)
Ruptura care a dus la războiul de astăzi din Ucraina s-a produs la summitul de la Bucureşti din 2008, unde deschiderea spre primirea Georgiei sau Ucrainei în NATO a fost percepută ca o ameninţare directă – ca o invitaţie întinsă acestora să se alăture Vestului, ceea ce pentru Rusia a însemnat un “furt” al unor state tampon cu valoare strategică vitală pentru ea. De aceea Putin vorbeşte despre Ucraina ca o creaţie bolşevică – rostul său ca stat, în gândirea strategică a Rusiei, este să fie tampon faţă de Occident. El nu consideră Ucraina un stat suveran, aşa cum nici Belarus de facto nu este. Ieşirea Ucrainei din sfera Rusiei ar schimba geopolitica întregii zone în feluri pe care Kremlinul nu vrea sub nicio formă să le accepte.
Ucraina aşadar valorează pentru Rusia mult mai mult decât pentru Occident, iar Rusia este dispusă să îndure extrem de multe ca să o păstreze. Se poate ca nici cele mai drastice sancţiuni din partea Vestului să nu o descurajeze, mai ales dacă primeşte ajutor economic din partea Chinei (deja China a ridicat orice restricţie la importul de grâu din Rusia şi este posibil să urmeze şi alte forme de ajutor). Putin este dispus să trimită trupe ca să moară în Ucraina şi chiar să folosească arme nucleare dacă e nevoie, tocmai pentru că are interese strategice pe care le consideră vitale ca Ucraina să NU se alăture Vestului. SUA ar fi procedat la fel în cazul rachetelor din Cuba dacă nu se găsea o soluţie diplomatică. Din păcate, soluţie diplomatică în care Ucraina să se alăture Vestului nu există, din motivele enunţate deja. Putin a insistat în repetate rânduri că condiţia ca Ucraina să nu facă parte din NATO este nenegociabilă.
După prima ‘revoltă’, din 2014, Ucraina a lansat un semnal clar că vrea să fie parte din Vest, iar Vestul – din dorinţa sinceră de a ajuta poporul ucrainian să obţină democraţie liberală – i-a încurajat să meargă pe acea cale. Ei au mers, crezând că Vestul îi va ajuta chiar şi militar la nevoie, ceea ce Vestul nu poate face pentru că Ucraina nu este membră NATO şi pentru că nici nu are atât de mare interes în Ucraina încât să rişte conflict deschis cu Rusia pe subiect. Acela a fost momentul în care Rusia a intervenit în Crimeea.
Pentru noi şi pentru SUA, Georgia şi Ucraina sunt state suverane care au dreptul la autodeterminare. Acela este şi statutul lor în dreptul internaţional. Pentru Rusia însă, ele sunt state tampon şi de interes strategic vital. Deci cu cât tragi (şi trag şi ele) mai tare să le aduci în Vest, cu atât mai tare trage şi Rusia de ele înapoi. Aceasta este gândirea dominantă a establishmentului rus, deci nu este numai o trăsătură a lui Putin. Putin nu vede invazia Ucrainei ca pe o invazie, pentru că o putere nu are cum să îşi “invadeze” propriul stat tampon. Scopul statului tampon, în viziunea lui, este tocmai să fie teatru de operaţiuni, aşa cum au fost şi principatele române loc de desfăşurare a numeroase campanii din războaiele între ruşi, austrieci şi otomani în secolul 18. Nu este nevoie nici ca aceste state să se dezvolte, nici ca ele să aibă capacităţi militare semnificative proprii. Putin aşadar prezintă situaţia nu ca o invazie şi nici ca un război cu Ucraina (pentru că nu poate o putere să îşi cucerească propriul stat tampon) ci ca o “criză” sau o intervenţie contra unor influenţe aduse în Ucraina (cu intenţie insistă el) din Vest.
Alegerea pe care Putin te obligă acum să o faci este ori accepţi că nu ai cum ajuta Ucraina pentru că e o luptă prea costisitoare şi o abandonezi Rusiei, ori tragi până se rupe ceva. Aşa explica John Mearsheimer în 2015 ocupaţia din Crimeea. Toate administraţiile americane (mai puţin Trump) au ales să tragă, sperând că se rupe Putin, deşi acesta a atras atenţia că preferă să rupă Ucraina decât să-i dea drumul. Ceea ce a şi făcut. Astfel a dispărut şi varianta de mijloc, în care Ucraina e stat neutru şi se poate dezvolta cu minime intervenţii de o parte sau alta (pe care nimeni nu le vrea cu adevărat pentru că toţi au priorităţi în alte părţi).
De aici frustrarea (şi chiar ura) faţă de administraţiile democrate şi respectul pe care l-a primit Trump chiar şi în rândul elitelor din SUA. Trump nu are niciun impuls să promoveze valori democratice sau liberale şi a văzut că nu are nimic de câştigat sprijinind Ucraina contra Rusiei. A preferat deci să meargă unde putea face bani şi erau mize mai mari, gen Asia de Est şi Orientul Mijlociu. Putin a stat cuminte, căutând să obţină reducerea de tot a implicării SUA în Ucraina. Când Biden a revenit la politica intervenţiei motivate ideologic, deci la dorinţa răspândirii valorilor democraţiei şi liberalismului şi a tras din nou Ucraina înspre Vest, Putin a decis să rezolve problema definitiv.
Demilitarizarea şi “denazificarea” au rostul să asigure că mişcările spre Vest sunt oprite cu totul, iar ameninţarea din discursul deja celebru e ca să se asigure că nu vor mai fi şi alte tentative de atragere a Ucrainei către Vest. Mesajul său este că cu cât SUA şi UE insistă mai tare, cu atât Ucraina are mai mult de suferit.
Ajungem, deci, la dilema de astăzi. E înţelept să se menţină paradigma actuală, a sprijinirii Ucrainei spre democraţie liberală? Ucraina a arătat clar asta îşi doreşte. Merită costul material şi uman? Poporul ucrainian până acum arată că, pentru ei, merită. Merită să rişti o escaladare mai departe acum că am înţeles cum gândeşte fiecare şi unde duce traiectoria actuală? Aici e problema mai spinoasă. Mizele sunt cele mai mari tocmai pentru Ucraina. La fel şi costurile. Putin, sătul de paşi înapoi (el a prezentat ca o victorie ocuparea Crimeei însă aceea a venit după ce a pierdut restul ţării), pare decis să facă mai mulţi paşi înainte dintr-o dată şi să impună, cu forţa, acceptarea de către Vest a Ucrainei ca stat tampon, eventual printr-un angajament explicit că ţara nu va fi primită nici în NATO şi nici în UE. E dispus să folosească arme nucleare (cum a spus de mai multe ori) ca să obţină asta, deci subiectul îl consideră nenegociabil. Pentru Vest aşadar s-ar putea să nu merite riscul unei escaladări.
Se naşte deci problema că Ucraina vrea garanţii că invazii similare nu vor mai avea loc, iar Rusia vrea garanţii că Ucraina nu se alătură Vestului. Putin ar vrea un leader-marionetă pe modelul din Belarus, ceea ce Ucraina deja a respins încă din 2014. Dacă Ucraina cade, revine la situaţia dinainte de 2014, în care Rusia o controla cu totul. Dacă rezistă şi rezistă mult, Rusia apasă mai tare şi mai tare şi mai tare pentru că preferă să o distrugă cu totul decât să-i dea drumul. Dacă ajunge disperat, e riscul ca Putin să folosească arme nucleare şi acolo e marea problemă de fapt şi motivul pentru reacţia timidă a Vestului. Şansa Ucrainei este dacă pică Putin înainte să ajungă la disperare. Ar putea spera atunci ca succesorii să vină cu alt tip de gândire, care nu ar vedea o ameninţare în liberalizarea Ucrainei. Este o şansă mică, dar totuşi o şansă. Mai există şi posibilitatea ca, dacă războiul durează şi costă prea mult, Putin să propună sau să accepte o împărţire a ţării, în care partea de est şi sud ar reveni cumva Rusiei. Ar putea prezenta această soluţie intern ca o mare victorie şi ar asigura zona de tampon pe care o vrea. Care ar fi atunci soarta poporului Ucrainian rămâne de văzut…
ooo inca unul care l-a citit pe Merrsheimer, respect.
altfel da Ucraina are de ales intre a deveni o Suedie ori Finlanda prospera ori o Romanie isterca.
intre a redeveni economie care dicteaza politicului in functie de interesele sale de prosperitatate ( a cere politicului sa ii creasca capacitatea de acces pe pietzele pe care economicul se simte competitiv) sau a ramsne o tzara dormitorvaidoma Romaniei unde politicul dicteaza economicului in deplinul dispret al catastrofelor generate iar cu-i convinebsi trage paiul scurt nu are decat sa plece si sa incerce sa supra vietzuiasca undeva oriunde inafara “dormitorului” ca sa nu ii sic inchisorii Romania.
pentru ca azi aici acu Romania se comporta dpdv politic si economic ca o tzara bandustan, o tzara dormitor condusa de un satrap local colector de taxe de protectie de la localnici dar cu zero sanse de asi crea o economie de sine statatoare..
de unde si isteria media din Ro fata de ceea ce se intampla in Ucraina.
clasa vorbaciosa la tv ori oe net cei 1% pentru care Romania merge simte cum devine cu putinta sa le fuga pamantul de sub picioare..
cum o noua rasturnare pe model 1944 e posibil sa se intample.
de unde si agitatzia.
Problema nu e că Rusia și Putin și-au croit doctrina relației cu Vestul bazată și pe existența statelor-tampon, ci că statele occidentale promovează și ele de facto menținerea statelor-tampon. Atâta timp cât corupția și subfinanțarea și lipsa transferului tehnologic șubrezesc țări ca România și Bulgaria, iar Vestul se face că nu vede, lucrurile curg în favoarea lui Putin. Inclusiv neoliberalismul cretin, care aspiră resurse din țările mici și trimite 100 miliarde de euro per an lui Putin, reprezintă un factor de fragilizare a “țărilor emergente”. Ce va face Moldova, golită prin emigrație, care nu mai poate aduna armată nici cât o divizie rusească, în caz de atac? Ce face România, care nici nu se gândește să insitituie armata obligatorie și-și exportă grâul și energia exact când sunt prețurile jos?
Și mai presus de toate, lăsăm tembelismul economic să dizolve statele și națiunile noastre? Pentru că, din ce-am văzut eu, niciun soldat nu poartă pe piept și pe braț însemnele companiei private în care lucrează, ci drapelul și stema țării lui. Putin e bătrân și defectul lui e că nu are un IQ foarte mare, plus că gândește, după cum o mărturisește, în termenii de război rece, bătrânicios. Dacă aștepta până la iarnă, până după alegerile parțiale din SUA, probabil că unitatea NATO (despre care cretinul Macron a zis că este în moarte cerebrală!) ar fi avut fisuri. Un sociopat ca Trump, ne vinde printr-o strângere de mână, fără preliminarii diplomatice.
În acest timp, China își umple hambarele cu grâu rusesc și se pregătește să atace Taiwanul. Abia atunci, când se va împlini profeția țoapei Thatcher (nu există societate, doar indivizi) și când se va rezolva problema cea mare (statul, care nu-i soluția, în viziunea altei marionete mondialiste – Bush jr.), se va vedea ce mare rahat mai reglează mâna invizibilă a pieței.
Poate e momentul să ne uităm la speech-ul ținut la Harvard în 1978 de un mare ucrainian (culmea, care-a intrat în România ca soldat al Armatei Roșii!): https://www.youtube.com/watch?v=ZSZgrMiLIf0
A luat premiul Nobel (care, by the way, ar trebui decernat anul acesta tuturor băbuțelor din Moscova care manifestează împotriva războiului).
Statele occidentale ne presează de ani buni să reducem corupţia şi avem fonduri UE la dispoziţie care zac nefolosite, deci nu mi se pare că Vestul susţine modelul statelor-tampon. Problema Vestului şi a UE mai ales este că trebuie să folosească mecanisme colaborative, ceea ce prin definiţie ia mult timp. UE este gândită ca organizaţie între state partenere, deci prin concepţie nu poate pune piciorul în prag să impună statelor membre ceva ce ele nu vor să facă. Iar defectul NATO este că fiecare stat vede rolul NATO altfel. România nu investeşte în apărare dincolo de pensii pentru generali pentru că nu percepe nicio ameninţare. Dacă se întâmplă ceva, vin americanii şi e problema lor cum fac dar ne scot din belea. Noi nu trebuie să ridicăm un deget. La fel gândim faţă de UE – să vină nemţii şi francezii să ne facă prosperi, nu să mişcăm noi ceva. E mai comod aşa – am externalizat răspunderea deciziilor mari către UE şi NATO iar noi colectăm doar beneficiile. De-aia aşteptăm să vedem ce fac alţii şi apoi mergem cu mulţimea. Ukraina, de bine sau de rău, nu are de ales decât să investească în propria apărare şi în proprii cetăţeni pentru că ursul e la graniţă.
Cum ne “presează” statele occidentale? Din vorbe? Spre exemplu, Italia ne presează oferind adăpost fugarilor urmăriți de justiție. Austria și Germania oferă adăpost pădurilor României. Vestul oferă adăpost profiturilor făcute de marile companii în RO. Etc. etc. etc.
Se poate pune piciorul în prag și fără “a forța”.
Nemții și francezii au venit, dar ca să se facă pe ei prosperi.
Cine crede că statele din UE au aceeași pondere? Sau că în NATO, Stoltenberg și Geoană pot lua măsuri independent de ceea ce vine de la US Army și US Government?
Poate apreciem mai bine fiecare an pierdut de România acum, când ni se pare că fiecare noapte în care Kievul rezistă e un miracol. Dacă ne lasă UE să “emergem”, în 8-12 ani vom avea un președinte din clanul Duduianu.
Democrația perfectă, răsărită și înrădăcinată, luminată și colaborativă e ca lumea ideilor lui Platon. Lumea reală e asta, în care mâine s-ar putea vedea la televizor cum măcelarii lui Kadîrov vor ține în mâini capetele tăiate ale unor soldați ucrainieni, în care Iohannis pleacă la schi, în care Teodosie este răbdat de Daniel să-l laude pe propagatorul morții, în care ucrainienii ajunși în România ca refugiați cer să fie duși cât mai repede în Germania, în care ni se dau asigurări că nu există niciun pericol pentru noi, deși de peste frontieră se aud bubuituri.
Occidentul are o mulțime de pîrghii de a grăbi lucrurile, fără a crea lui Teodosie sau cretinilor cu spume la gură de la Ro.TV, Realitatea TV și altora ca ei impresia că suntem colonie. Suntem pentru că ne complacem și pentru că suntem și noi o țară în care liderii politici sunt iepurași albi scoși din joben de alții (Iohannis și Macron sunt niște OZN-uri politice, Analena Baerbock, Olivier Verran, Edouard Philippe și mulți-mulți alții ca ei sunt foști “young-leaders” pregătiți de niște fundații respectabile).
(A propos de speech-ul lui Soljenițîn, el critica, între altele, exact ce invocați: legalismul. )
Nu, statele occidentale au distrus justitia din RO impunand romanilor pe de-alde Basescu (presiunile de la referendum) si Kovesi, careia i s-a facut o propaganda desantata, desi individa contravenea factual si evident principiilor statului de drept. Dar, na, Basescu si Kovesi au finalizat transformarea Romaniei in colonie, deci global e OK. Asa de multumiti au fost de Kovesi, ca au pus-o sefa la procuratura europeana. Ceea ce inseamna ca acelasi tip de coruptie se va raspandi in Europa.
Vreau doar sa adaug si sa comentez ca …nu prea e nimic de comentat sau de adaugat la articol.! Tot ce trebuie spus a fost spus cu siubiect si predicat si fara ambiguitati. Sper sa se si inteleaga la nivel de decidenti cat de grava este situatia in care am ajuns din diverse motive, aratate chiar in articol – si sa ia decizii INTELEPTE, pe masura!
M-am oprit din citit la fraza urmatoare : “Credinţa că democraţia şi liberalismul sunt valori universale stă la baza gândirii occidentale şi influenţează deciziile pe care şi SUA şi Uniunea Europeană le-au luat de la sfârşitul Războiului Rece.”
Serios? Adica razboaiele pe care le-au purtat SUA si puterile europene au fost motivate de democratie? Sau faptul ca Romania a fost impinsa spre un statut de colonie tot de democratie a fost motivat?
Chiar daca ne uitam la ce se intampla in tarile occidentale, ultimii 20 de ani sunt cei ai unei reduceri constante a democratiei liberale. Sunt anii in care a fost abolit Habeas Corpus, care totusi fusese coloana vertebrala a democratizarii inca de pe la 1200. Sunt anii in care orice e bun pentru a initia o “situatie de urgenta” si pentru a porni “razboaie” de toate felurile, inclusiv impotriva propriei populatii. Am ajuns ca “anti-terorismul” sa fie folosit in numele democratiei si al statului de drept pentru a sparge greve si demonstratii pacifice.
Putin si Xi Jinping simt ca Occidentul e slab, de-aia isi permit sa faca ceea ce fac. In timp ce propaganda egalitarista ar vrea sa negam existenta sexelor, inegalitatea care conteaza (averea) creste rapid in toate tarile democratice mari. Si cetatenii o simt. De-aia folosesc guvernele occidentale din ce in ce mai mult metode autoritare, pentru ca solidaritatea nationala nu mai functioneaza: bogatii si puternicii nu mai vor sa imparta bogatia si puterea, iar ceilalti nu mai au nici un motiv sa adere la proiectul politic creat de bogati si puternici.
Emmanuel Todd credea ca intram intr-o epoca post-imperiala. Mie tare mi-e ca abia incepe era imperiala.
Coloniile nu primesc loc la masa de decizie şi nici vot pe chestiunile care-i privesc. Vă invit să îmi daţi un exemplu de decizie luată pentru noi, fără să se ţină cont de părerea României.