EXPERIMENT: Ce-ai făcut din ce-ai promis? Și de ce transparența nu e răspundere

În luna martie 2015, cele 41 de consilii județene (CJ) și municipiul București au primit o cerere formulată conform Legii 544/2001 prin care li se solicitau informații de interes public. Le adresam această cerere în nume propriu, pe e-mail, iar conținutul cererii a fost același pentru toate consiliile județene contactate. Invocam art. 5 lit. f din citata lege și le solicitam să-mi transmită programele și strategiile proprii pe care fiecare instituție publică are obligația să le comunice. Menționam că nu doresc acces la documentele propriu-zise, ci ceream doar o parte dintre acestea, și anume input-ul pe care platforma electorală a președintelui CJ sau a majorității din consiliu l-a avut în aceste documente.

Cu alte cuvinte, am manipulat și interpretat puțin prevederile legale ca să testez două lucruri. Unu: dacă CJ-urile răspund solicitărilor adresate on-line și cum își organizează lucrul în jurul facilitării transmiterii informațiilor publice în mediul virtual (testez transparența).

Doi: cum este percepută corelarea dintre platformele electorale și stufoasele strategii de dezvoltare locale, județene, regionale ș.a.m.d. (testez răspunderea). Folosesc termenul de „răspundere” și „responsabilitate” interșanjabil.

Premiza de la care am plecat a fost una de bun simț: oamenii politici candidează pentru funcții publice cu o platformă electorală pe care o pun în practică o dată ce au fost învestiți. Pentru a ocupa funcții politice, ei trebuie să se informeze cu privire la problemele pe care trebuie să le rezolve și trebuie să propună o agendă publică realistă cu soluții în campania electorală pentru a primi votul cetățenilor. Odată aleși, în capacitatea lor de decidenți în administrația publică, aceștia trebuie să transpună, cu ajutorul aparatului administrativ, platforma electorală pe care și-au însușit-o în documentele de planificare ale urbei sau ale regiunii pe care o administrează, adică – printre altele – în strategiile de dezvoltare regională/ locală. Chiar dacă aceste planuri au fost realizate în contextul unor coloraturi politice diferite, decidenții tot ar trebui să-și aducă aportul în prioritizarea investițiilor, în schimbarea unei părți din strategia de dezvoltare locală, dacă este cazul, în implementarea strategiei în vigoare și raportarea asupra stadiului său și lista poate continua. Și toate aceste lucruri ar trebui să fie făcute în condiții de transparență față de cetățeni.

Practic, cererea mea pentru informații de interes public a vrut să testeze dacă acestă percepție există și la nivelul consiliilor județene. Am ales această instituție din cauza numărului mare de președinți cercetați în dosare de corupție, peste jumătate dintre aceștia fiind arestați preventiv sau la domiciliu. Un al doilea motiv ține de reprezentativitatea teritorială a răspunsurilor: CJ permite adunarea datelor de pe întreg teritoriul României.

Formă și conținut

Pe formă, consiliile județene diferă în modul în care organizează aplicarea Legii 544/ 2001 în mediul virtual. Există consilii care fac disponibile pe pagina web proprie numele și datele de contact ale persoanelor responsabile cu primirea cererilor: Alba, Timiș, Giurgiu, Suceava, Brașov, Covasna, Dolj. Situația mai puțin ideală este cea în care nu este precizată nicio adresă de e-mail și nici numele unui astfel de responsabil, însă o situație îmbucurătoare este cea în care regăsim chiar și adresa directă a președintelui CJ.

Am primit 26 de răspunsuri la cererea înaintată, 13 consilii județene nu au răspuns, iar 2 consilii județene nu au putut fi contactate online: Sibiu și Ilfov. Rata de răspusuri a fost însă peste așteptările mele, deși aș cataloga mai degrabă ca îngrijorător faptul că  că aproape o treime din consiliile județene nu au reacționat în niciun fel. La 14 ani de la intrarea în vigoare a legii accesului la informații de interes public, CJ Alba, Arges, Bihor, Caraș Severin, Constanța, Gorj, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Sibiu și Timiș nu fac efortul de a da curs unei astfel de cereri. Putem găsi circumstanțe atenuante și putem specula motive precum lipsa capacității pentru volumul mare de cereri, faptul că nu au luat cererea mea în serios din cauza caracterului său insolit,  interfețe online neprietenoase sau adrese de e-mail nefuncționale etc.

În ceea ce privește conținutul răspunsurilor putem identifica mai multe nuanțe. Două consilii județene au răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege: Neamț și Maramureș. Răspunsurile acestora au fost clare și precise, Maramureș chiar a furnizat date financiare cuantificate cu privire la proiectele promise în campania electorală. Alte două consilii județene (Vaslui și Prahova) au părut că înțeleg demersul din cererea mea, dar nu au furnizat și conținut în răspunsul lor, susținând că platforma electorală se regăsește și este corelată cu strategia de dezvoltare a județului, prin urmare, nu au considerat necesar să facă distincția între cele două. CJ Bistrița Năsăud a răspuns după două luni în 23 de pagini scrise la persoana întâi, în numele președintelui CJ, în care descrie principalele linii de dezvoltare ale județului.

De cealaltă parte sunt răspunsurile ce spun că cererea mea nu se încadrează sub prevederile Legii 544/2001. Am regăsit pe lângă acest răspuns și motivații suplimentare, de tipul:

• Platforma electorală a președintelui și a majorității politice din consiliul județean nu se intersectează cu strategia de dezvoltare județeană, ultima fiind un demers strict administrativ;
• Promisiunile din campania electorală sunt asumate strict de către partidele politice și persoanele ce candidează, prin urmare ar trebui să adresez cererea acestora și nu CJ (CJ Călărași, CJ Dolj);
• Răspunsul la cererea mea se regăsește în raportul anual al președintelui CJ, prin urmare ar trebui să pot să-l identific studiind acest raport (CJ Galați).

Am primit și răspunsuri exotice:

• Să verific pagina de Facebook a CJ pentru a consulta o listă recentă a proiectelor de la nivel județean (CJ Cluj);
• Să fac o vizită personală în județ pentru a primi aceste informații; costurile cazării ar fi fost asigurate de către președintele CJ (CJ Covasna);
• Președintele este suspendat deoarece este investigat de DNA, iar vicepreședintele CJ nu a avut o avut o platformă electorală (CJ Buzău);
• CJ nu deține în arhiva proprie platforma electorală pe baza căreia majoritatea politică a fost constituită (CJ Sălaj).

De ce transparența ≠ răspundere?

Demersul meu descris mai sus doar atinge relația complexă dintre transparență și responsabilitate. Pe de altă parte, așteptările sunt ca mai multă transparență să producă mai multă responsabilitate în rândul decidenților, ori experimentul meu indică faptul că cele două nu sunt echivalente, cel puțin nu în cazul consiliilor județene. Transparența pare o specie mai des întâlnită însă. Am măsurat transparența ca număr al răspunsurilor primite la cererea adresată CJ. Un procent de 56% (26 de răspunsuri din 41) nu este un scor neglijabil. Pe de altă parte, luând în calcul faptul că aceste instituții au obligația să răspundă chiar dacă consideră că o cerere de informații publice nu se încadrează în prevederile legii, cifrele nu mai sunt la fel de satisfăcătoare.

Răspunderea sau responsabilitatea, măsurată prin prisma conținutului răspunsurilor primite, nu stă foarte bine. Doar două consilii județene din cele 26 ce au răspuns au furnizat practic informația solicitată în termenul legal. Altfel spus, doar 7% răspund și furnizează informații de interes public la cereri oarecum inedite.

Aș numi iresponsabilitate politică și administrativă lipsa generalizată a informațiilor de conținut pentru cetățeni în care să se specifice care a fost viziunea la nivel local (programul), ce s-a realizat pentru a o pune în practică (care au fost proiectele) și cât a costat (fiecare proiect în parte dar și care este costul pentru efectele produse). Trebuie să putem măsura performanța politică și administrativă față de niște valori țintă asumare și făcute publice, și nu doar după numărul de proiecte implementate cu fonduri UE. Cetățenii nu pot evalua performanța funcționării unor instituții și a politicienilor dacă platformele electorale sunt doar niște promisiuni față de care nimeni are așteptări să fie îndeplinite.

Transparența este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru răspunderea politică și administrativă. Pe lângă transparență, mai avem nevoie de acțiune colectivă – oamenii să facă revendicări solidare față de birocrați și politicieni –, dar și de angajamente credibile din partea celor din urmă.

În România, la nivelul administrației publice locale avem o verigă lipsă între nivelul politic și cel administrativ care să permită tranziția de la transparență la responsabilitate. Promisiunile și dorințele politice ce dau legitimitate celor aleși nu sunt transpuse în politici la nivelul aparatului administrativ. Dialogul dintre birocrați și politic nu creează un numitor comun și nu constituie o singură voce care să se adreseze cetățenilor.

Funcționarii publici transformați în profesioniști în administrație pe bani UE și ai noștri sunt preocupați strict să respecte legea cel mult, se subordonează politicului mai degrabă și nu au rolul de veto în sistemul de guvernanță. Actorii politici, pe de altă parte, par a se simți confortabil în situația în care pot promite orice în campanie, mizează pe memoria colectivă scurtă sau pe votul identitar, și – învățând formal jocul democrației – se legitimează prin voturile primite. Cei mai debusolați rămânem noi, cetățenii, care nu înțelegem pe ce ne se sunt cheltuite concret taxele și de ce plătim așa de mult pentru atât de puțin din partea celor care guvernează.