UPDATE. 01.05.2025. Articolul de mai jos a fost publicat pe România Curată, în urmă cu mai bine de 10 ani, pe 23 martie 2015. La acea dată, domnul Crin Antonescu era deja ieșit din politică (a făcut-o în 2014), astfel că nu se poate pune problema că mărturia de mai jos ar avea vreo legătură cu actuala campanie electorală, în care domnul Antonescu candidează la funcția de președinte a României.
Subiectul modului în care cetățenii au pierdut zeci de hectare de spații verzi în București a fost readus pe agenda publică în actuala campanie electorală (aprilie-mai 2025) de către candidatul Nicușor Dan, care a făcut publice mai multe documente semnate de candidatul Crin Antonescu în perioada în care a fost ministru, dar și de subordonați ai acestuia. Domnul Antonescu a negat vehement și l-a acuzat de minciună pe Nicușor Dan în toate cele trei dezbateri-confruntări televizate, precum și pe rețelele sociale.
Nicușor Dan a făcut publice documentele din care reiese, fără echivoc, că actele de proprietate au fost semnate de domnul Crin Antonescu, că o parte din acestea au fost declarate ilegale prin decizii definitive ale instanțelor de judecată și că majoritatea (3 din 4) contracte de vânzare-cumpărare, ulterioare, către rechini imobiliari, a terenurilor în discuție au fost semnate în timpul mandatului de ministru al lui Crin Antonescu, de către subordonați ai acestuia (vezi aici documentele).
Mărturia din 2015 a lui Liviu Doară, cetățeanul care a luptat aproape 10 ani pentru recuperarea a 7 hectare din Parcul Herăstrău pentru cetățeni, nu doar că aduce o confirmare suplimentară a afirmațiilor lui Nicușor Dan, ci prezintă și indicii clare că asemenea înstrăinări de terenuri publice se făceau după o schemă prestabilită. Astfel, încă ÎNAINTE de primirea terenului (printr-un act ilegal, semnat de domnul Crin Antonescu), Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) se asociase cu o firmă a apropiaților lui Bartolomeu Finiș. Ulterior, schema mai prevedea darea în judecată a BBT de către asociatul privat, pentru ”nerespectarea termenilor contractuali”, iar BTT să nu se apere!
”După decembrie 1999, domnul Crin Antonescu a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe cele şapte hectare din Parcul Herastrău pentru BTT. De fapt, cu două luni înainte, BTT – pentru care a fost emis acest certificat de atestare a dreptului de proprietate – se asociază cu firma Domino Impex, firmă deţinută de apropriaţii d-lui Finiş Bartolomeu, firmă care spune că vine cu 100.000 dolari, iar BTT-ul vine cu activele şi pasivele şi terenul aferent bazei Herăstrau şi astfel să modernizeze baza. În momentul în care au făcut acest contract, ei ştiau foarte bine că pentru BTT va fi emis în două-trei luni certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. După emiterea acestui certificat, la nici două luni şi jumătate, BTT-ul este dat în judecată de către Domino Impex că nu şi-a respectat termenul contractual, dar BTT-ul nu se apară deloc, nu trimite niciun reprezentant la procese”, explică Liviu Doară, în interviul din 2015 (integral, mai jos).
Pe lângă dezvăluirile legate de schema de înstrăinare a zeci de hectare de spații verzi din domeniul public către rechinii imobiliari, povestea lui Liviu Doară este extrem de relevantă și pentru implicarea civică. Supus presiunilor (inclusiv amenințări fizice și pe ordine ierarhică), Liviu Doară nu a cedat și, în cele din urmă, după ani lungi de procese, actul emis de fostul ministru al Sporturilor, Crin Antonescu, a fost anulat de Justiție. În lupta lui, Liviu Doară a fost aproape singur. Cu atât mai mult e de admirat determinarea lui, dar, în același timp, e o lecție că în asemenea confruntări pentru cauze civice, cei care le duc nu trebuie lăsați singuri. (Mihai Goțiu/ România Curată. 01.05.2025).
DONEAZĂ ACUM (clic aici) pentru lupta de salvare a pădurilor României!
Articolul inițial
Aproape 10 ani de procese. Atât a durat lupta lui Liviu Doară cu mafia imobiliară a Bucureștiului și cu cei care o sprijineau prin ministere. Nu pentru un teren al lui, ci al bucureștenilor, o bucată din Parcul Herăstrău din care ”dezvoltatorii” imobiliari se gândeau să scoată milioane de euro. ”De-a lungul anilor am primit şi ameninţări că o să îmi ia zilele, să fiu atent pe unde trec strada, că eu sunt unul mic şi ei sunt foarte mari şi pot să îmi facă multe”, își amintește acum Liviu Doară, dar nu vrea să intre în detalii, pentru că, spune el, bucuria de a fi câștigat e prea mare. Asta pentru că, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv ca 7 hectare din Parcul Herăstrău, vândute în 1999 de Biroul de Turism şi Tranzacții S.A. (BTT) unei firme controlate prin interpuși de omul de afaceri Bartolomeu Finiș, să revină la Primăria Capitalei. România Curată vă oferă acum un interviu în exclusivitate care, încearcă să rezume, pe cât se poate, cei zece ani de luptă.

Liviu Doară, omul care a luptat aproape 10 ani în Justiție, pentru a recupera pentru cetățeni 7 hectare din Parcul Herăstrău, ajunse la rechinii imobiliari în urma unui act ilegal semnat de fostul ministru Crin Antonescu. Foto: România Curată
Scurt istoric
Spațiul verde este din 1912 în proprietatea municipiului București, dar în 1999, printr-un ordin al Ministrului Tineretului şi Sportului, semnat de Crin Antonescu, terenul a fost dat cu titlu de proprietate Biroului de Turism şi Tranzacții S.A (BTT), deşi ministerul nu era proprietarul de drept. Ulterior, BTT a vândut terenul unei firme controlate prin interpuși de omul de afaceri Bartolomeu Finiș. Decizia instanţei a fost dată după 10 ani de procese, iar salvarea acestei bucăţi din parc se datorează în principal unui singur om, Liviu Doară, preşedintele secţiei de yachting a Clubului Sportiv Sportul Studențesc ce îşi desfaşoară din 1932 activitatea pe o parte din acest teren. Liviu Doară este şi antrenor de yachting, iar după ce a aflat că terenul pe care îşi desfăşura clubul activitatea a fost înstrăinat, iar copiii pe care îi antrena urmau să rămână fără bază sportivă, a luptat pentru salvarea acesteia.
***
”La noi în țară se construiește o piramidă cu vârful în jos”
Catiuşa Ivanov: Cum aţi ajuns să fiţi implicat în acest caz şi să luptaţi pentru cele 7 ha din Parcul Herastrău?
Liviu Doară: Implicat în acest caz sunt de când am început să fac sport, în ’78. Mi-a plăcut foarte tare să fac sportul ăsta şi logic am ţinut cu dinţii şi cu tot dinadinsul să rămânem aici în bază. După ce am fost sportiv, mi-a plăcut să-i învăţ pe alţii să facă acest sport şi am devenit antrenor. Ca antrenor al clubului şi ca administrator al acestei baze am avut presiuni de-a lungul anilor, din 90 de când sunt antrenor aici, să fim evacuaţi sau să ni se restrângă activitatea pe o zonă foarte mică, să fim daţi la o parte. Sigur, toată lumea întelege că acest teren valorează foarte mult şi că este foarte râvnit de toţi. Dar haideţi să lăsăm un pic şi pentru sport şi pentru sănătatea populaţiei din Bucureşti şi pentru copii, să aibă unde să practice acest sport. Dacă ajungem să distrugem tot aşa cum am făcut din 90 până acum, s-au distrus toate bazele sportive, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să reconstruim. Mai mult, dacă stau şi mă uit, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic Român au ajuns să construiască baze olimpice pentru tineret, pentru seniori, dar din spate nu vine nimic. Adică la noi în ţară se construieşte o piramidă cu vârful în jos. Practic începem să construim baze olimpice pentru sportivi, dar noi nu avem sportivii, fiindcă bazele sportive pentru tineri au fost desfiinţate tot de acest minister.
Catiuşa Ivanov: Cum au ajuns cele 7 ha din Parcul Herastrău proprietate privată şi când aţi aflat d-voastră despre asta?
Liviu Doară: Noi am ajuns să ne dăm seama că s-a dat terenul când am fost daţi în judecată de Domino Impex SRL, cei care au luat terenul. Am ajuns să ne dăm seama că acest certificat a fost emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului în momentul în care o firmă ne-a acţionat în instanţă să îşi revendice proprietatea, acest hangar pe care îl mai deţinem. În momentul acela, ca să ne apăram, am început să scormonim şi noi. Eu oricum aveam o mulţime de colegi, antrenori de la canotaj, de la caiac, care mai ştiau istorie. Unii dintre ei chiar au căutat în arhive şi au găsit acte că acest teren a aparţinut de pe vremea lui Carol I Primăriei Capitalei. Ei mi-au dat aceste acte cu care am putut să ne apărăm în instanţă. Aceste acte le mai avem, iar după ce vom avea actele scrise pe această bază, le vom pune la dispoziţia primăriei şi a celor care mai administrează acest parc. Acum în instanţă am aflat că Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, care administrează Parcul Herastrău, nu mai deţine nicio arhivă. Nu se poate aşa ceva. Să trecem la ce s-a întamplat. După decembrie 1999, domnul Crin Antonescu a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe cele şapte hectare din Parcul Herastrău pentru BTT. De fapt, cu două luni înainte, BTT – pentru care a fost emis acest certificat de atestare a dreptului de proprietate – se asociază cu firma Domino Impex, firmă deţinută de apropriaţii d-lui Finiş Bartolomeu, firmă care spune că vine cu 100.000 dolari, iar BTT-ul vine cu activele şi pasivele şi terenul aferent bazei Herăstrau şi astfel să modernizeze baza. În momentul în care au făcut acest contract, ei ştiau foarte bine că pentru BTT va fi emis în două-trei luni certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. După emiterea acestui certificat, la nici două luni şi jumătate, BTT-ul este dat în judecată de către Domino Impex că nu şi-a respectat termenul contractual, dar BTT-ul nu se apară deloc, nu trimite niciun reprezentant la procese. La vremea respectivă, şeful consiliului de administraţie al BTT era chiar domnul Vaclea, care a şi fost condamnat pentru astfel de practici. Instanţa a dat o hotărâre judecătorescă prin care obliga BTT să îi vândă lui Domino Impex activele şi pasivele aflate în baza Herastrău. Domnii de la Domino Impex tac, nu spun nimic, după care în 2002 ne trezim daţi în judecată de o firmă, Terra Invest, care spune că sunt proprietari pe active, că le-au cumpărat de la Domino Impex. Urmează alte procese, trei până la urmă, prin care ei au încercat să îşi dovedească dreptul de proprietate asupra acestui hangar. Toate aceste procese rămân cu hotărâri definitive şi irevocabile şi în anul 2006 când am vazut deja că nu mai avem încotro şi ne dau în judecată la fiecare 4-5 luni, am hotărât ca noi, Clubul Sportiv Studenţesc, să dăm în judecată BTT-ul şi Ministerul Tineretului şi Sportului pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra bazei şi a actelor subsecvente. Noi am depus în instanţă toate aceste acte. Dacă vreţi un motiv hilar, de prostie, în toate actele scrie că Domino Impex îşi asumă situaţia juridică a terenului. Deci ei ştiau ce cumpară, iar acum încearcă să spună că au fost cumpărători de bună credinţă. În momentul în care eram în litigii îşi vindeau de la unii la alţii terenul. Nu se poate spune că tu eşti cumpărător de bună credinţă.
”Au vrut să desființeze clubul, să le fie mai ușor”
Catiuşa Ivanov: În cei 10 ani de procese, aţi trecut prin tot felul de greutăţi, dacă puteţi să povestiţi despre asta…
Liviu Doară: Acum sunt atât de bucuros că am reuşit să câştigăm şi să anulăm aceste acte că practic nu mă gândesc decât la bucuria asta şi am uitat orice necaz. De-a lungul anilor am primit şi ameninţări că o să îmi ia zilele, să fiu atent pe unde trec strada, că eu sunt unul mic şi ei sunt foarte mari şi pot să îmi facă multe. Dar ştiţi cum spune vorba românească, buturuga mică răstoarnă carul mare. Cam aşa s-a întâmplat şi acum din păcate pentru dânşii şi din fericire pentru noi şi pentru bucureşteni. Au tot încercat, inclusiv în Ministerul Educaţiei, unde era şef al corpului de control domnul Gabriel Liviu Ispas, un mare mafiot din acest minister, care a reuşit să facă tot felul de matrapazlâcuri. Acesta a ajuns din şeful corpului de control, mare şef al corpului juridic al ministerului, şi să facă tot felul de presiuni în acest minister, încât s-a ajuns şi la discuţia de a desfiinţa acest club pentru a le fi mult mai uşor acestor mafioţi imobiliari să pună mâna pe bază şi activele bazei.

Baza sportivă din Parcul Herăstrău vizată de rechinii imobiliari pentru afacerile lor. Foto: România Curată
Dânsul a trimis corpul de control la noi, s-a făcut control la club şi concluzia a fost “domnule, ce vrea omul asta cu voi, că voi nu aveţi de unde să furaţi, ce să furaţi că voi nu aveţi bani nici de salarii”. S-a făcut raportul, s-a dus inspectorul la domnul Ispas în birou şi i-a prezentat raportul. Ştiţi care a fost reacţia lui? “Domnule, până nu găsiţi ceva împotriva acestui club, nu pleci în concediu”. Şi s-a ţinut de capul acelui inspector, nu vreau să dau numele fiindcă este un om respectabil, de l-au adus în pragul nebuniei. Pentru ce? Pentru că el era nepotul lui Bartolomeu. Este penibil. Mai mult, după ce a făcut aceste presiuni, a spus că vrea să ne cunoască avocaţii. Noi datorăm câştigarea acestui proces doamnei Georgiana Dejeu şi mai ales domnişoarei Dana Mândruţă. Ele două s-au luptat ca nişte leoaice ca să ne sprijine pe noi. Pe parcursul acestui proces a mai fost Marius Rotaru, care a venit cu idei foarte bune şi ne-a sprijinit şi el. Ei, la întâlnirea de atunci cu doamnele avocat, domnul Liviu Gabriel Ispas a stat, a ascultat, iar concluzia lui a fost că nu o să câştigăm niciodată acest proces decât dacă se face recurs în anulare. Discutăm de anul 2006 şi de un profesor al facultăţii de Drept, acum chiar rector. Deci în 2006 să spui asta, în condiţiile în care din anii 99-2000 nu mai există instituţia recursului în anulare, eu personal aş intra în pământ şi nu aş mai ieşi niciodată. Acest om a ajuns de atunci şi până acum să fie secretar de stat, secretar în minister, a ajuns să fie chiar şeful cabinetului ministrului. Dacă am ajuns să fim conduşi de astfel de oameni, nu putem să ajungem nicăieri.
Catiuşa Ivanov: De unde aţi avut puterea să luptaţi până la capăt pentru că au fost foarte mulţi oameni care de-a lungul timpului v-au spus că nu o să aveţi câştig de cauză?
Liviu Doară: Putere nu ştiu de unde am avut. Aşa mi-a dat natura. Aşa am fost şi când eram sportiv. Aşa am reuşit să ajung şi campion naţional atâţia ani. Cred că trebuie să îi mulţumesc mamei mele şi tatălui meu că sunt aşa cum sunt.
”Să nu renunțați la luptă până la linia de sosire”
Catiuşa Ivanov: Ce îi sfătuiţi pe cei care sunt într-o situaţie similară, pe bucureştenii care luptă să îşi apere un spaţiu verde, să salveze o clădire monument istoric, o bază sportivă?
Liviu Doară: Eu îi sfătuiesc să nu renunţe la luptă decât atunci când trec linia de sosire. Aşa cum le spun şi sportivilor, că atunci când sunt într-o cursă, acea cursă se termină când treci linia de sosire şi atunci ştii dacă ai câştigat sau ai pierdut. Deci cu niciun chip să nu renunţe la idealurile şi la visele lor pentru că nimeni nu le poate sta în cale dacă idealurile şi visele sunt drepte şi întotdeauna se vor indeplini.
Catiuşa Ivanov: Ce planuri aveţi acum cu baza sportivă?
Liviu Doară: În primul rând, aşteptăm să fie motivată hotărârea judecătorească şi să fie redactată, după care împreună cu Primăria vom face o comisie care trebuie să inventarieze tot ce este pe aceste 7 hectare şi să inventarieze tot parcul, ca acesta să revină bucureştenilor în integralitatea lui. Ştiu că mai există nişte enclave proprietate particulară pe care Primăria trebuie să le revendice. Nu se mai poate ca până acum, Clubul Sportul Studenţesc să facă o revendicare şi Primăria să vină în ceasul al doisprezecelea să facă ceva. Este foarte bine că a venit şi mă felicit că am reuşit să ajung la dl primar Oprescu. Este singurul primar care ne-a sprijinit şi a avut curajul să lupte alături de noi. Restul au fost nişte terchea-berchea care au spus că ne ajută, după care ne-au dat un şut în fund. Deci, revenind, după ce se face inventarul, Primăria trebuie să ne dea în folosinţă pe perioadă nedeterminată terenul pe care se află baza noastră, 18.000 de mp. Noi nu avem mai mult, iar restul spaţiului verde trebuie să redevină parc. Eu am luptat pentru cele 7 hectare pentru că nu aveam cum să lupt doar pentru 1,8 hectare.
Citește care au fost reacțiile uluitoare ale lui Crin Antonescu, după ce actele ilegale pe care le-a semnat au fost readuse în discuție în aprilie 2025:
Catiuşa Ivanov: Ce rezultate are Clubul Sportul Studenţesc?
Liviu Doară: Acum am venit de la “Trofeul Tomis”, unde am participat, am fost plecat cu copii de pe 13 luna aceasta până pe 17, când ne-am întors cu bărcuţele. Copilaşii sunt cei mai fericiţi că am câştigat fiindcă acum m-au vazut şi pe mine mult mai vesel şi mai puţin stresat. Eram stresat fiindcă mă gândeam ce o să fac cu tot ce am adunat aici în aceşti ani, pentru ce am muncit toată viaţa, fiindcă cea mai mare parte din bărci şi materiale sunt cumpărate de mine personal pentru copii. Clubul neavând bani, nici nu aveam cum să am pretenţii să cumpere ceva. La “Trofeul Tomis” am reuşit o mare victorie, fiindcă ştiţi cum este, o bucurie nu vine niciodată singură. Am câştigat “Trofeul Tomis” la categoria “Optimist”, seniori, juniori. La fete am luat locul II, la categoria “Laser” am luat locul I. Deci a fost o întreagă pleiadă de copii care au câştigat şi au adus rezultate bune. Majoritatea copiilor de la clubul nostru fac parte din loturile naţionale.
SFIDĂTOR: Avocata Schweighofer a fost numită, oficial, secretar general al Guvernului Ciolacu
Bravo! Succes si pe mai departe!
Uite inca un Eugen David!
FELICITARI!!!!!!!!! MAI RAR OAMENI CA DUMNEAVOASTRA… SA VA DEA DUMNEZEU SANATATE SI PUTERE DE LUPTA IN CONTINUARE!
Tot respectul pentru Liviu Doara!
felicitari pentru succesul vostru, trebuie insa sa se redacteze cat mai repede decizia ca sa si obtineti in folosinta baza cat este Oprescu ca daca el dispare nu veti mai avea nimic interesul fiind mult prea mare
Un OM MINUNAT -Liviu Doara , ar trebui decorat cu STEAUA ROMANIEI in grad de MARE CRUCE !!!!!!!
in schimb primesc toate scursurile, astfel de decoratii !!!!!!
Sa ne rugam pt. sanatatea dansului – DUMNEZEU sa va ocroteasca dle.Liviu Doara !!!!!!!!!!
Sunt 2 inexactități în articol: 1. Gabriel Ispas nu a fost niciodată rector al vreunei universități, cea mai mare funcție de conducere universitară fiind decan al Facultății de Drept din cadrul UTM București.
2. După cum se poate observa studiind colecția Monitorului Oficial al României, Gabriel Liviu Ispas nu a fost niciodată secretar de stat în Ministerul Educației, el a fost însă Secretar General Adjunct.
În prezent, GL Ispas este membru în Consiliul ARACIS…
Sunt binevenite acest tip de informatii si comentarii documentate! Ne mai dau curaj si speranta…