”În fiecare an aştept cu nerăbdare subiectele pentru evaluarea naţională, gândindu-mă dacă virgula, cratima, enunţul, secvenţa şi basmul vor fi iar „fericitele” alese! După cum s-a putut constata, cei din minister nu au vrut să se dezică nici de această dată, pornind cu subiectul favorit: basmul! A vorbi despre basm nu este uşor, după cum cred mulţi, dar a te folosi de basm în subiectele pentru evaluare şi bacalaureat, cu o frecvenţă atât de mare, arată lipsa de imaginaţie a celor care creează subiectele, sau, de ce nu, carenţele în propriile lor cunoştinţe din domeniu! Elevii, fie ei de clasa a VIII-a, fie de clasa a XII-a, văd basmul ca un subiect pentru copii mici şi-l tratează ca atare, altfel spus, cu indiferenţă. Spun acest lucru din experienţa pe care o am lucrând cu elevi de diferite vârste.
Analizând subiectele, nu aş putea spune că au fost subiecte dificile. Orice elev care a învăţat pentru examen, dar a învăţat constant pe parcursul timpului, ar putea fi notat cu cel puţin nota 9!
Antonimele au ridicat probleme? Ştii ce este antonimul, ştii să şi dai exemple!
Este atât de greu de înţeles rolul cratimei într-o secvenţă din text? Poate fi, dacă elevul nu ştie ceea ce este cratima, nu cunoaşte părţile de vorbire, sau nu ştie că se pot rosti împreună două cuvinte, cratima ajutând acest fenomen lingvistic.
Transcrierea a două cuvinte/grupuri de cuvinte care se referă la timpul acţiunii din fragmentul de basm, ar fi fost uşor de făcut dacă elevii cunoşteau/recunoşteau adverbele de timp: a doua zi, spre seară, într-o zi, sau formularea tipică pentru începutul de basm românesc: a fost odată ca niciodată, unde întâlnim alte adverbe de timp: odată, niciodată.
La punctul 4 A, formularea a două idei principale/secundare este ambiguă, din punctul meu de vedere, pentru că nu-mi spune clar ce trebuie să facă elevul: să formuleze două idei principale, sau două secundare, sau una principală şi una secundară, la alegere?
Ajungem la secvenţă, una din plăcerile celor ce creează subiectele pentru examen, elevii având să prezinte semnificaţia ei (5A). Ambiguitatea formulării cerinţei apare şi aici. Ideea era că împăratul este supărat că nu are mere, există cuvinte de la care elevul ar fi trebuit să plece în prezentare, oricum, nu ştim ce doreşte baremul.
Cerinţa de la punctul B se cramponează tot de basm: motivarea apartenenţei la specia basm popular, pornind de la textul dat şi folosind 150-250 de cuvinte. Personal, nu am agreat niciodată ideea că cineva să fie limitat la un număr de cuvinte în exprimarea unei idei. Poate un elev este mai laconic, dar reuşeşte să exprime clar ideea, acoperind întreaga plajă de cerinţe/motivaţii. Din contră, altul o poate face în…300 de cuvinte. În acest caz de ce să fie depunctat pentru că nu a „respectat” numărul de cuvinte? Această cerinţă mă duce cu gândul că cei din minister sunt din ce în ce mai laconici (a se citi limitaţi!). Revenind la cerinţa de examen, elevul ar fi putut porni de la definiţia basmului, dezvoltând apoi ideea, sau de la întâmplările extraordinare din basm, sau chiar de la formula de început a basmului românesc: a fost odată ca niciodată. Acest punct B presupune şi o scriere corectă din punct de vedere gramatical, ortografic, elevii trebuind să demonstreze că au o logică în desfăşurarea ideilor, au vocabular bine format pentru nivelul clasei a VIII-a.
Primele 2 puncte din subiectul al II-lea mi se pare că sunt făcute după modelul „pălărie-ntr-un picior, ghici ciuperca ce-i? Având textul dat, cu numele autoarei şi titlul articolului, cum poţi întreba, ca cerinţă de examen, cine este autorul articolului şi care este titlul? De asemenea, formularea unui enunţ cu data la care este sărbătoarea iei şi numele tabloului lui Rosenthal, acestea regăsindu-se deja în text, mi separ suplerflue! În acelaşi timp, aceste cerinţe mă pot duce cu gândul că cei din minister consideră că elevii de clasa a VIII-a au un nivel scăzut de inteligenţă!
Punctele 3-6 sunt cerinţe normale pentru a verifica bagajul de cunoştinţe gramaticale ale elevilor.
Punctul B, redactarea unei naraţiuni, în 60-150 cuvinte, are aceeaşi constrângere într-un număr fix de cuvinte. Nu foarte clară mi se pare prima cerinţă de la acest punct: relatarea unei întâmplări pur şi simplu, sau trebuia să aibă o intrigă, o derulare a întâmplării pornind de la această intrigă?
Urmărind atent subiectele şi cerinţele acestora, nu mi se par grele pentru un elev care termină cursul gimnazial. În acest caz, de ce suntem atât de revoltaţi că subiectele nu au fost pe placul nostru sau în concordanţă cu ceea ce au învăţat copiii? Nu cumva aici sunt alte probleme, care apar din cauza lipsei de dialog dintre cei din minister şi şcoală? Nu sunt aici problemele grave cu care se confruntă învăţământul românesc, încât am ajuns pe locul 28 în U.E? Nu este lipsa de continuitate a unor legi date şi schimbate aproape an de an? Nu este vorba şi de generaţia facebook atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor, însemnând lipsa dorinţei de studiu, superficialitatea, mizarea pe „las’că ştiu” sau „las’că se descurcă”? Nu sunt cadrele didactice „îngropate” de hârtiile pe care trebuie să le completeze, timpul adecvat procesului de învăţământ propriu-zis fiind din ce în ce mai scurt? Nu cumva superficialitatea lor este atât de mare (a se vedea rezultatele la definitivat, spre exemplu), încât le-o induc şi elevilor? Nu cumva profesorii (parte din ei) se simt atât de frustraţi din cauza lipsurile materiale, încât nu le mai pasă de elevi? Nu cumva profesorilor exigenţi li se spune mereu că nu sunt deschişi spre relaţia cadru didactic – elev? Nu cumva faptul că elevii au doar drepturi, iar profesorii doar obligaţii (a se vedea cazurile de violenţă a elevilor asupra profesorilor, unde tot profesorului i se spune că este vinovat pentru că nu a ştiut să gestioneze situaţia)?
De asemenea, cerinţele din ce în ce mai scăzute în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe ale elevului, motivându-se că elevul nu trebuie suprasolicitat, supraîncărcat etc. fac ca acesta să nu dea importanţă obiectelor de studiu, considerând de la sine înţeles să ia note mari, să treacă clasa, să treacă de un examen ş.a.m.d. Aici trebuie adăugat şi comportamentul părinţilor faţă de copil şi faţă de profesori: lax faţă de primul, uneori agresiv faţă de cei din a doua categorie: cum să ceară profesorul X nu ştiu ce temă copilului meu? Este foarte greu subiectul etc., astfel, inducând copilului ideea că părintele ştie mai bine cerinţele programei şcolare decât profesorul în cauză, minimalizând efortul profesorului, scoţând din discuţie exigenţa lui, dar punându-l într-o lumină proastă în faţa elevului etc.
Şi mai aduc în discuţie încă o problemă: de ce suntem atât de nemulţumiţi de ceea ce li se cere elevilor acum, la sfârşit de ciclu gimnazial, când am avut la dispoziţie patru ani în care să ne preocupăm de lectura copilului/elevului nostru? Cum şi cât am urmărit capacitatea lui de comunicare, de coerenţă în explicaţii, de logică, asimilarea unui vocabular adecvat şi a unor noţiuni pe care trebuie să le asimileze? Cât de exigenţi, ca profesori, suntem la testările semestriale sau la simplele lucrări de control date elevilor? Nu cumva umflăm şi noi notele, ca să dea bine? Ce măsuri sunt luate de profesori şi de părinţi când se văd lacunele? De ce suntem uimiţi şi revoltaţi când vine vorba de evaluarea naţională, dar pe parcursul anilor am dorit doar ca elevii să aibă note mari, mulţumindu-se, astfel, două categorii: cea a părinţilor, cu orgoliul satisfăcut că au copii eminenţi şi cea a profesorilor, care să demonstreze lor, colegilor, şcolii, sistemului şi părinţilor că sunt profesionişti şi au rezultate foarte bune sau excepţionale?! Minciuna în care trăim şi ne complacem ne-a adus la situaţia actuală.
Încheind mica analiză a subiectelor de la evaluarea naţională 2015, spun că orice elev, care a avut ca preocupare studiul, a putut să rezolve bine şi foarte bine cerinţele. Orice cadru didactic, care s-a preocupat ca elevii săi să acumuleze cunoștințele adecvate programei şcolare şi vârstei, poate avea satisfacţii, deşi nu este în total acord cu formularea subiectelor”.
Confirm superficialitatea elevilor vis-a-vis de basm. Acum 9 ani de zile, când am dat și eu capacitatea, m-am confruntat cu el, scriind din amintirile din clasa a V-a (am avut norocul unui profesor exemplar, care m-a făcut să rețin caracteristicile și asta NU prin memorare mecanică). 4 ani mai târziu, la examenul de capacitate, din nou – BASM. am izbucnit într-un râs isteric atunci când am citit cerința. supraveghetoarea a venit să mă întrebe dacă mă simt bine. ce puteam să-i spun ? că avusesem și la capacitate basmul ? că nu-l citisem nici atunci, deci că acum (nb. bacalaureat) îl scriu TOT din amintirile din clasa a V-a ?! (nu era cazul să o șochez pe biata femeie mai mult decât o făcusem deja prin ieșirea mea necontrolată din sala de examen)
ps: nu sunt de compătimit, am luat 9,45 la capacitate și 10 la bac.
Bună ziua ! Nota 9,45 este mică, acum, în anul 2015 ! Pentru a fi sigur că intri, la un colegiu bun, cel puțin 9,60 trebuie să obții ! Aceasta este trista realitate! Și sunt foarte mulți adolescenți care-și doresc să studieze la un colegiu bun, chiar foarte bun! Ce facem cu cei care sunt studioși, iar locurile sunt limitate? Cred că MEN are o problemă!!!! Opinia mea este că trebuie să se treacă spre alt tip de calificative!!!!! Pierdem generații foarte bune de elevi…..de fapt asta e una din problemele sistemului de educație românesc!!!! Inconsecvența, rigiditatea, inflexibilitatea și multe altele !O zi bună !