Romania Curată

Dosarul în care a fost audiat Gabriel Oprea, luat la verificări de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a început verificări în dosarul ce investighează moartea polițistului Bogdan Gigină, cel care făcea parte din coloana oficială a ministrului de Interne Gabriel Oprea. Ca o coincidență, verificările au fost declanșate la doar o zi după ce Gabriel oprea a fost audiat ca martor în acest dosar.

Acum, Inspecția Judiciară verifică posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale legate de competența procurorilor în acest caz.

„Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie GIGINĂ BOGDAN-COSMIN, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”.”, se arată în comunicat.

Citește și:

Gabriel Oprea: manual de impostură în societatea românească. Cum a ajuns aghiotantul lui Cozma la masa Puterii

Biografia omului momentului, Gabriel Oprea,  lasă să se întrevadă ce e mai urât în politica şi societatea românească. S-a născut într-o comună din Ilfov, dar nimeni nu îşi ameinteşte de el. A făcut şcoala de ofiţeri la Sibiu, dar niciun coleg nu l-a remarcat. A ajuns general cu patru stele, fără să fi făcut ceva […]

Societatea Academică din România și APADOR-CH cer DNA să preia ancheta

În urma accidentului mortal din 20 octombrie 2015 suferit de un poliţist care însoţea autoturismul ministrului de Interne, în presă au fost exprimate suspiciuni rezonabile în legătură cu legalitatea dispunerii acestei măsuri de însoţire, care ar fi contravenit condiţiilor privind urgenţa deplasării ministrului, prevăzute în art. 223 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Lipsa unor explicaţii publice în legătură cu caracterul urgent al deplasării ministrului de la data accidentului nu a făcut decât să adâncească aceste suspiciuni.

De asemenea, tot în presă au fost publicate susţinerile unor persoane, care s-au prezentat drept lucrători de poliţie care doresc să-şi păstreze anonimatul, pentru a nu-şi pierde funcţia, potrivit cărora există practica de a se solicita şi dispune măsuri de escortare a autoturismului ministrului de Interne în mai toate deplasările pe care acesta le efectua, deci şi în cadrul deplasărilor în interes personal sau în interes profesional, dar care nu necesitau urgenţă.

Art. 13 din Legea nr. 78/2000 prevede că fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne este o persoană juridică fără scop patrimonial, astfel că şi conducătorul acestui minister, ca, de altfel, al oricărui minister, intră sub incidenţa prevederilor acestui articol. Folosul necuvenit este costul operaţiunilor de însoţire.

În raport de aceste considerente, organizaţiile semnatare solicită public Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se sesizeze din oficiu şi să înceapă investigaţiile cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a autorităţii pentru obţinerea unor foloase necuvenite, prevăzută în art. 13 din Legea nr. 78/2000 privind combaterea faptelor de corupţie.

Semnatari:

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki – APADOR-CH

Societatea Academică din România – SAR

Vezi și:

Istoria profesorului Ion Neagu, avocatul care l-a făcut pe Gabriel Oprea locotenentul lui Miron Cozma

«”Miron Cozma începuse să aibă probleme cu justiţia şi avocatul Ion Neagu, care îl reprezenta, i l-a recomandat pe Gabriel Oprea”, povesteşte un martor al epocii. “Am un băiat de ispravă, militar, ia-l consilier!”, i-a spus Neagu lui Miron Cozma.» Este un mic fragment din textul lui Cătălin Tolontan, un foarte util articol de remember […]

Washington Post scrie despre apelul societății civile pentru preluarea cazului de către DNA

Cererea celor două organizații a fost preluată și de publicația The Washington Post, care a relatat pe larg despre situația în care se află vicepremierul Gabriel Oprea și faptul că acesta refuză să demisioneze. Societatea Academică din România și APADOR-CH sunt menționate în articolul publicat în ediția electronică și pe care îl puteți citi aici.

Citește și:

Dalmațienii generalului. Cine sunt și cu ce s-au remarcat doctorii lui Gabriel Oprea

”Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. O să le atrag tovărăşeşte atenţia celor de la Consiliu că, în lucrarea lui Gabriel Oprea, sunt zeci de pagini copiate integral. În afară de pasajele semnalate în presă, am găsit şi altele, preluate din alte lucrări, fără citarea sursei. Ceea ce s-a întâmplat este de domeniul […]

Audierea ministrului a durat o oră

Ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost audiat miercuri de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. El a fost chemat ca martor în dosarul polițistului decedat și care făcea parte din coloana oficială a lui Oprea.

Gabriel Oprea a stat în biroul procurorilor mai bine de o oră, timp în care a dat declarații, el fiind ultimul dintre cei chemați la audieri și care s-au aflat în coloană.

“Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a spus vicepremierul Oprea, după ce a ieșit din Parchet.

Cum a murit poliţistul

Bogdan Gigină mergea în fața autoturismului în care se afla vicepremierul și, totodată, ministrul de Interne Gabriel Oprea pe traseul Băneasa – Piaţa Presei Libere, Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Victoriei – Bulevardul Uranus – strada Ştirbei Vodă, conform documentelor trimise de MAI la Parchet.

De fapt, conform unor surse judiciare, Gabriel Oprea mergea spre casă însoțit de coloana oficială.

Pe strada Știrbei Vodă, poliţistul aflat în deschiderea coloanei lui Oprea a intrat cu motocicleta în prima groapă a șantierului de pe stradă, vehiculul a rămas acolo avariat, iar Bogdan Gigina a fost propulsat câţiva metri şi a căzut pe carosabil. S-a lovit cu mandibula şi maxilarul de asfalt. Moartea a fost instantanee.

Semnează și tu împotriva nesimțirii:

Apel împotriva nerușinării. Ordonanța de urgență cu dedicație pentru Oprea trebuie să fie anulată de Parlament

Expunere de motive: Am constatat cu surprindere că recenta ordonanță de urgență care a trecut cu viteza coloanelor oficiale prin Guvern, pentru ca ministrul interesului național, Domnul general Gabriel Oprea să poată avea prioritate în trafic și după ce nu va mai fi membru al Executivului, este profund sfidătoare și imorală. În respectivul act normativ […]

Cele 1.500 de urgențe din acest an ale lui Gabriel Oprea

Conform Digi24.ro, Gabriel Oprea a avut nu mai puțin de 1.500 de urgențe în acest an în care a folosit coloana oficială și escorta poliției!

Un calcul simplu ne arată că ministrul Gabriel Oprea a avut, în medie, cinci misiuni urgente pe zi de la începutul lunii ianuarie și până acum, chiar dacă ținem cont că timp de 35 de zile a fost prim-ministru interimar, funcție pentru care ar fi avut drept la coloană oficială.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Dosarul în care a fost audiat Gabriel Oprea, luat la verificări de Inspecția Judiciară

  1. breban

    Cei care abuzeaza de functie sa fie trasi la raspundere penala,iar in cazul de fata Gabriel Oprea sa fie cercetat pentru abuz in serviciu.La mititicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!11

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *