Romania Curată

Apel împotriva nerușinării. Ordonanța de urgență cu dedicație pentru Oprea trebuie să fie anulată de Parlament

Expunere de motive:

Am constatat cu surprindere că recenta ordonanță de urgență care a trecut cu viteza coloanelor oficiale prin Guvern, pentru ca ministrul interesului național, Domnul general Gabriel Oprea să poată avea prioritate în trafic și după ce nu va mai fi membru al Executivului, este profund sfidătoare și imorală. În respectivul act normativ de urgență națională au fost adăugați și președinții partidelor parlamentare pe lista celor cărora SPP trebuie să le asigure protecție și coloană oficială. Există însă și lacune ale acestui act normativ. Ordonanța de urgență nu reglementează regimul priorității în trafic al coloanelor ce escortează șmecherii politicii românești cu alai și girofar. Astfel se nasc întrebări importante pentru securitatea națională, cea mai importantă fiind:

Dacă se întâlnesc într-o intersecție două coloane oficiale cine are prioritate: cea care îl duce pe ministru la restaurant, pentru a lua masa cu amanta sau cea care îl duce pe șeful de partid la o nuntă unde este naș? Logic ar fi cea care merge la nuntă, că doar n-o să aștepte mireasa, împreună cu sutele de nuntași, în biserică!

Acum vor fi și mai multe coloane ce se vor întrece în trafic care să ajungă mai repede la destinație prin infernalul trafic bucureștean, în loc ca inițiatorii – care sunt toți șefii serviciilor secrete plus miniștrii cei mai importanți, inclusiv primul ministru – să solicite Primăriei Capitalei și Poliției Rutiere să reglementeze și fluidizeze circulația pentru toți cetățenii orașului. Ar fi fost mai simplu, iar economia la buget substanțială. Plus că ar fi fost o lege pentru toți, nu din nou, o lege numai pentru unii, respectiv Gabriel Oprea.

În consecință:

Cerem ca această mare carență a OUG 43, publicată pe 21 octombrie în Monitorul Oficial, care modifică Legea 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, să fie respinsă de urgență prin votul parlamentarilor.

Această culme a nerușinării politicienilor nu trebuie să ajungă să producă efecte.

Cerem parlamentarilor să ia în dezbatere și să elimine de urgență din cuprinsul OUG 43/2015 noile prerogative atribuite pe furiș către SPP care va fi obligat să asigure coloane oficiale președinților de partide parlamentare. OUG are prevederi absurde: ”Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), precum şi altor persoane, la cererea acestora”. Aceasta înseamnă că, practic, lista celor care vor goni în coloane oficiale, cu sirene și girofar, deschise de motocicliști, prin toată țara, devine una fără număr. Pe lângă președinți de consilii județene ori prefecți și parlamentari, lista are toate șansele să se extindă prin interpretare abuzivă la fii, fiice și amante cu viteza luminii.

Cerem CSAT să refuze orice solicitare specială care va fi înregistrată de oricine va dori să se folosească de noile facilități oferite de OUG 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Însuși titlul dovedește intenția de a ascunde conținutul său. Chiar dacă OUG este în vigoare, CSAT să aștepte votul din Parlament.

Solicităm, de asemenea, CSAT să analizeze cadrul legislativ și să propună restrângerea numărului celor care consideră că, dacă au ajuns într-o funcție publică, au dreptul să trăiască în răsfăț pe banii bugetului de stat. În caz contrar, măcar să se propună modificarea Codului Rutier astfel încât coloanele să nu ajungă se ciocnească între ele când pornesc în trombă în diferite misiuni de importanță vitală pentru națiune. Oriunde, la nuntă sau la restaurant.

***

Și-au asumat apelul până în acest moment (ca organizații): Societatea Academică din România (SAR), Asociația Pro.Do.Mo., Academia de Advocacy, APADOR-CH, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Jurnalism Independent. 

(lista e în actualizare)

***

SEMNEAZĂ ȘI TU, cu nume și prenume, la secțiunea ”comentarii”, de mai jos, ACEST APEL. ROMÂNIA CURATĂ va depune lista de semnături la Parlament și la CSAT


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

735 thoughts on “Apel împotriva nerușinării. Ordonanța de urgență cu dedicație pentru Oprea trebuie să fie anulată de Parlament

    • MOROSANU VASILE

      Tebuie neaparat sa se reglementeze aceasta situatie si a abuzurilor celor din excorta.Sunt niste golani platiti de noi toti ca sa ne sfideze.Acum trei ani veneam cu autoturismul dinspre Urziceni spre Bucuresti, si din spate am auzit sirenele unei coloane oficiale care se apropia.Desi ca un conducator auto civilizat cu permis din 1973 m-am retras pe prima banda cat mai aproape de marginea soselei.Dupa ce a trecut pe linga mine acea coloana,” un motociclist in fata, o masina de politie, un mercedes negru, o alta masina de politie urmata de doi motociclisti care mergeau in paralel ”,cand cei doi motociclisti au ajuns in dreptul autoturismului pe care-l conduceam,motociclistul din dreapta in viteza lor de deplasare s-a apropiat de mine, si cu toata forta a lovit cu un baston, in oglinda retrovizoare, care bineinteles s-a spart.Toti din autoturism ne-am speriat foarte tare si numai experienta pe care o aveam in a conduce, am evitat producerea unui accident in lant cu autvehiculele ce veneau din spate.Ce ziceti ,avem nevoie de cat mai multi astfel de huligani care cred ca totul li se cuvine,platiti bine de tot din banii nostri ??????

      Reply
      • Daniela Sirb

        Trebuia sa mergeti la politie sa faceti plangere penala! Asemenea golanii nu trebuiesc trecute cu vederea, pentru ca in timp vor de veni si mai nesimtite …pana la insuportabil.
        Am semnat petitia.!

        Reply
      • Bogdan Fotache

        Stiu ca e cam intarziat raspunsul meu, poate ca nici nu e forumul potrivit, dar sper sa sensibilizam opinia publica din ce in ce mai mult, si la presiunea noastra comuna sa-i „civilizam” pe „smecherii” care au ajuns in SPP.
        Cred ca se intampla prin 94-95.. Conduceam masina undeva prin judetul Constanta, indreptandu-ma spre litoral. Aud o sirena venind din spate. Trag civilizat pe dreapta, si sant depasit de coloana tovarasului Iliescu (nu sant sigur ca merita scris cu litera mare..). Din ultima masina de spp-isti vad cum iese un baston de cauciuc, care ma rateaza milimetric. Nu mai comentez ce s-ar fi intamplat daca idiotul platit din banii nostrii ar fi apucat sa ma si loveasca (conduceam cu geamul deschis)..

        In fine. Peste cateva zile povestesc patania unui prieten, fost angajat SPP. Imi confirma ca nu a fost o exceptie, ci ca asta este o „distractie”pe care si-o permit in mod curent maimutoii de la SPP.
        Pe vremea aceea cred ca mi-ar fi ras in fata politistii, daca as fi dorit sa fac o plangere. Azi ar fi porimul lucruru pe care l-as face!

        @ Redactie:
        Doresc sa lansez o idee, care sa intareasca cumva controlul si pouterea societatii civile:
        ma gandesc ca daca „Romania curata” organizeaza online o baza de date cu astfel de incalcari flagrante ale bunului simt (inclusiv cu numar de inregistrare al plangerilor), atunci un „avocat al poporului” sau „protectia consumatorului”, ONG-uri etc. ar putea ataca cu succes in instanta insitutiile canceroase ale statului cu scopul de a le civiliza, si de a lucra in interesul platitorului de taxe.
        Daca in baza aceasta de date avocatul repectiv ar introduce si feed back-ul instantei de judecata, iar „forumistii” respectivi ar primi o scurta instiintare prin email de genul „prin plangerea ta cu nr… ai contribuit la decizia instantei nr… impotriva SPP…”, atunci cred ca un astfel de mecanism de protectie civila impotriva abuzurilor ar prinde bine la populatie.

        Reply
    • Ciu Adrian

      Niste ingamfati ! Cheltuiesc banii publici cu nerusinare si nu-i intereseaza romanii care-i imbogatesc nici cand mor ! Demisia !

      Reply
    • Adrian Ciuca

      Scandalurile care au lovit societatea romaneasca, in ultima vreme, nu au fost multe, dar au fost marcate de aparitia unor figuri controversate care reprezentau valori indoielnice, care seamana intr-un fel cu cei din perioada in care prima doamna a tarii era pe fata complimentata ADI – academician doctor inginer iar pe din dos :codoi adica CO2 …

      Reply
  1. Kincses Otto

    Este un caz flagrant în care se demonstrează cum se fac legi în scopuri pur personale.
    Există instituţie de stat (alta decât Avocatul Poporului) care să se sesizeze!?

    Reply
  2. Vladimir Dumitru

    Să se respingă Ordonanța asta neghioabă la pachet cu DEMISIA acestui ticălos numit Oprea Gabriel ! AZI !

    Reply
    • Sara

      De ce nu si demisia lui Victor Ponta ? Comportamentul lui in acest caz este intolerabi si de neacceptat. Este fatis de partea colonelului „izmana” . Peste tot, in asemenea cazuri cei in cauza isi prezinta demisia sau sunt demisi. Cat mai trebuie tolerat acest tradator de tara, Victor Ponta ?

      Reply
  3. Gabriel Scharscher

    rusine! in fiecare zi sa va fie rusine!!! daca termenul inseamna ceva pentru voi, domnilor guvernanti! …domnilor?!?!?!? scuze pentru apelativ!

    Reply
  4. Marian Murgu

    Fara bun simt, fara masura! Mizeaza ca romanul e mai uituc, insa uneori picatura care umple paharul vine de unde nu te astepti!

    Reply
  5. Iuliana Georgescu

    Semnez impotriva acestei ordonante, care da dreptul- retroactiv- tuturor magarilor nesimtiti din parlament, la coloana oficiala.Jos guvernul Ponta!!

    Reply
  6. Suciu Adelina

    Nerusinarea, ignoranta, impostura …. , prostia, guverneaza astazi Romania! Pana cand ??? Treziti-va ! Reactionati cu voce tare sa auda toti ” gagauti si gusatii”! Daca vorbiti doar pe la colturi, conform obiceiurilor specifice romanilor,… , nu va mai mirati de ceea ce ni se intampla ! Reactionati si semnati petitia nerusinarii si sfidarii !!! EU O SEMNEZ: ACUM, AICI !

    Reply
  7. George Roman

    Oare nu exista nicio sanctiune penala pentru aceasta forma de evidenta punere a unor institutii in interesul personal al unui om?

    Reply
  8. Apur Adina-Simona

    Sunt impotriva abuzului sub orice forma! Sunt impotriva tuturor ordonantelor rusinii! Cer demisia lui Oprea, Ponta, a intregului Guvern!

    Reply
  9. gigi mihalache

    Nu atat nerusinarea, si abuzul in functie, tacerea doare cel mai mult. demisia de onoare ar fi trebuit sa primeze.

    Reply
  10. Kanyaro Mihai

    Semnez pentru anularea OUG 43/2015. Este un act legislativ care introduce posibilitatea unor abuzuri ce pot afecta activitatea SPP. Este un act care ofera privilegii unor persoane fara functie in stat.

    Reply
  11. Ioana Visalon

    Semnez petitia.Cu profund dezgust fata de sleahta de politicieni impostori,
    submediocri si fuduli care au sufocat tara asta!

    Reply
  12. Stanila Ion

    Semnez. Afara cu acest general de mucava facut la apelul de seara. Faceti o mica socoteala. Cum a ajuns in 20 de ani de la un simplu ofiter de itendenta la general cu patru stele? Doar ca sa fie avansat maior ii trebuiau vre-o cativa ani ca sa treaca prin Academia Militara. O avea sectie la la f.f. pentru „arma administratie”?

    Reply
  13. marcel apostolescu

    într-o țară în care „în fruntea trebii” e tolerat un specimen de calibrul lui oprea, orice comentariu este de prisos.

    Reply
  14. Florin Popescu

    Semnez, cu speranta ca va avea urmarile necesare.
    Dar atata timp cat ponta copy-paste va mai fi in fruntea guvernului, iar falimentarul (financiar , politic si moral)
    ciorbea va ramane avocat al poporului, imensa majoritate de nulitati ajunse in parlament pe cai dubioase o sa
    valideze orice abuz publicat de urgenta in monitorul oficial (care nu intamplator a fost subordonat guvernului).

    Reply
  15. Adrian

    Semnez pentru respingerea OUG 43/2015. De fapt, dincolo de nesimțirea crasă, e ne-simțire sub toate aspectele; pentru că duce la rang de lege pasarea răspunderii pentru situațiile excepționale, când chiar ar fi nevoie (de prioritate în trafic în acest caz), (chiar) încălcându-se legea. Și un șofer de ambulanță își asumă o mare răspundere când merge la un caz și, mai ales, când se întoarce către spital cu o victimă, indiferent de ce ar spune sau n-ar spune (para)medicii, care au și ei răspunderea lor.

    Reply
  16. Maria

    Toti care gresesc,sa plateasca! Prea s-au obisnuit cu privilegii,de parca ei ne-au votat pe noi! Atentie la voturile urmatoare! Ca de nu,ne ducem pe copca cu asa alesi!

    Reply
  17. Grun Gheorghe

    De 26 de ani, Romania este jefuita de tot felul de indivizi fara capatai, fara meserie adevarata, dar fara limite in lacomie si orgolii. Vanitatea de gogoasa umflata a acestui individ auroproclamat „Doctor in nu stiu ce”, care conduce doctoranzi dupa chipul si asemanarea sa, iI face sa se creada Ceausescu II, la fel de stupid, increzut si daunator ca acesta. Si, din pacate, nu este singurul, alaturi de acest etern necopt, infantil si simpatic fante de mahala, V Ponta, precum si altii selectati ca ei insisi.
    Desigur ca asemenea inventii precum Ordonanta in cauza trebuie imediat oprite, dar ar trebui mers mult, mult mai departe… macar de am incepe ?!

    Reply
  18. Usec Adrian

    De ce nu și femeile de servici de la guvern? În ond, interesul național presupune și un birou curat și fără pete de vin pe covoare…..

    Reply
    • cucu costel

      Semnez!
      De atât amar de vreme nu au găsit o soluție pentru traficul din Comarnic si Bușteni la sfârșitul săptămânii, si asta pentru că există varianta „coloanei oficiale”!!!

      Reply
  19. Cătălin

    Sper să fie ultima ordonanță de urgență pe care și-o dau politicienii români…. și să fie invalidată!

    Reply
  20. Radu

    De acord. Impotriva oricaror privilegii care sfideaza bunul simt. Oprea e un caz exemplar de sociologie politica; ascensiunea lui de la paznic al Doinei Cornea in decembrie 1989, pana la vice-prim-ministru in 2015 ne arata chintesenta clasei politice de la noi.

    Reply
  21. Margareta C.

    De acord! Semnez împotriva nesimțirii, a imposturii, a tuturor abuzurilor de care se face vinovată mafia politică de Dâmbovița…

    Reply
  22. Hegedus Stefan Ladislau

    De geaba indrugam ca santem mandri ca santem romani,nu-i asa. Santem tara submediocra,santem printre codasii Europei. La noi,cuvantul DEMOCRATIE,e un slogan fara semnificatie,nebagat in seama de catre nimeni.De ce,in tari evoluate democratice,primministrul,presedintele tarii , isi permit calatoria cu tramvai,metrou,bicicleta,per pedes ? In Norvegia,Suedia,Danemarca,familiile regale se plimba in voie,alaturi de oricare cetatean ? Pentru ca,asta inseamna normalitate. Ce normalitate e aceea ca,intr-o capitala supraaglomerata,alaiul cu marii sefi,circula cu urlet de sirene,girofar,cu 100 la ora. Asa ceva,se practica in dictaturi ! As prefera sa semnez pentru desfiintarea garzilor de insotire. Suspusii sa se comporte in asa fel,sa nu le fie frica ca-i scuipam in obraz,cand trec pe langa noi.

    Reply
  23. Tudor Ilie

    Trebuie observat ca vorbim despre un criminal in serie. Sa ne amintim ca, pe vremea cind era sef cu situatiile de urgenta, la ora 5 dimineata, pe o sosea goala, pompierilor le-a trebuit o ora ca sa ajunga la Mihailesti unde s-a murit masiv.

    Reply
  24. Maria Diaconu

    Ar trebui sa se faca o petitie si pentru a cere demisia acestor nesimtiti, in special demisia lui Oprea.

    Reply
  25. cortes

    SEMNEZ PETITIA, ptr ca doresc ca cel vinovat sa plateasca , ma intreb daca era copilul lui in locul lui BOGDAN GIGINA, ce ar fi facut imbecilul??? semnez din toata inima !

    Reply
  26. jurnalul bucurestiului

    Nu poate fi o ancheta corecta [mai ales in cadrul MAI] daca Oprea ramane la conducerea ministerului .

    Reply
  27. Turcan Raluca

    Demisia, Gabriel Oprea!
    Daca onoare e onoare si nu oportunism, daca interesul national se suprapune cu interesul public si nu cu interesul personal, atunci singura decizie a lui Oprea trebuie sa fie demisia!

    Reply
  28. Victor Dragomir

    Bodyguard-ul lui Miron Cosma si cea mai urata fata de securist pe care am vazut-o vreodata, trebuie bagat la puscarie. Rusine lui Iohannis ca a acceptat sa colaboreze cu o astfel de creatura.

    Reply
  29. SORIN COZMANCIUC

    SUSTIN „Apelul nerusinarii”! Cer ca OUG 43, publicată pe 21 octombrie în Monitorul Oficial, care modifică Legea 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, SA FIE RESPINSA, DEURGENTA, prin votul parlamentarilor!

    Reply
  30. gheorghe banzea

    atata timp cat, din 100 de pozitii de conducere din institutii, 95-sa zicem,poate mai multe-sunt ocupate de agramati(unii chiar „doctori” pe puncte) avand ca permanenta preocupare talharirea noastra,sansa de a ne construi o tara normala nu exista.

    Reply
  31. Marian Felea

    Fara avantaje necuvenite … fiti oameni intre oameni …
    Avem nevoie de normalitate, egalitate in sanse …
    Opriti avantajele EXCLUSIVISTE, pentru anumite categorii sociale …
    Redati romanilor sensul adevarat al sintagmei „Interesul National” …
    Vrem o ROMANIE a romanilor

    Reply
  32. Nicoleta Cercel

    Semnez petitia cu speranta ca semnatura mea alaturi de multe altele va fi de folos intitiatorilor in indeplinirea scopului propus: fara coloane oficiale aiurea , fara „drepturi” inventate , fara mitocani, incompetenti, imorali in functii publice.

    Reply
  33. Reta Cretu

    Semnez si sustin petitia impotriva celor care ne fura si ne fac de ras prin incompetenta, lacomie si indiferenta totala la suferinta majoritatii de romani, care traieste inca in saracie.

    Reply
  34. Virgil Ciuca

    La arme popor roman, la arme!
    Insurectia populara urmata de instaurarea dictaturii militare pentru cel putin doua mandate prezidentiale este unica solutia pentru salvarea Romaniei ca Stat si a Poporului Roman ca Neam

    Virgil Ciuca

    Reply
  35. eugenia crangariu

    Semnez petitia. Este un minim gest de solidaritate impotriva imposturii criminale si a iresponsabilitatii. Abuzul nu trebuie ridicat la rang de lege.

    Reply
    • Demian IARINA

      Semnez apelul si i felicit pe toti cei care l au semnat. Va reamintesc ca teama si lasitatea unei majoritati ii face pe nerusinati, puternici!

      Reply
  36. Liviu

    Oprea nu era cu SPP ci cu politia de la Brigada rutiera, ceea ce e altceva si nu ar elegatura cu ordonanta data, ci e conform unor protocoale ale MAI. Oprea nu avea paza SPP. Nu mai induceti lumea in eroare.

    Reply
  37. mercea valeria

    Pentru oamenii cinstiti este inimaginabil ce se întâmplă!Prezenta lichelelor in structurile superioare,facilitează astfel de lucruri

    Reply
  38. Andrei Soporan

    Sustin !

    Acest „domn” ne vorbeste despre demnitate la fiecare 3 cuvinte rostite, insa realitatea acestor zile ne arata ca dansul foloseste cuvinte al caror sens nu-l intelege.

    Reply
  39. Catalin

    Domnu’ general si ”doctor” in interes national nu?
    Mi-e teama ca iar ne inflamam degeaba, dar da, sa demisioneze!

    Reply
  40. Viorel Geamanu

    Nerusinarea si fudulia acestor analfabeti nu va inceta decat prin luarea de atitudine din partea noastra.

    Reply
  41. Petru Cnis

    Acesti domni care guverneaza cu urgenta si retroactiv ne incaleca tot mai mult cu fiecare zi care trece.
    Pana cand? Semnez protestul.

    Reply
  42. Maria Dragnea

    Care este articolul de lege în baza căruia a solicitat și beneficiază de coloană oficială?

    Care era urgenţa de marţi seară care a impus folosirea unei coloane oficiale?
    De ce au emis OUG 43/21.10.2015?
    Chiar ne cred prosti? Un demnitar care nu respecta legea si cheltuie in interes personal banii contribuabililor trebuie sa-si dea demisia! Pacat ca a trebuit sa moara un tanar ca noi sa aflam ce face protejatul lui ponta(nu vreau sa folosesc majuscule pentru un om din cauza caruia Romania nu mai are liniste! M-am saturat de scandaluri, arogante, minciuni!
    Semnez petitia!

    Reply
  43. Muntean Ovidiu

    Stop abuzurilor excesive ale politicienilor romani!Pot fi copii nostrii fratii nostrii sau un apropiat! Suntem mai rau ca in 1989.

    Reply
  44. Doina Simion

    SEMNEZ si eu aceasta petitie.Insa as vrea sa fac si un mic comentariu.Avand in vedere reactia slaba spre deloc a oamenilor in fata acestor abuzuri poate ca acest abuz e binevenit.Asa cum ati mentionat coloanele oficiale se vor da cap in cap, politisti pe motocicleta or sa moara in continuare, circulatia in Bucuresti si in tara va deveni un adevarat iad si poate ca atunci SI MAMALIGILE DE ROMANI VOR IESI IN STRADA CA SA INCUNUNEZE SUCCESUL HAOSULUI.CA DE DAT JOS LEPRELE ASTEA NU SUNTEM IN STARE

    Reply
  45. Liviu Dragomirescu

    Semnez aceasta petitie cu dedicatie pentru un domn care ne conduce, dar nu ne reprezinta si nu a fost ales.

    Reply
  46. MIRCEA POPESCU

    SEMNEZ PETITIA CONTRA NERUSINARII. Propun sa se legifireze ca „Abuz de functie” orice propunere legislativa care sa confere drepturi speciale, oricarui derbedeu (general, doctor, erou..etc.) in raport cu orice cetatean al Romaniei. „Cei alesi” daca vor mai mult decat sa lucreze in favoarea alegatorilor, sa-si piarda automat mandatul.

    Reply
  47. Petru

    Încă odată văd ca politicienii noștri țin sa atingă nesimtirea absoluta in loc sa mai imbunătățească nivelul de trai,cu noi astea care am plecat din țara când aveți de gând sa ne aduceți înapoi ? poate ne e dor si noua de ai noștri de țara noastră va bateți joc de noi sa va fie rusine va vedeți doar propriile interese!

    Reply
  48. Predescu Georgeta

    Marsavie fara margini!daca era copilul lui in locul politistului!?cu ce sunt ei mai presus…ah,noi suntem prostii!sa nu se voteze in parlament!

    Reply
  49. Ehrmann Friedrich-Wolfgang

    Un asemenea nu merită titlul de om… ar trebui să dispară din peisaj el și toți cei care fac zid în jurul lui, ponta AL DOILEA…

    Reply
  50. Adrian

    (update) D. Iohannis tocmai ce-a declarat că e în regulă ordonanța. Poate or fi mașini în civil(sic) și care nu încurcă circulația, sau chiar bicicliști la însoțirea președinților de partid

    Reply
  51. Cosmin Valentin Ciobotaru

    Semnez și susțin de la mare distanta!! ROMANI nu lăsați aceste fapte nepedepsite!!!Dacă furi o găină faci 5 ani pușcărie, ei dau tunuri de sute de mii de euro și nici se gândesc la pușcărie. Rușinee România!

    Reply
  52. gheorghe

    semnez si petitia .si o judecare dreapta pentru toti corupti ,hoti ,tradatori de tara (falsa revolutie 1989) si abuzurile de putere si fuunctii …..jos clanul politic Romanesc

    Reply
  53. lena popa

    ar fi timpul ca toti acesti parveniti sa se coboare cu piciorele pe pamint .ma alatur celor care iau atitudine si SEMNEZ

    Reply
  54. Stelian Galos

    Pentru lipa de omenie in primul rand si pentru atitudinea sfidatoare fata de opinia publica acest individ trebuie sa plateasca cu functia. Iar apoi ar trebui luat la puricat si pentru averea nejustificata pentru un functionar public.

    Reply
  55. marcks

    Semnam petitia dar cine o va lua in considerare ?.”Numai uniti reusim”,cu regret o spun ca nici daca toata tara se uneste nu va scapa RSR SRL de acesti politicieni spoliatori ai poporului si a tari.Atit timp cit vor mai fi bani ,terenuri,paduri sau orice alte valori de care acestia sa beneficieze in folosul lor si ai urmasilor lor,Romania nu va scapa de aceasta plaga a politicienilor corupti.

    Reply
  56. Silvana Mone

    Semnez impotriva nesimtirii crase si fara margini a tuturor politicienilor! Demisia Oprea! Tu nu ne reprezinti!

    Reply
  57. Madalin

    Semnez aceasta petitie! dar nu cred ca numele persoanlelor care semneaza petitia trebuie facut public. De exemplu, cei din MAI, SPP etc. nu vor semna niciodata, in acest fel. Rog moderatorul sa adauge optiunea pentru care sa fie afisat sau nu tot numele.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Madalin: o petiție poate fi asumată doar în nume personal; când se va depune la Parlament, numele devin publice

      Reply
  58. ana maria balan

    semnez pentru eliminarea tuturor coloanelor oficiale. Ce anume indreptateste un functionar al statului, fie el si de rang inalt, sa fie mai presus de restul populatiei, mai presus de oamenii care practic ii platesc salariul? cum ar putea reglemanta o situatie (traficul din Bucuresti), atata timp cat ei nu se confrunta cu ea?

    Reply
  59. DRAGOMIRESCU Dan-Iancu

    De acord cu „punerea botnitei” la o asa ineptie !
    Obs: Cred ca sistemul Dvs. are ora sistem eronata. Eu transmir acest document la ora 10:23 AM iar in lista exista mesaje „din viitor” !?

    Reply
  60. Trinca Rodica

    Semnez. Nerusinatilor, ordonante peste noapte. Trebuie facuta curatenie generala. Uitati pentru ce sunteti pusi in aceste functii.

    Reply
  61. ION POP

    Sprijin initiativa si semnez petitia pentru o schimbare in bine a institutiilor si a societatii .
    Responsabilitatea trebuie sa inlocuiasca privilegiile, de orice natura .

    Reply
  62. KASSOVITZ TOMA

    Presedintele nu a cerut demisia Ministrului Oprea. Doar a sugerat ideea ca cineva cu bun simt, ar fi demisionat in situatia data.
    Noi, mai direct, nu sugeram, noi cerem aceasta demisie.

    Reply
  63. Ivona-Ioana Poparad

    Dorința acelor politicieni care vor coloană oficială, are la bază trei motive posibile. Fie grandomania, respectiv privilegiul și afișarea puterii, fie necesitatea de a ajunge mai repede la destinație în condițiile unui trafic infernal ce sugrumă Bucureștiul, în special la ore de vârf, fie le e frică să stea la semafoare în rând cu ceilalți oameni care pot întoarce capul și să-i privească în ochi. Primul motiv nu ne miră. Este o tară moștenită de la vechiul regim nomenclaturist și probabil că nu vom scăpa curând de ea, mai ales că educația pe care le-o dau copiilor este aceeași cu cea pe care au primit-o ei. Al doilea motiv arată egoismul și desconsiderarea cu care înțeleg respectivii politicieni să-i trateze pe semenii lor. Adică el, persoană căreia noi i-am încredințat decizia politică, e conștient că circulația rutieră, în București, are mari carențe manageriale, și în loc să ia măsuri pentru îmbunătățire, pur și simplu își arogă un privilegiu sfidându-i pe toți ceilalți. Acest comportament e greu de acceptat de către noi, opinia publică! Al treilea motiv, ca și primul, e mai ușor de înțeles: cum să aibă curaj și plăcere să stea printre oameni, dacă prin ceea ce face, el se extrage dintre oameni și viața lor de fiecare zi. Culmea e că nu se sfiește să manifeste acest sentiment de sfidare și asta spune ceva și despre noi, cei care acceptăm. De aceea semnez!

    Reply
  64. Ciobotaru Nicu

    Cum nu exista nici o urgență (n-am aflat unde se grăbea?), moartea polițistului este nejustificată, iar tergiversarea anchetei evidentă. Se impune ca acest pseudo-intelectual („complect nefondate”), ministru corupt ( pentru abuz de logistică şi personal în scop propriu) să-şi dea demisia. Pentru interesul național să-şi dea demisia!

    Reply
  65. Bauer Romi

    Semnez apelul! Sa-i fie rusine! Am multe comentarii, dar ar merita sa fie facuta o plangere penala si sa faca puscarie pentru ucidere din culpa.

    Reply
  66. Sumanariu Codruta

    Semnez, in speranta ca politicienii nostrii vor intelege ca Romania nu-i tarlaua lor proprie si noi sclavii lor!

    Reply
  67. Popescu Zend

    Semnez “Apel împotriva nerușinării. Ordonanța de urgență cu dedicație pentru Oprea trebuie să fie anulată de Parlament”

    Reply
  68. juganaru Ioan

    Semnez,dar degeaba,fara forta si obligat nu pleaca,e foarte bine acolo sus. Oare chiar ne cred Prosti?.

    Reply
  69. Precup Anca

    Semnez aceasta petiție cu speranța că dl Oprea își va da demisia de onoare pentru o ancheta obiectiva!

    Reply
  70. Angela Comlosan

    Semnez pentru ca m-am saturat de minciuna, coruptie si batjocorirea democratiei pentru care in `89 au murit oameni. Cu oameni ca oprea si ponta societatea romaneasca se duce de rapa . Avem dreptul ca cetateni romani sa avem o tara prospera, cu o politica sanatoasa si dreapta !

    Reply
  71. Ligia Dumitrescu

    Semnez! In plus as dori sa solicitam precizari de la membii Comisiei pentru analizarea abuzurilor din Camera Deputatilor, care nu a aprobat audierea generalului de carton! Ii platim sa isi faca datoria si sa fie obiectivi!

    Reply
  72. Mihai Ceaparu

    Semnez cu naduf, pentru ca toti nesimtitii, oportunistii, mafiotii si penalii sa plece si sa ne dea Romanian inapoi

    Reply
  73. Sara

    Bine-nteles ca semnez, dar nu stiu la ce folosesc aceste semnaturi. Ei nu mai respecta nimic si pe nimeni. Nu le e frica nici de lege, nici de Dumnezeu si nici de propria constiinta.

    Reply
  74. Cristea Felicia

    Semnez !
    Trebuie sa iesim in strada ca ne sufoca cu dari din ce in ce mai mari ca aiba de unde fura . Trebuie sa scapam de aceasta clasa politica corupta

    Reply
  75. Filip Marta

    Da! Semnez si eu aceasta petitie! Sa speram ca parlamentarii vor tine cont de opinia celor care I-au ales!

    Reply
  76. Segarceanu Mircea

    Semnez cu ambele miini. Pacat ca nu se va intimpla nimic. Sintem o tara de biciclisti desculti ….

    Reply
  77. Octavian Duliu

    Semnez pentru ca este revoltatoare nerusinarea cu care sunt eleborate astfel de acte demne de republicile bananiere dar nu si de Uniunea Europeana.

    Reply
  78. valeriu zanfir

    Subscriu. Trebuie sa ramanem uniti si sa protestam impotriva nesimtirii si abuzului, a imposturii si grobianismului politicienilor!

    Reply
  79. otiman mihai

    Semnam acum , nu stim cu ce efect , dar ar terbui avut grija la vot . Atunci pot fi sanctionati . Pe ei ………..!

    Reply
  80. cristina zaharia

    Recomand sa faceti o petitie pe petitieonline . Se contabilizeaza mai usor si se poate recomanda mai departe mult mai usor.

    Reply
  81. ioncea florentin

    Semnez.Faptul ca acest impostor sfertodoct,fost slugoi al lui Miron Cozma,plagiator dovedit, ocupa o asa functie inalta in statul roman ne arata ca tara asta are sanse minime sa se vindece.

    Reply
  82. Miron Tatiana

    Semnez pentru respingerea OUG 43/21 octombrie 2015 . Stop abuzurilor de putere si cheltuirii aiurea a banului public. Mai mult respect pentru cetatenii acestei tari.

    Reply
  83. Mickey Popa

    Au depasit orice limita. Semnez impotriva oricaror abuzuri.
    Semnez, in particular, pentru respingerea OUG 43/21.10.2015 si pentru demisia sau demiterea, de urgenta, a acestui politruc penibil.

    Reply
    • Mickey Popa

      Semnez pentru respingerea OUG 43/21.10.2015 si pentru demisia sau demiterea, de urgenta, a lui Gabriel Oprea

      Reply
  84. Titi Tudor jr

    Semnez pentru respingerea OUG 43/21.10.2015 si pentru demisia sau demiterea de urgenta a ministrului de Interne al Romaniei.

    Reply
  85. G.C.

    Semnez…desi nimic nu se va intampla! Lasii, tradatorii si ipocritii nu vor sa dea puterea din mana. Coruptia este adanc „inradacinata” in ADN-ul acestor indivizi cocotzati in piramida a puterii Ciolaniada este in floare I

    Reply
  86. Mihai Popa

    Semnez, desi nu cred ca va iesi ceva, nesimtirea si indolenta au ajuns la cote maxime.
    Din pacate e mai rau ca pe vremea lui Ceausescu care poruncea asemenea prerogative
    numai pentru el, nu si pentru toti lingaii.

    Reply
  87. CIPRIAN COC

    Semnez pentru respingerea OUG 43/21.10.2015 si pentru demisia sau demiterea, de urgenta, a lui Gabriel Oprea

    Reply
  88. Szakács Béla

    Cu tote că nu cred nici în parlamentari, dar ceva trebuie făcut. Cel puțin vom ști cu cine votăm la anul. Semnez!

    Reply
  89. Georgescu Viorel

    nu sant fan al acestui parvenit , care cand vorbeste parca se screme…dar, vinovatul sau vinovatii sant in alta parte..cei care trebuiau sa gestioneze”groapa” sant vinovati..ca a abuzat , e o alta problema.Putea sa cada in acea groapa oricine altcineva, o persoana oarecare..oare se mai facea atata “tam-tam” ?? nu a votat motiunea, hai pe Oprea..sa-l dea jos putin imi pasa de acest parvenit, dar se vede ca nu se pune problema cum trebuie..constructorul , primaria si politia sant principalii vinovati, ..apoi sa vedem daca avea sau nu dreptul sa foloseasca “antemergator” dl Oprea..

    Reply
  90. Doru Botoiu

    Pana si ideea ca fostii demnitari sa aiba coloane oficiale imi pare halucinanta! Cred ca e o diversiune: focalizarea indignarii publice pe idee, nu pe eliminarea de pe lista deja existenta a multora care au dreptul la o astfel de coloana. Dupa 25 de ani, in loc sa ne spalam, devenim din ce in ce mai urat mirositori!
    Doru Botoiu,
    Timisoara

    Reply
  91. Fertu Fanica

    Semnez acesta „Petitie impotriva nesimtirii si nerusinarii”,acestor ticalosi hidosi,care ne-au manipulat si mintit de fiecare data cand au avut nevoie !

    Reply
  92. KASSOVITZ TOMA

    Culmea! Nu este destul ca din cauza nepasarii lor nu se mai poate circula prin Bucuresti! Acum, ca ei sa circule mai repede, tot noi trebuie sa ne dam la o parte si sa le facem loc. Bravo lor. daca noi tacem si-i lasam sa faca ce vor!
    In loc sa stam in trafic, mai bine sa participam la un protest public!

    Reply
  93. Mona Nicoara

    Noi platim pentru frustrarile existentiale ale acestor complexati!

    Semnez petitia pentru anularea rusinoasei ordonante (de urgenta? pentru natie??!) si pentru demiterea singurului ei beneficiar: Gabriel Oprea.

    Reply
  94. adrian

    Bineanteles ca semnez pentru anulare a acestei ordonante rusinoase in beneficiul unui fost ospatar ajuns general cu patru stele la apelul farfuriilor si galetilor cu laturi din razboiul sobolanilor condus de g.oprea…spre rasul armatei romane, care a acceptat o asemenea impunere a unui impostor inalt galonat.

    Reply
  95. Tintea Victor

    Asi fi incantat nu numai sa fie anulata ordonanta,dar sa fie ultima destinata unei singure persoane

    Reply
  96. Nicolae

    semnez ptr.eliminarea definitiva a acestor derbedei care au instaurat de 25 de ani sclavia moderna ,obligindu-ne sa ne prostituam prin munca pentru satisfacerea pretentiilor lor malefice.

    Reply
  97. Gheworghiu M

    Solicit sa returneze sumele cheltuite de cele 1600 de excorte.
    Trebuie sa rezulte un regret ca nu a folosit taxiul.
    Sa fie ca un exemplu pentru orice grobian.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *