Andrei Macsut

De ce internetul nu (mai) poate fi neutru

La origini, Internetul a fost creat ca un mijloc de comunicare descentralizată, adică un canal pe care rachetele și bombele inamicului nu îl pot scoate din uz foarte ușor, dat fiind că informația se regăsea pe mii de servere și circula prin mii de cabluri răspândite în toată țara. Cu timpul, nivelul de descentralizare s-a accentuat. Faptul că astăzi vedem mii de înregistrări din Ucraina este dovadă nu numai de cât de greu este să lași o țară întreagă fără internet dar și a faptului că internetul joacă un rol activ în război – de la  coordonarea eforturilor civile, umanitare și militare, până la găsirea pozițiilor inamice și, desigur, propagandă. Deși are imense aplicații civile, internetul nu poate fi separat de rădăcinile sale din domeniul securității, motiv pentru care ”neutralitatea” sa (net neutrality) probabil nu va mai sta mult în picioare.

În mod ideal, ideile sau opiniile pe care le-am găsi pe internet ar fi rezultatul gândirii autentice a unor persoane reale. Însă cei care au creat internetul au vrut să producă un canal eficient de transmitere de informații și nu s-au preocupat de ce fel de informații s-ar transmite și cum ar fi folosit acest canal. Principiul de ‘neutralitate’ a internetului presupune că traficul trebuie tratat la fel – că un furnizor de internet nu poate limita viteza sau accesul la un anumit conținut ci trebuie să mențină aceleași condiții. Ce circulă prin canalul oferit nu mai este treaba nici a furnizorului și nici a vreunei firme ori agenții de reglementare. Prin urmare, internetul a devenit un teatru de război la fel ca orice altă resursă care străbate granițele.

Problema fundamentală este că internetul nu mai este doar un canal prin care se transmit informații ci un mediu prin care se construiesc realități și viziuni asupra realității. Mare parte din ce știm despre lume nu mai vine din experiențe proprii sau din cărți ori de la televizor ci de pe internet, de pe canale care adesea prezintă realități complet diferite și uneori detașate complet de realitatea ‘obiectivă’ a faptelor. În 2017 explicam că lipsa unor filtre editoriale înseamnă că statul nu mai controlează informația care ajunge la propriul popor. Pentru prima dată în istorie, poți recruta voluntari pentru atentate teroriste pe alte continente fără ca măcar să te dai jos din pat și poți vorbi (ca șef de stat) direct cu populația altor țări fără ca acelea să te poată opri. Se poate deci construi o realitate paralelă prin promovarea de valori și interpretări ale faptelor foarte diferite de cele pe care le-ai avea fără un canal global de comunicare.

În era dinaintea internetului exista o ”narativă oficială”, care conținea viziunea asupra realității și prin care se interpretau evenimente ale lumii. Acea narativă spunea, de exemplu, că dintotdeauna a existat ceva numit ”națiune”, că puterea vine prin mandat divin sau că un teritoriu este ”eliberat” și nu ”cucerit”. Asemenea narative există în continuare – ideea Rusiei că i se cuvine o sferă de influență pentru că este o mare putere sau ideea de la Beijing că China este o civilizație proprie și distinctă sunt câteva exemple de realități construite printr-o narativă oficială. Ca orice realități, ele sunt adevărate pentru cine le crede, iar cine le crede va interpreta ce se întâmplă în lume foarte diferit față de cineva care nu le crede.

Cum arată realitățile paralele în dihotomia ”noi” versus ”ei”

Occidentul se pune așadar într-o poziție de vulnerabilitate, pe care nu se știe cât mai vrea să o tolereze. Țări precum China sau Rusia nu acceptă neutralitatea internetului și libera circulație de informații pentru că știu că ideile occidentale despre libertate și democrație le pot dărâma. De aceea China a dezvoltat ”The Great Firewall” prin care filtrează la sânge tot conținutul care ajunge la propria populație. Occidentul însă își permite să fie vulnerabil pentru că are încredere că ideile sale sunt puternice și nu pot fi răsturnate, ba chiar că pot ieși întărite în urma confruntării cu alternative. Vulnerabilitate nu înseamnă slăbiciune, iar democrațiile consolidate au secole de când invită la dezbatere idei nedemocratice și își expun punctele cele mai slabe spre a fi întărite. Până acum a funcționat.

Acum, însă, situația este diferită. Dezbaterea nu mai are loc pe idei sau opinii ci pe realități. Nu se mai dezbat opinii ci însăși fapte. Iar dezbaterea nu mai are loc doar în spațiul public ci peste tot, de la masa de sărbători în familie până în orice rubrică de comentarii a oricărui site mai măricel sau postare mai circulată. Iar problema este cine ‘controlează’ realitatea – cine oferă viziunea de la care pleacă dezbaterile, lentila prin care se interpretează fapte și concluziile? De la cine vin ideile și mesajele cheie?

Odată construită, o realitate devine auto-sustenabilă, adică orice nouă idee sau întâmplare este interpretată prin prisma realității percepute. Spre exemplu, un om fără religie poate interpreta un accident de circulație ca o tragedie și atât, pe când un om religios îl poate vedea ca un test sau o pedeapsă de la divinitate. Odată ce omul ajunge să creadă cu convingere într-un Dumnezeu atotprezent, nu mai este nevoie să îi spui că ceva vine de acolo – va crede asta și singur, chiar și dacă faptele indică altceva. Așa funcționează realitățile paralele. Nu mai este nevoie să vină un preot ca să atribuie o faptă unei divinități – credincioșii fac asta singuri. De aceea realitățile paralele sunt mai periculoase decât doar niște idei antidemocratice. O idee antidemocratică sau antisistem într-o realitate democratică se poate dezamorsa ușor. O viziune antidemocratică asupra realității se dezamorsează mult mai greu. De aceea statele au avut în secolele trecute deosebită grijă ce fel de viziune asupra lumii au propagat spre populație și au avut grijă să suprime chiar și brutal viziuni concurente. Războiul de 30 de ani de exemplu a pornit tocmai de la o viziune concurentă, care slăbea autoritatea Bisericii Catolice și a monarhilor vremii, iar alte exemple sunt cât cuprinde.

Acum însă, în era internetului, statele nu mai dețin monopol pe viziunea asupra realității care ajunge la publicul larg. ”Narativa oficială” este încă preponderentă dar a căpătat conotații negative și există o sumedenie de ”realități alternative” care prosperă în Occident. De exemplu, sunt destui cei care cred narativa oficială de la Kremlin și văd NATO ca o sferă de influență a Statelor Unite și nu ca o alianță la care statele aderă voluntar.

Din punct de vedere al securității, această situație este periculoasă nu numai pentru stabiliment ci pentru stat însuși. Neutralitatea internetului permite unor alte state sau organizați să făurească realități paralele și să caute aderenți chiar pe teritorii pe care nu le controlează. Dacă viziunea asupra realității vine de la organizații private (cum ar fi Biserica sau Twitter), statul poate merge la sursă și cere organizației să își alinieze viziunea cu cea oficială, fără să fie nevoie să intervină asupra canalului însuși și să încalce neutralitatea internetului. Controversele legate de relația dintre Twitter și FBI, care a fost acuzat public că ar fi plătit platforma să șteargă anumite tweet-uri, susține ideea că o platformă de socializare nu poate decide singură ce viziune asupra realității să promoveze în rândul utilizatorilor și are nevoie cel puțin de un ochi (albastru) mai atent. În fond, cine scrie codul scrie legea, iar statului nu-i place să împartă asemenea prerogative (și din motive legitime și din motive mai puțin legitime).

Însă când viziunea asupra realității vine din partea unor alte state, atunci problema neutralității internetului devine mai spinoasă. Poți convinge propriul stat și propriile companii să nu facă propagandă și să nu promoveze interpretări ale realității contrare intereselor proprii, dar nu poți convinge un stat străin să facă la fel. Așadar alegerea devine cine vrei să decidă ce viziune asupra realității este împinsă de algoritmi și susținută – cea a statului propriu sau cea a unui stat advers (sau, ca până acum, ambele)? Din păcate, varianta ”nici unii” nu este posibilă.

Neutralitatea internetului permite, în prezent, ca state adverse Occidentului (deci și României) să propage mesaje și viziuni favorabile lor și în detrimentul statelor occidentale. Asemenea mesaje prind pentru că adesea se ascund în spatele unor probleme reale cu care oamenii de rând se confruntă (spre exemplu, mesajele anti-vaccin s-au construit pe cazuri reale sau suspecte de corupție și pe exagerarea unor riscuri reale dar minore, chiar și comparat cu alte medicamente consacrate deja pe piață). Scopul lor este însă clar – să slăbească Occidentul cât se poate de mult în vederea unor interese geostrategice pe termen mai lung. Serviciile de securitate din statele occidentale știu aceste lucruri și caută de mult timp să limiteze influența online a propagandei ostile. În fond, realitatea occidentală nu pătrunde în state precum China sau Rusia dar realitatea lor găsește aderenți prin Occident și are potențial să schimbe rezultatul unor alegeri, să slăbească instituții democratice și nu numai sau chiar să scoată oameni în stradă.

Realitatea occidentală, ca să fie clar, este cea în care instituțiile funcționează în interesul cetățeanului, nu ale conducerii, și garantează deci drepturile individuale, statul de drept, răspunderea individuală, egalitatea în fața legii, libertatea economică și democrația. Deși nu toate țările occidentale înțeleg la fel aceste principii și fiecare le aplică diferit, ele sunt suficient de asemănătoare încât realitățile construite de fiecare țară pornind de la ele sunt compatibile. Avantajul realității occidentale vine tocmai din sutele de ani de încercări la care a fost supusă – ordinea liberală a trecut prin valuri peste valuri de contra-revoluții, colaps economic, război, conflict ideologic și de fiecare dată s-a consolidat. Mare parte a criticilor care vin spre țările Occidentale sunt tocmai că nu respectă îndeajuns principiile liberale, iar progresul tehnologic pe care îl vedem, precum și nivelul de bunăstare atins de Occident vin în bună măsură din felul în care percepem realitatea. Implicit, abandonarea realității occidentale vine la pachet cu reducerea acestor performanțe.

În prezent, vedem tot mai multe măsuri care încalcă principiul de neutralitate a internetului, motivate fiind de protejarea viziunii occidentale asupra realității. Exemple sunt interzicerea posturilor TV Russia Today și Sputnik în UE sau a TikTok pe dispozitive oficiale în SUA. De aici dilema principală: să lași internetul liber, cu riscul ca propaganda ostilă să te slăbească, sau să închei cu neutralitatea internetului ca să te ferești de propagandă? Informal se pare că serviciile de securitate din toată lumea au luat deja decizia. Rămâne doar să trasăm limitele.

Problema este că dacă internetul nu mai este liber, atunci narativa oficială rămâne predominantă, statul recapătă monopol pe informațiile care ajung la publicul larg și nu garantează nimeni că nu vor fi abuzuri. Poți argumenta că Russia Today este un canal de propagandă și că bine au făcut că l-au interzis, dar accepți astfel riscul ca și alte canale să sufere aceeași soartă chiar fără să fie surse de propagandă ostilă. Este o cutie a Pandorei care s-a deschis și pentru care nu există reglementare. Aceiași oameni care astăzi cer ștergerea unor postări de propagandă pot mâine cere ștergerea unor materiale în interes politic. În ambele situații statul (sau stabilimentul) caută să se apere pe sine. Diferența este dacă acea apărare este și în beneficiul tău sau nu, și aici este nevoie de o dezbatere publică serioasă.

Este nevoie să înțelegem în ce fel regimuri ostile cum ar fi cele din China sau Rusia folosesc neutralitatea internetului în conflicte politice și geostrategice la fel cum este nevoie să limităm acele riscuri în moduri care nu ajung ele însele să compromită principiile liberale pe care se clădește viziunea occidentală asupra realității. Este neclar dacă neutralitatea internetului poate supraviețui chiar și în cele mai optimiste scenarii.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “De ce internetul nu (mai) poate fi neutru

  1. Dumitru

    Caricatura e amuzanta. Insa eu totusi voi considera ca Xi Jinping e dictator si Putin aproape dictator, spre deosebire de Macron, pe care nu-l admir, insa respecta anumite reguli ale jocului. Problema cea mare este ca Vestul a renuntat la ADN-ul lui cultural: habeas corpus si democratia reprezentativa sunt progresiv distruse. De exemplu, in SUA toata stanga lupta impotriva votului egal, direct si secret (cerand vot prin corespondenta si refuzand identificarea votantilor). Asta e adevarata problema a Vestului : renuntarea la valorile statului de drept si ale democratiei in numele unor utopii totalitare de inspiratie marxista.

    Reply
    • Andrei

      În ce fel votul prin corespondență fără carte de identitate nu mai este egal, direct și secret? Până acum la fel a fost și nu a fost scandal. La fel, este neclar cine și cum a renunțat la habeas corpus… Unde în vest sunt oameni închiși fără temei legal și pe perioade nedefinite?

      Reply
  2. Gabriel Radeanu

    Neutralitatea internetului s-a pierdut odată cu valorificarea lui economică.Toate aplicațiile lui au finalitate economică chiar și acelea pe care le considerăm ideologice.
    Războiul din Ucraina este exacerbat mediatic deoarece folosește intereselor americane prin dezechilibrele si inflația care le produce la nivel global.
    De fapt internetul a devenit cel mai modern mijloc de producție,deoarece „viralitatea” aduce plus valoare mai repede și mai consistent decât orice alt instrument economic cunoscut….ca să nu mai vorbim de adevăratul „miracol”economic care este cryptomoneda…

    Reply
    • Andrei

      Războiul din Ucraina nu primește nici de departe câtă atenție merită (pentru că interesul scade în timp și cu el scade și profitabilitatea știrilor despre) – e în interesul nostru ca Moscova să se retragă și să avem securitate la graniță. Iar neutralitatea se referă la furnizori, nu la servicii online care sunt valorificate. Să credem că lupta e deja pierdută e o cale sigură să nu reacționăm și să nu luăm parte la dezbaterea care trebuie să aibă loc pe subiect

      Reply
      • Gabriel Radeanu

        Pentru domnul Andrei!…probabil autorul?!?
        Obligația de neutralitate a furnizorilor e înscrisă în standardele de comunicație guvernamentale și nu se referă la conținutul declarat și intenționat a fi public al clienților ci la clauze de confidențialitate.
        Eu am existat(spre deosebire de dvs.) intr-o perioadă în care „realitatea” era confecționată pentru a satisface o definiție socială obligatorie,în care nimic din ce decreta hegemonia nu era cenzurabil,și un punct de vedere critic privind societatea era qvasiimposibil,deoarece presupunea încălcarea legii…adică un concept identic cu ceea ce doriți dumneavoastră.
        Suferiți de iluzia că războiul din Ucraina se desfășoară on-line…însă conflictul acesta la modul concret are doar caracteristicile unei dezintegrari familiale,fratricide a cărei esență nu o putem asimila foarte ușor.Din acest motiv Vestul face eforturi mediatice faraonice pentru a produce empatie globală legată de subiect.Binenteles că orice tentativă de rezonabil,de ieșire din sintagma emoțională trebuie strivita așa cum propuneți „din fașă”…fără alegere…discreționar!
        „Scopul scuză mijloacele” sau „a la guerre comme a la guerre” nu pot fi intr-o lume normală substitute de moralitate.
        Și ca „atingere” personală…mă întristează foarte tare (par paradoxale)atitudinile tinerilor care susțin cenzura sau restrângerea drepturilor elementare în numele triumfului societății neo-liberale…

        Reply
        • Andrei Macsut Post author

          Acele standarde sunt încălcate, fie că ne place fie că nu. Guvernele naționale nu vor să strea cuminți în timp ce alte guverne se folosesc de canalele neutre ca să își împingă propaganda (inclusiv ideea că războiul ar fi unul ”fratricid” – Ucraina nu este soră cu Rusia și nici nu vrea să fie). Asta e realitatea, că ne place că nu ne place. Întrebarea mea este cum procedăm de aici încolo ca să mediem riscurile din ambele extreme. Nu pricep ce pare atât de controversat…

          Reply
          • kiki riki miki

            Ideea introducerii cenzurii într-o societate care a fost construită pe principii precum garantarea libertății de exprimare sau pluralismul opiniilor este nu controversată, ci anti-democratică. Acum, na, nici democrația nu este ceva perfect. Putem încerca oricând să construim o orânduire mai bună, mai fără idei controversate sau subversive, mai incluzivă, mai totalitară :)

          • Gabriel Radeanu

            Insistența dumneavoastră in a invoca un mecanism de control asupra „ecosistemului” virtual care substituie porțiuni din ce in ce mai mari din viața reală este o prelungire conformă a ideologiei ecologice contemporane care promovează același gen de aroganță.
            Eu cred că în ambele cazuri este vorba doar de manifestări distructive ale unor vicii individuale banale ca lăcomia sau lenea care multiplicate exponențial produc efecte sociale aparent apocaliptice.
            Din acest motiv soluțiile posibile există doar în interiorul nostru,rămâne doar să le folosim…în cazul „climatic” este austeritatea autoimpusa, iar în cazul internetului doar nonconformismul ascetic te poate proteja impotriva dezinformării.
            Orice altă abordare este „de facto” transfer în social a problemelor de conștiință individuală,adică rezolvarea „comunistă” a raportului dintre drepturi și obligații!

  3. Victor

    Dosarele TWITTER !!!!!! dupa ce s-a dovedit ca guvernul statelor unite impreuna cu gruparile de forta armate FBI, CIA, NSA au fost direct implicate in cenzura politica si raspindirea directa a dezinformarilor politice, a diversiunilor politice prin intermediul dictaturii directe asupra internetului dumneavoastra veniti cu o pledoarie romantata pentru cenzura internetului?! Acoperirea si diverisiunea pentru acoperirea megadosarului Laptopul lui Hunter Biden!!! Cenzura directa a miscarilor de protest fata de arestarea lui Julian Assange!!! Cenzura politica directa a presedintelui USA Donald Trump!!!
    Aveti impresia ca Occidentul actual este diferit dictaturii chineze?!!

    Reply
  4. kiki riki miki

    În această discuție despre cenzurarea sau nu a internetului se vorbește de „narațiuni concurente”, despre perspective asupra realității care pot fi dezavantajoase pentru un stat oarecare, din Occident sau de aiurea. Dar până la urmă ce facem cu adevărul și cu faptele demonstrabile, verificabile? Dacă ele contravin unui stat, fie și occidental, sau unui guvern adept al „valorilor corecte”, le cenzurăm și pe acestea?
    Cum s-ar face diferențierea între realitate și diversele interpretări despre realitate, între fapte și interpretarea lor? Mergem către un Minister al Adevărului? Care va mai fi atunci diferența între democrație și autocrație? Între pluralism și totalitarism?

    Reply
  5. Cla

    Nu exista internet neutru si nu a existat niciodata. Internetul „nostru” ( dictat de USA, UK, Ger ) este la fel de controlat ca cel din tarile mai extremiste, numai ca acest control este mai subtil.
    Cea mai buna dovada este chiar China. Inainte de 2008 China era prezentata de SUA ca o oaza de capitalism si performanta economica. Dupa crash-ul din anul amintit mai devreme China a devenit ghimpele din coasta democratiei si a mediului inconjurator. Motivul? Pachetul de actiuni cumparate de China prin 2011.
    Cititi mai multe aici:
    https://www.thebalancemoney.com/u-s-debt-to-china-how-much-does-it-own-3306355
    si aici:
    https://www.project-syndicate.org/commentary/why-the-fed-may-bail-out-china-s-financial-system-by-alexander-friedman

    Reply
  6. Tomaso

    Mda, articolul este o altă pledoarie pentru cenzură. Cică statul ar trebui să aibă control asupra informației. Ce? Poftim? Cum să scrii așa ceva? Control? Nu știu care-i problema noilor generații de au ajuns să ceară singuri lesa. Statul nu trebuie să controleze informația. Și punct! Asemenea idei de sorginte sereistă sunt un cancer.

    Reply
    • Andrei

      Articolul este o explicatie a ce se petrece deja si a motivelor pentru care se petrece. Daca stiti cai prin care guvernele Rusiei sau Chinei sa NU mai controleze informatia de pe internet care ajunge la noi, vreau si eu sa o stiu.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *