În ultimele două sute de ani, rolul femeilor în societate a evoluat de la cel tradițional spre un rol mai flexibil și deschis. Acum două sute de ani, singurul rol acceptabil pentru o femeie era de mamă/gospodină, cu foarte puține excepții. Așteptarea socială era să te concentrezi pe familie și pe creșterea copiilor, fără posibilitatea să îți construiești o carieră, să deții proprietate, să ai ambiții, să participi la viața publică sau să fii stăpână peste ce alegi să faci sau să nu faci. Odată cu secolul 19 (și accelerat după războaiele mondiale) noi roluri au început să fie disponibile și o ceva mai mare deschidere a societății de a le accepta. În practică, încă trebuie adesea să îmbini rolul tradițional cu un altul mai modern (de nevoie sau la presiuni sociale) și încă ești judecată dacă nu aderi deloc la rolul tradițional (dacă, de exemplu, decizi să nu faci copii). Cu toate acestea, drepturile de a deține proprietate, de a vota, de a munci, de a divorța, de a ocupa funcție publică și altele au permis femeilor un orizont mai larg de posibilitate decât aveau înainte, cu beneficii de care s-a bucurat întreaga societate.
Cu alte cuvinte, contribuția unei femei în societate nu mai este apreciată strict pentru îndeplinirea ‘obligațiilor’ tradiționale (ca mamă, soție, gospodină etc.), ci poate veni și din rolul său ca profesionist, ca decident, ca antreprenor ori din orice alt rol pe care și-l asumă. Acest început de drum spre emancipare continuă și are încă multe probleme și inechități sau forme de discriminare de adresat, însă schimbarea rolului pe care femeile îl pot avea în societate a fost, în esență, benefică tuturor într-o oarecare măsură.
Rolul bărbaților în societate, însă, a rămas aproape neschimbat. Așteptările care existau acum 200 de ani încă există – să muncească și să întrețină și pe alții, să lupte și să apere familia și țara la nevoie, să participe la decizii și la viața publică în general, să fie puternic, să suporte fără să se plângă etc. – însă la aceste așteptări nu s-au adăugat posibilități noi pe care societatea să le considere acceptabile și care să fie complementare cu rolurile moderne asumate de femei. Încă este considerat social inacceptabil ca un bărbat să nu muncească și să fie întreținut (de soție de exemplu) și încă există bărbați care nu contribuie la muncile casnice pentru că nu așa își percep rolul în gospodărie. În trecut, era de ordinul firescului ca fiecare sex să aibă îndatoririle sale, care nu (prea) se intersectau. În prezent, însă, realitățile din viața de zi cu zi necesită mai mare flexibilitate în materie de cine ce face și la ce contribuie. Faptul că rolul bărbatului în societate a rămas preponderent cel tradițional, cu aceleași așteptări, fără deschidere spre mai mare flexibilitate, creează deci o ”criză a masculinității”.
Criza aceasta de masculinitate este de fapt o criză de identitate, rezultatul fiind că mulți bărbați (mai ales tineri) nu își mai găsesc locul în societate și nu au instrumente să se facă acceptați (și apreciați), mai ales în relație cu sexul opus. Când joci doar rolul tradițional și vii doar cu așteptări tradiționale, dacă cei din jur (mai ales femei) nu se conformează acelor așteptări, poți ajunge să simți frustrare și respingere. Iar dacă alt rol nu cunoști, nu ai nici instrumentele mentale să te adaptezi, să îți creezi o altfel de identitate și să te faci acceptat și apreciat în societate în general. De aceea tinerii (băieți) nu mai performează și nu mai sunt motivați (comparați rezultatele băieților în competiții sportive cu cele ale fetelor din România doar ca un prim exemplu). Cum să fii motivat când nu știi cine ești și unde te încadrezi ca rol în societate? Și tot de aceea bărbații în general cad tot mai des în depresie, se sinucid mult mai des, pleacă urechea la ce zic extremiștii și ”șmecherii” care le promit revenirea la tradițional și, în general, cară după ei poveri pe care nu e nevoie să le care.
Motivele pentru această criză a identității țin de economie și de cultură.
Cultural vorbind, s-a presupus că bărbații pot face ce vor, că sunt liberi să aleagă și că rolul lor în societate nu are constrângeri. Ca bărbat, puteai să deții proprietate, să votezi, să decizi (pentru comunitate și pentru întreaga familie) și multe lucruri pe care femeile nu le puteau face. Deci mișcarea de emancipare a femeilor a pornit cu dorința de a avea aceleași drepturi (și deci aceleași posibilități) ca bărbații. Însă presupunerea că bărbații puteau face orice și erau stăpâni pe propria viață ignoră că și pentru ei există de fapt constrângeri, chiar și în cele mai patriarhale societăți. Rolul tradițional al bărbatului de exemplu nu îți permite să discuți deschis despre starea emoțională în care te afli – să te deschizi (mai ales altor bărbați) poartă riscul să fii luat la mișto (”Termină cu prostiile”), să ți se spună că durerea ta nu contează (”Fii bărbat!”) sau să fii ridiculizat inclusiv public (”Bocești ca muierea!”). Deci bărbatul tradițional învață de mic să țină în el, să nu manifeste durere, să nu ceară ajutor. Și învață și că el trebuie să muncească, să facă bani, să lase ceva în urmă pentru că valoarea sa vine din ce poate strânge pentru sine și oferi altora. ”Cu ce te ocupi?” este una dintre cele mai importante întrebări pe care le primește un bărbat, mai ales de la posibile partenere, iar un răspuns nesatisfăcător adesea descalifică. Deci, cultural vorbind, chiar și unele femei cu gândire modernă păstrează un set tradițional de așteptări pe care un posibil partener trebuie să le îndeplinească. Unele așteptări sunt de ordin pragmatic (să câștige mai bine decât ea, să fie mai bine educat etc.), altele sunt strict rămășițe culturale (să îi achite el integral consumația, să îi deschidă ușa sau să ia el inițiativa când e vorba despre romantism).
Economic vorbind, emanciparea femeilor a fost mană cerească pentru dezvoltare. Piața liberă, antreprenorii și alți actori economici au susținut emanciparea femeilor și schimbarea rolului lor tradițional pentru că astfel au intrat în câmpul muncii, adesea pe salarii mai mici decât bărbații și au contribuit și la economia de război și la refacerea economică de după. În timp foarte scurt practic s-a dublat forța de muncă, s-au schimbat tiparele de consum iar economia a crescut. Cele două războaie mondiale au secătuit mai ales țările europene, motiv pentru care femeile au preluat roluri tradițional masculine în industrie și alte sectoare economice, unde au rămas adesea și după conflict, ceea ce a ajutat la recuperare. Problema aici este că aceiași actori economici probabil că nu ar susține o schimbare a rolului bărbaților care să îi scoată în număr mare de pe piața muncii. O generație de tătici care se dedică copiilor în timp ce mamele produc venituri probabil că provoacă multora reacții viscerale de respingere, chiar dacă nu i-ar afecta în mod direct. Însă asemenea alegeri nu societatea trebuie să le facă, ci fiecare cuplu în parte, iar rolul statului este să ajute inclusiv în asemenea situații. Diferențele dintre beneficiile de maternitate și cele de parternitate, de exemplu, nu au de ce să existe. Cât timp societatea nu poate accepta asemenea alegeri – care, în fond, nu fac rău nimănui, ci reprezintă ce consideră cineva că e în avantajul lor – nici criza de masculinitate nu poate fi depășită și, implicit, nici problemele cauzate de aceasta.
Deci, ce e de făcut?
”Criza” nu înseamnă că ne trebuie ”mai multă” masculinitate tradițională (cum promovează unii ‘influenceri’), ci că ne trebuie o altă înțelegere a ce înseamnă masculinitate în lumea modernă și o altă acceptare a acesteia, care să treacă peste constrângerile tradiționale care încă există. Bărbații nu mai pot rămâne blocați în secolele trecute și nu le putem cere să țină în ei, să ducă poverile lor și ale altora în timp ce lumea din jur se trasformă și devine mai emancipată. Există generații întregi de bărbați care nu au exersat acele ”soft skills” care astăzi se cer și în relații de cuplu și în viața de zi cu zi (empatie, ascultare activă, flexibilitate, inteligență emoțională, cooperare etc.) pentru că li se păreau ”chestii de fete” sau erau luați la mișto dacă o făceau. La fel cum există generații întregi care nu au participat niciodată la anumite treburi casnice, la terapie, care nu au manifestat vulnerabilitate sau deschidere emoțională etc. din aceleași motive.
Prima etapă pentru depășirea crizei de identitate de acum este să definim cum să se schimbe rolul bărbaților în prezent. Să acceptăm ideea că oamenii sunt oameni, fără alte etichete, deci avem aceleași nevoi, chiar dacă diferă preferințele fiecăruia legat de cum să le manifeste și cum să le satisfacă. Să fii bărbat înseamnă deci în primul rând să fii om, cu toate nevoile umane – și nevoia de afecțiune, de siguranță, de manifestare, de acceptare și înțelegere. În momentul în care pricepem că nevoile sunt firești, că e în regulă să le avem, să le discutăm deschis și să le adresăm, putem fi mai împăcați cu noi înșine, mai deschiși spre acceptarea celor din jur și mai pregătiți să ne asumăm și noi roluri adaptate vremurilor.
A doua etapă este să acceptăm că contextul s-a schimbat. E nevoie ca și așteptările să se schimbe – întâi de la noi înșine și apoi de la ceilalți. Nu e nicio rușine ca bărbat să participi în toate treburile casnice, chiar și cele văzute ca feminine. De fapt, un studiu recent arată că partenerii care – din proprie inițiativă – se ocupă de asemenea treburi sunt percepuți ca mai atrăgători. Asemenea idei e nevoie să fie preluate și discutate, ca să nu rămână extrema dreaptă ca singură sursă de ideintitate masculină – una profund dăunătoare și sinelui și celor din jur.
Daca articolul se vrea un atac frontal la Jordan Peterson sau Adrew Tate atunci este cel mult amuzant. In Romania inca mai exista o structura de dreapta ce a devenit neoliberala din pacate dar daca se gindeste cineva ca aceasta o sa accepte schizofrenia Woke-Trans atunci se inseala amarnic!
Piata muncii nu mai are barbati pentru munci fizice iar noi vorbim de transformarea masculinitatii (toxice, asa cum e denumita in actualul occident schizo-trans)?!
Ma umfla risul, pentru anul viitor vor fi date 200.000 de vize pentru Nepal si Pakistan ca sa aducem barbati la munca in Romania iar noi preluam discutiile schizo-occidentale despre „masculinitatea toxica” :))) amuzant pana ne uitam la economie si vedem ca am ajuns in recesiune oficial (BNR azi)
Mulțumesc pentru comentariu. Articolul vrea să transmită că trebuie și rolul masculin să se adapteze realității. JP și Tate tot insistă invers, să adaptăm realitatea la rolul pe care îl aveam până acum 200 și de ani – ceea ce nu se mai poate face pentru că ar însemna ca alte grupuri mari să facă niște pași înapoi. Mai bine ar fi să facem noi niște pași laterali ca să avem toți loc pe aceeași treaptă și de acolo să continuăm urcarea. JP și AT stau cu teama că dacă facem asta, vin alții și ne depășesc, ceea ce e stupid, dat fiind că tocmai ei clamează că suntem grupul superior. Dacă suntem, să nu ne fie teamă de competiție.
Legat de piața muncii, bărbați sunt și vedem asta în rata șomajului între tineri defalcat pe sexe și în rândul șomerilor pe termen lung. 23% șomeri sub 24 de ani și 55% șomeri de lungă durată conform INS (5.3% șomaj pe țară în 2023, peste rata de 4% considerată acceptabilă). Deci ai de unde angaja pentru munci fizice dacă vrei. Baiul e că angajatorii preferă extracomunitari pentru că aceia acceptă să lucreze 10 ore pe zi pe salarii mizere și nu se plâng de abuzuri, pe când românii nu acceptă la fel de multe mizerii și cer salarii mai mari (și bine fac). Mulți români lucrează, inclusiv munci fizice, în Vest și ar accepta să revină aici dacă ar avea salarii mai bune și condiții de muncă mai bune. Dar nu au, deci refuză să lucreze aici. Iar cei 200.000 de extracomunitari care vin și acceptă acele condiții și salarii mizere includ și femei, care nici ele nu se plâng de abuzuri inclusiv sexuale la locul de muncă, pe când româncele au început să țipe și asta duce la deranj.
pe bune ?
petterson are mommy issue ?
ai ascultat măcar interviul pe care i l-a luat lui warren farrell in care discută despre “boy crysis” ?
https://youtu.be/lAqCISsZEM4
nu zic da spui că poate ca înainte să crezi că ai ceva de spus să îi asculți , să îi asculți si aberațiile astea ale tale (explucații incoerente si inaplicabile în practică) ai să descoperi că au fost cumva structurate într-un sistem coerent si funcțional de alții înaintea ta. Asa
Întrea articolul tău plin de hahaha : ascultare activă si participare la treburi casnice lucruri bune nu zic nu da doar pietricele într-un mozaic si interviul respectiv care ți se pare ție că este mai întreg si structurat.
Care ți se pare ție că explică si soluționează problema “boy crisys”
si ca că închei într-o notă pozitivă dintre soluțiile care nu sunt bătut de apă-n piuă :
*) alături de nevoia de ascultare activă , inteligență enoțională (adică socilaizare si capacitate de a participa la interacțiuni în car eierahia de grip se stabileste pe căi non violente) si de
*) participare la treburile casnice pentru a putea aprecia mai apoi într-un mod adecvat volumul de efort implicat in ele cănd acest treburi sunt prestate pentru tine si ca atare nevoie de a fi răsplătite într-un mod adecvat (ceea ce atenuează anumite erori de apreciere a efortului depus în cuplu)
ce putem noi ca societate face cu adevărat este : “ . Diferențele dintre beneficiile de maternitate și cele de parternitate, de exemplu, nu au de ce să existe. . Diferențele dintre beneficiile de maternitate și cele de parternitate, de exemplu, nu au de ce să existe. “
Mulțumesc pentru comentariu. Nu știu dacă JP are mommy issues, poza din articol insinuează că băieții cu mommy issues se orientează mai degrabă către el și cei cu daddy issues mai degrabă către Tate – sper să mă înșel și să nu fie de fapt așa. Ce spune JP are sens numai dacă aderi la valorile și presupunerile conservatoare despre viață (că există ierarhii naturale între oameni, că natura umană este competitivă și că cei mai buni se ridică firesc la vârful acelei ierarhii). Dacă ai alte valori și presupuneri, cum ar fi unele mai progresiste (că ierarhiile umane nu sunt naturale, că natura umană este de cooperare sau că oamenii sunt diferiți dar în mod fundamental egali), atunci nu prea mai are sens ce zice JP. Faptul că s-a ”certat” cu Zizek până au cazut de acord îți spune cât de ”solide” sunt ideile lui fundamentale (o fi de la dependența de antidepresive). Iar dacă nu crezi că există o ”natură umană” și că fiecare ne adaptăm la condițiile în care suntem și acționăm pe bază de path dependence, contingency și agency, atunci chiar că nu au sens acele idei (nici cele ale lui Zizek, dar aia e altă discuție). Adevărat că articolul nu e comprehensiv – ideea era să transmit că trebuie și rolul masculin să se adapteze realității, nu să adaptăm realitatea la rolul pe care îl aveam până acum 200 și de ani. Cred că am făcut asta destul de bine. Pentru ceva comprehensiv, te invit la SAR să îmi iei un interviu pe subiect și atunci pot prezenta povestea întreagă dacă chiar vrei să afli :)