Andrada Mazilu

Copiii celor două Românii

Am ales acest titlu pentru articol pornind de la o declaraţie mai veche pe care am făcut-o cu privire la discrepanţa în care trăiesc copiii din România. “Avem, pe de o parte, acei copii care au acces la educație în mod facil, care au tot ceea ce au nevoie, rechizite, haine, mâncare, un acoperiş deasupra capului, au părinți care să îi susțină, au parte de învățământ de calitate, și avem acei copii care se duc flămânzi la școală, care n-au haine destule, încălţări iarna, rechizite şi un birou la care să îşi facă temele, care nu au alături un adult care să îi îndrume, acei copii cărora le lipsesc oportunităţile de dezvoltare pentru că sunt din medii defavorizate și se creează un decalaj tot mai mare între felul în care copiii noștri învață, cresc şi se dezvoltă. Când ne uităm la cifrele diferitelor rapoarte și descoperim că riscul de excluziune socială şi sărăcie este de peste 40%, nu putem să spunem decât că vorbim despre două Românii. Constatăm că, de fapt, creștem copiii într-o bulă, aceia care trăiesc așa bine și nu știu ce se întâmplă în restul României, nu știu cât de dificil poate o duc alți copii și acei copii care nu știu că viaţa poate și altfel, că pot ieşi din acel cerc. Practic nu facem decât ca acel decalaj dintre cele două Românii să fie tot mai mare.”[1]

Eu lucrez într-un sistem public în mediul urban. Şcoala “mea” este singura şcoală cu predare în limba germană care acoperă nivelul primar, gimnazial şi liceal din Timişoara şi este o şcoală cu rezultate bune, profesori calificaţi, părinţi implicaţi. Avem foarte puţine cazuri sociale, părinţii au avut parte la rândul lor de educaţie şi le oferă copiilor tot ce au mai bun. Aş putea spune că facem parte din prima categorie amintită.

Prin munca desfăşurată în diferite organizaţii non-guvernamentale am reuşit însă să cunosc şi cealaltă parte a monedei. Să descopăr tot mai mulţi astfel de copii pentru care mâncarea bună şi hainele noi sunt un lux. Cu cât m-am implicat mai mult în astfel de campanii, cu atât am înţeles mai bine cauzele problemei şi m-am întristat să văd că rezolvarea întârzie să apară.

Măsurile statului (strategice şi pe termen lung) lipsesc din păcate şi abia când recunoaştem problemele putem căuta soluţii optime pentru rezolvarea lor. Din ceea ce văd, îmi pare că statul şi autorităţile locale nici măcar nu recunosc problemele acestea, nu şi le asumă. Politicienii, cei mai mulţi dintre ei, trăiesc doar crezând că sărăcia e “un mit”, “o exagerare”, cum mi s-a mai spus. Mi-aş dori ca în discursul public şi politic să se regăsească mai des această temă. Până rezolvăm acest mecanism la nivel sistemic trebuie să nu uităm că acei copii au nevoie de ajutor ACUM.

Aşadar, m-am gândit la ce pot face eu, în rolul de profesor şi am trecut la treabă planificând ca ziua de 1 iunie să aducă bucurie mai multor copii. Vă spun acum povestea proiectului “1 iunie cu bucurii pentru cât mai mulţi copii”

Pentru că iubesc poveştile şi cred că au puterea de a forma şi transforma oamenii şi pentru că aveam obiceiul ca la şcoală să le citesc des elevilor mei, am continuat în perioada pandemiei să implementez proiectul “Ora de poveste”. O activitate desfăşurată de 1-2 ori pe săptămână în care le citeam online elevilor mei.

Luni, în 25 mai, le-am citit povestea „Binele făcut nu se uită” și am vorbit despre faptele bune, despre gesturile mici care ne-au înseninat ziua, despre cum am ajutat noi alți oameni în decursul timpului, despre ce simți în suflet când faci/primești bine.

Apoi, le-am dat copiilor provocarea opțională de a pregăti felicitări și mesaje de 1 iunie pentru alți copii. Le-am povestit despre campania socială “Izolaţi, dar nu singuri” în care m-am implicat în ultima perioadă și i-am invitat și pe părinți să se alăture.

Alături de părinţi, copiii au decis ce jucării şi cărţi vor să doneze pentru alţi copilaşi care trăiesc în medii vulnerabile. Părinţii din clasa mea au selectat haine şi încălţăminte de care copiii lor nu mai aveau nevoie şi au pregătit pachete cu diverse lucruri bune pentru a fi donate.

În 29 mai le-am făcut o surpriză elevilor mei. Am făcut fiecărui elev o vizită acasă, dăruindu-i un cadou de 1 iunie. Am selectat cartea “Toţi avem un talent” şi le-am scris o scrisorică, mergând pe la fiecare. Copiii au fost surprinşi de vizită şi de cadou şi mi-au oferit la rândul lor donaţiile pregătite. A fost nevoie să mă întorc de două ori acasă pentru a-mi goli maşina care se umpluse de la atâtea lucruri donate.  Le-am cărat la etajul doi, pe toate, plasă cu plasă, şi le-am depozitat la mine în casă, că nu aveau cum să încapă în maşină. Apartamentul meu de două camere s-a umplut în doar câteva ore. Am fost impresionată. Unele erau noi, jucării încă în cutie. Mi-au dat lacrimile când m-am gândit la copiii care le vor primi. Le cunosc poveștile acestor copii. Lor le-am dus ghiozdane de doi ani încoace, cadouri shoebox de Crăciun, iaurt sponsorizat de Danone, mâncare în vreme de COVID. Le știu bucuria când au primit mere și fericirea unui creion oferit la Scoala de vară.

În 30 şi 31 mai am lucrat 13 ore ca să le sortez. Le-am pus pe categorii: pluşuri, haine, jucării, produse de igienă, etc. şi le-am făcut pacheţele personalizate pentru copilaşi cu o situaţie materială dificilă. Tot duminică am mers cu Alina Iga, colega mea din asociaţia inEDU, la cumpărături. Am cumpărat mere, portocale, biscuiţi, croissante, napolitane, bomboane şi am făcut aproape 300 de pacheţele. Alinei i-a venit ideea de a le citi copiilor poveşti şi s-a gândit că ar fi util să-i învăţăm pe cei care au telefon să acceseze podcastul #Cufărulcupovești, al cărei fondatoare este.

În 1 şi 2 iunie a urmat distribuirea surprizelor pentru copiii din medii vulnerabile. Am ajuns în 4 localităţi: Biled, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus şi Pesac, acoperind aproape 300 de copii săraci.

Luni am pornit la drum alături de Roxana Cuș, voluntar Academia Mămicilor din Timişoara, şi doi elevi din clasa mea. Am vizitat 20 de copilaşi din Biled. Aceştia au avut parte de surprize şi s-au bucurat nespus de toate darurile primite. Am stat de vorba cu fiecare, aflând mai multe despre cum a fost pentru ei această perioadă. Mulţi nu au accesat şcoala online din lipsa unui device. Am vorbit despre ce şi-ar dori ei să devină, lucrurile la care visează şi cum le place să-şi petreacă timpul. Seara am continuat pregătirea pachetelor rămase şi am făcut traseul pentru ziua următoare.

Marţi a fost o zi cu multe provocări. Am umplut maşina cu lucruşoare şi am pornit alături de Alina Iga la Bencecu de Jos. Nu ştiam prea multe despre copii. Nici câţi copii sunt, nici ce vârste au, dar îmi rămăseseră în minte cum s-au bucurat de mere şi iaurt când i-am vizitat în cadrul proiectului “Izolaţi, dar nu singuri” organizat de Academia Mămicilor. Aşadar, după un drum greşit şi câteva peripeţii în câmp, am ajuns pe strada bună. Am parcat pe stradă goală şi am văzut cum vine spre mine o fetiţă cu codiţe.
-Te cunosc, te cunosc şi a sărit în braţele mele. Fără să mai apuc să fac ceva, să îmi pun masca, să o salut a început să mă pupe şi să mă strângă în braţe.
-Te-ai întors la mine! Mi-ai promis că mai vii. Ai zis că o să facem picnic când vii.

Şi am făcut un altfel de picnic. Bunica a pus pe jos pătura, iar copiii s-au strâns. 32 de copii care se jucau pe stradă au venit imediat ascultători la noi. Alina a cântat cu ei şi le-a citit poveşti. Am adus un cufăr, căci prin proiectul Cufărul cu povești promovăm lectura şi i-am lăsat pe copii să-şi aleagă câte o carte. Pentru unii copii era prima carte pe care o au acasă. Vă vine să credeţi că există copii care cresc fără cărţi, fără poveşti? Erau aşa fericiţi de cărţile din cufăr, încât le-am promis că dacă vor citi, le dăm mai multe. Erau fericiţi de fiecare surpriză primită. Nu ştiam ce număr poartă la încălţăminte, dar aveam o plasă întreagă cu papuci, sandale, ghete şi ne-am jucat celebra scenă din “Cenuşăreasa”. Am încălţat 20 de copii cu încălţămintea donată de elevii din clasa mea. 20 de copii în Bencecu şi alţi 30 în Pesac. Pentru unii însă nu am avut. Copiii au rămas desculţi, aşa cum au venit pe stradă.

– Eu vara n-am pantofi. Doar toamna şi iarna primesc. Vara mă descurc aşa. mi-a zis o fetiţă.

A fost frumos şi emoţionant. Copiii au fost foarte fericiţi şi recunoscători pentru tot ce au primit.

După Bencecu ne-am dus la Pesac, cu un mic detur. Am mai mers să ridicăm donaţiile oferite de Roman Zsoka, o mămică din fosta mea generaţie de elevi. Doi saci plini cu haine şi jucării ne-au umplut maşina. Am ajuns din nou acasă şi am luat celălate lucruri. Le-am coborât în faţa blocului şi cu stupoare am constata că nu ne încap toate în maşină.

Am stat un pic pe gânduri şi ne-am gândit ce opţiuni avem. Maria Stoicuta, voluntar inEDU, a fost super eroul nostru. Am sunat-o ingrijorate.
-Maria, nu ne intră toate lucrurile în maşină. Ne poţi ajuta cu un drum la Pesac? […]
-Când ai vrea să mergeţi?
-Acum. Fix acum.

Şi uite aşa am făcut. Am comandat un taxi. I-am trimis Mariei lucrurile cu o maşină şi ea s-a dus la Pesac cu tot ce nu am putut transporta noi. Ne aşteptau acolo Roxana Popescu şi Marga. Am mers la elevii care frecventeaza şcoala din Pesac. Copiii au fost bucuroşi să-şi revadă acolo profesorul. Le-am oferit cărţi, haine, gustări şi Roxana le-a dăruit vorbe bune şi încurajări.

Cel mai mult m-a impresionat dăruirea cu care îşi fac aceşti dascăli treaba în comunităţile defavorizate. Am o admiraţie profundă pentru toţi profesorii care încearcă prin puterile lor să ajute astfel de comunităţi.

Vineri, în 5 iunie, au ajuns Alina şi Maria la alţi 30 copii, beneficiari în programul “Salvaţi copiii”. Au vizitat fiecare familie şi le-au citit copiilor pe iarbă, în curtea lor, câte o poveste. Iar la final i-au bucurat cu pacheţelele surpriză.

Am scris acest articol cu 4 gânduri esenţiale în minte :

* Avem nevoie de intervenţie sistemică şi de măsuri pe termen lung pentru a ajuta aceşti copii.

* Fiecare dintre noi poate contribui şi ajuta comunitatea din care face parte. Dacă sunteți părinți sau profesori, îndrăzniți să propuneți colectivului clasei astfel de acțiuni.
Dacă sunteți profesori care lucrați în medii vulnerabile, cereți ajutor. Sunt sigură că pot fi derulate parteneriate eficiente cu alți profesor

* Singură nu aş fi putut face atât de multe lucruri. Acestă acţiune arată încă o dată de ce cred în #putereacomunitatii şi promovez colaborarea. Puterea lui “împreună” este fantastică! Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscătoare pentru sprijin vouă, voluntari AMT + voluntari inEDU + Timotion + copiii mei + părinţii mei!

* Îmi doresc ca povestea şi experienţa împărtăşită să vă inspire, să vă dea curaj şi să vă motiveze să iniţiaţi astfel de acţiuni.

A fost greu, am muncit mult, au fost multe ore de voluntariat, stres şi incertitudini, dar a meritat. Nu vă lăsaţi descurajaţi! Am avut şi experienţe neplăcute. Oameni care m-au blestemat şi înjurat că lor nu le-am dat destul sau la fel ca la vecinul, oameni care făceau live-uri cu mine şi spuneau că distribui dulciuri expirate. Dar lucrurile acestea nu mai contează, fac şi ele parte din proces. Am învăţat să judec mai puţin, să ofer şi să ascult mai mult.

Şi tuturor celor care se opresc să facă astfel de acţiuni pentru că nu ştiu cum să acceseze fondurile necesare aş vrea să le explic cum am finanţat acest proiect.

Am făcut un atelier caritabil la inEDU şi profesorii participanţi au donat 70 de lei, mi-am donat ziua de naştere în 2018 şi mai aveam de acolo 270 de lei nefolosiţi, 200 de lei i-a donat o elevă din clasa mea, a insistat să doneze din puşculiţa ei aceşti bani, hainele, încălţămintea, jucăriile au fost donate de părinţii şi elevii din clasa mea şi cărţile au fost cumpărate din proiectul Timotion, proiect pentru care am scris o aplicaţie la Fundaţia Comunitară. V-am convins că fiecare picătură contează?

[1] http://www.radiotimisoara.ro/2019/08/02/cand-ne-va-pasa-cu-adevarat-de-educatie-lucrurile-se-vor-schimba-spune-tanara-invatatoare-din-timisoara-distinsa-cu-premiul-merito/

Andrada Mazilu (Sorca) este învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolas Lenau” din Timișoara și coordonează proiectul Școli curate în județul Timiș. A înființat asociația inEDU – Inițiativă în Educație și a primit în 2019 Premiul Merito pentru Excelență în Educație, la gală purtând, ca fapt divers, o rochie desenată de elevii săi de 6-7 ani.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Copiii celor două Românii

  1. Dumitru

    Felicitari Dnei profesoare Mazilu pentru initiative care intr-adevar adreseaza probleme de fond ale invatamantului din Romania.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *