Cine are rolul de a combate coruptia in universitati?

Am decis să scriu acest text pentru a lansa o dezbatere cu privire la rolul studenţilor în combaterea corupţiei din universităţi. Cred că a venit momentul ca toţi cei care avem o legătură cu mediul academic din România să răspundem la următoarea întrebare: “Cine are rolul de a combate corupţia în universităţi?”.

Recunosc că mi-am dorit să aduc acest subiect în discuţie în urma unor mustrări de conştiinţă care uneori îmi creează nopţi albe, deoarece nu ştiu dacă modul de acţiune pe care eu am decis să îl aleg în lupta pentru universităţi democratice, pentru reducerea corupţiei din cadrul acestora, face mai mult rău decât bine. Am fost învăţată că primul pas în rezolvarea unei probleme este semnalarea acesteia. Aşa am şi acţionat de fiecare dată când am întâlnit o problemă, indiferent de nivelul la care aceasta se producea. Acesta este mecanismul prin care eu îmi apăr drepturile mele şi ale colegilor mei. Spun adevărul, prezint situaţia, pun întrebări. Şi îl spun tare, fără ruşine şi tremur în glas atunci când ştiu că dreptatea este de partea mea. Cred că fiecare individ, grup de oameni, organizaţie, instituţie atunci când întreprinde o acţiune ar trebui să îşi asume şi consecinţele acesteia.

Bineînţeles că acest tip de comportament a atras asupra mea o serie de antipatii, cu precădere venite din partea celor vizaţi de criticile pe care le-am adus. Cel mai adesea am fost numită “scandalagie”, lipsită de diplomaţie. Cea mai uzuală replică în rândul celora cărora nu le place adevărul pe care adesea îl scot la lumină este : “numai să aruncaţi cu noroi ştiţi”. Dacă a spune adevărul înseamnă a arunca cu noroi, înseamnă că da, îmi asum acest rol. De a fi sinceră şi a îi îngropa cu noroi pe cei care sunt apărătorii actelor de corupţie din universităţi. Cred că atunci când vine vorba de încălcare a principiilor democratice, a principiilor bunei guvernări, a transparenţei, a abuzului de putere am ajuns în punctul în care nu mai este loc de diplomaţie, nu mai este loc pentru că la mijloc sunt bani, sunt interse ascunse, politice, care nu ar trebui să îşi aibă locul într-o universitate.

Dar trăind înconjurată de oameni cu mentalităţi care funcţionează după sistemul “ne ascundem gunoiul sub preş” am ajuns să mă simt vinovată că fac rău universităţilor, că deh, nu dă bine în public să se vadă că avem probleme.

Vreau să lăsăm ipocrizia la o parte, să renunţăm la mitul „în Universitatea X, toate sunt roz, toate merg perfect”. Când eram la începutul experienţei mele în organizaţii studenţeşti şi la mine în universitate acelaşi era discursul: „nu, nu avem probleme, la noi lucrurile merg bine, studenţii sunt ascultaţi, da, se respectă drepturile, oferim educaţie de calitate, cercetare avansată”. La un moment dat chiar ajunsesem să cred asta. Şi dacă nu se trezeau câteva „guri rele” să spună că realitatea e alta, era mai bine? Ajungeam vreodată să ne rezolvăm o problemă?

De când fac parte din echipa de coordonare a StudentARC, vorbind cu studenţii și încercând să le explic de ce e important să demascăm corupţia, aud adesea răspunsuri de tipul: “dar de ce e treaba mea să fac asta?”, “mai bine nu zic, că apoi fac rău universităţii, şi-aşa sunt probleme, ce să mai fac şi eu…”. Şi atunci eu mă întreb cine este responsabil să ne rezolve problemele din universităţii? Comisii, comitete din universităţi, minister? Cred că sunt construite să fie nefuncţionale. Am încercat să reclam, acum 8 luni, un caz de corupţie în universitate… bineînţeles că n-am primit răspuns nici până în ziua de astăzi.

Vreau să încercăm să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. Fiind interesată de acest subiect, m-am uitat şi peste teoria din domeniu. Atunci când măsurăm dacă într-o universitate principiile bunei guvernanţe sunt îndeplinite, trebuie să ne uităm şi asupra gradului de activism al studenţilor. Nu ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru nicio universitate o masă de studenţi apatici, complăcuţi în condiţiile oferite. Asta dacă ne dorim progres, democratie.

Cred că ar trebui să privim cu respect universităţile în care studenţii au curajul să demaşte probleme. Cred că sunt singurele care vor fi capabile în timp să le rezolve şi nu să le mascheze într-o catifea de mulţumire roz. Cred că aceste universităţi sunt cele care sunt pe cale de a atinge unul dintre obiectivele propuse de Procesul Bologna: acela de a pregăti studenţii ca cetăţeni activi în societăţile democratice.

Sunt curioasă care este strategia de a forma cetăţeni activi a universităţilor, dacă în viaţa cetăţii noastre, universitatea, studenţii sunt îndemnaţi să rămână nişte umbre care nu au voie să se exprime critic faţă de condiţiile şi mediul universitar, pentru că “strică imaginea”.

Şi acum vă voi spune care este răspunsul meu la întrebarea adresată iniţial. Cred că fiecare membru din comunitatea universitară care doreşte ca o problemă să nu se perpetueze, fie el student sau profesor ar trebui să se implice în demascarea corupţiei. Nu cred că mai avem timp de menajamente, de aşteptat să se rezolve de la sine. Nu o să cred în promisiuni că nu vor mai exista abuzuri de putere. Nu cred că asta se rezolvă prin negocieri. Cei care au ajuns să aibă astfel de comportamente se pricep în a duce oamenii bine intenţionaţi de nas şi a-şi continua afacerile pe seama noastră. Cred că e datoria noastră să facem un bine universităţii. Chiar dacă cei de acum ne vor numi “scandalagii”, “golani”. Generaţiile viitoare ne vor mulţumi pentru curajul avut.

Voi încheia printr-un citat care mi se pare că exprimă foarte bine rolul pe care universităţile ar trebui să și-l asume în promovarea practicilor democratice:

„Dacă universitatea nu îşi va lua în serios, cu rigoare, rolul de gardian al libertăţilor civice mai largi, de examinator al problemelor etice din ce în ce mai complexe, de slujitor şi apărător al practicilor democratice mai profunde, atunci un alt regim, sau ameninţarea altor regimuri, o va face, în locul nostru, în ciuda noastră, şi fără noi“.(Henry A. Giroux)[1]

[1] Henry A Giroux“Beyond the Swindle of the Corporate University: Higher Education in the Service of Democracy”, www.truth-out.org, accesat în data de 4.05.2012

Editorial preluat de pe Student ARC, de aici.