Vladimir Putin avea motive întemeiate să creadă că poate controla opinia publică atunci când a decis să lanseze invazia din Ucraina, arată un studiu publicat în această lună, pe baza unui sondaj ale cărui răspunsuri au fost colectate înainte de război. Studiul, realizat de doi cercetători ai Departamentului de Științe Politice, de la Universitatea Aarhus (Danemarca), Jakob Tolstrup și Suthan Krishnarajan, este intitulat ”Dovezi experimentale antebelice că propaganda lui Putin a provocat un sprijin puternic pentru invazia militară în rândul rușilor”, a fost publicat, pe 10 noiembrie, în nr. 49 al revistei Science Advances și analizat și popularizat de Meduza.
În prima parte, am prezentat studiul – îi puteți citi aici:
Cât de mult și-au dorit rușii invadarea unei țări vecine. Și cât de mult i-a influențat Putin. Sondaj realizat înainte de război, cu rezultatele publicate acum
În partea a doua, mai jos, interpretarea studiului, atât de către unul dintre autori, cât și de către experți independenți.
”Nicio diferență între o țară NATO și altă țară”
Jakob Tolstrup, profesor la Departamentul de Științe Politice al Universității Aarhus, co-autor al studiului
În lucrarea noastră, în opinia mea, există câteva concluzii importante. În primul rând, am demonstrat prin experiment că rușii nu au fost, inițial, beligeranți. Celor care au servit drept grup de control li s-a prezentat un scenariu în care o țară vecină schimbă culoarea pașaportului pentru ca acesta să semene mai puțin cu un pașaport rusesc. În acest caz, doar 8-10% au susținut o acțiune militară. Așadar, în acest sens, rușii sunt, așa cum se spune în științele politice, “prudenți”. Prudenți în sensul că își dau seama că acest lucru nu reprezintă un risc și că nu este nevoie să lupte pentru așa ceva. Acesta este unul dintre lucrurile pozitive.
Un alt lucru important pe care l-am constatat este că rușii sunt deosebit de sensibili la ceea ce noi numim propagandă, povești (scenarii) de propagandă. Cu aceste povești, putem să le schimbăm poziția destul de mult.
În plus, putem adăuga declarația lui Putin la povești, iar dacă este vorba despre susținătorii săi, aceasta are un mare efect de amplificare. Dacă comparăm acest lucru cu studii similare care au fost efectuate în principal în țările occidentale, efectul pe care l-am găsit în cazul Rusiei este mult mai puternic. Iar acest lucru este, de asemenea, foarte important.
În al treilea rând, nu observăm nicio diferență între cele două țări folosite în scenarii. Letonia și Georgia sunt acolo și cred că ne-am aștepta ca rușii să fie mult mai precauți în a aproba o acțiune militară împotriva Letoniei, stat membru al UE și membru NATO, decât împotriva Georgiei. Dar nu am găsit nicio diferență – și asta este foarte interesant. Da, desigur, ați putea spune: ei bine, nu le spuneți că există astfel de diferențe între aceste țări. Dacă le-am reaminti, nu ar fi deloc o problemă. Dar ideea este că, în Rusia, nimănui nu i se amintește de astfel de diferențe și de costul și consecințele unei acțiuni militare. În societățile mai democratice, există argumente pro și contra, există o discuție despre costurile și beneficiile unei acțiuni militare. Acesta este motivul pentru care avem politicieni din opoziție care strigă tare despre asta. Presa independentă discută problemele asociate cu potențialele planuri militare. În cazul Rusiei, nu există nimic din toate acestea, este complet absent, cel puțin în spațiul informațional al majorității oamenilor. De aici provine acest efect.
”Ei bine, da, Putin știe mai bine”
Grigori Iudin, șeful programului de masterat “Filosofie politică” la Școala Superioară de Științe Sociale și Economice din Moscova (Shaninka)
Autorii lucrării au făcut un lucru interesant: au preluat formulările amenințărilor condiționate din bazele de date cu conținut mediatic. Adică, aceste scenarii sunt deja formulate în limbajul propagandei rusești. Este o idee bună, dar trebuie înțeles că asta stabilește imediat cadrul – adică mesajul în sine nu este neutru, ci este deja formulat în limbajul agresiv al statului. Iar acest limbaj este recunoscut de către respondenți.
În general, cred că este interesant și corect atunci când oamenii experimentează cu întrebări, mai degrabă decât să încerce să întrebe frontal respondenții. Problema cu întrebările frontale în Rusia nu este atât de mult faptul că oamenilor le este frică de ceva – oamenii se tem, desigur, de ceva, dar nu acesta este principalul lucru. Principalul lucru este că întrebările frontale sunt inadecvate la sensul comunicării politice în Rusia. Acest lucru se întâmplă nu numai în Rusia, dar aici este doar deosebit de bine manifestat. O întrebare de genul “ce fel de politică vă place mai mult, asta sau aia?” este inadecvată pentru majoritatea covârșitoare a concetățenilor noștri. Pentru că nu le trece prin cap că au ceva de-a face cu elaborarea politicii. Această întrebare este concepută pentru un subiect care nu există – este ca și cum i-am întreba pe oameni cu cine țin în campionatul Zambiei. Dacă le cereți să răspundă, vor spune ceva de genul acesta, dar tot va fi un răspuns la o întrebare care nu are nimic de-a face cu viața reală a respondenților.
Viața politică din Rusia este definită de ceea ce eu numesc “regim plebiscitar”. Oamenii nu percep că sarcina lor este de a elabora opțiunile politice preferate, de a participa la alegerile politice sau de a-și declara preferințele. Nu așa funcționează lucrurile în Rusia, așa că de ce ne facem iluzii? Totul este organizat diferit în Rusia. Totul este decis de împărat. Și atunci sensul întrebării pentru mine este că ar trebui să-mi exprim loialitatea față de împărat. Desigur, pot refuza să o exprim, asumându-mi riscurile corespunzătoare și spunând că sunt împotriva deciziilor sale. În același timp, toată lumea înțelege că acest lucru nu va avea niciun efect asupra deciziilor, ele au fost deja luate.
Acesta este motivul pentru care anul trecut Russian Field și apoi, cred, alte institute de sondare, au început să pună întrebări mult mai adecvate. Ele întreabă: “L-ați susține pe Vladimir Putin dacă ar face asta și aia?”. Ați văzut probabil rezultatele acestor sondaje – ele arată că peste 40% dintre respondenți spun tot timpul “îl voi susține în orice caz”.
Valoarea acestei noi lucrări, în opinia mea, este că formulează întrebări într-o situație apropiată de viața reală a respondenților. Nu le cere oamenilor să stea într-o poziție care nu le este apropiată, care este de neînțeles și, în principiu, imposibilă pentru ei. Iar rezultatele acestui experiment confirmă destul de bine ceea ce știam din alte studii: partea majoritară a Rusiei în ansamblu este nesubiectivă și gata să își declare sprijinul pentru absolut oricare dintre deciziile lui Putin. Acest sprijin poate fi sub diferite forme – majoritatea pur și simplu pleacă de la toate aceste sondaje (apropo, acest studiu a fost realizat online și, prin urmare, lipsește în mod deliberat problema non-răspunsurilor), iar unii spun: “Ei bine, da, el știe mai bine”.
Interesant este că Centrul Levada a lansat recent un sondaj care are aproximativ aceeași direcție. Ei au întrebat oamenii: “L-ați susține pe Putin dacă ar da totul Ucrainei?”. Și se pare că a existat o anumită rezistență în răspunsuri – mai multe persoane au spus că nu l-ar susține pe Putin. Asta cam infirmă teoria mea că oamenii vor susține orice.
Dar cred că, în climatul actual, acest tip de lucru începe să fie văzut ca o rupere a cadrului. Cu alte cuvinte, ceea ce se propune de fapt aici este să întrebăm: l-ați susține pe Putin dacă ar înceta să mai fie Putin? Dar dacă nu mai este Putin, de ce să îl susțineți? Dar chiar și în cadrul răspunsurilor la această întrebare, așa cum bine a subliniat Kirill Rogov, se pare că “baldachinul” adversarilor percepuți ai politicii de menținere a păcii este creat exclusiv în generația mai în vârstă.
De îndată ce trecem dincolo de generația mai în vârstă, avem din nou aceeași imagine pe care am menționat-o mai sus: “Nu faceți ce vreți, dați totul, luați totul”.
”Totul depinde foarte mult de ceea ce spune omul principal”
Maxim Aliukov, cercetător la Departamentul de Studii Ruse și Est-Europene al Universității din Manchester, cercetător asociat la Institutul de Studii Ruse de la King’s College London, cercetător la Laboratorul de Sociologie Publică.
Acesta este un experiment bine făcut, articolul a fost interesant de citit și cred că există câteva concluzii interesante acolo. În primul rând, efectele vinietelor (scenariilor prezentate respondenților – n.r.) au fost foarte mari – ceea ce este neobișnuit. La urma urmei, o vinietă este un stimul foarte mic, pe termen scurt, atunci când unei persoane i se dă să citească una sau două propoziții și, în general, în astfel de experimente, efectele nu sunt de obicei foarte mari. Și aici se poate observa cu adevărat că în contextul rusesc, când nu ai un mediu mediatic divers, nu ai un sistem format de preferințe politice, nu ai competiție politică, totul depinde foarte mult de ceea ce spune “omul principal” care conduce țara. Retorica sa schimbă atitudinea față de anumite probleme.
Am mai văzut acest lucru înainte: începe războiul din Siria – și în acel moment există o singură atitudine în societatea dumneavoastră. Apoi urmează un val de propagandă, iar atitudinea se schimbă radical. Acest lucru se întâmplă pentru că, în primul rând, nu există o diversitate a surselor de informare și, în al doilea rând, nu există actori politici cu opinii alternative care să le permită oamenilor să își elaboreze propriile atitudini. Din acest motiv, oamenii se găsesc foarte dependenți de “linia generală a partidului”. Într-un astfel de context autoritar sărăcit, aceste efecte pot fi într-adevăr destul de puternice.
În ceea ce privește faptul că ele par asimetrice – că Putin poate escalada retorica, dar nu este capabil să calmeze pe nimeni – deși este adevărat că autorii lucrării observă acest lucru, nu înseamnă în sine că există o astfel de tendință reală în societate. Este foarte posibil să existe, dar pentru a o identifica cu adevărat, trebuie să realizăm mult mai multe astfel de experimente. Și ar trebui să fie făcute în momente diferite de timp, de preferință cu metode diferite. Acest efect se poate datora pur și simplu faptului că, atunci când respondenții au răspuns la întrebări – de exemplu, în seara zilei de luni, 27 februarie – aceste povești s-ar fi putut suprapune cu alte știri din ziua respectivă.
De asemenea, declarațiile de des-escaladare de acolo sunt de așa natură încât sunt foarte greu de crezut. Adică, “Putin” din viniete spune că evenimentul descris este cam înfricoșător. Cum așa? Cum adică nu este înfricoșător, când ți se spune de la începutul lui 2014 că în jurul nostru apar baze militare NATO, că este un lucru foarte înfricoșător. Când această de-escaladare este contrară retoricii guvernamentale din ultimii opt ani, este foarte greu de crezut. Dacă ar exista un context suplimentar aici, dacă autorii ar fi testat altceva cu instrumente suplimentare, atunci am putea gândi în această direcție. Până în prezent, trebuie să spunem că autorii nu au surprins această tendință ipotetică; poate că există, poate că nu există.
***
În prima parte, am prezentat studiul – îi puteți citi aici:
Cât de mult și-au dorit rușii invadarea unei țări vecine. Și cât de mult i-a influențat Putin. Sondaj realizat înainte de război, cu rezultatele publicate acum
Foto: Facebook (pagina Volodimir Zelensky)
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Și în fosta URSS funcționează “Führer Prinzip”-ul din Germania nazistă “Führer -ul poate orice, el le aranjează pe toate, el gândește pentru noi toți ” . Totalitarismul lasă urme durabile, în partea vestică a Germaniei Aliații au implementat un program insistent de “denazificare” , practic de reclădire a unei societăți pe baza regulilor de funcționare ale unei democrații… Până și în fosta Germanie democrată,la 30 ani de la reunificare, persistă clișee mentale ale totalitarismului de nuanță comunistă, nu-i de mirare că “Alternativa pentru Germania” are susținere mai puternică în landurile estice..