Vladimir Putin avea motive întemeiate să creadă că poate controla opinia publică atunci când a decis să lanseze invazia din Ucraina, arată un studiu publicat în această lună, pe baza unui sondaj ale cărui răspunsuri au fost colectate înainte de război. Studiul, realizat de doi cercetători ai Departamentului de Științe Politice, de la Universitatea Aarhus (Danemarca), Jakob Tolstrup și Suthan Krishnarajan, este intitulat ”Dovezi experimentale antebelice că propaganda lui Putin a provocat un sprijin puternic pentru invazia militară în rândul rușilor”, a fost publicat, pe 10 noiembrie, în nr. 49 al revistei Science Advances și analizat și popularizat de Meduza.
”Regimul Putin a folosit o propagandă extinsă și agresivă pentru a câștiga sprijinul public pentru război. Dar poate această propagandă să-i convingă cu adevărat pe oamenii obișnuiți? Folosind momentul unic al unui sondaj desfășurat cu un an înainte de invazie, oferim primele dovezi experimentale ale eficacității acestei propagande în rândul cetățenilor ruși. Expunerea (celor chestionați – n.r.) la viniete (scenarii ipotetice, ”înflorituri” – n.r.) care conțin informații despre amenințări similare cu poveștile difuzate în mass-media rusă în perioada invaziei, în combinație cu declarațiile președintelui Putin, arată că propaganda a fost extrem de eficientă. Chiar și expunerile ușoare au fost suficiente pentru a crește sprijinul pentru agresiunea militară împotriva țărilor vecine în rândul rușilor de la aproximativ 8% la 48% și până la 59% în rândul susținătorilor lui Putin. Astfel, președintele rus avea motive întemeiate să creadă că poate controla opinia populară atunci când a decis să lanseze un război împotriva Ucrainei”, se arată în rezumatul studiului științific, din Science Advances.
Ce aduce nou studiul și în ce a constat experimentul
Măsurarea, prin sondaje sociologice, a atitudinii rușilor față de războiul din Ucraina s-a încercat doar după invazia de anul trecut, în condiții de cenzură militară și propagandă masivă. Interpretarea rezultatelor acestora a devenit subiectul unor dezbateri aprinse între sociologi, ajugându-se uneori în insulte, se arată în analiza din Meduza. Dar ce se întâmplă dacă ne întoarcem în timp și întrebăm oamenii despre sprijinul lor pentru invazie chiar înainte de eveniment, când puțini oameni credeau în realitatea unui astfel de scenariu și când cenzura și propaganda nu erau încă atât de stricte, respectiv atât de agresive?
Jakob Tolstrup și Suthan Krishnarajan, politologi la Universitatea Aarhus din Danemarca, au făcut ceva similar. Ei au realizat un experiment sociologic cu întrebări despre o posibilă invazie rusă în țările vecine în 2021 și au încercat să studieze modul în care cuvintele lui Vladimir Putin afectează atitudinile față de un astfel de scenariu. Lucrarea lor a fost publicată în revista (neobișnuită pentru acest tip de cercetare) Science Advances, iar principalele sale concluzii se rezumă la două puncte: pe de o parte, rușii nu sunt deloc caracterizați de un “militarism orb” – ei disting perfect între amenințările de securitate adecvate și cele inadecvate. Pe de altă parte, printre susținătorii lui Putin, cuvintele sale au o mare greutate și pot justifica în multe feluri invazia. Poate că, spun autorii, acest din urmă fapt a fost cel care a influențat decizia de a lansa un război la scară largă – deși nu se știe nimic despre acest lucru.
În cadrul experimentului, oamenii de știință au încercat să afle atitudinea rușilor față de eventualele acțiuni ostile ale Letoniei și Georgiei – cu un an înainte de războiul din Ucraina. Lucrarea în cauză a fost realizată prin metoda vinietei – un experiment sociologic asemănător sondajelor, dar aranjat într-un mod ușor diferit. La fel ca în cazul sondajelor, respondenților li se pun întrebări, iar răspunsurile lor sunt înregistrate – dar imediat înainte de întrebări, respondenții citesc o poveste special construită, a cărei atitudine îi interesează de fapt pe cercetători. Această poveste diferă de la o persoană la alta prin câteva detalii importante – iar influența acestor detalii asupra statisticilor răspunsurilor ulterioare este cea pe care autorii experimentului o studiază în primul rând.
Cercetătorii au fost interesați de două întrebări în lucrarea lor
- În primul rând, cum influențează știrile despre evenimentele din țările vecine aprobarea de către ruși a măsurilor militare pentru a influența politica din acele țări?
- În al doilea rând, cum ar putea fi influențată această aprobare de declarațiile președintelui rus Vladimir Putin?
Prin urmare, scenariile oferite înainte de sondaj au fost aranjate după cum urmează: mai întâi, respondenții au primit o știre despre un eveniment (fictiv) care s-a întâmplat într-o țară vecină, care trebuia să le provoace reacția. Apoi, unora dintre ei li s-a oferit un citat (tot fictiv) al lui Putin cu această ocazie. Reacția președintelui putea fi de două feluri: una care întărea provocarea și alta care avea ca scop să calmeze oamenii. Provocările au fost, de asemenea, de două feluri: ele se refereau fie la restricții lingvistice pentru vorbitorii de limbă rusă, fie la acțiuni care amenințau direct securitatea Rusiei. Autorii au ales Georgia și Letonia – state cu proporții foarte diferite de minorități vorbitoare de limbă rusă și cu un statut militar și de bloc diferit – ca țări vecine în care au avut loc evenimentele.
Iată cum arăta povestea în forma sa cea mai “puternică”, îndreptată împotriva securității Federației Ruse și completată cu un citat “escaladat” din partea lui Putin:
Ieri, guvernul (Georgiei/Letoniei) a adoptat o lege care prevede finanțarea pentru amplasarea de rachete balistice cu rază lungă de acțiune într-o zonă apropiată de granița cu Rusia. În timpul conferinței de presă care a urmat, prim-ministrul (Georgiei/Letoniei) i-a numit pe ruși “slabi”. Președintele Putin a făcut următoarea declarație cu privire la această situație: “Privesc cu mare îngrijorare evoluțiile din (Georgia/Letonia). Aceste acțiuni reprezintă o amenințare directă la adresa securității țării noastre și a poporului rus. Ele trebuie să fie combătute“.
Într-o altă versiune (“culturală”) a provocării, “desfășurarea de rachete balistice” a fost înlocuită cu “interzicerea cetățenilor vorbitori de limbă rusă de a studia limba rusă în școlile primare”. În versiunea “calmantă” a citatului, ipoteticul Putin a declarat că evenimentele descrise “nu reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei” și nu îi provoacă îngrijorare.
Toate aceste scenarii, în diferite versiuni, au fost oferite respondenților, după care aceștia au trebuit să răspundă la întrebarea: “Pe baza acestor evenimente, ați susține sau v-ați opune utilizării forței militare de către Rusia împotriva Georgiei/Letoniei pentru a opri ceea ce se întâmplă?”.
Experimentul a fost realizat cu un an înainte ca trupele rusești să invadeze Ucraina – între 12 februarie și 11 martie 2021. Un total de 4.144 respondenți au răspuns la întrebări. Este vorba de persoane care au acceptat în mod voluntar să participe la o varietate de sondaje realizate prin intermediul platformei online YouGov. Autorii susțin că eșantionul este reprezentativ în funcție de sex, vârstă și regiunea de reședință a rușilor.
”Militarism orb” al rușilor? Ce spun sondaje comparabile din SUA și Marea Britanie
Rezultatele acestei lucrări sunt dificil de interpretat din cauza unicității sale. Dar se pot trage totuși câteva concluzii utile. Principala dintre ele este că sondajul pune sub semnul întrebării “militarismul orb” al rușilor
Principalul lucru pe care autorii au reușit să îl stabilească pe parcursul sondajului nu se bazează pe valori absolute de aprobare sau dezaprobare a unei invazii militare, ci pe diferențele dintre procentele celor care susțin unul sau altul dintre scenarii pentru diferite povești. Unicitatea studiului are dezavantajele sale – nu există alte lucrări cu aceleași întrebări, ceea ce face ca procentele absolute ale răspunsurilor respondenților să fie, dacă nu lipsite de sens, atunci foarte greu de interpretat (nu este clar, de exemplu, cum să înțelegem răspunsurile a 8% dintre respondenți care sunt gata să susțină o invazie militară chiar și fără nicio provocare).
Cu toate acestea, dacă se dorește, procentele absolute ale celor care susțin invazia pot fi comparate cu sondaje similare, deși diferite, realizate în SUA și în Regatul Unit. După cum se pare, ambele dau rezultate comparabile: când vine vorba de securitate, puțin sub jumătate dintre cetățenii țărilor în care au fost efectuate sondajele ar susține o invazie militară ca instrument de rezolvare a problemei.
În cazul rușilor, această proporție în studiul Tolstrup și Krishnarajan a fost de 40% (50% și 29% în rândul susținătorilor, respectiv oponenților lui Vladimir Putin).
În SUA și în Regatul Unit, un studiu similar a fost realizat în 2013. Respondenții au fost întrebați dacă ar susține decizia autorităților în cazul în care acestea ar trebui să lovească “instalații de dezvoltare a armelor nucleare” în două tipuri diferite de țări – democratice și autoritare – în cazul unei amenințări la adresa securității naționale. A reieșit că, în SUA, 50% dintre participanții la sondaj au fost de acord cu un scenariu de forță în astfel de condiții, dacă țintele ipotetice ar fi situate în autocrații, iar 34% în democrații.
În Marea Britanie, cifrele au fost mult mai mici: 42% și 21% în cazul regimurilor autoritare și, respectiv, democratice.
Nu numai în țările occidentale, ci și în China, răspunsurile unui studiu similar au fost asemănătoare: 39% și 32% în cazul țintelor ipotetice din autocrații și, respectiv, democrații.
Astfel, putem vorbi cu încredere doar despre “militarismul” mai mare al rezidenților din SUA în comparație cu cel al britanicilor și despre faptul că China și Rusia se află aproximativ la același nivel în această privință. Este imposibil să tragem concluzii mai profunde din cauza diferenței de formulare a întrebărilor și a metodologiei de cercetare, consideră analiza rezultatelor studiului, din Meduza.
Concluzii și comentarii
Cel mai interesant lucru la această nouă lucrare nu constă în proporțiile absolute de aprobare și dezaprobare, ci în reacțiile respondenților la diferitele versiuni ale poveștilor.
- În primul rând, provocările funcționează. Când vine vorba de securitatea națională, proporția persoanelor dispuse să aprobe o invazie crește de cinci ori față de situația pe care autorii au tratat-o ca bază de referință. Conform acestui “eveniment placebo” de referință, o țară vecină anunță că își schimbă culoarea pașaportului pentru ca acesta să semene mai puțin cu cel rusesc.
- În al doilea rând, în ochii respondenților, acțiunile militare ipotetice împotriva Letoniei și Georgiei nu diferă în niciun fel. După scenariile în care a fost schimbat doar numele țării, respondenții au răspuns aproape identic la întrebări. Autorii consideră acest lucru surprinzător, deoarece una dintre aceste țări, Letonia, este membră NATO, ceea ce face ca “costul” unui conflict ipotetic să fie complet diferit pentru Rusia. Pentru respondenți, diferența nu pare să facă nicio diferență – cel puțin nu se gândesc la ea fără întrebări clarificatoare.
- În al treilea rând, retorica escaladată a lui Putin s-a dovedit a fi capabilă să alimenteze numărul de susținători ai invaziei. Numai îngrijorarea sa este suficientă pentru a crește numărul respondenților care aprobă utilizarea forței militare cu aproximativ 20% (comparativ cu situația în care nu au fost oferite citate respondenților). Interesant este că, deși foarte așteptat, acest efect este observat în primul rând în rândul susținătorilor deschiși ai președintelui, care sunt în general mult mai militanți decât persoanele cu opinii de opoziție.
- În al patrulea rând, în timp ce Putin pare a fi capabil să influențeze un număr semnificativ de respondenți în favoarea războiului doar prin simpla sa “îngrijorare”, acest lucru nu funcționează în direcția opusă. Retorica de de-escaladare din gura președintelui este pur și simplu ineficientă: ponderea persoanelor care aprobă războiul nu scade, chiar dacă povestea despre amenințarea militară a Rusiei este urmată de un comentariu potrivit căruia președintele nu este preocupat de această amenințare.
Potrivit autorilor, această constatare contravine așteptărilor inițiale pe care le aveau la conceperea studiului. Într-adevăr, dacă în regimurile autoritare poziția exprimată de respondenți în sondaje nu reflectă nicio convingere interioară, ci îndeplinește rolul de aclamație – simpla aprobare a acțiunilor șefilor -, ne-am aștepta la o fluctuație mai flexibilă a opiniilor în conformitate cu “linia partidului”. Dar aceasta nu este vizibilă. În același timp, atât autorii articolului, cât și sociologii independenți observă că acest efect în rezultatele experimentului nu este de fapt atât de puternic încât să se poată trage concluzii de anvergură din el. În primul rând, efectul nu este prea pronunțat. În al doilea rând, asimetria poate fi explicată prin însăși formularea scenariilor: acestea folosesc în mod intenționat ștampile de propagandă bine cunoscute, astfel încât ar putea fi imposibil să le neutralizăm cu o simplă “lipsă de preocupare” – în acest scop, ar fi util să creăm un nou set de povești care nu au fost încă folosite în retorica propagandistică.
În cele din urmă, poate cel mai izbitor și incontestabil efect pe care cercetătorii l-au putut documenta este că rușii înțeleg bine ce acțiuni ale țărilor vecine reprezintă o amenințare imediată la adresa securității și care nu. Ei percep restricțiile lingvistice și desfășurarea directă de rachete la graniță (cel puțin așa au făcut-o în 2021) ca evenimente fundamental diferite. În timp ce amenințarea militară a crescut de cinci ori numărul “militariștilor” în rândul respondenților, interdicțiile lingvistice (chiar și cele destul de stricte) au adăugat doar trei până la șase puncte procentuale la susținătorii “de fond” ai scenariului de forță. Acest lucru, după cum observă autorii, contravine noțiunii de “militarism orb”, adică disponibilitatea de a accepta utilizarea forței militare ca răspuns la orice amenințare, care este uneori atribuită rușilor.
***
În partea a II-a a articolului vom publica răspunsurile autorilor studiului, dar și ale altor politologi, legate de acesta.
***
Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
