Inițial nu voiam să ating acest subiect, nu doar pentru că în momentul de față este pur și simplu penibil, ci pentru că nu mi se părea o problemă a elevilor. Apoi am realizat că elevii mureșeni și întreaga comunitate a cetățenilor din Mureș din care aceștia fac parte s-a bazat, se bazează și se […]
Sunt unul dintre copiii născuți pe teritoriul României al cărui tată a plecat în Italia la muncă în construcții și al cărui mamă a fost nevoită să muncească într-o fabrică pe linia de producție, încă de cand eu am intrat în clasa I-a și aveam 6 ani. Când mama lucra schimbul 1, mă trezeam singur […]
Încă de când eram mici, din timpul grădiniței sau din timpul școlii primare, ne-a fost introdusă urmatoarea idee: ”Școala, a doua noastra casă”. Următoarele rânduri sunt pentru profesorii care nu au uitat ce înseamnă să fii cu adevărat la oră, și cu gândul, nu doar cu trupul, acelor profesori care reușesc să se facă auziți […]
În context de COVID-19, cea mai răspândită informație medicală a devenit cea legată de spălatul pe mâini, definiția acestui act putând fi descris ca “una dintre cele mai bune modalități de prevenire a bolilor și, în același timp, de stopare a răspândirii germenilor de la o persoană la alta și în comunități, de la locul […]
22 aprilie 2020, “România normală”: după cinci săptămâni de incertitudine, cinci săptămâni cu vid de reglementare, în care fiecare a făcut ce a vrut, Ministerul Educației dă un semn de viață și vine cu un răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor “cât sunt închise școlile, ce se întâmplă cu educația copiiilor?“. Începând de ieri, […]
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) , Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă măsurile impuse prin noul ordin de ministru și atrag atenția privind imposibilitatea elevilor din mediile dezavantajate de a participa la învățarea la distanță. Responsabilitatea este pasată inspectoratelor școlare și părinților, […]
Perioada de izolare socială în care ne aflăm din cauza pandemiei de Coronavirus ne pune pe mulți dintre noi într-o poziție dificilă. Familiile care înainte de această stare aveau o situație socio-economică precară se află probabil în risc de a nu își putea asigura subzistența. Având în vedere această situație, măsurile sociale implementate de stat […]
Societatea Academică din România (SAR) și Fundația Friedrich Ebert – România (FES) au plăcerea de a vă invita să luați parte la webinarul “Inechitatea în educație pe timp de pandemie. Provocări și soluții.”, care va avea loc joi, 16 aprilie 2020, în intervalul orar 15:00-16:15, prin intermediul platformei Zoom. Live blogging (începând cu ora 15:00) […]
Cu speranța că vă găsesc pe toți cei care citiți sub acoperișul casei voastre în condiții de siguranță, vă voi spune câte ceva depre experiența mea cu diferiți profesori și cum am reușit să îmi regăsesc subiectele de interes nesatisfăcute de ei în cărți. Profesorii sunt aceste persoane care ajută la formarea noastră, a elevilor, […]
Există profesori unii mai buni decât alții? E o întrebare pe care mulți elevi și-o pun. Greu de imaginat, dar cert este că nu toți sunt la fel. Profesorul ideal, din punctul meu de vedere, este o persoană implicată în educația elevului, menținând responsabilitatea de a dirija procesul de învățare, acordând sugestii rezultatelor și materialelor […]
Te întrebi ce este bullying-ul și cât de grav afectează elevii din România? Acest comportament reprezintă unul dintre cele mai întâlnite în cadrul școlilor din țară, fiind unul violent, repetat, care poate avea repercusiuni și traume de neimaginat asupra victimelor. Bullyingul este acel comportament la care am asistat cu toții în cadrul școlii, atunci când […]
Înainte de a face parte din proiectul Școli Curate, pot spune că problemele din educație nu erau de interes pentru în mod special și nici nu îmi ridicau vreun semn de întrebare. Desigur, conștientizăm ceea ce se întâmplă în școli, dar simțeam că eu nu aș avea vreo putere pentru a schimba ce se întâmplă […]
Corpul uman reușește să lupte împotriva virusurilor prin intermediul imunității înnăscute și dobândite, dar și cu sprijinul vaccinurilor administrate în copilărie. Pentru noul virus, COVID-19, populațiile nu au încă o imunitate capabilă să lupte cu acesta și nici nu s-a găsit încă un leac. Astfel că noul virus continuă să aibă o capacitate uluitoare de […]
Bullying-ul – o varietate de forme de violență, asociate, prezente în școala românească, la serviciu, pe internet și la locul de joacă. Aceste forme sunt deseori conștientizate doar de victimă, puțini luând atitudine. Iată un adevăr trist: toți conștientizăm cât de gravă e problema bullying-ului în rândul tinerilor. Ceea ce mă deranjează pe mine este […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.