Andi Mureșan

Tentativele de dezbinare a comunităților interetnice, din perspectiva unui elev mureșean

Inițial nu voiam să ating acest subiect, nu doar pentru că în momentul de față este pur și simplu penibil, ci pentru că nu mi se părea o problemă a elevilor. Apoi am realizat că elevii mureșeni și întreaga comunitate a cetățenilor din Mureș din care aceștia fac parte s-a bazat, se bazează și se va baza mereu pe relațiile interetnice.

După ce am văzut declarațiile domnului Președinte cu privire la o inițiativă pornită de un parlamentar din județul nostru, am crezut inițial că e o glumă. Pur și simplu nu mi-a venit să cred că fruntea statului, omul care aplanează relațiile dintre cele 3 puteri în stat, este capabil de asemenea fapte.

Domnul Președinte, folosindu-se de o întâmplare provocată de un sistem birocratic ce APROBĂ AUTOMAT un proiect pe care niciun parlamentar ce se gândește la binele tuturor cetățenilor României, indiferent de etnie, nu l-ar fi aprobat, a dorit să creeze o tipică mișcare de manipulare.

Astfel, nu doar că se creează un discurs populist ce aruncă vina pe un partid „rival”, ci un discurs naționalist. După cum știm, în fiecare sistem fascist există un „mare dușman comun” pe care toți să-l putem disprețui și trage la răspundere pentru toate nenorocirile noastre. În cazul sistemului în care trăim e vorba despre un alt partid, și aparent oamenii de etnie maghiară.

Această tentativă de a câștiga voturi și popularitate pe spatele unei minorități întregi este cu atât mai dezgustătoare cu cât doamna Monica Cristina Anisie a postat declarația pe contul ei personal, arătând astfel o „poziție neoficială”, dacă vreți, din partea ministerului pe care îl conduce.

Eu sper din suflet ca Ministerul Educației și Cercetării să privească în continuare elevii ca egali, indiferent de etnie!

Rog astfel toți oamenii care au reușit să ajungă atât de departe cu cititul acestui mesaj să înțeleagă că ura și șovinismul nu sunt altceva decât o încercare patetică din partea unor oameni lacomi de a controla o comunitate formată din cetățeni diferiți, dar frumoși prin diversitatea lor.

Fiți patrioți, NU naționaliști! Singura minoritate împotriva căreia trebuie să fim uniți sunt cei sub 1% ce controlează această țară și instigă la șovinism!

În încheiere, consider că ceea ce s-a întâmplat e nepotrivit pentru un președinte al unui stat european, iar direcția înspre care se îndreaptă această țară este tot mai sumbră, de aceea e de datoria noastră, a cetățenilor, indiferent de etnie sau alte criterii, să schimbăm cursul!

Este aproape miezul nopții, deci vin cu un sincer: „Jó északát Klaus”, pentru că probabil ai nevoie mai mult decât toți la un loc 🙃 🇭🇺❤🇷🇴

„Andi” Andrei Mureșan este ambasador Școli curate al Societății Academice din România (SAR) în județul Mureș, acolo unde deține și funcția de președinte interimar al Consiliului Județean al Elevilor (CJE).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Tentativele de dezbinare a comunităților interetnice, din perspectiva unui elev mureșean

  1. emil

    Statul criminal roman practica cu succes discriminarea nationalitatilor si inegalitatea raselor umane in fața legii si drepturilor omului.

    Reply
  2. Ștefan Brăgărea

    Foarte corect și frumos spus, tinere domn!
    Am avut ocazia să lucrez ceva mai mult timp într-o comună de secui de lângă Miercurea Ciuc (traducere tâmpită a denumirii maghiare – de fapt Mijlocul Ciucului) și fără să cunosc limba am fost excelent tratat de către toată lumea cu care am intrat în contact.
    Astfel încât, ROMÂN fiind, toată această agitație șovină întreținută la noi de către UDMR (care altfel ar dispare de pe scena politică) iar în Ungaria de către Orban (cu tarele cunoscute) mi se pare fie stupidă, fie criminală.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *