22 aprilie 2020, “România normală”: după cinci săptămâni de incertitudine, cinci săptămâni cu vid de reglementare, în care fiecare a făcut ce a vrut, Ministerul Educației dă un semn de viață și vine cu un răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor “cât sunt închise școlile, ce se întâmplă cu educația copiiilor?“. Începând de ieri, orele se vor desfășura în mediul online, iar elevii au obligația să participe. Și în lipsă de alte informații, din textul ordinului semnat de Monica Anisie deducem faptul că neparticiparea atrage după sine consemnarea absențelor. Fiind în “România normală”, ați spune probabil că, dată fiind obligația, elevilor care nu au posibilități le-au fost asigurate un device electronic și internet?
Dar, nu. Obligația de a lua “toate măsurile necesare pentru facilitarea accesului” este, conform ordinului de ministru, în sarcina părinților. Ca să înțelegeți mai bine nivelul beznei de pe strada general Berthelot: printr-un act normativ, părinții au devenit titulari ai obligației corelative dreptului elevilor de a avea acces la educație. Și mai râdeați de Liviu Pop când a zis că “educația este gratuită pentru elev, deoarece plătesc părinții“. În realitatea paralelă în care trăiesc mai marii din educație, toți elevii români au sau ar trebui să aibă o tabletă sau un laptop și acces la internet. Asta în țara în care un om din cinci este în risc de săracie, iar peste 2.5 milioane de suflete trăiesc în săracie severă, de pe o zi pe alta.
Ce fac Monica Anisie și Guvernul României pentru copiii care nu își permit efectiv să participe la orele online? Nimic. Ba mai mult, se spală pe mâini. Prin ordinul emis ieri, Ministerul Educației a aruncat pisica în curtea inspectoratelor școlare, responsabile acum să identifice soluții pentru dotarea cu echipamentele necesare a elevilor care nu au. În “România normală”, egalitatea de șanse în educație se asigură prin mila operatorilor economici, care donează care și cum pot tablete și laptopuri. Dar este asta cu adevărat normalitatea? Poate fi așa asigurat accesul egal la educație?
Dacă într-adevăr educația ar reprezenta o prioritate, așa cum se tot afirmă pe la conferințe și chermeze, încă din prima zi în care școlile au fost închise ministerul ar fi dat drumul la o statistică națională: câți elevi nu au laptop/tabletă; câți elevi nu au acces la internet. Se putea realiza în maximum o săptămână, de sus în jos: minister – inspectorate – școli – diriginți. Și după ce exista o radiografie, în regim de urgență se demara un program național de achizții, iar fiecare copil care avea nevoie primea un device electronic și un router portabil de internet. Ca să nu iasă discuții, am transmis acest punct de vedere conducerii ministerului încă de la mijlocul lunii martie.
Dar pentru asta era nevoie de voință politică, responsabilitate și interes. Exact ce am zis mai sus, citeam zilele trecute că s-a întâmplat în Noua Zeelandă. În Norvegia pe de altă parte, vorbeam cu un director din ministerul lor de resort, încă dinainte de pandemie autoritățile locale le ofereau elevilor fără posibilități laptopuri și acces la internet, iar acolo unde încă era cazul primăriile au făcut achiziție de urgență și au dotat elevii încă din prima săptămână în care școlile au fost închise.
Ce se întâmplă în aceste săptămâni, poate ne dăm sau nu seama, nu face decât să adâncească clivajele deja existente. Pentru copiii din familii fără posibilități, care nu au cum să participe la orele online acum obligatorii, discriminarea va fi dublă: (1) nu vor putea ajunge la școală pentru că vin dintr-o familie fără posibilități, iar statul se spală pe mâini; (2) dacă ordinul ministrei Anisie este interpretat în litera lui, vor primi absențe și vor ajunge poate inclusiv să piardă bursa socială sau de studiu, care pentru mulți era o sursă importantă de venit.
Se pare că aceasta este “România Educată” a lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Monica Anisie: o țară în care educația este rezervată exclusiv celor din familii cu posibilități, unde statul favorizează clivajele și lipsa egalității de șanse; pe scurt: se descurcă cine poate. Îmi pare rău, privind retrospectiv, că am investit timp de-a lungul a doi de ani de zile pentru grupuri de lucru, dezbateri regionale și întâlniri tematice în cadrul inițiativei prezidențiale. Din păcate, proiectul Președintelui Iohannis s-a dovedit a fi o simplă formă fără fond, ne întâlnim și dezbatem pentru ca lucrurile să rămână la fel.
Dacă ar fi existat cu adevărăt voință politică pentru ca România Educată să nu fie doar un slogan de campanie, acum elevilor cărora soarta le-a întors spatele le erau deja asigurate instrumentele de care au nevoie ca și pentru ei să continue educația. Sau, cel puțin, Monica Anisie ar fi fost deja demisă pentru monstruozitatea de ordin emis ieri.
Constantin-Alexandru Manda este coordonator advocacy la Societatea Academică din România (SAR), având în portofoliu proiectul Școli curate, inițiativă de promovare a bunei guvernări în educație la firul ierbii. Activist pentru un învățământ de calitate pentru toți copiii încă de la vârsta de 14 ani, Alexandru este membru fondator al Asociației Elevilor din Constanța, prima asociație independentă de elevi din România, a cărei președinte a fost timp de 3 ani (2015-2018). În prezent, este student în anul al II-lea la Facultatea de Drept a Universității din Bucuresți.
Pai e simplu : pe aia din PNL educatia nu-i intereseaza. Asa cum exemplul Suceava arata, ei traiesc inca in feudalism. Pe cei din USR ii intereseaza si educatia, si sanatatea. Dar numai a lor, nu a tuturor. Isi dau vag seama ca nu sunt bani pentru toata lumea, si vor sa se asigure ca resursele sunt concentrate pe ei. “The digital divide” este pentru ei un pretext pentru a asigura mai multe resurse educative copiilor lor, care au **toti** Internet. Pentru ca USR este partidul celor cu salarii mari care traiesc in centrele urbane. Ei vor sa aiba sanatate ca-n Vest si invatamant “à la carte” pentru clasa lor sociala. De-asta Colectiv rezoneaza foarte tare cu electoratul USR, pentru ca au constientizat ca sunt in rahat chiar si ei, si nu inteleg cum e posibil – ei doar s-au asigurat ca numai centrele urbane mari primesc bani.
Si asta explica si felul in care eu votez : PNL-ul actual inregimenteaza cam 60% din Romania feudala si niste arivisti de cea mai joasa speta, care mai reprezinta si interese straine pe schema fanariota. USR grupeaza oameni (mult) mai educati dar care dau dovada, ca si clasa sociala, de un egoism extrem (chiar daca stiu sa ceara solidaritatea celorlalti, cum s-a intamplat la Colectiv). Nu-i de mirare ca se impaca bine cu securistii care conduc partidul. PSD este pentru mine (inca) partidul care reprezinta ce mai este viu in societatea si economia romaneasca. Corupti or fi, au si ei baronii lor locali, dar reprezinta inca (cat de cat) capitalul romanesc, industria locala, si o oarecare forma de protectie a tuturor romanilor.
BTW – caricatura pare a fi dintr-o tara hispanofona, poate din America de Sud. E bine ales modelul, pentru ca Romania e deja la nivelul Americii de Sud in termeni de stratificare sociala. Toate tiparele sociale de stapani si servitori de prin telenovelele din anii 1990 sunt acum realitatea Romaniei. Dar ce sa vezi, au inceput deja si problemele. Unele orase (eu stiu de Braila, dar as paria ca e la fel in toate orasele medii si mici) nu mai sunt sigure, pentru ca interlopii sunt singurii care raman vizibili.
Nu banii ne lipsesc ci munca cinstita. Taranul roman spunea ”noi vrem pamant” nu cersetorie si hotie.