Sorana Cîrstinoiu

Despre lipsurile în școlile din zona rurală în special și despre problemele din educație în general

Înainte de a face parte din proiectul Școli Curate, pot spune că problemele din educație nu erau de interes pentru în mod special și nici nu îmi ridicau vreun semn de întrebare. Desigur, conștientizăm ceea ce se întâmplă în școli, dar simțeam că eu nu aș avea vreo putere pentru a schimba ce se întâmplă de foarte mulți ani. De când am intrat în proiect am văzut cât de serioase sunt subiectele în ceea ce privește educația și că împreună putem aduce schimbări la un nivel ridicat, iar lipsurile și problemele din sistemul educațional să se diminueze.

Înainte de a începe monitorizarea celor 23 de autorități locale pe care le am alocate în județul Timiș, am vorbit cu elevii ce fac parte din acele zone și învață la licee care aparțin de localitățile respective. Mă interesa în special care sunt lipsurile la nivelul școlilor lor sau cum sunt tratați de profesori.

Nu mare mi-a fost mirarea să aud despre lipsa totală de săpun, hârtie igienică, cretă, cărți îngălbenite deja de la trecerea timpului, spațiile în care studiază și care nu au mai fost renovate sau modernizate de generații întregi sau despre neacordarea burselor lunare de merit, ca să nu mai spun de problema transportului elevilor către școală și problemele financiare pe care le întâmpină părinții în ceea ce privește plata lunară a abonamentului pentru transport.

Problemele în educație sunt și ele destul de grave avand în vedere așezarea sistemului actual. Deși acesta a suportat numeroase schimbări în ceea ce privește legislația și conducerea, tot există probleme nerezolvate. Recent am văzut un sondaj referitor la problemele interacțiunii interumane. Încă predomină profesorii depășiți de situație, care acționează foarte agresiv amenințând elevii cu note, cu puncte scăzute la purtare. Sigur că, pe alocuri, și indisciplina elevilor duce la acest efect, dar și incompetența de care unii profesori dau dovadă, profesorii care nu își dau silința și sunt indiferenți acordând note eleviilor fără a fi corect evaluați sau făcând diferențe între elevi pe tot parcursul anului, ca mai apoi să se mire de rata scăzută de promovare a Bacalaureatului.

Consider ca aceste probleme ușor, ușor se pot rezolva dacă toată lumea și-ar da silința în acest sens. Trebuie să conștientizăm că începem să evoluăm, dar să facem mai multe eforturi în localitățile nostre astfel încât sistemul educațional să ne ajute în acest sens, nu să ne împiedice.

Sorana Cîrstinoiu este ambasador Școli curate în județul Timiș, face voluntariat prin Asociația Ajungem Mari la un centru de plasament și este implicată în proiecte Erasmus+. De asemenea, a absolvit programul LEADERS Explore Liceeni.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *