Alina Mungiu-Pippidi

Atlantiștii și cu securiștii. 12 propuneri pentru România

Sorin Ovidiu Vântu a făcut propunerea săptămânii, cerând o amnistie generală a infracțiunilor de corupție, ca să nu mai fim supuși terorii SRI. Avantajele, în opinia lui ar fi:

  • 1. Deblocarea instanțelor si a parchetelor de un număr uriaș de dosare.
  • 2. Rezolvarea problemei supra-aglomerării sistemului penitenciar.
  • 3. Scăderea costurilor cu intreținerea deținuților.
  • 4. Îndreptarea numeroaselor erori judiciare facute de judecatori tâmpiți sau de rea-credință.

Sunt profund impresionată de propunerile astea, mai ales că le-am citit pe Hotnews, reproduse pe larg. Cred că trebuie să fii pușcăriaș ca să ai parte de o asemenea publicitate. Nefiind decât profesor de politici publice, îmi permit să spun că nu sunt neapărat rele, cu niște mici îndreptări. Cum bine au zis șeful statului și ministrul de Finanțe, e o rușine că legea nu ne lasă să recuperăm decât zece la sută din ce spun instanțele să fie confiscat. Iar ce spun instanțele e oricum vârful aisbergului, adică prejudiciul din acel proces. Doar nu vă închipuiți că marii noștri corupți, când în sfârșit ajung din greșeală în fața unui tribunal, stau doar pe averea întemeiată din acel caz modest. Cu alte cuvinte, că au dat un singur tun. E clar, viața lor a fost o canonadă perpetuă, stau pe mult mai mult decât un singur prejudiciu unde au avut ghinionul să îi toarne careva. Ca atare, Societatea Academică din România (SAR) a meditat cu toată puterea ei de expertiză și a ajuns la o propunere nu departe de cea a lui SOV, anume să fie amnistiat cel care dă totul înapoi. Totul, adică totul. Nu putem să-i luăm, nici să-i confiscăm, că nu ne lasă Constituția, aia care e foarte greu de schimbat. Dar cu niște schimbări mici prin coduri putem face să nu mai fie nevoie să le confiscăm noi. Să ni le dea ei, de bună voie și nesiliți de nimeni, ca să nu li se mai ia sutienul, trabucurile și ce mai au. O cotă parte să dăm la DNA, să nu mai depindă de Victorash sau succesori cu bugetul, ca iarna trecută, iar din restul să mai punem în gaura de la pensii, cum au făcut georgienii, că e mare nevoie. Și așa realizăm toate dezideratele lui SOV, nu mai blocăm instanțele, nu mai aglomerăm penitenciarele, scădem costurile la pușcării și prevenim orice erori judiciare. Dai tot ce ai și ești liber – mai semnezi vreo două hârtii că nu faci una sau alta în perioada de probă, de exemplu nu mai candidezi vreo zece ani – și ești ca nou. E adevărat, nu o să mai avem satisfacția să îi vedem cu cătușe, nu o să mai avem seara serial din Parlament cu ridicarea imunității, dar vedeți vă rog și avantajele, o să ne putem întoarce liniștiți la Suleiman Magnificul sau Trădarea. Și vă garantez că va fi mai eficace decât acum, când ne alegem cu discursuri de la Udrea, lacrimi de la Varujan și epistole penitenciare de la Dan Voiculescu. Bașca discursuri de solidaritate de la Traian Băsescu, care plânge că nu au fost numiți niște atlantiști pe la servicii când nu ne povestește că se duce zilnic pe la Elena să nu se creadă cumva abandonată. Atlantiștii, pentru cine nu știe, e un alt cuvânt pentru securiștii pro-occidentali, aripa național-comunisto-orientată din anii optzeci ai secolului trecut, care voiau la Reagan unde nu îi voia nimeni. Triumful persistenței, s-au făcut acceptați până la urmă, dar în acest accident istoric, au sărit o etapă, aia cu Uniunea Europeană, de asta continentul european nu încape în axa lor pe nicăieri, că e o axă de și pentru bărbați adevărați, de ăia care scot ziariștii de la jihadiști pe bani buni, ce să caute Berlinul în combinația asta, că aia nu fac nici un pas în afara legii.

Propunerea de a acorda procurorilor posibilitatea de a negocia libertatea condiționată versus donarea întregului avut fiscului este doar una din cele douăspresprezece propuneri neconvenționale ale SAR pentru a relansa România. O puteți citi în detaliu aiciRestul propunerilor le puteți citi dând click pe următoarele linkuri online

I. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă

II. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică

III. Eficientizarea sistemului de achiziții publice

IV. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar

V. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă

VI. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii

VII. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru

VIII. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente

IX. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții

X. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții

XI. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității

XII. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

27 thoughts on “Atlantiștii și cu securiștii. 12 propuneri pentru România

  1. Stelian Ene

    Rolul esențial al pedepsei nu e răzbunarea ci prevenția: suntem toți egali în fața legii indiferent cât am furat, iar furtul se soldează cu închisoare, poate pentru o foarte lungă perioadă. Faptul că alți infractori ajung la pușcărie e un mesaj foarte puternic pentru alți prospectivi infractori, libertatea nu e de vânzare.
    Dacă propunerea e aplicată, vom avea, ce-i drept, un plus la buget. Dar transmiți și mesajul: uite, poți să furi cât vrei, pitești cât mai mult prin offshore-uri și intermediari; dacă ești prins, în cel mai rău caz renunți la ce e la vedere și la ce au depistat procurorii (vârful iceberg-ului, bine zis) și apoi ești liber să te bucuri de restul.
    Aș accepta o reducere cu până la treime a pedepsei dacă condamnatul acoperă integral prejudiciul din averea personală.

    Reply
    • Romeo

      Nu chiar in termenii acestia propusi de dvs. Stelian Ene , am facut si eu propuneri,(de acum un an cel putin) dar in principiu pe aproape si oricum se poate lucra la o lege in sensul acesta. Vor avea de castigat toti, nu multumiti toti poate, dar cu perspectiva de a sta mai putin intr-o celula cu sobolani si capuse. Conditiile mizere vor fi intodeauna pentru ca nimeni nu baga miliarde in penitenciare, nu acum sigur.

      Reply
  2. c.radu

    Mă îndoiesc de faptul că un SOV ar accepta ca în loc de 2-3 ani de închisoare de VIP să renunțe la întreaga avere, rămânând sărac. Cred că cei mai mulți, dacă nu toți, ar alege să rămână cu averea. Dar o propunere legislativă, care ar ușura povara penitenciareor, ar fi returnarea dacă nu împătrită (ca în legea lui Moise), măcar dublată a prejudiciului produs.

    Reply
  3. alinaMP

    Stelian, sigur ca e buna si puscaria, mai ales la prima generatie, dar deja cred ca putem face un fast track pentru infractiuni mai usoare unde sa nu mai ajungem in puscarie, mai sunt multe de perfectat dar e clar ca trebuie sa eficientizam, sa colectam bani mai multi inapoi la buget si sa avem mai putine procese. Efectul de descurajare ramane insa important, chit ca eu nu il vad deocamdata, doar asupra unor functionari care au paralizat licitatiile.

    Reply
    • m.ctin

      buna seara,in legatura cu propunera nr 8
      parerea mea este urmatoarea,ca societatea romaneasca sa nu mai sufere dupa urma plecarii celor scoliti la noi,vezi doctori,etc.etc.,sa se treaca la gratuitatea facultatilor respective,cheltuielile fiind suportate de ministerul sanatatii,etc.,iar apoi sa se quantifice cat a costat de scolit un absolvent,si sa se spuna:
      dupa absolvire trebuie sa faci un stagiu obligatoriu in romania,de tot ani de munca,dupa care poti sa pleci,daca vrei,iar daca nu vrei sa ramai,atunci sa platesti toata scolarizarea pe care statul a avut-o cu tine!
      ce zice-ti?

      Reply
        • m.ctin

          in spitalele in care astazi lipsesc medicii,adica in toata tara.+eu sunt de acord,ca va ganditi ca avem spitale ca la noi,dar trebuie sa crestem toti impreuna,nu ca statul sa cheltuie bani sa te scolarizeze,iar tu sa pleci imediat,dupa un salar si conditii mai bune,tre sa lucrezi si in conditiile unde tu ai facut practica si sa ajuti sa schimbam ceva!

          Reply
    • m.ctin

      in legatura cu propunerea nr 6:
      am gandit-o din totdeauna,numai printr-o infastructura bine gandita,sa lege toata tara ( inclusiv moldova,iasi,bacau, botosani,suceava,) prin autostrazi si cale ferata moderna,se va dezvolta economia si turismul in toata tara.
      de aceea zic in continuare,chiar daca acum ,resursele sunt mai mici,dupa ce au pierdut timpul guvernantii 25 de ani,sa incercam sa o scoatem la licitatie,poate si alte tari vor vroi sa ne o construiasca si tot ei sa incaseze banii care i vom plati noi circuland pe autostrada,chiar si pe 100 de ani,sa o inchiriem,tot o sa tragem foloase,ca se va dezvolta tara implicit si din cauza ca o vom avea!
      binenteles,sa se faca un acord ca pretul sa fie pe km parcurs in valoare cu venitul si cu economia romaneasca!
      ce daca autostrada nu e a noastra,are patron strain,dar e pe teritoriul nostru si noi ne dezvoltam economia si turismul,doar datorita ca este!
      sper ca nu v-am plictisit!

      Reply
    • m.ctin

      in elvetia,daca faci pe nebunul pe autostrada, nu tre sa fii politist ca sa semnalezi acest lucru,te vede cetateanul si te zice ce faci si cum conduci,etc,iar politia te opreste,binenteles ca spui si cine esti,atunci cand reclami ceva ,dar e totul pe cinste!!!
      am spus acest amanunt,ca sa evidentiez faptul ca cetateanul,la noi,trebuie stimulat sa contribuie,si la o mai buna colectare a veniturilor la buget si altele!
      si sunt modele ,slava domnului,pe care tre sa le copiem,sa facem un cetatean responsabil,dar si sa-l rasplatim,
      nu trebuie sa inventam nimic,noi romanii,trebuie doar sa copiem ce este mai bun,in afara,nu doar ce este mai rau ptr cetateni!
      guvernantii nostri fac tocmai invers,banii ca la noi si legile ca la ei (vezi occidentul)

      Reply
    • florin manea

      de exemplu, fratii ghita, socrul si cumnatul lui ponta, cercetati penal la ora actuala, chiar ponta (cazul duicu si plagiatul), sa mearga si in puscarie sau, sa se confiste tot ce se gaseste ????

      Reply
  4. cf

    Interesanta constructia celor 12 puncte! Pacat ca pe alocuri, prin punctele esentiale, este pseudostiinfica. Mai precis nu pot sa nu remarc citarea surselor guvernamentale cand convine si a surselor antiguvernamentale cand convine acest aspect. Iarasi se remarca formularea de ipoteze cheie care sunt baza unei demostratii, dar care ipoteze nu sunt justificate (doar sunt la mintea tuturor >:) ) dar sunt folosite pentru a justifica argumente mai puternice care sunt prezentate drept concluzii solide. Pacat! Cele 12 puncte sunt chiar interesante.

    Reply
  5. Anonim

    Ce inseamna tot?
    Include si averea ascunsa din Elvetia?
    Include si averea pusa pe numele sotiei? Copilului? Dar cea pe numele “locotenentilor”?

    Reply
  6. Pinno

    Politicienii nu au nici un interes sa le confiste averea (TOATA, adica cea descoperita, care poate fi o fractiune din cea rela!) colegilor lor. Iar legea nu poate fi discriminatorie. Trebuie aplicata si celor care fura, dar nu sunt politicieni (!?)(nu stiu daca la noi exista asa ceva, vorbesc de sume cu 5, 6, 7 zerouri, nu mizilicuri).
    Asa ca, VISE! Poate in secolul 23.

    Reply
  7. alinaMP

    @Cf, exact care ipoteze nu sunt demonstrate, mai exact? or fi demonstrate de vreun laureat al premiului Nobel, sau macar de mine prin lucrarile mele ISI ca daca sunteti un savant nu ma cititi doar aici la gazeta

    Reply
    • cf

      De exemplu in documentul I “Consecința marii poveri fiscale pe muncă este un număr foarte redus de contracte de muncă înregistrate – aproximativ 4,5 milioane, reprezentând mai puțin de jumătate din populația activă ocupată – și implicit un deficit cronic al bugetelor de asigurări sociale.” Pentru a fi riguros es as scoate “marii poveri”, “cronic”. Sunt cuvinte de care vor sa induca o idee nedemonstrata. Mai departe as cauta date care sa indice in alte state care este procentul de contractede munca raportate la populatia activa in alte state. Pe baza asta as putea sa trag niste concluzii care sa fie seci si fara “prea-nefericit”. Apoi as cauta o referinta bibliografica solida care sa indice de ce deficitul cronic al bugetelor sociale este direct depedent de supra-taxarea muncii. Este un motiv pentru care ziarele nu sunt considerate surse credibile in istorie si se utilizeaza alte referinte. La capitolul se stie ca (a se nota lipsa oricarei referentieri) drept principale caze ale deficitului “cronic” (chiar cat deficitul e in alte state si cum e sistemul social la ei) este coruptia care a permis patrunderea in sistem a unor persoane care nu au ce cauta acolo, coruptia de la sistemul de colectare a taxelor comasarea bugetelor asigurarilor sociale cu alte alte bugete de compensatii etc. Dar la urma urmei eu sunt doar unul care comenteaza nu unul care se lauda cu contributia lui la bunastare romaniei. :(

      Reply
  8. Petrus.

    “Tot” și tot n-ar fi de-ajuns, pentru toți anii noștri pierduți in dobânda sincerității și naivității ca vina comuna, pentru cele peste o mie de crime, fără criminali, din Decembrie ’89 și-n mineriade!
    Iliescu, care s-a dovedit un “Bun” samaritean, a aparat propria democrație, fără a strânge averi, a furat milioane de vieți și destine, s-a pus chezaș pentru alții, ca viitorul nostru, sa nu ne aparțină și pentru care nimeni nu-i mai cere de drept socoteala, in aceeași măsură in care-a cerut-o el și acoliții lui unui alt cuplu de criminali!
    “Crima și pedeapsa”-i destinu-i pe care-l ocolește de 25 de ani și ne “face” doar din vorbe!

    Reply
  9. tiras

    Este spre rușinea mea primul articol scris de această respectată DOAMNĂ ,mărturisesc că ma impresionat finețea și corectitudinea și subtilitatea a acestui articol .Aș mai complecta cu niște precizări cu privire la dirijarea
    sumelor de bani recuperați de la acești PRĂDĂTORI și spre cultură,sănătate învățămînt șo oare cîte probleme mai sînt în această biată țărișoară adusă într-o stare de sărrăcie de neînchipuit de acești politiciieni cu cozile lor de topor denumiți chiar de ei OAMENI,,ONORABILI,,de AFACERI ,spun EU într-al HOȚIEI și a înșelăciuni.

    Reply
  10. florin manea

    interesant articolul d-voastra, interesante propuneri, dar am si eu ceva sugestii. 1. pentru a creste calitatea si nr. de km de drumuri indiferent de categoria lor, e nevoie de personal calificat..romania de ani de zile scolarizeaza putini ingineri constructori de cai de comunicatii, aproape deloc maistri si muncitori calificati in domeniu..sa nu mai spun ca in general, inginerii sunt slab platiti in romania si multi au preferat sa-si schimbe ocupatia, sau sa emigreze…romania a devenit o tara de economisti/economiste si juristi/juriste, fara a fi eficienta pe aceste domenii de activitate!! 2. spuneti ca e un pas inainte master-planul, adica desenele sova-rus..e catastrofal ,,pasul” asta!!!! podurile de peste prut nu apar in master plan, poate cel de la galati – giurgiulesti, unde nu se mai construieste pod nou, asa cum se avizase la toate nivelele, ci s-a mai facut un proiect in toamna 2014 (alti bani cheltuiti, dupa expertiza din 2007 si d.a.l.i.-ul din 2010!!!!!), la cererea companiei de drumuri, tot de catre iptana, care prevede ,,aducerea podului la starea initiala” (adica 1949, anul constructiei! daca nu credeti luati legatura cu iptana sau compania!!!). celelalte poduri de peste prut, de la sculeni, albita si oancea, raman pe alta data desi exista documentatii facute si avizate, unele total si exista si aide memoire-ul semnat d eponta in iulie 2012 !!!!, cu partea basarabeana!!!!!!!!…apropo, l-ati citit vreodata???)… de asemeni, nu apare vreun pod peste dunare in zona galati, braila..poate ceva prin nordul brailei, atasat la un drum expres galati – braila, unde exista documentatie de ani buni, si avizata!!!!! ce sa mai zic de podurile de c.f.si caile ferate ?? o legatura galati – tulcea??? alta data..p.s. in alta ordine de idei, cand va ocupati de situatia de la compania de drumuri, plina pana la refuz de directori si sefi de tot felul, care si-au marit cu pana la 75% salariile si asa uriase, in mai/iunie 2013, apropro de reducera cheltuielilor, promisa de ponta!

    Reply
  11. florin manea

    nu putem lua in seama propunerile lui s.o.v.! puscarias de pe vremea lui ceausescu, cand era la roman si furase 16,7 tone de faina de grau; racolat de kg.b. (sectia romania), inainte de ’90, aflandu-se in puscarie cu agentul kgb, stefan kostyal, general la apelul bocancilor, cu nevasta rusoaica, si apoi puscarias pe buna dreptate, in zilele noastre, pentru multiple infractiuni!!!

    Reply
  12. ionica.oltean

    Parca in vechiul cod penal ,pentru anumite ilegalitati , era dispusa confiscarea totala a averii , cine a eliminat-o din noul cod penal si de ce ? sau subminarea economiei de stat ? sau traficarea secretelor economice ?

    Reply
  13. emil boaba

    sa restituie furaciunea,OK, dar cu dobanda bancara, cel putin. altfel, ei fura, investesc banul, il multiplica, iar daca va fi prins restituie furaciunea ! am si eu nevoie ca de aer de un capital de pornire, cu se zice “de un sut in fund”

    Reply
  14. AlinaMP

    @cf, glumesti? SAR publica de ani de zile – si nu suntem singurii- rapoarte comparative dintre procentul de populatie angajata la noi versus restul lumii- a fost si un raport al unei comisii presidentiale. Ce rost avea sa mai reluam toate astea? Sunt foarte putini angajatii, sub cinci milioane, si da, e povoara cand cinci milioane lucratori platesc pentru 18 milioane votanti, degeaba sunt putini someri daca proportional sunt si mai putini angajati si in rest gaura neagra

    Reply
  15. m.ctin

    …astazi,mai nou,am auzit de noul plan de guvernare al pnl ului,pentru perioada urmatoare.
    nu e rau,dar fraza asta,ca suntem deschisi tuturor partidelor,pronuntata de domnul blaga,in vederea strangerii majoritatii ,ma cam pune pe ganduri,si o sa va spun si de ce:
    Premiza= nu sunt rasist,dar i- mi iubesc Tara! ( mie inca i-mi mai dau lacrimile ,atunci cand ascult imnul Tarii!)
    am fost condusi ,la guvernare,de UDMR,din ’90 incoace cam in toate guvernele,se dau cu puterea de fiecare data,sa ajunga la guvernare,ca ei au un punct fix in cap,acelasi tel,sa obtina autonomie,atat vor ei!
    am ascultat o declaratie al lui domnului hunor,la instaurarea guvernului ponta 3 sau 4,cred,ei bine,in planul lor de guvernare,nu se referea sa faca ceva ptr bunastarea populatiei,a cresterii nivelului de trai si altele.
    Nu,se referea doar la alegatorii lor,sa le obtina autonomie,drepturi,separat de romani!
    ar trebui sa le intre in cap,ca suntem impreuna,sa ne vrem binele,si sa ajutam sa ridicam tara asta,care este si va ramane si a lor!
    daca nu,sa schimbam legea electorala,ca in Italia,cine castiga alegerile, dreapta sau stanga, i se da un premiu de majoranta,si guverneaza ei,fara alte partide care au alte scopuri ( de partid si etnie)
    eu,i-mi imaginez partidele de la guvernarile care au fost si udmr ul,exact ca si povestea lui Pacala cu fratii lui:
    stanga are o pa’tura mica,dreapta are o pa’tura mica,dar Pacala vine si spune ca el are ata care sa uneasca cele doua pa’turi,si asa,el sta la mijloc,ferit de toate, i-si vede de interesul lui,iar fraierii de pe margini se bat intre ei!!!
    atentie mare,nu poti sa.ti urasti asa de mult Tara in care te-ai nascut si crescut!
    va salut

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *