”Avem o viziune academică vetustă si retrogradă, care ne omoară ca civilizaţie.”. ”Dacă se poate caracteriza printr-un cuvânt orientarea curentă în domeniul educației și cercetării în România acela este: Restaurația!”. Sunt două poziții din țară, respectiv diaspora, transmise de Daniel David (UBB Cluj) și Ovidiu Andronesi (Harvard), la solicitarea România Curată, legate de direcția în care se îndreaptă sistemul educațional și cercetarea autohtone. Cei doi au ales să prezinte două perspective, în cadrul aceluiași articol-apel, la care pot adera și alți membri ai comunității academice românești, din țară și diaspora (o puteți face semnând, la final, la secțiunea ”comentarii”). (România Curată)
***
Autori (în ordine alfabetică):
Ovidiu Andronesi, Harvard Medical School, SUA (Assist. Professor)
Daniel David, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (Professor)/Icahn School of Medicine, New York, SUA (Adjunct Professor)
***
La solicitarea România Curată, prezentăm în continuare două texte cu referire la tematica din titlu, texte care se adresează decidenţilor actuali din mediul academic românesc.
Ţinând cont că aceste texte se bazează şi exprimă adesea experienţe personale (unul care vede sistemul de educaţie/cercetare românesc mai mult din ţară, iar celălalt mai mult din diasporă), am ales această modalitate inedită de a le prezenta separat, dar ca părţi ale aceluiaşi articol. Se va observa însă că, deşi pornim de la experienţe uşor diferite (OA cu norma de bază în SUA, iar DD cu norma de bază în România), acestea nu sunt complet diferite (OA a avut poziţii academice asociate în ţară, iar DD are poziţii academice asociate în SUA), ceea ce explică concluziile şi soluţiile comune din cele două texte.
Primul text se bazează pe experienţa lui DD (completat cu concluzii/soluţii din partea lui OA), iar cel de-al doilea text se bazează pe experienţa lui OA (completat cu concluzii/soluţii din partea lui DD).
Sperăm ca această modalitate inedită de prezentare să ofere o înţelegere cât mai comprehensivă a sistemului actual de educaţiei şi cercetare din România, printr-o integrare binoculară a ceea ce se vede din ţară cu ceea ce se vede din diaspora ştiinţifică din străinătate. Iar concluziile şi ce trebuie făcut să fie trase de fiecare, pe măsura a ceea ce a înţeles din acest material. Într-adevăr, noi am făcut o analiză critică, dar una constructivă, propunând şi soluţii pentru oamenii de bună credinţă. (Ovidiu Andronesi, Daniel David)
***
O perspectivă din ţară (Daniel David)
Eu nu am fost implicat niciodată în politică. Când am fost implicat ca expert în diverse organisme academice naţionale am făcut-o pentru mediul academic, indiferent de coloratura politică de atunci, făcându-mi datoria în ţară cât am putut eu de bine, aşa cum încerc să fac şi în diverse organisme academice internaţionale (ex. European Science Foundation). Trebuie însă să spun că sunt momente cruciale când un expert trebuie să aibă un altfel de atitudine – una „de sistem”, nu doar una „în sistem” -, chiar dacă îi este inconfortabil. Acum cred că este un astfel de moment crucial. De aici titlul acestui text, în esenţă unul de politică a ştiinţei.
Nu este vorba că eu aș fi împotriva unei viziuni academice de stânga (cum ar putea insinua unii pentru a-și explica irațional acest text, pe motiv că guvernul actual ar fi de stânga). Eu cred sincer că practicile academice bune nu sunt nici de stânga nici de dreapta; ele sunt pur şi simplu academice, colorate pe alocuri mai de stânga sau mai de dreapta, dar această coloratură nu le schimbă forma şi esenţa. Dacă prin alegeri democratice avem un guvern de stânga, este normal ca acesta să-şi facă politicile; aşadar, nu ar fi problemă că am avea o paletă cromatică de stânga. Nu este o problemă nici măcar faptul că nu avem o viziune academică coerentă. Problema este că avem o viziune academică vetustă si retrogradă, care ne omoară ca civilizaţie (nu mai reiau aici argumentele privind starea deplorabilă în care suntem în mediul academic şi consecinţele negative ale acestei stări pentru ţară pe termen scurt, mediu şi lung – vezi Raportul Think Tank-ului G3A). Chiar şi elementul vetust este însă ridicat la înălţimi ameţitoare de caracterul original pe care ţinem mereu să-l avem.
Mecanismul de supravieţuire a acestui sistem vetust, când în jurul nostru totul se modernizează, aş spune că este, forţând un pic termenii, chiar axiomatic.
Axioma 1: Orice sistem tinde să-şi conserve starea de minim.
- Sistemul academic românesc actual, vetust şi neperformant, îşi conservă mediocritatea.
Axioma 2: Un om aflat într-o poziţie de putere nu va promova criterii/standarde pe care el/ea nu le atinge.
- În general (cu mici excepţii onorabile) un membru al comunităţii academice, afla în poziţii de putere, nu va promova criterii/standarde academice pe care el/ea nu le atinge.
Axioma 3: Sistemul va promova oameni care îi menţin existenţa.
- Sistemul academic românesc va promova în funcţii de conducere oameni cu standarde joase, pentru a se prezerva. Aceşti colegi sunt adesea vânători de funcţii, fără de care, doar prin statura lor ştiinţifică, nu au impactul dorit de ei în mediul academic. De-a lungul timpului, adesea au fost promovați astfel de colegi (ex. CNATDCU, CNCS, ARACIS etc.), unii fiind puși în multiple funcţii. Mai apar rarisim în astfel de organisme şi oameni valoroşi, dar aceştia ajung acolo conjunctural şi sunt minoritari, mulţi fie neimplicându-se, deoarece fiind puţini nu au posibilitatea/forţa să schimbe ceva în sens bun, oricât ar dori ei acest lucru, fie ajungând în final să fie coloraţi de sistem.
- Aceşti colegi care există academic prin funcţii (1) au modificat senini, fără să tresară, standardele de promovare academică până la penibil (şi când spun penibil este un eufemism – dacă le-am traduce în limba engleză şi le-am prezenta public lumea nu ne-ar crede, gândind că este o glumă), (2) susţin cu o naturaleţe înspăimântătoare lucruri imposibile (vezi exemplul de mai jos), (3) propun cu un curaj vecin cu iresponsabilitatea modificări legislative aiuritoare (ex. în studiile doctorale urmăresc să renunţe la a da forţă şcolii doctorale ca instituţie de referinţa în organizarea internaţională a doctoratului; urmăresc reîntoarcerea organizării departamentelor la vechea structură care conţine un mixt de licenţă/master/doctorat etc.), (4) fac acreditări de programe academice oriunde în ţară etc., practic servind sistemul care i-a ales să-l servească. Fără a lungi textul, aş da aici un exemplu fundamental de astfel de aberaţie:
- Cât de raţional este ca pe de o parte să li se ceară universităţilor indicatori de calitate (ex. să ai un anumit număr de profesori la un număr de studenţi), iar pe de altă parte finanţarea pe student să fie atât de mică încât să nu se poată îndeplini acest criteriu fără a intra în faliment? Altfel spus, dacă îmi ceri ca indicator de calitate un cadru didactic la 20 de studenţi, dă-mi banii astfel încât din suma pe care o primesc pentru cei 20 de studenţi să pot avea acel cadru didactic. Dacă însă în realitate am nevoie de mult, mult mai mulţi studenţi (30, 40, 50 etc.) ca să-l plătesc, cum se împacă asta cu standardul de calitate? Cine sunt oamenii care gândesc astfel de lucruri şi ne pun în astfel de situaţii aberante, imposibile? Unde i-aţi găsit şi cum i-aţi ales? Realizaţi ce fac nu doar sistemului de educaţie/cercetare, ci chiar şi dvs., cei care i-aţi numit acolo? În final răspundeţi dvs., cei care conduceţi politic sistemul!
- În mod istoric, din perioada comunistă, sigur, noi am moştenit în mediul academic unii colegi cu profil academic vetust, fără ca asta să însemne că toţi cei care s-au format atunci au obligatoriu acest profil (în final este opţiunea fiecăruia, cum se prezintă). Unii dintre cei formaţi în perioada comunistă, mai ales cei valoroşi, s-au adaptat foarte bine modernităţii. Dar mulţi nu au vrut să recunoască nevoia de schimbare a mentalităţilor şi, mai mult, au reuşit să se reproducă ca mentalitate în generaţii mai tinere, astfel încât speranţa că tinerii vor reprezenta o paradigmă academică modernă este tot mai palidă. Aşadar, aici nu este vorba de vârstă, ci de mentalitate! Echilibru acum este mereu instabil între vetust şi modern, iar din păcate guvernul înclină mereu balanţa spre cei care nu înţeleg mediul academic modern, punându-i în funcţii decizionale şi sprijinindu-le inovaţiile academice aiuritoare. Ba mai mult, prin intermediul unor astfel de colegi creaţi şi promovaţi în mediul academic pericole inexistente, fie în mod explicit, fie adesea în mod implicit (ex. spuse grav şi şoptit pe al colţuri: „ce grozăvii vor să facă ăia!”; „asta nu se poate face în ţară!”; „ăştia sunt fundamentalişti”; „trebuie să-i blocăm!” etc.). Încercaţi astfel să acreditaţi ideea că schimbarea înseamnă pericol (ex. „criterii academice de neatins”, „ameninţarea ISI”, „dat afară oameni”, „reducerea şansei de promovare” etc.), doar ca să speriaţi oamenii şi să menţineţi status quo al sistemului. Nu, schimbarea, în adevăr şi esenţă, înseamnă refuzul logicii Patului lui Procust (logică pe care, paradoxal, o promovaţi acum), astfel încât fiecare om să poată să-şi găsească traiectoria academică în care poate performa şi în care se regăseşte confortabil. Spre exemplu, nu este normal ca aceleaşi criterii de promovare să funcţioneze şi pentru cineva care are o normă academică dominată de licenţă, cu încărcătură mare (peste minimum), şi care are activităţi (ex predare, consultaţii, corectat lucrări) cu 300 de studenţi, şi pentru cineva care are o normă minimă, dominată de master/doctorat, şi care lucrează cu 15 studenţi. Ei bine, tocmai asta se face acum la CNATDCU, iar schimbarea trebuie să corecteze aceste lucruri, în beneficiul tuturor (ex. prin promovarea distincţiilor din mediul academic sănătos între profile academice de tip graduate vs undergraduate). Altfel spus, nimeni normal la cap nu poate gândi că schimbarea înseamnă „a da oameni afară”, aşa cum încercaţi să acreditaţi, şi nimeni nu agită „marota ISI” fără cap. Schimbarea înseamnă, într-o formulă sintetică, a fi atenţi la criteriile prin care se aduc de acum încolo oameni în sistem, la a ajuta traiectoria academică a fiecăruia din cei existenţi pentru a performa acolo unde poate performa (ex. didactic şi/sau cercetare) şi la a pune criteriile academice în paradigma celor internaţionale, ţinând însă cont în valoarea (nu în forma lor) lor de zona proximei dezvoltări a comunităţii noastre academice. Şi nu mai agitaţi marota ISI! Îi daţi o forţă mai mare decât are. Nu acesta este sensul ei! Nimeni nu aşteaptă spre exemplu ISI de la ştiinţele umaniste din ţară, ci aşteaptă doar aceleaşi tipuri de criterii care funcţionează pentru aceste ştiinţe în universităţile de top (mai mult, la valori adaptate zonei proximei dezvoltări din comunitate). Aşadar, schimbarea, pe care o prezentaţi ca o sperietoare pentru a vă menţine poziţiile, este de fapt o salvare, nu un pericol, pentru oamenii pe care îi ţineţi acum în frică. Pericolul este ceea ce se face acum, când dăm iluzii oamenilor, iluzii care în viitor îi vor pune la risc (ex. niciodată nu vor sta liniştiţi că nu vor veni pe nepusă masă standardele moderne şi îi vor prinde nepregătiţi) şi îi face să fie uşor controlabili, în loc să le dăm realitate, onoare şi siguranţă pentru viitor.
În acest fel mediul academic românesc seamănă tot mai mult, sigur, la o scară mai redusă, cu poziţia izolată a României lui Ceauşescu în 1989: toţi în jur se modernizau şi evoluau, dar România ceauşistă avea cale sa originală, oameni de bază ai sistemului, iar cei care comentau erau duşmani ai poporului!
Doar pentru a stopa această nebunie spun că trebuie o schimbare imediată. Sigur că nu toate aceste nebunii vin din guvern, dar filosofia percepută a fi promovată de acest guvern încurajează astfel de nebunii în mediul academic, colegii pe care îi promovaţi gândind că le veţi tolera aiurerile (şi adesea nu s-au înşelat). Dacă nu se face schimbarea – prin ceea ce aţi făcut şi aveţi în plan să faceţi – atunci mediul academic românesc nu numai că rămâne în urma celor mai avansate din ţările moderne, ci se decuplează de acestea, ieşind practic din competiţie. Aceasta devine astfel o problemă de securitate națională.
M-aş bucura să văd că guvernul actual şi oamenii de bună credinţă dintre decidenţi înţeleg sistemul axiomatic de mai sus, iau această analiză critică în esenţa sa constructivă, iar prin pârghiile legale:
- Încep să pună în poziţii de conducere şi/sau decizie oameni care au profilul şi standardele sistemelor academice moderne spre care tindem, oameni care au autoritate şi valoare academică nu prin funcţii, ci prin realizările ştiinţifice; îi găsiţi atât în ţară cât şi în diaspora ştiinţifică românească;
- Îi încurajează şi susţin pe aceşti oameni să facă în aşa fel încât sistemul academic românesc să evolueze – treptat şi consensual, nu în forţări nerealiste –, astfel încât aceste profile şi standarde să devină cândva set de bune practici; într-adevăr, standardele se aplică pentru viitor, nu retroactiv! Disperarea în prezent nu este că nu avem valorile acestor profile/standarde de la universităţile de tip world-class, nici măcar că nu avem aceste profile/standarde chiar cu valori mai mici, ci că ne îndreptăm într-o direcţie complet opusă!
Concluzionând, acest text se adresează decidenţilor inteligenţi, nu celor defensivi, care pot înţelege că esenţa progresului şi chiar a statusului lor politic este analiza critică şi confruntarea cu lucruri care nu le plac. Simplu spus, iată, prin practici academice neinspirate (nu spun că mereu intenţionate), aţi reuşit să generaţi disperare şi să faceţi până şi un om neimplicat politic şi, cred eu, destul de echilibrat când este vorba schimbări academice (ex. refuzând mereu reforme radicaliste şi/sau reforme de dragul reformelor), să se revolte public faţă de politicile pe care le faceţi în mediul academic şi să spun tot public că trebuie o schimbare imediată de politică în domeniu, pentru a salva mediul academic. Iar ca mine, să fiţi siguri, sunt mulți! Asta ar trebui să dea de gândit decidenţilor de bună credinţă, care poate că în ultimul ceas, într-o logică kantiană, vor face ceea ce trebuie făcut, pentru că aşa trebuie făcut!
***
O perspectivă din diaspora ştiinţifică românească (Ovidiu Andronesi)
Daca se poate caracteriza printr-un cuvant orientarea curenta in domeniul educatiei si cercetarii in Romania acela este: Restauratia! Restaurarea unui sistem osificat si neadecvat etapei actuale de dezvoltare a societatii, inclusiv celei din Romania. Acesta este reactia de aparare a sistemului la incercarile timide de reformare anterioare. In paranteza, se verifica inca o data ca o reforma care nu e pregatita si gandita serios ajuta sa compromita chiar scopul reformarii. Restauratia este deci de inteles, dar reactia sistemului depaseste cu mult faza de restitutio ad integrum, si ajunge sa promoveze mediocritatea si impostura la un nivel probabil neatins in societatea romaneasca moderna, as zice inclusiv chiar si comparat cu regimul comunist. E o reactie patologica care depaseste imunitatea normala a unui organism si care trebuie tratata. Ceea ce este mai aberant este ca cei responsabili de aceasta orientare incearca sa vanda ideea ca implementeaza cele mai inalte standarde de competivitate, aka anglo-saxone direct de la Oxford. Imi amintesc de o discutie cu fostul (domnul Costoiu) si actualul (domnul Campeanu) ministru al educatiei, in care foarte candid mi s-a explicat sursa de inspiratie schimbarilor, Universitatea Oxford. Ca mic detaliu am incercat sa verific, si mi-a fost imposibil sa gasesc in sistemul anglo-saxon cineva care este simultan rector, ministru si senator. In acelasi timp mi-a fost imposibil sa gasesc pe cineva care e rector si profesor universitar fara doctorat. Ultimul aspect in conditiile actuale devine totusi o mare calitate pe taram autohton – nu ai doctorat nu poti fi acuzat de plagiat! Trecand peste ridicol, ideea perversa care se propaga ca rectorul unei universitati este doar un manager (deci nu trebuie articole, doctorate samd) este falsa, o universitate nu este o intreprindere care produce rulmenti. Si la fel de penibil este ca presedintele rectorilor din Romania sa fie insotitorul pe post de umil fotograf personal al ministrului; chiar daca studioul fotografic a fost aranjat la Harvard regizoratul de prost gust aminteste de cea a fostilor tovarasi. Dar ca sa trecem peste detalii personale si sa revenim intr-o nota mai generala trei observatii mi se par actuale:
I) Sistemul e format din doua tabere, una favorabila unor criterii de competitivitate conform standardelor acceptate international si alta care incearca sa creeze in antiteza un kitsch cu propriile standarde. A doua tabara estimeaza ca e cea mai numeroasa si e convinsa ca sistemul nu vrea sa se reformeze in mod real. E o iluzie care duce la pierzanie, vezi alegerile. Da, de acord, ambele grupuri au interese, dar solutia nu este sa le-o traga fiecare celorlalti cand prind momentul, ci sa poata cuprinda in aceeasi lege prin consultari punctele de vedere compatibile. Intr-adevar e de acceptat argumentul taberei conservatoare, o reforma implementata neadecvat care aduce sistemul in colaps nu ajuta, dar asta nu inseamna ca scopul reformei (criteriile de competenta) trebuie schimbat, ci modul. Adica da, trebuie create conditiile (timp si finantare) pentru a indeplini acele criterii, nu trebuie aruncate peste bord criteriile si pastrat modul pagubos (imprevizibilitate, improvizatie si subfinantare).
II) Sistemul actual impiedica aparitia oamenilor creatori de scoala. Sunt tot mai putine cazurile in care apar personalitati stiintifice care reusesc sa aglutineze un grup dinamic pe un domeniu stiintific nou si care sa formeze o scoala de gandire cu conceptii originale si prioritati recunoscute mondial, care sa disemineze mai departe prin membrii formati in cadrul ei noi centre de excelenta.
III) In mod paradoxal universitatile care ar trebui sa fie motorul progresului in societate sunt cu mici exceptii ramase in urma ca mentalitate dar si practic fata de mediul economic si industrial, mai dinamice. In timp ce mediul industrial incearca sa adopte tot ce e mai nou (ex sectorul IT) pentru a ramane competitiv, mediului universitar i se imprima o directie retrograda prin modul cum sunt gandite politicile actuale.
Si pentru ca doar a critica fara solutii nu e constructiv, propunem urmatoarele (preluând, mai jos, și asumându-ne astfel unele dintre soluţiile din Raportul Think Tank-ului G3A):
(1) Trebuie incetate inovatiile specific romanesti in sistemul romanesc de cercetare/educatie. Trebuie luate modele internationale si adaptate Romaniei, fara sa le schimbam esenta.
(2) Trebuie alocate resursele necesare la centrele puternice care sa genereze poli de competitivitate. Excelenta nu se poate face sau sustine la nivel de masa. In schimb, resursele din centrele de excelenta trebuie dechise utilizarii si celor din centrele mai mici. O abordare diferentiala si echitabila se poate face in modul urmator (3).
(3) Trebuie create structuri mici, si de specializare avansata (smart specialisation), acolo unde exista avantaj competitiv sau structuri globale (domains) unde focalizarea este pe predare nu pe cercetare si/sau unde nu putem fi competitivi.
(4) Trebuie sa investim in cei care au aratat ca pot fi autori principali (Web of Science) si directori de grant, care sunt oameni de conceptie si sunt capabili sa implementeze paradigme noi.
5) Finantarea prin granturi trebuie sa fie predictibila si cu periodicitate care sa poata permita planificarea, dezvoltarea si inlantuirea fara sincope a proiectelor de cercetare.
6) Raportarea la realitate a statisticilor legate de efortul bugetar – conteaza cati bani ajung in mod real la utilizatorul final in sistem. In mod frecvent pentru jocul mediatic se raporteaza statistic banii care pleaca spre cercetare sau educatie, care tipic inregistreaza cresteri, ceea ce ajunge insa este mult diminuat pe parcurs prin mecanisme complet netransparente, iar in mod real cresterea este negativa.
7) Este adevarat, criteriile de competivitate nu pot fi atinse fara finantare adecvata. In legea invatamantului dupa amendamentele din ultimul an s-a optat pentru diluarea si transformarea pana la ridicol a criteriilor de competivitate, cand de fapt solutia ar fi fost cresterea procentului PIB de finantare care merge la cercetare si invatamant. Astfel s-ar fi creat conditiile care sa permita atingerea criteriilor de competivitate, respectiv articole publicate, granturi, patente. Guvernul a demonstrat anterior alegerilor ca are resurse financiare nelimitate, iar aceste resurse este corect si drept a fi puse in slujba unei cauze mai nobile.
8) In toate sistemele de invatatamant superior si cercetare performante marea masa care produce rezultatele sunt doctoranzii si postdoctoranzii. In Romania acest lucru nu este posibil din cauza burselor mizerabile pe care un doctorand/postdoctorand le poate obtine si care nu permit supravietuirea. Astfel doctoranzii chiar cei cu frecventa 100% sunt obligati sa-si ia alte joburi, unele fara nici o legatura cu doctoratul, pentru a supravietui. Cercetarea care se face in conditiile acestea e formala si mediocra. Raportul dintre venitul unui doctorand si al unui profesor universitar este mult prea mic (1/10) in Romania comparativ cu tari din UE sau US (1/4). Solutia evident nu este scaderea veniturilor profesorilor universitari ci cresterea finantarii care sa permita un alt nivel de finantare pentru doctorat.
9) Nivelul de suprapunere intre politic si invatamantul superior este scandalos. Sunt notorii cazurile de rectori/parlamentari.
10) Trebuie depasita ideea ca putem avea un sistem universitar de cercetare performant numai cu romani. Un sistem competitiv atrage cercetatori internationali. Este la fel ca si in sport. In momentul in care vom avea conditiile care sa atraga un nr semnificativ de oameni din Anglia, Germania, US, Japonia samd … putem vorbi de un sistem de cercetare performant. In plus cei putini care se intorc cu doctorate din EU sau US sunt frecvent marginalizati.
***
Membrii comunității academice din țară și din diaspora, care sunt de acord cu articolul-apel de mai sus, pot să și-l asume, cu nume și prenume, mai jos, la secțiunea ”comentarii”.
De acord
O noua analiza, o noua lista de solutii, un nou apel la reformarea unui sistem in care impostura a devenit regula!
Nu fii trist draga Ovi. BANATu- i fruncea…..si in mediocritatea/non valoarea academica Rumaneasca.
Poate, de aceasta data, lucrurile vor fi sustinute cu mai mult aplomb intru reusita.
De acord
Sustin solutiile propuse
De acord.
In mod clar directia pe care a luat-o sistemul dupa 2012 este una de autodustrugere si pulverizare a tot ce era cat de cat sanatos. Daca nu apare o redresare anul acesta, sistemul va sucomba.
Stimati domni,
cu vorbe nu schimbati sistemul.Este o veche meteahna a intelectualului roman de ase implica social doar cu discursuri crezand ca astfel ti-ai facut datoria si ;lucrurile se vor schimba.Nu !Solutia este un sistem politic responsabil dar deocamdata nu ai unde sa-l gasesti.Sistemul academic romanesc este prins in painjenisul unor retele intinse si adanc structurate care il vor mentine in aceasta stare de mediocritate pentru multa vreme.Cei mai talentati tineri ,in special din stiintele tari si tehnologie il parasesc pentru a studiua in occident si apoi pentru a ramane acolo.
Aici au ramas foarte putine personalitati academice dispuse sa faca o reforma reala si oricum sunt marginalizate si nu au sprijin politic de la partidele romanesti. Mediul academic romanesc este dominat si condus de mediocritati care au coplesit totul : universitatile, Academia Romana, ministerul educatiei.
Singura sansa pentru oamenii de stiinta pewrformanti cat si pentru tinerii talentati este sa paraseasca tara.
Deocamdata nu se intrevede nicio solutie.
Cristian, si mie imi vine uneori sa spun ce spui tu. dar apoi ma intreb: Daca este sa plece cineva din tara, de ce sa plece cei buni? De ce cei buni sa abandoneze acest mediu? Asadar, daca este ca cei buni sa nu poata avea un cuvant de spus in acest mediu, atunci macar acest mediu sa fie pierdut dupa o batalie cinstita, nu abandonat.
Subscriu
Integral de acord.
Sunt absolut de acord cu ce s-a scris aici. Poate nu ar fi rau sa avem si niste analize doar pe stiintele sociale si umaniste. Trebuie, cred, depasita mitologia ISI (nu inseamna ca o revista ISI este o revista buna, cunosc cativa care contra modestei sume de 300 euro au publicat in reviste ISI din Nigeria sau din alte tari la fel de top cand e vorba de cercetare. Sa nu uitam nici revista de sociologie de la Iasi, tot ISI, care percepea “doar” 200 euro pentru a publica “rapid” un studiu acolo – cred ca mai am mailul cu oferta pe undeva). Nu ar fi rau daca am avea o lista cu revistele de top mondial din fiecare disciplina socio/umanista, indiferent daca este ISI sau nu. Plus ca, acum, citarile nu prea conteaza (la Istorie, spre exemplu, unde intreaga evaluare sta sub semnul dezastrului). In loc de citari ISI/non ISI as propune citari in tara/citari in strainatate. Cunosc cercetatori, si nu putini, care sunt CSII sau CSI (echivalent conferentiar respectiv prof plin) care au sub 10 citari, toate in tara. E greu de crezut ca productia lor stiintifica are vreo relevanta internationala. Poate ca ar trebui ca de la CS II in sus sa se instituie un filtru al citarilor – mai ales cele din strainatate ar trebui sa conteze.
Pe scurt, semnez fara sa clipesc.
Absolut de accord: problema nu este ISI sau non ISI, ci standarde normale specifice fiecarei displine (asa cum sunt acestea la world-class universities) versus standardele noastre originale.
Eu cunosc destui colegi/fosti colegi care de-a lungul timpului au fost promovati la grade tot mai inalte cu toate ca in lista lor de lucrari sunt doar lucrari la care au fost coautori, adica n-au avut nici o contributie. Si-au trecut doar numele si la concursurile de promovare au contat la fel toate lucrarile, indiferent ca au avut merit sau n-au avut nici un merit. Si respectivii indivizi sunt niste nulitati. Nu-s in stare de nimic. Ce fac ei e apa de ploaie.
Da, aceasta va fi (daca nu este deja) noua plaga a sistemului academic romanesc.
Criteriul citarilor nu este nici el relevant.
Sunt cunoscute deja in lumea academica internationala cazuri de cercetatori romani care au fraudat masiv acest sistem de citari. – http://scholarlyoa.com/2015/01/20/did-a-romanian-researcher-successfully-game-google-scholar-to-raise-his-citation-count/
Citarile conteaza daca vin dupa un nucleu rezonabil de lucrari de conceptie (autor principal). Altfel…vezi comentariul de mai sus al lui Viorel.
De acord!
Masa critică a celor dornici de reformă se diluează constant, sub presiunea măsurilor de încurajare a mediocrității luate în ultimii ani.
Felicitari si multumiri redactiei pentru EXCELENTA idee a prezentarii de analize/ perspective COMPARATIVE si solutii FEZABILE/ EFICIENTE privind NON CALITATEA actualului mediu educational romanesc … Ambele puncte de vedere prezentate mai sus – desi cam dezechilibrate – sunt PERTINENTE, REALISTE si demonstreaza COMPETENTA autorilor in cunoasterea mediilor academice de la noi si de la altii…
Dar cugetarea francofona “l’homme propose et Dieu dispose” este aplicabila si la noi… Pe de alta parte, concetatenii nostri par sa fi constientizat IN FINE faptul ca NU orice schimbare este benefica si ca NU exista schimbari care sa multumeasca pe toti!.. Pentru unii, la noi inca mai functioneaza principiul pseudo-democratic “majoritatea se supune NECONDITIONAT minoritatii” (inclus si in statutul defunctului PCR) – desi ramane de vazut ce si pe cine reprezinta majoritatea si minoritatea in cauza…. De regula,la noi, interesele din agenda publica NU corespund cu interesele din agenda personala a celor ce au puterea de-a alege si decide !!!!
O alta cauza esentiala a actualei situatii din educatie consta – in opinia mea – mai ales in impunerea unor PSEUDO-VALORI, sub masca adoptarii standardelor si practicilor europene (culmea asa-zis impuse de Uniunea Europeana !!) pe care, pana la urma, in absenta intelegerii/ cunoasterii lor profunde, doar le mimam sau simulam… Exemplul asa-zisei asigurari a calitatii educatiei introdusa la noi prin Legea 87/2006 – dar mimata si simulata in practica, de 8 ani, desi s-au cheltuit DEGEABA milioane de euro – este RELEVANT in acest sens…
In aceste circumstante, consider ca dezbaterea de idei nu poate fi decat benefica si ar trebui sa preceada SI LA NOI orice decizii politice, inclusiv de finantare….Propun colegilor mei din invatamantul superior care au avut experiente academice relevante in strainatate si doresc sa determine schimbarea atat de necesara a politicii educationale romanesti sa se implice in benefica initiativa a Romaniei Curate…
Si eu am spus mereu ca decat o reforma proasta, mai bine nicio reforma; dar nu suntem fortati la cele doua posibilitati! Intre cele doua exista posibilitatea unei reforme intelepte. Problema este ca noi sarim din teze in antiteze si ne lipseste sinteza…
Principiul enuntat de mine mai sus trebuie citit CORECT astfel :”Minoritatea se supune NECONDITIONAT majoritatii”…Cu scuzele de rigoare multumesc celor care nu au observat eroarea mea!..
de acord
Semnez!
de acord!
De acord.
Un pas inainte, doi pasi inapoi
Subscriu intru totul opiniilor prezentate.
Sunt de acord cu opiniile si propunerile exprimate în acest articol!
Sunt de acord cu opiniile prezentate.
Subscriu.
Perfect de acord.
Felicitari pentru text, sunt analize exacte si profunde la care subscriu.
E timpul!
De acord!
Stimate Dle profesor David,
Nu am fost o fana a dvs. dar acum “imi scot palaria”. Trebuie sa recunosc ca din nou ati caracterizat perfect sistemul actual, mai ales prin Axioma 1. Multe pornesc de aici. Si continui sa cred ca neimpunerea unor criterii clare de calitate (performanta stiintifica) in accederea la functii de conducere la ultimele alegeri este una din cauzele acestei situatii. In universitatile noastre exista o masa critica de mediocri care se complac intr-un loc caldut. Si culmea, le merge bine. Aceleasi norme ca si cei care au performanta, nimeni nu-i intreaba de ce nu publica nimic, cu toate ca au avut la dispozitie granturi grase. Incercarea de a chestiona o astfel de stare de fapt creeaza imediat curente de opinie – hai sa zic neprietenesti. Ar fi multe de spus despre situatiile specifice de la fiecare departament.
Stiu ca uneori am vazut lucrurile diferit; dar noi le vedeam diferit in aceeasi paradigma moderna, asa ca oricare punct de vedere se impunea era, totusi, unul bun. Asa cum ati surprins foarte bine, batalia nu este acum intre puncte de vedere diferite in aceeasi paradigma moderna, ci intre paradigma veche si paradigma moderna, asa ca nu ma mira ca ne apropiem ca perspectiva.
Total de acord! Solutiile ar trebui implementate cat mai urgent!
De acord!
De acord cu cele enuntate mai sus.
De acord!
domnule David, din pacate se vede ca nu ati coborit jos in piata guvernarii comunitatilor si de aici nu aveati cum sa identificati axioma cea mai importanta: daca zeci de ani un sistem legislativ politic de selectie a celor care pun sefi la educatie de jos si pina sus , este anti-democratic, anti-occidental, atunci este normal ca axiomelw dvs sa fie de fapt efectele legii partidelor.
Da, sunt de acord, stiind bine ca din toate analizele de politica a stiintei a reiesit ca o conditie fundamentala a existentei excelentei in mediul academic este “Governance”.
Am uitat sa va ofer un sit web cu studii si animatii, care va ajuta sa intelegi cauza si sa intelegeti de ce domeniile afectate de alesii locali, judeteni si parlamentari duc la efecte naspa,total diferite de lumea occidentala cu care ne tot comparam si nu ne apropiem.
http://partide.amper.org.ro
O analiză folositoare, binevenită. În termeni hegelieni momentul Funeriu – Miclea – Vlăsceanu a fost teza, contrareforma a fost anti-teza și acum ar trebui să urmeze sinteza. Văd douăm măsuri principale: 1) creșterea bugetului educației și cercetătrii, 2) Distribuirea resurselorde cercetare prin competiție pe niveluri de performanță posibilă în condițiile actualei resurse umane: nivelul Funeriu – Miclea – Vlăsceanu – CNCS cu programe și bugete cum au fost, nivelul vechiului CNCSIS pentru a da șanse și celor care nu știm exact ce pot să aibă contracte și să nu mai acumuleze frustrări, dar cu bugete mici în stil CNCSIS, nu mai mult de 20-30 de mii de euro pentru un A cum erau. Cu posibilitatea ca de la niveul CNCSIS să se treacă la nivelul Funeriu. În privința doctoratelor tot cu 2 trepte, acceptate și standardele contrareformate dar fără posibilitate de cum laude de nici un fel, iar pragurile către suma cum laude să fie exclusiv prin îndeplinirea și depășirea standardelor minimale Funeriu – Miclea – Vlăsceanu. Pe măsură ce cererea de proiecte de slabă performanță va scădea, iar producția de teze la standarde joase va scădea și ea, resursele respective pot fi direcționate de exemplu către programe pentur doctoranzi. Gânduri bune,
De acord!
Acord!
Subscriu la cele enuntate mai sus.
De acord cu cele enuntate mai sus!
De acord. Multa, foarte multa lume e de acord. So…. what’s next…?
Sunt de acord. La monentul actual, marea problema nu mai e aceea ca foarte multi din cei mai buni au plecat, ci ca nu se intorc in tara. Nu au la ce sa se intoarca. De-a lungul celor 25 de ani, din lipsa oamenilor competenti si fara viziune s-a creat aceasta mentalitate si ceea ce este cel mai grav, genetatiile tinere considera ca aceasta este normalitatea. Putini sunt cei care au curajul sa se intoarca, sa lupte contra curentului si sa creeze acele “stucturi mici” de care pomenea OA.
Facultatea din care provin eu este un caz fericit: am fost incurajat sa fac performanta si sa public, nu impiedicat. In fapt, eu cred ca si daca ar fi incercat sa ma impiedice tot nu ar fi reusit, intrucat nimeni nu poate opri pe cineva sa trimita un articol spre publicare prin email… avem internet iar asta inlatura foarte multe bariere.
La un punctaj minim de 100 de puncte pentru profesor, eu am deja peste 300 din care vreo 200 vin din citari in reviste ISI cu factor de impact (desigur, in strainatate). Asadar, se poate.
Internetul este deasemenea o mare biblioteca, daca stii unde sa cauti pana la urma gasesti informatia de interes (cu accesul la bazele de date de articole mai sunt unele probleme, insa in mare situatia este mai buna fata de acum 10 ani). Asadar, eu as fi putin mai optimist, in sensul ca sistemul se va schimba cu siguranta, este doar o chestiune de timp. Este adevarat ca orice sistem tinde sa se autoreplice promovand oamenii care il perpetueaza, insa nimeni nu poate bloca schimbarea, oricate eforturi s-ar face.
Pana la urma, oamenii care dovedesc rezultate nu vor mai putea fi opriti, iar la un moment dat va fi un punct de inflexiune la care efortul dominant de schimbare va depasi reactia negativa a celor care perpetueaza… insa mai este nevoie de timp pentru asta.
La fel va fi si cu clasa politica, insa a astepta rezultate fabuloase in doar 25 ani de la revolutie este nerealist din punctul meu de vedere. 40 de ani de comunism, de eliminare treptata a elitelor, nu pot fi stersi cu buretele peste noapte. Daca a demonstrat ceva, comunismul a demonstra cum se poate schimba radical o societate… ceea ce-mi da sperante ca si societatea actuala se poate schimba (eu sper in bine).
Sunt de acord, desigur, cu argumentele prezentate de DD si OA, este nevoie de acord politic pentru intelegerea situatiei si cautarea solutiilor adecvate, as adauga totusi ca sistemul de cercetare romanesc a ajuns in acest hal si dintr-un alt motiv pe care nimeni nu indrazneste sa-l rosteasca: este inrobit, de prea mult timp, de sistemul ingineresc.
As vrea sa fiu bine inteles, admir inginerii (cu totii folosim in viata de zi cu zi produse ale muncii lor) insa dispretuiesc profund modul cum acestia au reusit sa inrobeasca un sistem si nu permit nimanui sa patrunda pentru a schimba ceva: haideti sa ne uitam la compozitia ANCS, acum ANCI: cine sunt decidentii de acolo, ce calificari au, din ce mediu provin?
Inginerii sunt omniprezenti. N-as avea nimic de obiectat, daca rezultatele ar fi pozitive, insa realitatea este departe de a fi asa.
Este inadmisibil sa faci politici fara o baza informata, ba mai mult “dupa ureche” pe baza de opinii personale. Este incredibil sa auzi ce pot sa debiteze oameni din pozitii decizionale inalte, in legatura cu sistemul social, fara sa aiba nici cea mai mica idee despre ceea ce se intampla in realitate.
Iar cand le propui sa cercetezi situatia de fapt, ori sa aduni date (reale) despre sistem pentru a informa politicile, te intreaba “cine ti-a cerut asa ceva?”
Initiative de studiu social, care sa produca dovezi, sunt respinse din principiu (nu-i asa, sociologia de fapt nici nu e stiinta) dar este halucinant cum inginerii fac apel chiar la metode sociologice pentru a justifica hotarari: “pentru ca societatea asta vrea, pentru ca societatea de asta are nevoie”. Evident, fara niciun fel de dovada stiintifica.
Ma opresc aici, cu o concluzie optimista (care trebuie sa-i inspaimante pe cei care nu vor schimbarea): ba da, sistemul se va schimba indiferent cat de mult se vor zbate aceia. Asta este unul dintre motivele pentru care aleg sa raman in tara.
Perfect de acord. Ca sa continui aceasta idee, cred ca este necesar ca fiecare dintre noi trebuie sa dea ce are mai bun. Sa ajungi profesor universitar nu cred ca poate fi un scop in sine pentru cineva cu adevarat pasionat de ceea ce face. Pana la urma, valoarea va fi cea care va conta, chiar daca ea va fi cantarita de niste mediocri. Am convingerea ca atunci cand oamenii valorosi vor atinge o masa critica, se va intampla ca si in reactia de fisiune nucleara ( sper ca ma exprim corect – sunt medic, nu inginer ) se va produce o reactie in lant si lucrurile se vor schimba in totalitate in mediul academic. Deocamdata trebuie sa-i mai suportam in prezidii pe purtatorii de geanta de-a domnului profesor, rectorii-politicieni sau doamnele de companie. Zilele lor sunt insa numarate.
Performanţă se face dar, din păcate, cei care fac cu adevărat performanţă în mediul universitar sunt, adesea, discreţi – sau nu pot ajunge să fie cunoscuţi din cauza controlului politicii corupte asupra educaţiei.
De acord cu dl. Adrian Dusa – totuşi articolele ISI sunt doar o SINGURĂ categorie dintre cele multe care trebuie respectate pentru a deveni profesor plin; indiferent cât de multe articole indexate ISI aveţi (înţeleg că veniţi din mediul ştiinţific-tehnic, căci pentru noi, umaniştii, indexările sunt puţine şi de un nivel mai mic) nu e suficient dacă nu aveţi şi un set de CĂRŢI de autor publicate la edituri recunoscute – şi ele tot 100 de puncte trebuie să adune, în categoria lor separată. Ceea ce, pragmatic, înseamnă cel puţin CINCI. Originale, neplagiate, utile.
Ne aflăm într-un moment al istoriei României în care vorbele goale nu mai pot fi de ajuns; noua generaţie ştie să se lupte pentru sine, aici sau în altă parte, nu mai aşteaptă să fie băgată în seamă de dinozaurii înţepeniţi în scaune de miniştri.
Este nevoie de o reformă de mentalitate în mediul academic, care a alunecat cam demult în mediocritate şi indiferenţă. Am colegi tineri, asistenţi, pe care cu greu îi conving să facă şi cercetare – şi cu atât mai puţin să scrie articole care să reprezinte ceva pentru ceilalţi, sau măcar pentru ei înşişi. Justifică această înţepenire prin “salariul mic” – cu alte cuvinte, “nu merită efortul”. Pe de altă parte, colegii mei de generaţie, de vârstă “medie” cum se spune, arată adesea un entuziasm remarcabil – şi nu se plâng niciodată de salariu.
Este nevoie de o reformă de mentalitate în rândurile conducătorilor din minister – astfel încât să se renunţe, DEFINITIV, la acest tip de învăţământ bazat pe memorare automată (şi inutilă de cele mai multe ori!) şi pe infuzia forţată de informaţii cu valoare cantitativă şi nu calitativă. Tinerii trebuie să fie ajutaţi să îşi dezvolte capacităţile logice, abilitatea de a face corelaţii între concepte sau idei – dar câţi profesori sunt oare, azi, capabili, aici în România, să ofere acest sistem? Câţi ar fi de acord să renunţe la comoditatea învăţării “cuvânt cu cuvânt” din manuale adesea vechi şi depăşite ? Câţi sunt gata să renunţe la timpul liber pentru a concepe cărţi inovatoare pentru binele studenţilor?
Atunci când cei de mai sus vor fi, numeric, cu mult mai mulţi decât cei din prima categorie – abia atunci se va vedea o schimbare adevărată.
Căci de vorbit, putem vorbi mult şi bine…
Cu totul de acord cu doamna Carmen Ardelean, si eu am aceeasi impresie in legatura cu invatarea.
Argumentul salariului mic, din punctul meu de vedere, n-ar trebui sa-i descurajeze pe cei tineri si dornici de a face treaba.
N-am stat niciodata dupa salariu, se pot face bani frumosi din cercetare. E adevarat insa ca eu m-am orientat mai mult catre proiectele cu finantare europeana (am condus deja doua proiecte FP7), in care:
– finantarea este prvizibila prin contract, nu vine nimeni dupa doua luni sa taie 60-70% si sa ceara aceleasi rezultate la final
– salariile sunt, sau cel putin erau, la nivel european (ramane de vazut ce se va intampla in noul PN3)
Nu, nu provin din mediul tehnic ci din stiintele sociale. Si da, am carti publicate in strainatate (una chiar la Springer). Evident, sunt mai multe criterii si indicatori de evaluare, insa difera de la domeniu la domeniu.
Adrian a punctat foarte bine ce am incercat sa spunem si noi: nu trebuie sa acceptam folosirea amenintarii ISI pentru a bloca modernizarea mediului academic romanesc. Niciun manager serios (rector/decan/director de department/scoala doctorala) nu ar trebui sa ceara decat ca standardele domeniului sau sa fie cele de la universitatile spre care tindem, cu valori adaptate zonei proximei dezvoltari a comunitatii noastre si cu aplicare pentru viitor (nu retroactive): daca este ISI sa fie ISI (ma rog, desi acum este Web of Science), daca sunt carti sa fie carti, daca sunt si ISI si carti sa fie asa, daca sunt patente sa fie patente, daca sunt publicatii in limba nationala asa sa fie etc. Altfel intram toti intr-un Pat al lui Procus care ne “mutileaza” si generam instabilitate (ex. neavand criteria “normale”, astfel inca oricui sa-i fie rusine sa le schimbe esenta, cand are cineva mai multa putere le schimba imediat ca sa-i placa lui/ei). Doar ca asta trebuie sa inteleaga si CNATDCU, unde, din pacate, se tine foarte mult, prea mult, la originalitatea criteriilor…
Exact.
Intamplarea face ca acum 10-12 ani sa fi decis ca: “daca fac lucrurile ca afara, n-am cum sa gresesc”.
Iar in momentul in care au aparut criteriile, in timp ce multi s-au speriat poate de ISI eu mi-am spus “Ha…! Deci am avut dreptate”.
Voiam sa adaug ca odata stabilite niste criterii, ar trebui cumva asigurata stabilitatea lor intrucat sunt oameni care muncesc ani de zile sa le indeplineasca, iar daca se schimba peste noapte intreaga lor cariera este naruita.
Spun “voiam”, pentru ca realizez acum ca stabilitatea criteriilor este aproape imposibila (cel putin acum, in Romania). Insa un lucru ramane cert: indiferent cum s-ar schimba aceste criterii, n-au cum sa fie complet opuse celor internationale. Asta este adevarata stabilitate, orientarea criteriilor spre cele utilizate in afara, iar cu asta cred ca intuitia mea a foat corecta: n-ai cum sa gresesti, nici altii nu vor putea nega rezultate validate international.
Capul sus, tineri, viitorul sigur si cert nu-i al lor.
De acord cu cei doi autori.
Este infricosator sa citesc acest articol si comentariile si sa vad doar o persoana care intelege cu adevarat esenta!
Doamna Carmen Ardelean este singura care a punctat real!!!
Doamnelor si Domnilor din sistemul academic reformat sau nereformat,tributari vechii sau noii paradigme,DIMENSIUNEA SISTEMULUI ESTE DATA DE CALITATEA SERVICIILOR PE CARE ABSOLVENTII DVS. O OFERA SOCIETATII! Ei TREBUIE sa fie focusul sistemului universitar! Ei se numesc STUDENTI si nu sunt doar criterii contabile de finantare a norului olimpian universitar! De fapt,schimbarea de mentalitate atat de mentionata in acest articol,nu este altceva decat renuntarea la NARCISISM-aici este adevarata provocare,si aceasta variabila da de fapt dimensiunea BUNULUI SIMT si SPIRITULUI CIVIC!
De acord cu acest apel.
foarte de acord
De acord cu acest apel