Romania Curată

ANOSR cere demisia rectorului Universităţii “Ion Mincu”, din Bucureşti. “A călcat în picioare dreptul la liberă exprimare”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere demisia rectorului Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, Zeno Bogdanescu, pe care îl acuză de totalitarism. Bogdanescu este acuzat că l-a exmatriculat pe un student care reclamase la Ministerul Educaţiei unele probleme din interiorul Universităţii. Tânărul nu a fost reprimit nici măcar după ce ministerul a făcut un control la “Ion Mincu” şi a cerut reanalizarea deciziei de exmatriculare.

“Este de neînțeles cum după 25 de ani de democrație, avem încă universități care aleg metoda pumnului băgat în gură atunci când există studenți critici care îndrăznesc să semnaleze, pe bună  dreptate, probeme din universitate. Nu putem accepta modul în care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București a călcat în picioare dreptul la liberă exprimare al studenților și a anihilat orice posibilitate de apărare a studentului în fața abuzului la care a fost supus”, a spus Cristi Popescu, preşedintele ANOSR, într-un comunicat remis presei.

Iată conţinutul comunicatului:

“Stimați parteneri,

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România cere demisia de urgență a rectorului Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București Zeno Bogdanescu și solicită Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să verifice dacă acesta a fost colaborator al fostei Securități. Demersurile ANOSR vin ca urmare a raportului Ministerului Educației care a cerut reanalizarea deciziei de exmatriculare a studentului Dragoș Alexandru luată abuziv de universitate anul trecut și a deciziei instanței de reînmatriculare a studentului, luată săptămâna trecută.

Studentul Dragoș Alexandru a realizat anul trecut o scrisoare, susținută de aproximativ 700 de studenți arhitecți, în care a prezentat o serie de probleme din universitate, cum ar fi materia învechită, programul încărcat de studiu sau condițiile improprii din universitate, cerând ca acestea să fie rezolvate. Negăsind deschidere din partea universității față de astfel de demersuri, acesta a înaintat scrisoarea către Ministerul Educației în speranța că cineva se va sesiza și va lua măsuri pentru rezolvarea problemelor semnalate în scrisoare.

La auzul veștii că studentul a semnalat la Minister problemele din universitate, Consiliul de Administrație al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București a propus exmatricularea studentului critic, decizie votată ulterior și în Senatul universității. Decizia i-a fost comunicată și studentului exmatriculat, fără drept de apel și fără să fi existat cel puțin o discuție anterioară între conducerea universității și student pe această temă.

Simțindu-se nedreptățit, studentul a dat universitatea în judecată, iar subiectul a fost prezentat în mai multe materiale de presă. Ministerul Educației s-a sesizat și a desfășurat o anchetă în universitate în urma căreia a constatat că universitatea nu și-a respectat propriile proceduri de exmatriculare și că o serie de probleme semnalate de student în scrisoare sunt adevărate. Ministerul a cerut conducerii universității să reanalizeze decizia de exmatriculare, neavând competențele legale să anuleze o hotărâre luată de universitate în baza propriei autonomii. Conducerea universității nu a anulat decizia, iar săptămâna trecută Tribunalul București a dispus ca studentul să fie reprimit la cursuri până la o decizie finală a instanței.

ANOSR consideră inacceptabilă suprimarea dreptului la liberă exprimare a studenților și este de părere că atitudinea universității față de spiritul critic nu este compatibilă cu valorile și principiile pe care o instituție de învățământ superior ar trebui să le promoveze. Rolul unei universități nu este doar acela de a forma profesioniști, ci și de a modela caractere prin dezvoltarea spiritului critic și gândirii analtice. Se pare că actuala conducere a universității nu și-a înțeles rolul pe care îl are și din acest motiv ANOSR cere demisia de urgență a rectorului Zeno Bogdanescu ca un ultim fapt de onoare pe care îl mai poate face la acest moment. Mai mult decât atât, acțiunile conducerii universității împotriva studentului care a îndrăznit să fie critic sunt un afront periculos adus democrației din mediul universitar românesc și cerem CNSAS să verifice dacă rectorul a fost colaborator al fostei Securități.

„Este de neînțeles cum după 25 de ani de democrație, avem încă universități care aleg metoda pumnului băgat în gură atunci când există studenți critici care îndrăznesc să semnaleze, pe bună  dreptate, probeme din universitate. Nu putem accepta modul în care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București a călcat în picioare dreptul la liberă exprimare al studenților și a anihilat orice posibilitate de apărare a studentului în fața abuzului la care a fost supus. Astfel de atitudini nu au ce căuta într-un mediu universitar care apără și promovează valorile democratice și ne punem mari semne de întrebare legate de modul totalitar în care a ales rectorul să acționeze. Cerem demisia de urgență a rectorului Zeno Bogdanescu și verificarea posibilei sale calități de lucrător al Securității de către CNSAS”.


Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “ANOSR cere demisia rectorului Universităţii “Ion Mincu”, din Bucureşti. “A călcat în picioare dreptul la liberă exprimare”

  1. barbu brailoiu

    domnul rector ar trebui să-şi deschidă o facultate particulară, unde să facă ce pofteşte. cât e la stat – să respecte legea şi celelalte regulamente!

    dacă studentul deschide acţiune în instanţă, cine plăteşte daunele: institutul, sau rectorul şi acoliţii să decizionali?

    Reply
  2. Gheorghiu Petru

    Tocmai asta e!Exista si alte facultati de arhitectura- de stat sau private – atat in Romania, cat si in U.E. la care studentul respectiv poate urma linistit cursurile, daca conditiile oferite de UAUIM nu mai il satisfac.Acest student, ca si toti colegii sai NU a fost obligati de nimeni sa dea examen de admitere aici, sa se inscrie – la inceputul fiecarui an universitar – la cursuri, acceptand astfel, prin propria semnatura respectarea regulamentului specific universitatii, in care se prevede si posibilitatea de a fi exmatriculat, in anumite conditii, considerate indeplinite de catre conducerea UAUIM ( cons. de administratie + senat universitar ). Ministerul nu mai are dreptul , conform legii autonomiei universitare , in nici un fel sa intervina in treburile interne ale unei universitati, fie ea si de stat.In schimb, oricine are dreptul, daca se considera lezat sa se adreseze instantelor de judecata, iar studentul respectiv a ales – doar astfel – o cale corecta de atac. In privinta dreptului sacru al oricarui individ la exprimare, in acest caz concret, el a fost integral respectat , intrucat petitia respectiva a circulat, a fost analizata, dezbatuta, dar nu si aprobata. Exprimarea unei pareri nu inseamna automat ca aceasta trebuie si sa fie aprobata sau pusa in practica. Toti suntem liberi sa ne exprimam, dar asta nu inseamna si ca avem dreptate.

    Reply
  3. maria

    nu ma mira absolut deloc. Am fost la aceasta facultate un an si jumatate si este pur si simplu sub orice critica intreg sistemul. Este printre cele mai josnice. In primul rand, intr-o tara civilizata se face admiterea pe baza de portofoliu, nu un examen de 5 ore in care esti nevoit sa stai in picioare. In al doilea rand, nici nu exista manuale pentru studenti din care sa invete. toate sunt de prin anii 80, in numar limitat la biblioteca. Profesorii jignesc studentii de fiecare data cand au ocazia! Ma bucur ca am plecat de acolo.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *