ANALIZĂ: Tu ce știi despre companiile de stat? Guvernanța corporativă față cu politicile publice

În România politicile publice bazate pe date și dovezi, pe indicatori măsurabili, pe scenarii și strategii care să fie cu adevărat niște documente de lucru sunt lebede negre. E bine să știm de existența lor pentru că altfel este dificil să le și întâlnim în realitate. Ce avem în schimb sunt niște „gâsculițe” de politici: făcute pompieristic, pe termen scurt și niciodată definitiv și radical, greu cuantificabile, de obicei realizate pentru că o instituție externă ne-o cere, cu o participare publică restrânsă și fără bugete corelate și suficiente pentru a fi implementate.

Dacă ne uităm la domeniul guvernanței corporative, în speță la cel al întreprinderilor de stat românești, găsim o astfel de gâsculiță de politică. A devenit un lucru banal și arhicunoscut, aproape o regulă  faptul că multe dintre companiile de stat românești sunt saci fără fund când vine de vorba de resursele pe care le înghit din bugetul statului. Calibrul dezechilibrului pe care îl generează asupra bugetului de stat nu este în schimb un aspect foarte cunoscut. Presupun că FMI a calculat acest impact, iar acesta este și motivul pentru care îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat românești a devenit un obiectiv pe care guvernul României a trebuit să și-l asume încă din 2011 în relația cu FMI când a fost emisă și OUG 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Dacă FMI a avut inițiativa și a impus o serie de principii, conținutul ordonanței este determinat de către guvern, iar calitatea acesteia și modalitatea în care este aplicată îi aparține în totalitate. Și, apropos de guvern, este totuşi păcat că nu a luat o inițiativă similară care să fi adresat pierderile și transparentizarea companiilor de stat mai demult și a așteptat criza financiară și FMI-ul ca o astfel de problemă să devină urgentă și importantă.

Ordonanța menționată, deși a produs câteva îmbunătățiri în cantitatea de informație făcută publică (de exemplu raportul centralizat realizat de Ministerul Finanțelor Publice), nu a produs impact și la nivelul îmbunătățirii performanței întreprinderilor de stat românești. Reformele acestui domeniu au din fericire și o a doua etapă care se va derula pe parcursul anilor 2014 și 2015. Aceasta ar trebui să revizuiască OUG 109/2011, să monitorizeze performanța companiilor la care statul este acționar pe baza unui set de indicatori predefiniți, să reformeze politica de remunerare din aceste companii, să „umble” la cadrul legal privind transparența financiară și la obligațiile de dezvăluire a informațiilor din întreprinderile publice. Mai în glumă, mai în serios, iar se schimbă și se revizuiește tot, doar că de data asta „pe bune” pentru că așa ne impune din nou finanțatorul, respectiv BIRD prin instrumentul de dezvoltare de politici.

Ce ne lipsește încă?

Ce ne mai lipsește este să știm doar (un „doar” ironic) de ce cei ce încalcă bruma de legislație existentă nu sunt penalizați, măsura eficienței sau a ineficienței cu care sunt administrate companiile în care statul este acționar, cine sunt persoanele ce administrează aceste companii – nu doar numele cum știm acum, ci și mandatul pe care îl au, interesele, CV-ul acestora și cu cât sunt plătite aceste persoane pentru munca pe care o prestează. Despre fiecare vorbesc pe rând, mai jos.

În primul rând nu știm câte companii de stat avem la nivel național. Unii avansează o cifră de peste 700 de astfel de companii, alte voci vorbesc de peste 1000. Raportul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) anual acoperă doar 244 astfel de întreprinderi aflate în subordonare centrală. În afară de acestea, unitațile administrativ teritoriale administrează companii de stat pentru care nu avem date. Articolul 58 (5) a OUG 109/2011 vorbește despre un alt raport, în afara celui realizat de MFP, care ar conține informații cu privire la performanța întreprinderilor de stat pentru care autorități tutelare sunt unitățile administrativ teritoriale și nu ministerele. Raportul este însă inexistent și nici Google nu a auzit de un asemenea document, deși cel puțin 2 ediții ale raportului aferente anilor 2011 și 2012 ar fi trebuit să fie deja publicate pe pagina web a Ministerului de Interne, conform legii.

(Ne)respectarea legii

Ministerul de Interne nu face publice aceste date, dar nici MFP nu este mai prejos. În luna mai a anului anterior celui cu privire la care se face raportarea MFP ar trebui, conform legii, să elaboreze, să prezinte guvernului și să facă public un raport anual privind regiile autonome şi societăţile comerciale la care statul deţine o participaţie majoritară sau integrală. Până la acest moment (august 2014), MFP nu a publicat raportul pentru 2013. Mai mult, raportul aferent anului 2012 conține o notă pe prima pagină care spune că opiniile prezentate nu reprezintă neapărat punctul de vedere al MFP. Dar al cui, mă întreb, din moment ce conform legii MFP are astfel de obligații? Presupun doar ca MFP nu vrea să-și asume cifrele dezastroase conținute de raport și prin urmare preferă penibilul unei interpretări în care și-ar putea asuma vreo responsabilitate.

Pe principiul bulgărelui de zăpadă, dacă ministerele nu elaborează și nu fac publice rapoarte de ce companiile de stat ar face-o? Într-un exercițiu de analiză a conținutului paginilor web a celor mai mari 12 companii de stat[1], am observat că doar 3 au publicat rapoarte anuale pentru anul anterior, 2013 așa cum prevede legea: R.N. A PADURILOR ROMSILVA, SN Romgaz și SN Transgaz. Ultimele două sunt listate pe bursă și se supun reglementărilor pieței de capital în primul rând și apoi legislației privind guvernanța corporativă, de unde li se trage și o mai mare transparență și responsabilitate față de acționari și terțe părți. În concluzie, stăm prost inclusiv în ceea ce privește respectarea unei minime cerințe legislative privind transparența. Partea bună deși amară este că membrii consiliului de administraţie sau membrii consiliului de supraveghere ai acestor întreprinderi pot fi amendați pentru nepublicarea raportului anual cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. La câte companii de stat sunt în această situație, cumulul de amenzi ar reprezenta o suma frumoasă.

Cine administrează de fapt companiile de stat?

Practic cum funcționează întreprinderile de stat în sistem dual? Autoritatea tutelară numește membrii în consiliul de administrație ce numește la rândul său personalul cu funcții executive (directorii). Prin urmare, ministerelor sau unităților administrativ teritoriale le este interzis să intervină în activitatea de administrare și conducere a companiei de stat, acest lucru fiind realizat de către consiliul de administrație și directorii companiei. Criteriile pentru desemnarea persoanelor în consiliile de administație ale acestor întreprinderii sunt însă mult prea generale și facile. Practic conform OUG 109/2011, criteriile minime pentru a putea fi numit în consiliul de administrație a unei companii de stat sunt: minim 5 ani experiență în domeniul economic, studii superioare și de asemenea experiență în administrarea unor regii autonome sau societăți comerciale profitabile din domeniul de activitate a regiei autonome, inclusiv din mediul privat. Altfel spus, nimic mai simplu: cu o facultate, niște ani de experiență profesională (fără a specifica dacă într-o poziție de management) într-o firmă ce obține profit poți participa la administrarea unei companii de stat.

Conform aceleiași OUG membrii consiliului de administrație și directorii acționează în baza unui contract de mandat care nu este obligatoriu să fie și public. În același timp legea nu prevede o serie de elemente minimum obligatorii pentru contractele de mandat. Ori problema constă tocmai în faptul că nimeni nu ajunge în cele din urmă să fie reponsabil pentru pierderile enorme ale întreprinderilor de stat, la fel cum simbolic, mai sus pomeneam ca MFP nu este responsabil pentru un simplu raport de monitorizare pe care îl realizează. Responsabilitate ar trebui să „curgă” de la organele de conducere executive spre consiliul de administrație, care la rândul lui raportează către autoritățile tutelare ce raportează către cetățeni, cei ce prin taxe și impozite susțin aceste companii. În realitate lucrurile nu stau întocmai. Consiliile de administrație pot fi usor politizate, iar criteriile de selecție sunt mult prea laxe așa cum legislația o permite. Mai mult, OUG 109/2011 menționează că membrii consiliului de administrație pot fi revocați oricând atâta timp cât există o justificare, altfel administratorul respectiv este îndreptățit la plata unor daune-interese. Așadar putem avea o situație în care un ministru numește politic persoane în consiliul de administrație și un alt ministru de o altă coloratură politică poate decide schimbarea acestora cu proprii acoliți neperformanți. Statul poate pierde de două ori: pierde o dată din motive ce țin de lipsa performanțelor și mai poate pierde bani dacă cei destituiți își câștigă în instanță plata daunelor.

Alte deficiențe legislative se întâlnesc și în ceea ce privește conflictul de interese ce este o chestiune tratată voluntar: administratorul ce are direct sau indirect interese contrare intereselor regiei autonome/ societății comerciale înștiințează voluntar despre acestea, altfel răspunde pentru daunele produse regiei. Când a răspuns cineva pentru astfel de daune?

De asemenea, remunerația administratorilor și a directorilor companiilor de stat nu sunt date publice, ci sunt consemnate DOAR în situațiile anuale întocmite către acționari (altfel spus tot către stat). Politica și criteriile de remunerare ale administratorilor și directorilor sunt făcute publice pe pagina de internet a întreprinderii publice – prevede legea – dar valoarea lor nu este obligatoriu a fi dezvăluită.

Ce pare că face legislația în vigoare în 2014 ce reglementează guvernanța corporativă este să întărească transparența și obligațiile de raportare ale companiilor de stat către acționari (tot către stat așa cum observa Mircea Modan într-un articol în care aduce în discuție modelul suedez de reglementare a companiilor de stat). Cetățenii – considerați acționarii majoritari în modelul suedez și nu guvernul sau ministerele – pot să mai aștepte pentru a avea acces la date relevante despre companiile de stat și pot doar să spere că politicile anunțate pentru 2014-2015 vor împrumuta sau scăpa câte ceva din bunele practici în acest domeniu. Asta dacă nu implementam câte ceva doar de ochii finanțatorului și de fapt facem tot cum știm noi.

***

Notă: [1] Compania Naţionalã Poşta Românã, C.N. CAI FERATE CFR, SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, R.N. A PADURILOR ROMSILVA, S.N. CFR CALATORI S.A., S.N. CFR MARFA S.A., CN a Huilei, C.N. DE AUTOSTRÃZI SI DRUMURI NATIONALE, SN Romgaz, SC Hidroelectrica, SN Transgaz, S.C. METROREX