2017: primul decont al anului

La ce ne uităm întâi şi întâi când analizăm economia unei ţări? La PIB, desigur. Primele date ce ne-au fost comunicate zilele trecute, PIB-ul anului în curs, sunt legate de rezultatul înregistrat în trimestrul întâi. Un rezultat ce ne îndreptăţeşte să sperăm la o creştere economică între 4 şi 5 la sută în 2017. Speranţa întru totul îndreptăţită… dacă ne limităm la dinamică.

Sigur, sunt şi îndoieli (rostite fie în şoaptă, fie cu iz de ceartă) în legătură cu dinamica. Deşi aceste îndoieli nu sunt susţinute de nicio probă. INS-ul este unica instituţie din România care deţine monopolul profesional (şi moral) în calcularea PIB-ului. Eurostat-ul îi acordă încredere deplină. În vremurile noi, o cifră poate fi modificată într-un comunicat, dar milioane de date şi de calcule nu pot fi modificate. Şi toate aceste date şi calcule, păstrate în calculatoare, ar putea fi oricând probe.

Problema e alta. Pentru că dincolo de dinamică, importanţa într-adevăr,  fundamentală este performanţa calitativă. Cu alte cuvinte, sustenabilitatea PIB-ului. Economia nu va urca peste 5 la sută, nici în acest an şi nici în anii următori, înainte de o restructurare radicală. Pentru că ar însemna să fie forţate limitele şi să fie sfidat riscul de supraîncălzire, care ne-ar aduce o creştere inflaţionistă. Abia a fost cucerit un important cap de pod în dinamica preţurilor şi ar fi regretabil să fie pierdut.

Lângă preţuri stabile avem însă nevoie de mai multă productivitate, de mai multă muncă performantă şi de mai mult spirit întreprinzător. Ceea ce ar însemna ca încă de acum, din 2017, să fie promovate acţiuni în forţă pentru accelerarea reformelor structurale. Iar două repere devin fundamentale: cât PIB putem să  facem şi ce structură calitativă îi poate fi asigurată acestui PIB.

„Ora exactă” a creşterii economice se dă în mai multe reprize. Mai întâi sunt conturate proiecţiile, întemeiate pe calcule, pe modelări, făcute periodic de Comisia Naţională de Prognoză. Apoi, sunt măsurate înfăptuirile, trimestru de trimestru, an de an, analizele fiind făcute de Institutul Naţional de Statistică. Pe rol fiind milioane şi milioane de calcule. După trei luni de înfăptuiri, cele din trimestrul întâi din 2017, e nevoie de alte trei luni ca să ne dumirim cum s-a mişcat PIB-ul. Aşa e în toată lumea. Iar în Uniunea Europeană rezultatele se dau simultan la aceleaşi date: în luna mai au fost comunicate estimările semnal; în luna iunie – vor fi comunicatele datele provizorii I; în iulie – datele provizorii II.

În mai 2017, statistica ne-a pus în faţă primul decont al anului curent: avem cea mai mare viteză de mişcare între cele 28 de ţări-membre. De aici – de la un PIB de 4,7 la sută – ar putea să înceapă urcuşul. Nu doar al producţiei industriale, care în acest trimestru a contribuit substanţial la formarea PIB-ului, ci şi al întregii economii. Pentru a avea însă o reprezentare semnificativă a paşilor făcuţi, fără să alunecăm în subiectivism, e bine să analizăm balanţele adevărului. Patru dintre ele, în orice tip de economie, dau imaginea cea mai sigură a performanţelor unei ţări. Sau a lipsei de performanţe. Ele sunt: 1) dinamica produsului intern brut; 2) datele producţiei  interne şi sănătatea consumului intern; 3) excedentul sau deficitul comerţului extern; 4) ocuparea forţei de muncă. Să cântărim şi să judecăm. Cifrele sunt bune. Dar n-am scăpat încă de indiferenţa faţă de competitivitate, o boală nepermis de mult lungită. Şi de „încăpăţânarea” unei mari părţi din economie de a pune accent pe cantitate. Fără a lichida aceste restanţe, nicio alchimie nu ne salvează. Iar elixirul creşterii economice, atât de mult visat de politicieni, va fi în zadar aşteptat.

România are nevoie, mai cu seamă, de mai mulţi bani din creşteri de venituri. În ceea ce priveşte bunăstarea populaţiei, chiar şi în condiţiile în care băncile vor da ceva mai multe credite, sursa principală de bani în 2017 şi în anii viitori nu va putea să fie alimentată în principal decât de câştigurile din muncă. Şi din pensii. Dacă însă vor creşte doar câştigurile, fără să fie intensificată munca ţării, în expresia ei cea mai semnificativă (produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte) nu ne vom alege decât cu pagube. Fiindcă mai mulţi bani pe piaţă, fără mai multă muncă eficientă, ar fi un pericol imens.

Din 2000, creşte PIB-ul. De 17 ani, deci, cu o întrerupere de numai doi ani, în 2009 şi 2010, când România a fost în recesiune. Totuşi, mai mult PIB, însemnând mai multe valori adăugate, producţii mai mari de bunuri şi servicii, n-a adus prea multă bunăstare. Fiindcă, ani la rând, producţia de bunuri şi servicii a continuat să fie, în multe companii, orientată cu spatele la populaţie şi la piaţa de consum. Cei care, ani la rând, şi-au permis luxul să fie nerentabili au obligat populaţia şi companiile competitive să le accepte indolenţa, nepriceperea şi risipa. Şi să le acopere.

Mai multă bunăstare nu va veni decât de la un PIB de o altă calitate, încorporând valori adăugate care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piaţă. Altfel vom continua să adăugăm PIB consumând sufocant de multe resurse. Istoria e martoră că într-o economie obişnuită să risipească energie, metal, capital fix, bani… bunăstarea vine încet. De aici concluzia că în România, până când munca nu va fi înţelept organizată, nu va produce acele valori adăugate de care oamenii, piaţa au nevoie.

Economia oricărei ţări se recomandă prin ce produce: avioane, automobile, pălării, pâine, carne, servicii. Dar în spatele tuturor acestor mărfuri sunt oameni, cu pregătirea lor, cu priceperea lor, cu mentalităţile lor, cu obiceiurile lor, cu sentimentele ori resentimentele lor şi cu capacitatea lor de a fabrica bunuri utile. Şi sunt hale, maşini, tehnologii, bani. Muncă şi capital, deci. Dar dincolo şi de oameni, şi de maşini, e nevoie de o concurenţă care să ajungă la cote extrem de înalte, ca o componentă importantă a competitivităţii economice. Numai aşa piaţa, devenind concurenţială, se va uita şi de unde vin producătorii, dar cu deosebire şi încotro merg. Câştigători fiind cei care pot să producă mai bine, în condiţii de eficienţă maximă.