Acum că în România s-a restabilit legea și, peste noapte, au
dispărut cele două chioșcuri de ziare și de cărți din Piața Romană, poate că,
din considerente de inactivitate și plictiseală, va apărea un partid.
Cele două tarabe din față de la McDonald’s erau urîte, ca mai
toate construcțiile noastre, dar înghițeau istoria recentă, așa cum puține
reușeau. Bucureștenii țin minte cele două chioșcuri din anii 90. Lumea dădea
buzna la ele cît era ziua de lungă. Vorba lui Horia Ghibuțiu, în ”Adevărul”,
era vremea cînd ”avioanele nu intraseră în turnurile presei noastre”.
Vînzoleală se simțea mereu la chioșcuri. Pe vremuri orașul
citea și ziare de după-amiază, iar cînd aveau o nemulțumire, oamenii ieșeau cu
zecile de mii din case și umpleau bulevardul dinspre Romană spre Palatul
Victoria.
Jandarmii auzeau vuietul mulțimii mult înainte ca primii din
coloană să ajungă în dreptul restaurantului Nan Jing, locul preferat de mîncat
al lui Gică Hagi. Chiar și fotbalistul era propus la ”Cotroceni”, de disperare.
Nu cîștigam nici o luptă și nici o rundă de alegeri, dar
continuam să umplem străzile. Mai sus de chioșcuri, spre ”Coloane”, am vîndut ,
din mînă, în martie 1990, ziarul studențesc la care lucram, făcînd în cîteva
ore cei mai buni bani din istoria presei. Ne uitam la chioșcuri ca la niște
mall-uri strălucitoare, inaccesibile, promisiune amețitoare a unor timpuri
”cînd vom ajunge în presa mare”.
Miercuri spre joi noapte, în locul chioșcurilor au apărut cîteva
maldăre de materiale care pregătesc schimbarea trotuarului. ”Se modernizează!”,
explică Primăria, promițînd că, pînă în decembrie, trotuarul va fi refăcut și
chioșcurile vor reapărea. Care decembrie? Acesta, altul? Unul dintre chioșcuri
s-a mutat la umbră, pe o alee. O propunere. Nu mai bine înhață Primăria plăcile
de marmură ale lui Videanu din Pasajul Unirii, murdare și desprinse de umezeală
în fiecare zi, le răstoarnă în Romană și scrie: ”Monument pentru proștii care
au crezut!”?
Nașpa nu e că am crezut, ci că am făcut. N-am vorbit. Am
făcut. Fiecare pe unde lucrează, acum și în ultimii 23 de ani.
Nu multă lume știe, de pildă, că, de cînd Nicușor Dan și
echipa lui de hoitari neobosiți aleargă măsurînd cu rigla blocurile nou
construite din Sectorul 1, samsarii imobiliari și-au schimbat comportamentul.
La început au zis că e o prostie pe care nici nu merită s-o
bagi în seamă. Apoi că e enervant dar va trece, ca un capriciu al unor
activiști hipsteri. Cînd s-au făcut ani și zeci de procese cîștigate de hipsteri,
l-au înjurat pe Nicușor Dan, au încercat să-i timoreze colegii de ONG și, în
final, au cedat! Iar astăzi blocurile nou începute pe străduțele din Sectorul 1
al Bucureștiului au cu un etaj în medie mai puțin, ăla de-l declarau șmecherii
pod și-l făceau etaj, peste care mai turteau și o mansardă!
Stînd cu ochii atît pe Primărie, cît și pe constructori,
Nicușor Dan și cei cu care lucrează le-au schimbat, pur și simplu, modelul de
business. Afacerile nu s-au oprit, doar sînt ceva mai echitabile. În fond,
toată lumea e mulțumită, așa cum se întîmplă de fiecare dată cînd lucrurile
devin mai bune. Blocurile sînt mai aproape de lege, antreprenorii continuă să
cîștige bani, Primăria are niște agenți de teren voluntari, copacii își văd și
ei ramurile cît de cît, iar locuitorii zonei zic ”Uite că totuși se poate!”.
Acum două zile, Nicușor Dan a fost în platoul Antenei 3. A
discutat despre Roșia Montană. În fața lui era Dan Șova, dar, evident, studioul
strălucea în roz pentru ministru. Bogdan Chireac făcea ce a făcut mereu, lobby
cu aer impetuos și independent, Mihai Gâdea intervenea îngăduitor la adresa lui
Nicușor, iar ministrul stătea picior peste picior, cu un aer superior, de
diriginte care vorbește cu un elev bătut în cap. Școlarul era internațional la
olimpiada de matematică, dar nu contează.
Greu de suportat momentul! În acel moment, mi-am imaginat cum
ar fi dacă Dan Șova l-ar fi avut în fața sa pe Cristian Tudor Popescu, nu în
calitate de ziarist, ci de reprezentant al Partidei Străzii. De ce nu? După cum
ziceam, au dărîmat cele două turnuri – chioșcuri de presă, se schimbă lumea.
Deranjante nu erau repartiția inegală și nici faptul că
Nicușor Dan se descurca, evident, cu dificultate, ci faptul că un politician
plătit de cetățeanul Nicușor Dan vorbea cu el ca și cum nu l-ar fi respectat
deloc. Îi bagateliza argumentele și încerca să-l arunce în derizoriu. Șova avea
multe motive să nu fie de acord cu Dan, dar nici unul să nu-l respecte! Mi-am
dorit să se confrunte cu CTP! Nu într-o singură discuție, ci într-o lungă și
neobișnuită campanie, în care ideile de pe facebook și din Piață să aibă mai
multe voci care să le susțină: Dan, Crăciun, CTP, Moise Guran și mai sînt
destui lideri posibili!
Pe vremuri, cînd Emil Boc îndrăznise să vorbească asemănător,
paternalist-agresiv cu Bogdan Teodorescu, în același studio al A3, analistul
i-a amintit premierului cine pe cine plătește și i-a cerut să fie respectat în
calitate de cetățean. A fost un moment memorabil. Acum, într-o secvență în care
a afișat un dispreț aproape identic, Șova a scăpat.
De ce CTP? CTP e integru, hiperinteligent, complet
neșantajabil, n-are nici o treabă cu serviciile secrete și și-a dovedit forța
vreme de 20 de ani, criticînd fapte și metehne din toate partidele. Are
gravitație, convingeri, dar și o viață de trăit, de acord, însă poate că l-ar
tenta ideea să facă posibil un pic mai mult bine în jurul lui.
Cu mare probabilitate că nu ar accepta, în fond totul e un
joc de imaginație, să stea liniștit establishmentul care vede numai scenarii,
nu m-a pus nimeni și eu însumi sînt departe, în mod ferm, de orice atracție
politică, însă mă bufnește rîsul gîndindu-mă cum ar fi, totuși… După cum îl
știu, sobru și atent cu propria imagine, probabil că CTP se va supăra, dar ne
jucăm și noi. Jocul lui Ender.
Înțeleg că ideea unui partid nou sperie. Să stea puștii acolo,
în Piața lor, cam ăsta e refrenul, să bată cu sticlele de plastic precum masaii
în tobe, dar nu cumva să sară gardul și să se apuce de lucruri serioase că
atunci schimbăm foaia! Pe bune?
Ce dublă eroare! Una de logică și una de înțelegere a lumii.
Aia de logică e așa: de ce oamenii din Piață, intrînd în politică, ar fi de
blamat pentru că ar avea interese ascunse, dar actualii politicieni sînt
creditați ca plini de bună-credință? De cînd a devenit politica afacerea unui
regn stabilit de televiziuni? Dacă ne uităm puțin la repartiția socială s-ar
putea să descoperim că realizările stau taman invers. Adică în Piață, pe
facebook și pe marginea politicii descoperi oameni care au făcut și în politică
îi vezi, nu în integralitate, dar în majoritate, pe cei care au vorbit!
Iar eroarea de înțelegere a lumii mi se pare următoarea.
Pentru actuala clasă politică și pentru afaceriștii
transpartinici care o întrețin e greu de spus care variantă e mai
amenințătoare: mișcări politice noi sau această revoltă rămasă fără lideri,
fără finalitate aparentă, fără structurare, însă acumulînd în continuare
energii profunde, nemulțumiri nedormite de zeci de ani și arome amare! Sau voi
chiar credeți că aceste generații de tineri se vor opri? Că se vor opri să
gîndească, să refuze, să vrea, să crească și să se joace? Jocul lui Ender, dacă
nu vi se pare prea violent.
Ce ușor ai scăpat, Dan Șova!
