Pentru a treia oară, o instanță din România respinge candidatura la Primăria Sectorului 4 a lui Cristian Popescu Piedone. De data aceasta hotărârea este definitivă. Tribunalul București a considerat că propunerea de candidatură a lui Piedone nu a respectat statutul Partidului Puterii Umaniste, din partea căruia a candidat acesta.
Tribunalul a menținut practic decizia luată în primă instanță de Judecătoria Sectorului 4 care a explicat astfel de ce nu este legală candidatura lui Piedone:
“Întrucât intimatul a candidat la funcţia de primar al sectorului 4 din municipiul Bucureşti, municipiu care nu face parte din niciun judeţ, neexistând o organizaţie judeţeană a partidului, instanţa reţine că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti, cum de altfel este reglementat şi în Statutul Partidului Puterii Umaniste. Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Preşedintele Filialei Sector 4 Bucureşti al partidului Puterii Umaniste şi nu de către Filiala Municipiului Bucureşti”, au spus magistrații.
Prima dată, magistrații au respins candidatura lui Piedone pe motiv că semnăturile strânse nu respectau legea. Fostul primar a reluat procedura și a depus noi liste de semnături.
Reamintim că Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noiembrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea la acea vreme că se retrage din viaţa politică.











