În ziua referendumului pentru demiterea președintelui, guvernul a
organizat un pelerinaj la presupusa vilă a acestuia. Reporterul nostru
paranoic, trimis în sânul poporului desfigurat de lupta politică, a
confundat evenimentul cu o invazie de zombie.
Stop, obiectiv militar! O stradă baricadată, mesaje
mâzgâlite disperat pe asfalt, jandarmi peste tot, trei dube albastre în
care te bagă când vor să te bată, agenți infiltrați “subtil” în mulțimea
de oameni adunată ca la scena unui masacru.
Suntem într-un joc pe calculator. Briefingul misiunii sună așa: “Doi
înalți demnitari se cățelesc pentru o vilă în ziua referendumului.
Populația o ia cu asalt, căutând dictatorul. Infiltrează-te și…”
mai departe e neclar. Asasinează răufăcătorii? Pune bomba? Salvează
ostaticii? De ce nu? Orice e posibil în timpurile astea debile.
Până acolo e o dâră de indicii. Azi-noapte, persoane neidentificate,
cu o caligrafie execrabilă, au scris cu vopsea albă pe asfalt, în vreo
zece locuri, “spre vila lui Dottore Ponta“. Lumea privește încurcată, credea că vine la Dittatore Băsescu.
“Cum de n-a văzut paza, cum de n-a văzut SRI-ul?“,
se activează o babă. “Că eu dacă puneam acum un afiș pe stâlp ajungeam
la închisoare!” Pensionari se strâng în jurul ei și dau din cap ca
mâțele chinezești din mână, da, da, baba vorbește repede ca un rapper și
îi încarcă cu putere și lumină. Scena e urmărită discret de camerele de supraveghere, care au fost martore și la infamul gest de vandalism.
Până să atacăm vila mai e mult. Sunt trei bariere de înfrânt, care ne
țin captivi vreo 45 de minute, apoi ne dau drumul spre obiectiv. Timpul
nu e irosit. Oamenii se alimentează unul pe altul cu ură proaspătă.
“Cine-a pus bannere alea?!” întreabă o femeie. “Fata lu’ Băsescu!”
i se răspunde. Cu puțin timp în urmă, Ioana Băsescu venise pe-aici cu
un tricou “absent motivat” și fusese alungată cu huiduieli, scroafo,
uăăăă.
Un moș în cămașă și pantaloni de pânză cenușie își drege vocea și duce subiectul mai departe: “Băsescu nu e tatăl biologic al celor două fete… Sunt marinar, știu!” Se uită-n jur cu subînțeles și spune mai încet:
“Dacă ai o fiică care nu-ți poartă ADN-ul, poți să te încrucișezi și cu
ea. Și… să faci alți monștri marini!” Asta aruncă în
creierul mulțimii imaginea unor rechini care se zbat în adâncuri, nu se
știe dacă-n luptă sau în împerechere. Murmur. Rechinii se transformă-n
procente. Cât e prezența, cât e prezența?
Altul prinde curaj: “Dacă cineva mă roagă mâine «Ajută-mă să urc în tramvai» îi zic «Arată-mi buletinul!». Nu mai mișc un deget fără să văd ștampila.”
Jandarmii patrulează de-a lungul mulțimii, să nu se mănânce între ei.
“Băiete! Dacă eram polițist și-mi tăia salariul îl legam pe ăsta
acilea!” Jandarmul, un tinerel cu mustăcioară, ridică din umeri: “Aș lega, dar nici nu mai știu pe cine…”
Intrăm în curte. Unde-i vila luxoasă despre care se vorbește la TV?!
Tot ce văd e o cazemată oribilă, renovată cu 1 milion de €uroi în
tradiționalul stil “neam prost”. Holul principal arată ca o stație de
metrou fără jeg. Marmură pe jos, piatră pe pereți. Luminile sunt
montate-ntr-un plafon fals, ca în hotelurile din provincie. Dormitor,
sală de fitness, bucătărie, băi, toate în același stil. În fiecare
încăpere e minim o plasmă, ca să poți sta permanent cufundat în veninul
de la televizor. Cine ar vrea să locuiască aici?!
Vila e una dintre cele mai mici clădiri din cartierul ăsta, care-i de fapt o bucată din parcul Bordei. A cui a
fost ideea să transforme locurile de joacă ale copiilor în tristețea
asta?
“Aici i-o trăgea lu’ Udrea!“, exclamă o femeie și-i
dă soțului un aparat foto, să o pozeze cu șezlongurile de lângă piscină.
Două pensionare gârbovite discută în fața unei uși:
– Aici e încuiat, dar precis e saună!
– Mai întâi intra în saună, apoi în piscină. Ha!
Vocea mulțimii se ambalează, prind doar frânturi: “Măgarii! Silogisme! Moarte! Să-i executăm pe toți!” Îmi îngheață sângele, o tai spre ieșire, un hol ca de spital, lumina zilei! Lumea se-mbrâncește la coada pentru apă. “Jos dictatorul!”
Reporterii televiziunilor de știri se relaxează în curte, sub un copac,
habar n-au ce-i așteaptă. Sar pe bicicletă, dii, am scăpat!
Opresc la primul semafor, respirând greu. La trecerea de pietoni e un
moș uscat, cu o cămașă roșie boțită, care mă privește în ochi. Ochii
lui sunt roșii ca la peștii care au mușcat rău cârligul și le-a ieșit
prin iris. Maxilarul i se mișcă spasmodic, de parcă ar mușca în gol.
Pornește clătinându-se în direcția cartierului în care se află vila
dictatorului.
bună relatare!
Infiorator cat de josnici pot sa fie unii oameni, sau sa ajunga in urma unor intoxicari mediatice. Am vazut-o pe baba aia isterica si m-am ingrozit cum se dadea in spectacol, saraca baba si cum voia sa iasa in evidenta.
Saraci manipulati, o sa va iasa pe nas usl-ul asta.
Bun reportaj, imi aminteste de presa de odinioara!
«Mi-am dorit întotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema: Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români…», spunea, surprinzând perfect una din caracteristicile românului, filosoful Petre Ţuţea.
Băgători în seamă şi hoţia la politicieni, ar ma fi de completat, pentru că hoţia sub toate formele imaginabile pare să fie întipărită în ADN-ul acestui popor. Iar zilele astea ne-am dat arama pe faţă. Hoţia ca formă arhetipală este adesea caraghioasă, mistificata si probabil inconştientă. Exemplare pot fi cazurile mafiotilor sau chiar a cuplurilor mafiote. Sotia acuzata de proxenetism; racoleaza şi plaseaza fotomodele lumii bune, politiceni şi oameni de afaceri deopotrivă. Despre sot se poate spune că intermedia combinaţii de zeci de milioane de euro, că era o placă turnantă într-un megatrafic de influenţă postata intr-o institutie a statului. Plagiatul este tot un fel de furt şi se practică de la vârful Guvernului în jos. Eşti un hoţ şi dacă, după o carieră excepţională, te cobori la a-ţi înscena sinuciderea şi tot un bandit dacă, deşi ai bani suficienţi, îţi iei casă de la stat, la un preţ derizoriu. Ambasadorul Marii Britanii spunea că i se pare uimitor cum în Parlamentul României sunt inşi care au fost condamnaţi penal. Uimitor este că unii parlamentari au fost atât de proşti încât au fost si prinşi. Ca să ai succes în politică trebuie să fii un hoţ foarte abil. Tâlhar de speranţe şi traficant de promisiuni deşarte.
Desluşind cu atenţie mesajele din campaniile electorale se poate constata ca nu e vorba de vreo competiţie între care este mai onest şi mai bun, ci e vorba un campionat de şmecherii. „A furat şi ăsta, dar măcar a făcut şi ceva pentru noi”, asta perorează agenţii electorali eficienţi, ştiind că este imposibil să convingi un alegător român că există candidaţi de bună-credinţă. Furtul e aerul pe care-l respirăm. De la taximetriştii care te plimbă cu „maimuţa“ şi vecinii care-mi fură în fiecare an bicicleta din spatele porţii până la băieţii destepti din energie sau cu ochi albaştri care ascultă discuţiile private şi şefii de companii de stat. Mai subtil te „fac“ instituţiile financiare (cu menţiunea că şi neplata ratelor e tot hoţie), partenerii de afaceri care nu-şi plătesc facturile ori angajatorii care nu-si achită contribuţiile la stat.
Ceva relevant la niste cursuri organizate pentru copii cu înscriere liberă dintre cei care au prins loc jumătate au venit aduşi de părinţi în ML-uri şi X5-uri, deşi cursurile făceau parte dintr-o campanie de ajutorare socială, dovada arata tembelismul existent in societatea romaneasca.
In România n-ar trebui să existe puşcării. Sunt atât de mulţi hoţomani, încât oamenii cinstiţi, câţi or fi, ar trebui închişi ei în colonii speciale cu statut de teritoriu al Uniunii Europene, pentru a-i lasa pe ticalosi sa se devore
sunt, o fosta infirmiera, la un camin de batrani…
tarziu, am inteles, ce periculosi suntem atunci cand suntem batrani si nu ne-am straduit niciodata sa intelegem (chiar daca nu au facuto parintii nostri) macar citind, niste ziare adevarate…
poate, nu vom avea parte, de ceace ne pregatesc, acesti oameni malefici…uselistii !!!!