Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a alte opt persoane în cazul contractelor încheiate de Consiliul Județean Iași pentru promovarea municipiului, iar altele două au semnat un acord de recunoaștere a vinei. Printre acestea se numără și actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, Alin Aivănoaei, care a precizat pentru România Curată că nu a luat o hotărâre cu privire la o eventuală demisie din funcție, deși a semnat acordul în urma căruia a primit un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe durata unu termen de supraveghere de doi ani.
„Nu știu dacă se impune o demisie. Semnarea acordului reprezintă faptul că am fost bărbat și îmi recunosc o neglijență în serviciu în condițiile în care alți zeci de oameni au verificat și au semnat aceleași hârtii înaintea mea”, a declarat acesta, precizând că va face o conferință de presă în zilele următoare în care își va exprima mai bine poziția.
DVD-uri și albume „fantomă”
Până în prezent, cu tot cu Cristian Adomniței, fostul președinte al CJ Iași, Teodora Jinga, director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă de la CJ, Carmen Irimescu, șefă de serviciu în cadrul aceleiași unități, și Letiția Popa, proprietara firmei Laser CO, care a câștigat licitația, procurorii au anchetat 13 persoane, dintre care 11 sunt membri ai CJ.
În această a două tranșă au fost trimiși în judecată Cosmina Râmbu, Oana Elena Țoptea, Irina Mihaela Hăpăleț – Rață, consilieri în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Neculai Ilie, reprezentant al companiei care a câștigat licitația, Luminița Căuș, Doinița Paula Hordilă și Maricela Daniela Lupu, membri ai comisiei de recepție, dar și Victor Chirilă, fost vicepreședinte al CJ Iași.
Alături de Alin Aivănoaei, a mai semnat un acord de recunoaștere a vinovăției Luminița Căuș. Aceasta a recunoscut doar infracțiunea de fals intelectual, nu și cea de abuz în serviciu, pentru care a fost trimisă în judecată.
Doar 11 repere predate din 16 prevăzute în contract
Pe scurt, în rechizitoriile întocmite în acest caz, procurorii au specificat faptul că, în septembrie 2013, firma Laser CO a câștigat un contract în urma căruia s-a angajat să furnizeze materiale de promovare a județului Iași în maximum trei luni. Procurorii au arătat că reprezentanții firmei au prezentat o serie de documente falsificate, ce i-au ajutat să câștige licitația respectivă, și că până la data încheierii contractului, 19 decembrie 2013, s-au predat doar 11 dintre cele 16 repere stabilite, lipsind 1.000 de albume de prezentare, dar și broșuri sau DVD-uri. Mai mulți membri ai CJ ar fi întocmit procese verbale antedatate, pentru ca banii să fie încasați de către firma respectivă, producându-se un prejudiciu total de aproape 392.000 de lei.
„De asemenea, inculpatele, în calitate de consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași sau membru al comisiei de recepție, au mai întocmit și alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligațiilor asumate prin contract și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, penalități care curgeau de drept”, se precizează în rechizitoriu.
Practic, contractul consta în realizarea unui catalog de prezentare a județului în limbile română și engleză și tipărirea lui în 1.000 de exemplare, tipărirea unei broșuri bilingve cu proiectele CJ Iași, tipărirea unui calendar de evenimente al județului pentru anul 2014 în 1.000 de exemplare, tipărirea unor mape de prezentare a județului, tot în 1.000 de exemplare, tipărirea unor hărți turistice ale județului, în 5.000 de exemplare, realizare a 300 de magneți, a unui film de prezentare al județului și imprimarea lui pe 1.000 de DVD-uri, furnizarea a două suporturi de broșuri, 200 de stick-ri USB, 2.000 de pixuri metalice și de plastic, realizarea unui număr de 6.000 de sacoșe din carton și de plastic și o prezentare în format PowerPoint a proiectelor județului Iași, în română și engleză.
„În data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și SC Laser Co SRL a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite: albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași, machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora. Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei”, au specificat procurorii.
Pe mai multe bunuri ale inculpaților s-a pus sechestru, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Iași.











