Mai bine de 50 la sută dintre instituțiile de stat au răspuns complet unei cereri de informații de interes public referitoare la execuția bugetară pentru anii 2013-2014, în timp ce o treime nu au răspuns deloc, iar restul au dat răspunsuri incomplete. Două instituții au refuzat să răspundă cererii, respectiv Banca Națională a României (BNR) și Prefectura Vaslui, invocând argumente fanteziste și plasându-se astfel în afara legii.
Cererea s-a trimis la 148 de instituţii publice: Prefecturile fiecărui judeţ şi Municipiului Bucureşti (42), Consiliile Judeţene (41), primăriile fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ (41), Guvernului şi Ministerelor (18), Departamentului pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Secretariatul General al Guvernului şi Băncii Naţionale a României.
S-au primit în total 110 răspunsuri (complete, incomplete şi înştiinţări că ni se refuză datele solicitate) şi 44 notificări că timpul legal pentru răspuns a expirat, ceea ce nu a împiedicat unele instituţii să răspundă după termenul de 30 de zile, iar unele au trimis multiple răspunsuri şi explicaţii.
Dintre răspunsurile primite, unele conţineau trimiteri către site-ul instituţiei unde se găsea informaţia. 9 dintre acestea au fost considerate incomplete întrucât conţineau trimiteri generale către secţiuni unde execuţia trebuia căutata printre alte materiale. Acolo unde trimiterea ducea direct la documentul cerut, răspunsul a fost considerat complet.
Răspunsuri incomplete s-au mai considerat cele nu mai mari de o singură pagină, care nu detaliau cheltuielile şi nu urmau formatul standard al unui document de execuţie bugetară.
Consilii judeţene
Cele mai rapide răspunsuri au venit din partea CJ Bihor (3 zile), CJ Arad (4 zile), CJ Argeş şi CJ Giurgiu (5 zile fiecare) – toate răspunsuri complete.
Cele mai lente răspunsuri au venit din partea CJ Galaţi, CJ Braşov şi CJ Iaşi (28 de zile fiecare), iar CJ Hunedoara a răspuns abia după 50 de zile (20 peste termenul legal).
CJ Galaţi a refuzat iniţial să comunice datele, fiind singura instituţie care a solicitat achitarea unei taxe.
Nu au răspuns:CJ Alba, CJ Brăila, CJ Constanţa, CJ Ilfov, CJ Mehedinţi, CJ Neamţ, CJ Olt, CJ Timişşi CJ Vaslui.
Durata medie de primire a unui răspuns de la consiliile judeţene a fost de 16 zile.
Prefecturi
Prefectura Hunedoara iniţial a refuzat să ofere datele respective, însă a revenit după aproape 3 săptămâni cu un răspuns complet.
Prefectura Vaslui a refuzat să ne ofere informaţia, argumentând că: „Nu faceţi dovada unui drept sau al unui interes legitim în ceea ce priveşte obţinerea documentelor solicitate”.
Vezi articolul Prefectul de Vaslui refuză accesul la informațiile de interes public (episodul 1)
Cele mai rapide răspunsuri au venit din Braşov şi Prahova (2 zile), iar cele mai lente din Caraş Severin (29 de zile) şi Arad, care a răspuns în 44 de zile, la 2 săptămâni după expirarea termenului legal.
Nu au răspuns Prefectura Bacău, Prefectura Bihor, Prefectura Constanţa, Prefectura Dâmboviţa, Prefectura Dolj, Prefectura Galaţi, Prefectura Ialomiţa, Prefectura Sălaj, Prefectura Teleorman şi Prefectura Tulcea.
Durata medie de primire a unui răspuns de la prefecturi a fost de 13 zile.
Primării de municipii
Primăria Bistriţa a răspuns cu o trimitere spre site unde informaţiile privind execuţia bugetară lipseau.
Cele mai rapide răspunsuri au venit din Cluj-Napoca (2 zile), Bacău şi Târgu Jiu (4 zile), iar cele mai lente din Iaşi (28 de zile) şi Galaţi, care a răspuns in 31 de zile, după expirarea termenului legal.
Nu au răspuns: Primăria Alexandria, Primăria Baia Mare, Primăria Drobeta-Turnu Severin, Primăria Iași, Primăria Miercurea Ciuc, Primăria Municipiului Bucuresti, Primăria Oradea, Primăria Ploiesti, Primăria Ramnicu Valcea, Primăria Resita, Primăria Sfantu Gheorghe, Primăria Suceava, Primăria Vaslui si Primăria Zalau.
Durata medie de primire a unui răspuns de la primariile reședință de judet a fost de 15 zile.
Ministere
Nu au răspuns: Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Ministerul Sanatatii si Ministerul Tineretului si Sportului.
Cel mai rapid răspuns a venit in 2 zile, de la MApN, iar cel mai lent de la Ministerul Fondurilor Europene (30 zile) si Ministerul Culturii (31 zile)
Durata medie de primire a unui răspuns de la ministere a fost de 18 zile.
Alte instituţii
Monitorul Oficial, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism nu au răspuns solicitării.
Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Secretariatul General al Guvernului au răspuns după 9 zile.
BNR a explicat, în cursul a trei intervenţii, de ce refuză sa ofere informaţiile cerute, motivând ba că este instituţie publică independentă, care nu este finanţată din bugetul de stat (?), ba că BCE (Banca Centrală Europeană) zice că operațiunile băncilor centrale europene ar trebui să fie secrete. Cert este că BNR dovedește încă o dată că se crede în afara legii, un soi de stat în stat.
Citește și O bancă din România este în afara legii
De observat că singura instituţie care a solicitat în scris o amânare, astfel încat să ofere răspuns în 30 de zile în loc de 10, a fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. In rest, răspunsurile date după mai mult de 10 zile au fost transmise fără o solicitare de amânare, așa cum prevede legea.
Situaţia transparenţei bugetare în România – informații de context
Analiză a datelor Open Budget Index
Legendă şi sursă: Transparenţa bugetară a României în perioada 2006-2012, conform Open Budget Index (0 – nicio informaţie despre buget disponibilă, 100 – transparenţă completă) disponibil aici.
În 2006, conform primului studiu publicat de International Budget Partnership, România, cu un scor de 66%, se situa pe locul 13 din 100 de ţări în ceea ce privea accesul la informaţii despre bugetul public, depăşind ţări precum Cehia sau Bulgaria, şi fiind precedată de Norvegia.
După doi ani, scorul României a scăzut cu 4 puncte procentuale, fiind depăşită de Cehia, în timp ce Norvegia şi-a îmbunătăţit performanţa cu 8 puncte, urcând, de pe locul 12, pe locul 6. Se poate spune, deci, că lecţiile desprinse din primul studiu au fost învăţate de către nordici, care au făcut eforturi de îmbunătăţire a transparenţei cheltuirii banului public şi a cantităţii şi calităţii informaţiilor despre buget disponibile. Evoluţia României arată că asemenea eforturi au lipsit.
Până în 2010, România a regresat şi mai mult, coborând la scorul de
59 şi ieşind din categoria ţărilor care oferă informaţii semnificative privind situaţia bugetară (cele situate peste 61%). Mai bine clasate în acest an au fost ţări precum Rusia sau Mongolia (60%), India (67%) sau Columbia (61%), deşi România a fost peste Italia sau Portugalia (ambele 58%), Croaţia (57%) sau Bulgaria (56%).
Legendă şi sursă: Transparenţa bugetară a României în 2010, conform Open Budget Index (0 – nici o informaţie despre buget disponibilă, 100 – transparenţă completă) disponibil la: http://internationalbudget.org/wp-content/uploads/2011/06/2010_Rankings.pdf
Cea mai sumbră situaţie este prezentă în ultimul clasament OBI, din 2012,unde România a obţinut un scor de 47%, la egalitate cu Mozambic, Tanzania şi Albania, sub Kazahstan, Filipine sau Kenya şi la aproape 20 de puncte procentuale sub Bulgaria, fiind cel mai slab clasat stat european (alături de Albania).
Legendă şi sursă: Transparenţa bugetară a României în 2010, conform Open Budget Index (0 – nicio informaţie despre buget disponibilă, 100 – transparenţă completă) disponibil la: http://internationalbudget.org/wp-content/uploads/OBI-2012-Rankings-English.png
Concluzia tristă a graficului alăturat este că România a ajuns de unde Bulgaria a plecat în 2006, în timp ce Bulgaria a avansat până unde era România la acea dată.
Legendă şi sursă: Comparaţie între scorul OBI obţinut de România şi Bulgaria în perioada 2006-2012 (0 – nicio informaţie despre buget disponibilă, 100 – transparenţă completă) disponibil la: http://internationalbudget.org/wp-content/uploads/OBI-2012-Rankings-English.png
Privind mai aproape datele colectate pentru întocmirea OBI, putem vedea că printre criteriile unde România stătea mai prost în 2012 faţă de 2006 se numără: informaţii privind datoria publică, studii de impact a unor factori diverşi asupra economiei, venituri sau cheltuieli bugetare din ani anteriori, informaţii privind politica de susţinere directă a celui mai sărac segment al populaţiei, respectarea termenilor asumaţi pentru întocmirea bugetului, durata până la publicarea raportului anual, explicarea diferenţelor dintre fondurile iniţiale şi cele finale,cheltuirea fondurilor de urgenţă etc.[1]
Anumite informaţii nu au fost niciodată disponibile în propunerea Executivului privind bugetul de stat, cum ar fi: informaţii privind activităţi cvasi-fiscale, privind arieratele, privind pensiile funcţionarilor publici, cheltuieli pentru siguranţa naţională sau inteligenţă militară, auditarea execuţiei bugetare sau publicarea unui Buget al Cetăţenilor etc.
Cu toate acestea, se observă şi zone unde statul a progresat în 2012 şi furnizat informaţii până atunci inexistente. Exemple ar fi publicarea unui raport intermediar privind bugetul sau informaţii despre pasive contingente în propunerea de buget a guvernului. Aceşti paşi sunt însă prea mici ca să compenseze regresul înregistrat.
Opinia expertului
Lucian Davidescu, expert al SAR, consideră că refuzul instituțiilor publice de a respecta legea privind liberul acces la informațiile publice are de obicei la bază cel puțin una dintre următoarele explicații:
- Slaba pregătire profesională și juridică a personalului, care nu știe să interpreteze o cerere de date, nu știe de unde să le culeagă sau, mai grav, nici măcar nu le-a întocmit în mod riguros.
- Disprețul față de contribuabil și față de mass-media, care are sarcina de-a mijloci transferul de informație către cel dintâi, și calculul cinic cum că o încălcare a legii, cu consecințe considerate minore, este preferabilă eventualei “publicități negative”.
- Nereguli flagrante în procedurile de atribuire sau în analiza de oportunitate, a căror dezvăluire ar antrena consecințe mult mai grave, de natură penală.
În cazul primăriilor, atitudinea neuniformă este oarecum predictibilă (fără ca asta să facă scuzabilă încălcarea legii), iar remediul pe termen mediu și lung ar fi practica judiciară care să sancționeze consecvent comportamentul de acest tip.
În cazul instituțiilor subordonate guvernului – minister și prefecturi, problema este în primul rând una de coordonare a aparatului administrativ de la nivel central – un semnal politic cum că o astfel de atitudine nu este tolerabilă ar fi de natură să rezolve lucrurile în timp scurt.
Un caz de o gravitate ieșită din comun este al Băncii Naționale, unde pare să se fi instituit o interpretare paralelă a cadrului legal, cadru față de care instituția se consideră intangibilă. Argumentația este pe alocuri fictivă, invocând presupuse recomandări ale Băncii Centrale Europene, cu toate că BCE dă dovadă de transparență și în mod explicit, prin enunțarea expresă a răspunderii față de contribuabil, și implicit, prin publicarea detaliată a propriilor execuții bugetare cu o frecvență săptămânală.
De rezolvarea acestei situații depinde atât clarificarea statutului BNR față de contribuabilii români cât și re-statutarea simbolică a principiului că nimeni nu este mai presus de lege. Mai concret, este nevoie ca justiția să clarifice faptul că toate instituțiile publice se supun în egală măsură regulilor de transparență, indiferent dacă sunt finanțate direct de la bugetul de stat sau își colectează banii în mod autonom, dar prin intermediul unor mecanisme conferite prin lege.
