Curtea de Apel București a anulat Ordinul Ministrului Culturii nr. 2576/12.11.2013 prin care s-a declasat monumentul istoric Școala 80 din Calea Dudești nr. 191. Hotărârea a fost pronunțată la cererea Asociației Salvați Bucureștiul.
„Legea monumentelor istorice prevede că declasarea unui monument istoric se face doar cu avizul favorabil al Secțiunii Evidenţă a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și cu avizul favorabil al plenului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. În ciuda acestor dispoziții exprese, ministrul Daniel Barbu și secretarul de stat Radu Boroianu au semnat ordinul de declasare deși membrii Secțiunii Evidență au votat în unanimitate împotriva declasării monumentului, iar plenul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice nu s-a întrunit. Primăria Sectorului 3 desfășoară lucrări de supraînălțare al imobilului Scoală 80, cu distrugerea elementelor interioare. Deși a fost parte în dosarul 5195/2/2014, Primăria Sectorului 3 continuă lucrările”, se arată într-un comunicat emis de Asociația Salvați Bucureștiul.
Primăria Sectorului 3 desfășoară lucrări în continuare
Primăria Sectorului 3 a cerut declasarea imobilului pentru a putea executa lucrări de consolidare și modernizare, urmând să mute sediului instituției aici. Societatea civilă s-a declarat împotriva acestui proiect pe motiv că aceste lucrări ar distruge monumentul istoric.
Societatea civilă continua lupta în instanță
Reprezentanții Asociației Salvați Bucureștiul susțin că vor face plângere penală împotrivă: fostului ministru Daniel Barbu și a fostului secretar de stat Radu Boroianu pentru emiterea ilegală a ordinului de declasare, a Primarului Sectorului 3, a arhitectului-șef al Sectorului 3 și a secretarului Sectorului 3 pentru emiterea autorizației de construire / desființare și pentru continuarea lucrărilor.
Imobilul care adăpostea Școala 80 a fost construit în anul 1867, iar până în 2002 a funcționat ca instituție de învățământ. În 2002 școală a fost mutată în noile corpuri de clădire.
Este foarte ingrijorator acest joc de-a “hotii si vardistii” in care de victoria unei tabere (protestatarii sau autoritatile) depinde soarta patrimoniului. România are o lege a patrimoniului care te impiedica de exemplu sa scoti din tara un tablou de familie pictat de un autor obscur in anii ’30. Foarte multe legi sint de fatada, cum ar fi interdictia de a conduce automobilul cu bustul gol.
Dar cind se ajunge la probleme fundamentale, serioase, acolo nu mai exista nimic, ci doar lupta si improvizatie.
Daca adunam la un loc toate aceste litigii de protectie urbanistica si privim detasat, exista citeva fire rosii.
Un lucru pe care l-am inteles este ca imobilele istorice au nevoie de un “avocat” in persoana unor functionari (arhitecti etc) din primarii. Intrucit e un dat ca functionarii de primarie nu misca absolut nimic fara incuviintarea celor mari (primar si citiva din cei carora acesta le-a delegat o parte din putere – poate fi si o simpla secretara daca e amanta primarului – vezi Pitesti) este clar ca “avocatii” de care vorbesc, functionari ai primariei, sint in imposibilitatea de a actiona. Daca refuza sa actioneze la comanda, sint aruncati pe drum si nu mai au cu ce-si creste copiii. Daca se conforma cu pretul de a provoca distrugeri si a fi autorii formali ai unor incalcari, primariile îi compeneseaza cu pastrarea statutului si cu aruncarea cite unui mic ciolanas (de exemplu o deplasare gratis pe undeva). Aceasta din urma poate fi numita “coruptie mica si mijlocie” sau, metaforic “rontaiala”. Tinind seama ca mita pentru o autorizatie necurata este pe la 20000 de euro (in situatia de mai sus, in care daca functionarul nu accepta mita risca ruina personala) se pune intrebarea unde trebuie actionat. Daca nu se reteaza “miceliul” lupta prin iesitul in strada si apararea punctuala a unor pozitii initial ocupate (cladiri pericilitate) nu poate reusi nici de s-ar face gesturi kamikaze.
O alta mentiune ar fi impotriva a ce se da lupta. Numararea mecanica a etajelor unei cladiri nou planificate, opozitia apriori fata de elementul urbanistic modern, lipsa unei consilieri de specialitate toate sint moduri de a consuma munitia. In opinia mea, modernul (inclusiv etaje, betoane, otel sticla) poate convietui perfect cu vechiul (daca exista profesionalism, bune intentii si control). Prioritatea numarul unu ar fi masuri eficiente care sa salveze cladirile vechi de valoare (aici trebuie inceput de la definitie, pentru ca romanii exclud de pe lista de patrimoniu cladiri industriale sau utilitare – turnuri, fabrici, hale de alimente, castele de apa, benzinarii etc). Casele vechi odata pravalite nu mai pot fi refacute. Cu o cladire inalta (urita sau frumoasa) care cuiva ii pare ca “ia fata” unei cladiri vechi (parere justificata sau doar ideologica) se mai poate trai. La fel, vegetatia se mai poate planta daca mai exista terenul.