Ministerele ar trebui să fie exemple de bună practică atunci când vine vorba despre dezbaterile publice organizate pe marginea diferitelor acte normative. Pentru că “unde-i lege nu-i tocmeală”, ar trebui ca învoiala pe conţinut să se facă temeinic. Din cele 17 ministere care au fost interpelate de Romania Curată, doar opt au trimis un răspuns cu privire la dezbaterile publice organizate în anul 2013, potrivit Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, timpul de răspuns fiind o medie de 12 zile. Cel mai repede a răspuns Ministerul Economiei, după numai o zi, un adevărat record în acest proiect. Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale sau Ministerul Sănătăţii, care ar avea multe de spus în materie de dezbateri publice, au ignorat până acum solicitările Societăţii Academice din România. Să aruncăm o privire asupra actelor normative aflate pe agenda de dezbateri în ministere.
Cu toate că a anunțat public 56 de acte normative, Ministerul Justiției nu a organizat în anul 2013 nicio dezbatere publică pe marginea proiectelor, dar susține că a primit 113 recomandări, 49 fiind valorificate. Ministerul Finanțelor Publice, cel care promovează legislaţia fiscală, a organizat în 2013 doar două dezbateri la solicitarea mediul de afaceri cât și a reprezentanților mass-media. Temele dezbătute au vizat OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, respectiv rectificarea bugetară. Oficialii ministerului spun că solicitările formulate în baza Legii 52 au fost transmise de Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, reprezentanți ai mediului de afaceri şi de Asociația de Monitorizare a Presei, propunerile formulate în cadrul dezbaterilor fiind aprobate. La rândul său, Ministerul Economiei susţine că “a respectat întocmai procedurile de adoptare a actelor normative, în sensul publicării pe site a proiectelor şi stabilirii termenului de 10 zile de primire de propuneri şi observaţii”. “S-au primit numeroare astfel de sugestii, niciuna, însă, însoţită de cerere de dezbatere publică”, se arată în răspunsul către Romania Curată.
O situaţie interesantă avem la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care se laudă că a dezbătut marele proiect al legii descentralizării, în fapt un eşec al guvernării USL, care a fost declarat neconstituţional la începutul acestui an. Este vorba despre proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică.” Proiectul de act normativ a fost adoptat pe 14 noiembrie 2013, dar ulterior a fost declarat necontituțional, la sesizarea unor parlamentari PDL și PP-DD. Acesta este unul dintre marile proiecte ale vicepremierului Liviu Dragnea. Baronii locali voiau descentralizare, dar cu ei în fruntea regiunilor, aşa că în cele din urmă legea a căzut pentru că nu a trecut testul constituţional, între altele, şi pe motiv de lipsă de “claritate, precizie şi predictibilitate”. Din februarie proiectul se află în reexaminare la Senat, după cum informează ministerul condus de Dragnea. Ministerul Apărării Naționale nu a organizat dezbateri, posibil şi pentru că în Armată “ordinele se execută, nu se discută”. Ministerul Afacerilor Interne ne informează lapidar că a organizat o întâlnire de acest gen la cererea asociaţiilor legal constituite, iar pentru cele 76 de acte normative adoptate în 2013 a primit nu mai puţin de 322 recomandări. “În perioada analizată, nu au fost cereri de organizare a şedinţelor publice pentru dezbaterea proiectelor.”, se arată în răspuns.
Ceva mai mult de muncă a avut Ministerul pentru Societatea Informatională, care a dezbătut 12 proiecte, între care OUG privind serviciile poștale, Strategia de privatizare a Companiei “Poşta Română”, dar şi dar modificarea HG nr. 1235/2010 privind Sistemul electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar. De departe, cel mai de interes a fost proiectul de Hotărâre de Guvern privind înregistrarea domeniilor “.ro”, în şedinţa publică fiind 15 participanţi.












Legi multe,guvernare confuza,societate bulversata.Liviu Dragnea este un fel de gena recesiva in ADN-ul guvernului Ponta, nascut prematur.O lege trebuie gandita cu capul (daca te ajuta),nu cu mustata.”Baietii” acestia,emanati ai “MAIDANULUI” romanesc din 1989,chiar cred ca se pricep la orice in bucataria guvernarii.De aici si expresia:”mare este gradina lui Dumnezeu”!