Surpriza Cameliei Bogdan. Voiculescu trebuie să dea statului aproape 100 de milioane de euro, nu doar 60

Judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti, Camelia Bogdan, explică în motivarea emisă ieri, a unei decizii din 25 ianuarie, că statul român trebuie să recupereze de la inculpaţii din dosarul ICA prejudiciul dovedit de peste 60.000.000 de euro, PLUS să confişte “produsele directe şi indirecte ale infracţiunii de spălare de bani” pentru care a fost găsit vinovat Dan Voiculescu, adică sediul Antenelor, blocul turn Grivco, terenurile aferente şi banii obţinuţi de familia Voiculescu din chiria acestor imobile.

Ce înțelegem din motivarea deciziei din 25 ianuarie

Iată ce scrie judecătoarea negru pe alb, cu subiect şi predicat, în motivarea deciziei din 25 ianuarie prin care a respins cererea Fiscului de lămurire a sentinţei de condamnare şi confiscare din 8 august 2014. Motivarea hotărârii a fost publicată pe 16 martie. Judecătoarea a respins cererea Fiscului motivând că sentinţa definitivă din 2014 nu conţine niciun fel de neclarităţi şi piedici pentru a fi pusă în executare.

Curtea apreciază relevant a se preciza că aducerea la îndeplinire a ordinului de recuperare a produsului infracţiunii cuprins în acea decizie presupune luarea unor măsuri de către organele competente în faza de executare în vederea aducerii la bugetul de stat atât a celor 60.482.615 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii la care au fost obligaţi în solidar inculpaţii Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad-Nicolae, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Pop Flavius –Adrian, Ene Vica şi pe moştenitorii inculpatului decedat, Domnişoru Gheorghe Marian, numiţii Domnişoru Mihaela şi Domnişoru Ciprian către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu titlu de reparare a prejudiciului prin sentinţa penală rămasă definitivă prin decizia penală a cărei lămurire se cere, cât şi a produselor directe şi indirecte ale infracţiunilor deduse judecăţii.

(….)

Curtea ia act, aşadar, că ordinele de confiscare dispuse prin sentinţa penală rămasă definitivă prin decizia penală a cărei lămurire se cere se adaugă sumei de 60.482.615 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii la care au fost obligaţi în solidar inculpaţii Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad-Nicolae, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Pop Flavius –Adrian, Ene Vica şi pe moştenitorii inculpatului decedat, Domnişoru Gheorghe Marian, numiţii Domnişoru Mihaela şi Domnişoru Ciprian către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, creanţă bugetară care se execută conform prevederilor Codului de procedură fiscală”, arată judecătoarea în motivare.

La ce se referă “ordinele de confiscare dispuse prin sentinţa penală rămasă definitivă” care “se adaugă sumei de 60.482.615 Euro”

Prin sentinţa definitivă din 8 august 2014, judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea au dispus şi confiscarea următoarelor imobile în vederea “confiscării speciale a produselor directe şi indirecte ale infracţiunii de spălare de bani”:

  1. imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (…), situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei (….) şi a construcţiilor aferente (…)
  2. imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei (…)
  3. imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei (…)
  4. imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta (…)

Aceste imobile au fost trecute în proprietatea statului în septembrie 2014 ca urmare a sentinţei definitive, însă Fiscul nu a reuşit nici până acum să le valorifice.

În afara imobilelor produse directe şi indirecte ale infracţiunilor deduse judecăţii care au trecut în patrimoniul STATULUI LIBERE DE ORICE SARCINI, Curtea a mai dispus, prin decizia nr.888/8.08.2014, trecerea în patrimoniul Statului a următoarelor sume de bani:

  1. de la numita Voiculescu Camelia Rodica suma de 2.984.358,3 lei (peste 660.000 de euro – n.r.), reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Camelia Rodica (…)
  2. de la numita Voiculescu Corina-Mirela suma de 2.984.358,6 lei (peste 660.000 de euro – n.r.), reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), acţiuni ce au fost donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Corina-Mirela (…)
  3. de la inculpatul Voiculescu Dan, în calitate de beneficiar real al Compania Grivco SA Bucureşti la data încheierii contractului de închiriere (…) între Compania Grivco Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, a sumelor încasate cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 76,5% în perioada 30.06.2003 – 06.06.2006, respectiv suma de 3.515.756,4 USD plus TVA afferent (…)
  4. de la numita Voiculescu Corina-Mirela a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania Grivco Sa Bucureşti începând cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere (…) între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 37,375% începând cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală (…)
  5. de la numita Voiculescu Camelia Rodica a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania Grivco Sa Bucureşti începând cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere (….) între Compania Grivco Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 39,125% începând cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală (….)”, se arată în motivarea judecătoarei Bogdan.

Total de confiscat produse ale infracţiunii

Potrivit evaluării făcute de Fisc în toamna anului trecut, cele 4 imobile –  considerate produs al infracţiunii de spălare de bani şi pentru care instanţa a dispus conficarea specială (nu extinsă, după cum notează judecătoarea) – valorează 32,5 milioane de euro. Vezi aici.

Dacă adunăm la cele 32,5 milioane de euro cât ar valora cele 4 imobile şi sumele de bani din chirii  – obţinute de familia Voiculescu, considerate produs indirect al infracţiunii de spălare de bani şi pentru care instanţa a dispus, de asemenea, confiscarea specială –  adică peste 1,3 milioane de euro, plus 3,5 milioane de dolari, plus chiria încasată de fiicele lui Voiculescu de la Romtelecom după 2006, vom constata că suma se duce spre 40 de milioane de euro.

Total final

Daca adunăm această sumă de 40 de milioane de euro – pentru care s-a dispus confiscarea specială ca produse directe şi indirecte ale infracţiunii de spălare de bani – la prejudiciul de recuperat de peste 60 de milioane de euro, vom constata că, potrivit sentinţei din august 2014 din cazul ICA şi potrivit raţionamentului juridic al judecătoarei Bogdan, statul român trebuie să recupereze de la Dan Voiculescu şi celelalte persoane condamnate în acest caz în jur de 100 de milioane de euro.

Cine trebuie să recupereze banii

În vreme ce Fiscul trebuie să confişte şi să valorifice “produsele infracţiunii”, adică cele 40 de milioane de euro, prejudiciul de peste 60 de milioane de euro trebuie recuperat de Ministerul Agriculturii prin organele sale de executare:

Recuperarea integrală a creanţei bugetare aferente sumei de bani la care au fost obligați în solidar inculpaţii pentru repararea prejudiciului (60.482.615 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii în favoarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale) incumbă organelor  proprii de executare silită ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor disp. art.136 alin. 2 și 4 C. pr. fisc.“, arată judecătoarea Bogdan în motivarea citată.

Ce s-a recuperat până acum

În ce priveşte “confiscarea specială a produselor infracţiunii”, adică cele 40 de milioane de euro, Fiscul a reuşit încă din septembrie 2014 să treacă în proprietatea sa cele 4 imobile evaluate la 32,5 milioane de euro, însă nu a reuşit să le valorifice nici până acum. Înainte să le vândă sediul, Fiscul încearcă să evacueze Antenele, ceea ce s-ar putea întâmpla cât de curând, până la 25 martie, după cum anunţă paginademedia.ro.

În ce priveşte “recuperarea prejudiciului” de peste 60 de milioane de euro, Fiscul a reuşit să vândă un apartament din Bucureşti şi o vilă din Predeal ale familiei Voiculescu şi să obţină pentru Ministerul Agriculturii peste 700 de mii de euro.

Cum s-a ajuns la această ameţitoare sumă de aproape 100 de milioane de euro

Instanţele l-au găsit vinovat pe Dan Voiculescu pentru că a pus mâna fraudulos pe terenurile şi clădirile fostului Institut de chimie alimentară. Judecătorii au stabilit că Voiculescu a reuşit prin manopere complicate să cumpere cu 100 de mii de euro terenuri şi clădiri ce valorau 8 milioane de euro la data privatizării ICA în 2003, iar apoi la data finalizării rechizitoriului,în 2008, peste 60 de milioane de euro.

Pe lângă aceste 60 de milioane de euro, instanţa a dispus aşadar şi confiscarea “produselor directe şi indirecte ale infracţiunii de spălare de bani”, adică imobilele si chiriile obţinute de familia Voiculescu ca urmare a  furtului de la ICA.


Recomandări

5 thoughts on “Surpriza Cameliei Bogdan. Voiculescu trebuie să dea statului aproape 100 de milioane de euro, nu doar 60

  1. m

    felicitari, celor doi Judecatori! felicitari si sa va dea Dumnezeu sanatate ca, curaj a-ti avut destul. Jos palaria in fata celor doi judecatori, Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea doi oameni de toata isprava.

    Reply
    • stupidusimbecilus

      Adevarat! Sa le dea Dumnezeu fix ce merita, nici mai mult, nici mai putin! :p Si nu doar pt Voiculescu, ci si pentru ceilalti executati…

      Reply
  2. adevar si etica

    Pina la valoarea conturilor Securitatii in 90 mai e mult dar e un inceput promitator.

    Reply
  3. Pingback: Dan Voiculescu rămâne după gratii. Comisia de la Rahova a amânat cu 10 luni o decizie privind eliberarea lui condiţionată | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *