Cristian Ghingheș

Nemțeanul Petru Apostoaia este noul președinte al Consiliului Național al Elevilor

Aseară, aproape de miezul nopții, Consiliul Național al Elevilor (CNE), în cadrul Adunării Generale ce are loc zilele acestea la Baia Mare, și-a desemnat noul lider al structurii: Petru Apostoaia, elev al Colegiului Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ. Nemțeanul fost ales cu voturile a 21 dintre cei 39 de delegați prezenți ai consiliilor elevilor din țară, restul fiind distribuite astfel: 4 anulate, 4 abțineri, celelalte 10 mergând către contracandidatul său, Natanael Toma din Brașov.

Printre prioritățile mandatului lui Petru Apostoaia în fruntea CNE se numără desfășurarea unor campanii pentru decontarea integrală a navetei elevilor și pentru majorarea subvenției pentru cămine și cantine școlare, atragerea mai multor elevi și inițierea elevilor de gimnaziu în mișcarea de reprezentare, analizarea problemelor din învățământul profesional, tehnic, confesional, vocațional și special, respectiv organizarea unor dezbateri privind noua Lege a educației.

Despre Petru Apostoaia am mai vorbit pe România Curată în urmă cu două săptămâni, când acesta a semnalat pe Facebook că un colegiu din Piatra Neamț aplică amenzi elevilor, demarând o serie de demersuri comune pentru înlăturarea acestui vizibil caz de abuz asupra elevilor Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”. De altfel, fiind prezent în sală când Petru și-a susținut candidatura, am remarcat faptul că el acordă o atenție deosebită demersurilor publice pe care consiliile județene ale elevilor trebuie să le aibă pe lângă autoritățile publice locale cu privire la alocarea de resurse destinate educației. CNE-ul trebuie să fie mai local, mai atent cu nevoile punctuale ale elevilor, așa că ideea de descentralizare (de acțiune la firul ierbii) este binevenită!

Petru Apostoaia preia ștafeta de la Ioana Băltărețu, care își încheie mandatul după 12 luni la cârma CNE. În mandatul ei, Consiliul elevilor a demarat și desfășurat cea mai mare petiție din istoria organizației, strângând din 35 de județe și ducând la minister o roabă cu peste 115.000 de semnături pentru modernizarea programei școlare. Câteva dintre propunerile concrete ale CNE cu privire la materiile de liceu le găsiți aici. Tot în mandatul Ioanei, CNE a devenit partener al Societății Academice din România în implementarea proiectului Școli Curate pentru buna guvernare a școlilor și liceelor din România și îi mulțumim pe această cale pentru deschidere și colaborare!

Succes, Petru Apostoaia!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Nemțeanul Petru Apostoaia este noul președinte al Consiliului Național al Elevilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *