Cristian Ghingheș

Propunerile Consiliului Naţional al Elevilor pentru materiile de la liceu

Într-o petiţie adresată Guvernului, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi care a strâns până în momentul de faţă aproape 16.000 de semnături, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), organizaţie membră a Alianţei pentru o România Curată (ARC), a formulat o serie de solicitări în contextul lansării proiectelor noilor planuri-cadru pentru învăţământul liceal:

  • prioritizare a etapelor dezvoltării curriculumului (elaborarea planurilor-cadru să pornească de la profilul absolventului);
  • planul de învățământ să fie conceput astfel încât să favorizeze anumite ieșiri din sistem (să ne asigurăm că, fie că alege învățământ superior, piața muncii sau altă alternativă, elevul are anumite competențe „pentru viață”);
  • prioritizare a disciplinelor studiate;
  • focalizare mai intensă asupra particularităților elevilor;
  • transferul accentului de pe școală pe elev prin transformarea curriculumului la decizia școlii în curriculum la decizia elevului din oferta școlii;
  • grupe formate dintr-un număr minim de aproximativ 15 elevi pentru organizarea materiilor din curriculum la decizia elevului din oferta școlii;
  • plajă mai largă a posibilelor materii „opționale” (educație pentru sănătate, educație juridică, limba română, oratorie, gândire critică etc.);
  • transparență în procesul de definitivare a planurilor-cadru.

Cu dezamăgire, constatăm faptul că aceasta există mai mult la nivel declarativ, întrucât propunerile lansate sunt la fel de rigide și monotone ca cele în vigoare. Ne așteptam ca, după 15 ani, variantele supuse dezbaterilor să aducă o serie de elemente de noutate sistemului, pentru ca acesta să se alinieze cu practicile din țări europene care stau semnificativ mai bine decât noi în termeni statistici. Fie că vorbim despre elevii ce nu termină nici măcar opt clase, de șomajul în rândul tinerilor, sau de adolescenții ce nu înțeleg ceea ce citesc, considerăm că rădăcina problemei este faptul că învățământul românesc nu acceptă provocarea de a atinge cele două obiective majore ale educației: integrarea în societate și inserția pe piața muncii.

Nevoile elevilor sunt de actualitate și corelate la cerințele secolului curent, spre deosebire de aceste planuri-cadru, o relicvă a unui sistem ce, în loc să faciliteze individualizarea parcursului elevului, își propune să îi uniformizeze printr-o mult prea limitată posibilitate de a alege ce studiază. – Consiliul Naţional al Elevilor

Dacă vreţi să fiţi alături de elevi şi să vă număraţi printre cei care susţin nevoia unei reale schimbări cu privire la ceea ce materii se învaţă la liceu, puteţi semna petiţia aici.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Propunerile Consiliului Naţional al Elevilor pentru materiile de la liceu

    • Cristian Ghingheș Post author

      De ce nu? Sunt beneficiarii direcţi şi finali ai actului educaţional. Ei sunt în centrul sistemului de învăţământ şi cred că au tot dreptul să aibă o poziţie asumată public.

      Reply
      • Jan Valjean

        In care societate umana a existat sau exista azi asa ceva? Incepand din Antichitate si pana in prezent de programele scolare se ocupa doar profesorii,adica asa cum este normal.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *