Mihai Goțiu

PE AICI NU SE TAIE! Când lucrurile bune care te aștepți să se întâmple, chiar se întâmplă. Notițe, imagini și VIDEO după marșul cu peste 5.000 de participanți de la Cluj

Eram încă pe Eroilor, oamenii doar ce plecaseră în marș, când unul dintre negociatorii Jandarmeriei m-a întrebat cu un ton care nu avea cum să nu mă facă să zâmbesc: ”De acum, IAR or să fie proteste în fiecare sâmbătă?” Am ridicat din umeri. ”Nu știu, că nu de noi depinde”. Și așa și este. Faptul că încă de joi ministrul Mediului a anunțat că a trimis Corpul de Control la Schweighofer, iar sâmbătă, în timpul protestelor, președintele posta pe Facebook că protestele sunt legitime și că în prima ședință a CSAT se va discuta despre defrișările ilegale e semn că, cel puțin pe jumătate, lecția a fost învățată de politicieni. Cealaltă jumătate a lecției e luarea măsurilor concrete. Pentru că, așa cum s-a văzut în toamna lui 2013, dar și în toamna trecută, cei care ies în stradă nu mai pot fi fentați cu măsuri de fațadă. Când apar înregistrări în care directorii unei companii se oferă nu doar să preia lemnul tăiat ilegal, ci să mai și plătească bonificații pentru asta, sacrificarea acelor directori și niște amenzi e prea puțin. La fel cum discutarea problemei defrișărilor ilegale în CSAT (și da, problema pădurilor este cât se poate de clar o problemă de INTERES NAȚIONAL) e doar primul pas pe care oamenii îl așteaptă de la Iohannis. Și un pas privit cu suspiciune, atâta vreme cât din CSAT face parte și Mircea Dușa, unul dintre susținătorii intereselor Schweighofer fără perdea. Pasul următor e invitarea la Cotroceni a societății civile care, în ultimii ani, a documentat cu vârf și îndesat problema defrișărilor. Și nu-i îi e greu președintelui să afle cine are expertiză în mod real în acest domeniu. Că asta face parte din atribuțiile lui de mediator cu societatea. ”Dacă nu vrei să-ți pierzi slujba, las-o mai încet cu drujba!” e una dintre scandările, care, dincolo de umorul ei, are și un opțional care îi poate indica președintelui că speranță în privința lui încă mai există (că în cazul Ponta s-a strigat, dincolo de echivoc, ”Jos Guvernul mincinos” – diferența de ton e evidentă spre disperarea unor anteniști care aud că s-ar fi plâns că protestele astea ar fi ”incorecte”, la adresa Guvernului, se înțelege).

Altfel, da, am avut din nou bucuria de a vedea că încă de la prima strigare peste 5.000 de clujeni au ieșit în stradă pentru păduri, întăriți cu maramureșenii din Borșa și moții din Câmpeni, Mărișel, Muguri-Răcătău (iar cine are vreo problemă cu estimarea, are la dispoziție înregistrările video de pe Eroilor și din Piața Avram Iancu – scuzați calitatea înregistrării, doar ce mă obișnuiesc cu tehnologia).

Și, la fel de mult m-au bucurat și scandările pentru Roșia Montană. Nu pentru Roșia Montană în sine (în această seară), ci pentru că s-a mai confirmat o dată că toamna lui 2013 a fost doar începutul trezirii societății românești. Și că banerul afișat, pe 7 noiembrie 2011, pe clădirea fostului Hotel Continental din Cluj – ”Revoluția începe la Roșia Montană” – a fost premonitoriu (ah, am câțiva prieteni care îmi datorează niște beri de atunci, că nu m-au crezut și au luat în derâdere gestul celor câțiva tineri curajoși și mânioși câteva luni mai târziu). L-am și sunat după protest pe Eugen David, să-i amintesc și lui ce i-am spus în una dintre primele duminici din toamna lui 2013, când a venit la Cluj. Atunci, l-am atenționat că Roșia Montană ține deja de istoria contemporană a României și că deja fenomenul nu mai e (era) doar despre Roșia Montană. Atunci, a fost un pic sceptic. Sâmbătă seara, când am vorbit cu Eugen, scepticismul dispăruse. Și încă nici măcar nu apucasem să citesc relatările colegilor mei din țară (vezi aici), în care participanții și la alte proteste se raportau tot la Roșia Montană.

Iar dacă amintesc de toate aceste momente e la mijloc și un pic din orgoliul jurnalistului care ”le-a nimerit”. Și anul trecut am anunțat încă din primăvară mobilizarea diasporei, iar în urmă cu câteva săptămâni, într-un interviu pentru un tânăr documentarist care studiază în Germania i-am spus că următoarea temă majoră care va scoate lumea în stradă e cea a pădurilor (m-a asigurat că e pusă deoparte înregistrarea). Dar dincolo de acest orgoliu profesional, e bucuria că lucrurile bune care te aștepți să se întâmple, chiar se întâmplă. Și se întâmplă chiar și în România. Încet, încet, avem o societate civilă care începe să facă ea agenda politicienilor și nu invers (asta chiar dacă cea mai mare parte a presei care, în mod normal, ar trebui să facă și ea parte din societatea civilă, că acolo îi e locul, a dat-o în bară și în ultimele săptămâni – dar despre asta o să revin cu niște date de audiență și trafic, pentru a vedea câte subiecte de super-audiență au ratat mass-media mainstream în ultimele două săptămâni).

Nu, nu am câștigat definitiv războiul. Nici măcar bătăliile cu Roșia Montană și cu atât mai puțin cu gazele de șist (în Vestul țării, mai ales) ori cu Certejul sau aceasta cu pădurile. Dar măcar în aceste lupte suntem în ofensivă. Mult mai rău stăm cu finanțarea partidelor, cu Legea Big Brother care a revenit iar pe tapet, cu legile electorale (e jale și e blat pe față cu alegerea primarilor într-un singur tur și a președinților de consilii județene la mica înțelegere a partidelor). Și cu multe altele (codurile penale, pensiile speciale ale parlamentarilor etc.). Dar dați-mi voie ca în această seară să fiu bucuros. Revoluția (cred că după aproape patru ani de la afișarea banerului de pe Conti nu mai sunt așa mulți cei care zâmbesc când aud cuvântul ăsta) merge mai departe. Nu în ritmul în care ne dorim. Nu așa cum o gândește fiecare în parte, dar un lucru e cert: cel puțin la nivel de mentalitate lucrurile se schimbă. Ușor-ușor, oamenii încep să capete încredere. Unii în alții și, împreună, în faptul că putem câștiga din ce în ce mai multe bătălii. Chiar dacă asta înseamnă că jandarmii vor mai avea multe sâmbete și duminici petrecute ”la lucru” de acum încolo. Prima poate chiar săptămâna viitoare. Că a zis lumea (și în piață, și pe Facebook văd aceleași mesaje) că mai vrea cel puțin încă o tură.

Și nu pot încheia fără câteva scandări și/sau mesaje pe banere: ”Toate partidele TAIE prin rotație!”, ”Pontanis!”, ”Pe aici nu se taie!” și ”Uniți, Salvăm ce mai apucăm!”. Știți ce? Când reușești să duci o bătălie cu zâmbetul pe buze, nu ai cum să pierzi!

P.S.: După ce am văzut ce s-a întâmplat în toată țara și în lume: moții din Câmpeni, Horea, Mărișel și alte localități din Apuseni (vezi și aici) au ieșit în stradă, pentru o cauză comună, în același timp cu secuii din Sfântu Gheorghe (aici). Ăsta e un alt moment istoric de care politicienii ar trebui să se teamă. 


***

Primii ajunși la protest au fost maramureșenii din Asociația Composesorală Borșa. Povestea lor e impresionantă: de zece ani au hotărâre judecătorească definitivă pentru punerea în posesie pentru o pădure de 17.000 de hectare. Dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi. Dar cu această poveste vom reveni.

borseniCând lumea pleacă ”la plimbare” din Piața Unirii (spre disperarea unor jandarmi) înțelegi câți ne-am adunat

plecarea din unirii

piata avram iancuPe bune, unii au venit cu fierăstrăul și toporul la ei. Nu copaci vroiau să taie ;) . Pe cel cu toporul l-am scăpat de la foto…

fierăstrăuProblema pădurilor nu este una de ieri sau de azi pentru clujeni. Dovadă sunt zidurile și pereții orașului – ”Mai bine te rătăcești în pădure decât fără pădure”

mai bine traiesti in padureUn lucru nu l-am înțeles: de ce se încăpățânau jandarmii să-i înghesuie pe protestatari doar pe una sau două benzi? Că asta nu făcea decât să crească iritarea oamenilor, dar și ca timpul în care circulația s-a desfășurat cu greutate sau a fost blocată să crească. Iar cel care a luat decizia de crea un dispozitiv de forță în fața Prefecturii merită un premiu special din partea ministrului de resort și al lui Ponta. Pentru că din acel moment, după mesajul clasic ”Ne poartă grija țestoasele ninja!”, scandările anti-guvernamentale au crescut exponențial în intensitate. Domnule Ponta, domnule Oprea, vă rog eu, felicitați-l pentru chestia asta pe cel care a avut ideea!

testoasele ninjaCătre finalul protestului, un sit-in de relaxare, în fața Casei de Cultură a Studenților

sit in de finalȘi o fotografie pentru istoria pădurilor românești: moții și maramureșenii, în fața lui Matei Corvin. Că tot vroiau unii parlamentari să facă zi liberă și din 9 mai. Acum au un motiv în plus – Ziua Pădurilor Românești

borsa campeni

 

 

 

 

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

11 thoughts on “PE AICI NU SE TAIE! Când lucrurile bune care te aștepți să se întâmple, chiar se întâmplă. Notițe, imagini și VIDEO după marșul cu peste 5.000 de participanți de la Cluj

  1. Darius

    Bravo protestatarilor, mi-as fi dorit sa fiu in tara alaturi de voi.

    Si mi se pare absolut jenant ca s-a ajuns in strada pentru a cere statului sa actioneze in privinta unui lucru ilegal. S-a ajuns in asa hal incat ani la randul ministerul de interne sa nu faca nimic pentru a opri masacrul padurilor, nimic cand putinii politisti si padurari care iau atitudine primesc gloante si topoare in cap de la hoti …. ce urmeaza, sa mearga protestatarii sa faca cordoane in jurul padurilor pentru ca cei care ne conduc prefera sa jefuiasca banul public in loc sa-l investeasca in ceea ce ne ajuta sa ramanem in viata?

    Reply
  2. Calin

    Sa nu uitam ca la Cluj revendicarile au fost si impotriva campaniei de exterminare a raurilor de munte prin microhidrocentrale. Carpatii au nevoie si de paduri si de rauri. MHC-urile distrug si padurile, direct si indirect. Trebuie sa luptam cu cele doua mafii surori, a lemnului si a MHC-urilor, mai ales ca cea din urma este chiar mai periculoasa, avand de partea ei o propaganda care isi arata roadele si o institutie corupta cu monopol total, Apele Romane.

    Reply
    • Codruta

      Desi „de principiu” ai dreptate, intr-o privinta trebuie sa te „consolez”: cu MHC-urile or sa o lase mai moale, pentru ca… a taiat guvernul certificatele verzi ;)
      Nu stiu daca stiai insa factura noastra incarcata de curent era asa deoarece NOI eram cei care le dadeam banii celor care construiau MHC ;)

      Reply
      • Calin

        Nu-i adevarat ca a taiat guvernul certificatele verzi, de unde ai scos-o? Litera a) de la art. 6 din legea 220/2008 prevede in continuare 2,3 certificate verzi pentru ucigasii raurilor. Si nici vorba sa o lase mai moale, din moment ce nici macar la cel mai ilegal proiect MHC, care distruge un patrimoniu natural enorm si nu produce curent aproape deloc, impotriva caruia s-au adunat 108500 semnaturi, nu vor sa renunte!
        Evident ca stiu ca noi toti care platim facturi de energie electrica suntem obligati sa-i premiem financiar pe cei care ne distrug ultimele colturi de natura autentica. Este cel mai grotesc abuz al mafiei politrucilor din ultimii 25 de ani. Ii premiem cu certificate verzi pe cei care devasteaza ireversibil natura intr-un ritm fara precedent si suntem toti obligati sa contribuim financiar la aceasta „sponsorizare”.

        Reply
      • Radu

        Exista totusi o diferenta majora intre despaduriri si MHC-uri. Despaduririle accelereaza incalzirea globala, pe cand MHC-urile, generand energie nepoluanta, o amana.

        Reply
        • flesh

          Microhidrocentralele sunt nefirești, sunt împotriva naturii. Construirea lor distruge ecosisteme. Acesta e un cost prea mare ce depășește câștigul din obținerea energiei electrice. Eu nu sunt de acord să mai fie construite microhidrocentrale.

          Reply
        • Calin

          Propaganda asta cu nepoluantul este cea mai ieftina posibil! Distrugerea directa, mecanica, a mediului poate fi mult mai nociva si este de obicei mai ireversibila decat impactul poluarii. MHC-urile genereaza o cantitate infima de energie dar afecteaza grav, direct si indirect, ecosisteme. De exemplu, prin secarea raurilor dispare conectivitata laterala si astfel sunt afectate grav fasiile de arinis de pe vaile de munte. Arinii au o simbioza cu Frankia, care fixeaza azotul. Prezanta azotului fixat in cantitati mici in sol este factor limitativ pentru micromicetele din sol, care formeaza un procent consistent din biomasa din sol. Pe ansamblu, MHC-urile diminueaza grav productivitatea biologica a ecosistemelor, deci fixarea dioxidului de carbon. Daca mai punem la socoteala si amprenta de carbon a lucrarilor si ecosistemele afectate indirect, pentru materiale de constructie, este clar ca MHC-urile contribuie la incalzirea globala. Plus ca distrugerea vailor de munte elimina orice sansa de ecoturism si-i face pe localnici sa-si caute sursa de venit in mafia lemnului. Plus ca la noi MHC-urile nu produc deloc energie regenerabila in plus. Avem surplus de energie electrica din ce in ce mai mare, pentru ca scade consumul de la o luna la alta. Nu avem cui s-o exportam, asa ca intrarea MHC-istilor pe piata nu s-a putut face decat obligand alti furnizori in sistem sa furnizeze mai putin. Cum la termocentrale nu se putea umbla, ca se genereaza probleme sociale, si cum Hidroelectrica este companie de stat si nu are bani in buget pentru mita, hidrocentralele Hidroelectricii sunt obligate sa functioneze sub capacitate, ca sa faca loc MHC-istilor. Cam asta-i smecheria. In loc sa obtinem aceeasi energie regenerabila din hidrocentralele vechi, unde deja a avut loc impactul de mediu, distrugem ultimele ramasite de rauri pe care le mai avem, ca sa se imbogateasca niste mafioti prin certificate „verzi” platite de noi toti, cu complicitatea total a ministerului anti-mediului.

          Reply
  3. flesh

    Despăduririle accelerează schimbarea climei.
    Dacă celor ce conduc România nu le pasă, poate pun americanii presiune pe ei. Unul dintre motivele pentru care în California e secetă este pentru că în România dispar pădurile.
    Dar mă gândesc prea departe. Mai puține păduri la noi înseamnă mai puțini nori de ploaie deasupra României, adică secetă. Recoltele agricole vor fi mai mici, iar foametea va fi mai mare. Chiar vrem să ne îndreptăm în direcția asta?

    Reply
  4. Bogdan

    Directorul Romsilva e urmarit penal in dosarul retrocedarilor abuzive (cel cu Hrebenciuc). Asta cat mai sta in functie?

    Reply
  5. Jean

    Jaful cu padurile s-a facut cu stiinta tuturor guvernelor ,ministerului de interne ,romsilva , sub obladuirea unui parlamente corupte si nenorocite inca imediat dupa 1990 . Inca de cativa ani buni sa ne amintim de Drujba lui D-zeu a lui verestoy atilla cercetat de DNA , dar parlamentul a spus nu lundu-l in bratele sale de fier .Onor prim.ministru ponta a luat o pozitie de viteaz peste noapte vazand amploarea acestor demonstratii . Recent se afla o lege in parlament privind padurile ,FRATILOR DACA DORIM CA ROMANIA SA FIE UN RAI CEL PUTIN AL PADURILOR SA SE INTERZICA EXPLOATAREA ACESTORA PE CEL PUTIN 20 DE ANI , dupa care sa se exploateze cu dicernamant si responsabilitate .intretinerea igienizarea padurilor trebuie continuata dar si vigilenta .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *